Jurnalismul este o poveste. Desigur, partea de ficţiune ar trebui să fie extrasă, însă prezentarea realităţii nu este un proces lipsit de farmec. Dar jurnalism fără subiect nu există, şi uneori subiectul îşi spune atât de bine povestea, încât expunerea ei aproape nu mai necesită intervenţie, ci doar partea de căutare, de descoperire. Aşa este şi povestea lui Iuga Robertin, care ia lemnul uzat şi îl transformă în cruci sau candele. Artistul se destăinuie frumos, jurnalistul nu trebuie decât să asculte şi să ducă mesajul mai departe.
„Poveşti din lemn a apărut dintr-un vis, dintr-o dorinţă, dintr-un colţ al inimii unde a locuit încă din copilărie (sădit cred de către bunici)“, spune artistul Iuga Robertin în conversaţia (online) cu După Afaceri Premium.
Cum a apărut?
„Bunicul din partea mamei lucra în lemn. Amândoi bunicii erau tare pricepuţi. A apărut din lumina unei candele aprinse de bunica cu mult timp în urmă.“
Înainte de a-şi (re)descoperi legătura cu lemnul, moştenire pe care oricum o avea plantată din copilărie, Iuga Robertin a făcut mult timp fotografie. Mircea Cărtărescu scria în Solenoid că „ar trebui să avem un simţ care să discearnă între semn şi coincidenţă“. În relaţia lui Iuga Robertin cu fotografia a existat un astfel de moment, care putea fi doar o coincidenţă, dar de fapt era un semn pentru ceea ce avea să urmeze.
„În urma unui proiect de fotografie la Muzeul Satului din Bucureşti, am redescoperit ceea ce pierdusem în copilărie. Am început să lucrez în lemn fără o direcţie anume. M-am remodelat interior odată cu lucrările pe care le realizam.“
Lemnul nu merge singur pe acest drum. Se însoţeşte cu ceramica, bronzul şi plumbul, cu starea lui Iuga din acel moment. Dar lemnul rămâne determinant pentru lucrările sale.
„Folosesc lemn vechi, pe care îl găzduiesc în atelierul meu până prinde curaj şi îşi spune povestea. Cea mai mare parte a lucrărilor sunt inspirate din lumină şi zbor.“
Iar această inspiraţie, mai departe, se transformă în obiecte pline de spiritualitate.
„Am ajuns să am o linie spirituală a lucrărilor într-un mod firesc, involuntar. Am mers după lumină.“
Odihna lemnului se duce spre mesajul pe care obiectele lui Iuga Robertin îl poartă în casele celor care ajung să îl găzduiască.
„Încerc să transmit prin ele un strop de linişte într-o lume tot mai zbuciumată. Folosesc unelte şi metode simple, cât mai tradiţionale. Fiecare lucrare este aproape unică şi are propria poveste. Sunt lucrări făcute cu mâinile şi sufletul pentru oameni dragi!“
Fiind atât de personale, cea mai mare parte a pieselor făurite de Iuga Robertin sunt comandate pentru oameni dragi.
„Mă bucur când simt că am reuşit să trimit prin lucrările mele puţină lumină şi linişte. Cred că lumea are nevoie tot mai mult să redescopere lucrul cu mâinile şi cu sufletul!“
