Arts & Design

O altfel de colectie

12 mar 2009 27 afişări
Din aceeaşi categorie
Designerul Alexandru Ciucu a prezentat la sfarsitul lunii februarie colectia Vanity.Him, de costume SmartBusiness si Ceremonie. Reactiile la spectacol au fost diverse. Cineva s-a ridicat in mijlocul prezentarii pentru ca "imi pierd timpul, eu la birou n-as putea purta niciodata pantofi rosii".
Altcineva a spus ca "e ok, dar l-a copiat putin pe Ozwald Boateng (designerul de pe celebra strada londoneza Savile Row)". Dar au fost si spectatori care l-au apreciat pe designer pentru indrazneala de a lansa propuneri atat de colorate si burgheze... in plina criza financiara.
Pe mine in prima instanta m-a speriat armata de dungi cu care a inceput prezentarea, de la camasi la costume totul era dungat precum caietele din scoala primara pe care ne exersam caligrafia cand eram copii. Au urmat combinatii mai reusite, fanteziste, de culori si materiale precum: roz, verde crud, caramiziu sau mov; folosirea cravatei si a papionului din acelasi material ca si camasa sau costumul, captuseala in constrast. A fost o defilare vesela ce m-a dus cu gandul la un grup mare de oameni de afaceri care jucasera paint ball fara protectie, nu foarte practic pentru o intalnire de afaceri, dar creativ.
 
Iar costumele de ceremonie au reprezentat o alta surpriza placuta. Au predominat camasile cu dantela, redingota si accesorile aristocrate ca esarfa, acul de cravata sau braul - "vreau sa revigorez concepte vestimentare masculine ce impun o atitudine princiara, aristocrata", a declarat designerul.
Iar gurile rele care au spus ca "barocul in vestimentatie nu mai e de mult la moda pentru ca e criza" nu stiau de fapt ca cele mai fastuoase petreceri s-au dat in perioade de depresie economica sau financiara.