Pe Lucian Prună nu ai cum să-l confunzi. El nu inserează în lucrările sale trimiteri mai mult sau mai puţin subtile la lucrările faimoase semnate de Vincent van Gogh, de exemplu, pentru a genera un impact global. Nu, Lucian Prună îţi pune în faţa ochilor picturi cu mici şi bere, cu cartofi prăjiţi sau laptele Doina, iar dacă îi comentezi pe social media, ai şanse bune să-ţi răspundă şi să te facă să râzi, asta dacă ai suficient umor. Arta lui este ieşită din tipare tocmai prin caracterul ei aproape intim. Tu ştii bine că îţi plac micii, ştie şi Lucian Prună, dar poate ce nu ştiai este că viaţa ta de zi cu zi, în cele mai banale şi inutile momente ale sale, poate fi o operă de artă. Iar acest lucru creează mai mult confort şi apropiere decât orice tablou inabordabil de scump.
De prea puţine ori arta este despre privitor şi de şi mai puţine ori artiştii intră într-un dialog fin-ironic sau plin de umor cu privitorii, din simplul motiv că de cele mai multe ori intersecţia dintre cele două „tabere“ este aproape inexistentă.
Dar Lucian Prună este o prezenţă cu totul aparte, de la subiectele pe care le abordează în lucrările sale până la interacţiunile pe care le are cu privitorii săi prin platformele de social media.
Subiectele abordate în ultima perioadă sunt unele pe care le ştim cu toţii şi sunt atât de întipărite în viaţa de zi cu zi, încât privitul lucrărilor lui Prună este ca uitatul în oglindă. Normal că ne plac micii cu bere, normal că avem un Lapte Doina prin baie sau dacă nu noi, singur o mamă ori o bunică, normal că ne plac cartofii prăjiţi. Dar până la Lucian Prună nimeni nu a făcut din această normalitate a vieţii noastre de zi cu zi din România artă.
„Sunt un băiat care a copilărit la ţară (Stoicăneşti, Olt), iar pasiunea pentru pictură am avut-o de mic, din clasele primare. Mai târziu, prin clasa a 7-a, am plecat la oraş să-mi urmez visul, prima dată în Slatina, până la terminarea liceului, după care la facultate la Bucureşti, unde am rămas până în prezent“, spune Lucian Prună.
De circa 10 ani pictează natură statică şi, cumva organic, a ajuns să picteze subiecte asemănătoare cu cele de azi.
„N-am avut un moment «evrika». Dacă mă uit în urmă, aş zice că acum doi-trei ani am început să pictez mai multe subiecte asemănătoare cu ceea ce fac şi azi.“
Inspiraţie îi este mediul înconjurător sau pur şi simplu gândurile sale, unele inutile, aşa cum le avem cu toţii. Nu este ceva divin, nu se deschide cerul.
„Îmi vin idei pur şi simplu. Din multitudinea gândurilor mele, majoritatea inutile, iese şi ceva bun. Sau mai iau idei şi de la public, oamenii îmi scriu în comentarii, îmi trimit mesaje.“
Iar la unele dintre mesaje, Lucian Prună şi răspunde, iar apoi le postează pe paginile sale de social media. Umorul aduce oamenii împreună, la fel cum poate să o facă şi arta dacă atinge anumite corzi interioare. Iar tablourile lui Prună vorbesc mai mult despre tine, ca român, decât multe alte sloganuri made in Romania.
„Am ales acest drum (al interacţiunii directe cu publicul său – n.red.) pentru că pentru mine funcţionează, dar în paralel am un traseu mai clasic, participări la expoziţii, tabere de creaţie. Chiar şi în prezent am expuse tablouri în două expoziţii de grup la Bucureşti.“
Printre comentarii sunt şi „fini cunoscători“, aşa cum este românul fin cunoscător la orice, care îi spun că lucrările sale sunt de fapt fotografii. Interacţiunile sunt însă atât de savuroase, încât la un moment dat ar putea ele însele să devină un album de artă, spune Lucian Prună.
„Primele comentarii postate au fost cele în care sunt acuzat că fac şmecherii, că pictez peste poză sau cu AI. Cam de aici a început. Iar lumea se amuză foarte tare, inclusiv eu. Mă gândesc serios să scot un album de artă care să includă şi aceste comentarii.“
Spune că va mai introduce personaje, dar că nu vrea să dea mai mult din casă… în general. Şi mai spune ceva.
„Nu te temi că dacă vei picta scene care rezonează mai ales cu un privitor român te închizi oarecum în scena de aici?“, îl întreb.
„Nu mă tem. Şi Nicolae Grigorescu e un pictor local. Îmi place să prind şi internaţional, am câteva interviuri internaţionale, au prins nişte lucrări şi afară destul de bine, dar îmi e mult mai drag să rezonez cu românii“, îmi răspunde.
