Arta e menită să încânte priviri şi să descânte suflete. Tot ea este văzută de cunoscători şi drept o investiţie capabilă să ţină piept cu brio crizelor economice ori politice. Şi, dincolo de componenta financiară, aceeaşi artă poate fi privită inclusiv ca având o componentă educaţională. Sunt toate aceste motive suficiente pentru a transforma nu doar oamenii, ci şi companiile în colecţionari de artă? Sau mai e ceva?
„La nivel internaţional, colecţiile corporate de artă sunt tot mai des subiect de discuţie, mai ales în contextul postpandemic şi al importanţei valorilor de diversitate, echitate şi incluziune (DEI). Tot mai multe corporaţii explorează modul în care programele de artă pot deveni un instrument pentru a atrage angajaţii înapoi la birou sau pentru a reflecta angajamentul lor faţă de principiile DEI prin selecţia lucrărilor de artă din colecţii“, afirmă Andrei Breahnă, fondatorul galeriei GAEP.
Cele mai remarcabile colecţii corporate, adaugă el, nu se limitează doar la decorarea spaţiilor, ci pun accent pe oameni: creează medii inspiraţionale pentru angajaţi şi susţin creaţia artiştilor contemporani.
Un exemplu emblematic este colecţia JPMorgan Chase, un punct de referinţă de peste 60 de ani. În 1959, David Rockefeller, preşedintele de atunci al Băncii Chase Manhattan, a lansat programul „Art at Work“, axat pe susţinerea artiştilor momentului. Datorită acestei iniţiative, colecţia include astăzi lucrări valoroase semnate de Andy Warhol, Sol LeWitt, Robert Rauschenberg şi mulţi alţii, explică Andrei Breahnă.
„Istoric, colecţiile corporate de artă au evoluat semnificativ. Acestea au apărut în anii 1950 ca iniţiative personale ale liderilor de companii, transformându-se între anii ’60 şi ’70 în instrumente strategice pentru branding şi poziţionare.“
Un deceniu mai târziu, în anii ’80, colecţiile au devenit tot mai mult un mijloc de atragere a talentelor şi de creştere a nivelului de angajament al angajaţilor. De exemplu, în SUA, în 1984, peste 500 de companii aveau programe dedicate de achiziţii de artă. Iar jumătate din firmele din Fortune 500 colecţionau artă la mijlocul anilor ’90. „Astăzi, arta înseamnă mai mult decât decorarea birourilor. Ea este un catalizator pentru creativitate, un simbol al angajamentului faţă de cultură şi un mijloc de inspiraţie pentru angajaţi.“
În cazul României lucrurile stau puţin diferit, dar asta şi din considerente istorice.
„La nivel internaţional, există o adevărată tradiţie în lumea afacerilor în a colecţiona artă. Vorbim de o tradiţie care s-a instituţionalizat şi care a generat chiar o piaţă specifică, cu experţi, cu un discurs public. Există inclusiv asociaţii ale colecţionarilor şi ale colecţiilor de organizaţie, cum ar fi, de exemplu, IACCCA – Asociaţia Internaţională a Colecţiilor Corporative“, spune Florian Niţu, managing partner al casei de avocatură Popovici Niţu Stoica & Asociaţii (PNSA), unul dintre cei mai importanţi actori din avocatura de business. De-a lungul a trei decenii de activitate, firma a adunat o impresionantă colecţie de artă.
Avocatul spune că există şi în România o istorie a colecţiilor corporate, doar că e o istorie scurtă.
„Ar trebui să facem dreptate dând recunoaştere publică unor evenimente şi actiuni de pionierat din anii ’90. Abia după 2000 însă, acestea s-au înmulţit şi sofisticat, fie că vorbim de colecţii şi proiecte în sprijinul artei promovate de unele bănci şi instituţii financiare - de exemplu Unicredit şi proiectul Pavilion, BCR cu One Night, BRD cu Scena 9 -, fie că vorbim de antreprenori locali şi de companiile lor, precum Catena, Sensiblu sau Mulberry.“
Aceste iniţiative au dat naştere unor proiecte permanente asociate, precum Senso Art, galerie de artă, Art Encounters, bienală de artă contemporană şi Muzeul de Artă Recentă.
Când vine vorba de relaţia dintre artă şi avocaţi, Florian Niţu spune că istoria este „fabuloasă“. El face o călătorie în timp, în era interbelică sau chiar înainte.
„Mă gândesc la mari avocaţi interbelici sau predecesori ai acestora, precum Henri Trembiski, Emil Otulescu ori Constantin Basiliade, care l-au colecţionat şi susţinut pe Nicolae Tonitza (şi Grupul Celor Patru).“
Alte nume de avocaţi menţionate de el ar fi Hurmuz Aznavorian, Jean Gad, Vintilă Ştefănescu, Alexandru Haldner şi Vasile Pavlu. Ei au susţinut cu achiziţii constante opera lui Theodor Pallady şi pe cea a lui Francisc Şirato, construind fiecare colecţii impresionante.
Vladimir Diaconu, Eugen Crăciun şi Ernest Morgenstern, la rândul lor avocaţi de mare ţinută, i-au colecţionat pe Iosif Iser ori pe Gheorghe Petraşcu.
„Iar aceste câteva nume din secolul trecut sunt doar exemple din sutele de avocaţi români iubitori şi promotori de artă, colecţionari.“
Apoi a venit comunismul şi această relaţie a fost întreruptă, pentru a fi reluată începând cu anii ’90. „După Revoluţie, relaţia aceasta dintre avocatul colecţionar/promotor şi artist s-a reluat. Iar ultimii 10-15 ani, în particular, au permis formarea unor mari colecţii în rândul avocaţilor. Vorbim de o recuperare a unui model cultural istoric, care s-a produs astfel într-o perioadă relativ scurtă.“
PNSA sărbătoreşte trei decenii de activitate, iar colecţia de artă a firmei aniversează şi ea anul acesta 30 de ani de la lansare. „Dar nu vorbim doar de o colecţie de artă, ci de un Ecosistem Artistic.“
Florian Niţu spune că sunt zeci de proiecte PNSA venite să susţină fenomenul artelor plastice, proiecte care au avut un efect formator în primul rând pentru toţi avocaţii implicaţi, dar şi pentru artişti, iubitori de artă, pentru piaţa culturală în general.
„Facem proiecte pentru susţinerea tinerilor artişti. Cel mai recent este Catalogul 35/35, realizat împreună cu Asociaţia Cred în România, prin care ne-am propus să oferim recunoaştere publică, dar şi o platformă de promovare unor tineri artişti români valoroşi, a căror operă încă nu este suficient de cunoscută.“
Casa de avocatură realizează şi proiecte de recuperare a memoriei culturale a mişcării artistice româneşti. „Nu în ultimul rând, ne implicăm în procesul de profesionalizare a pieţei de artă locale.“
PNSA furnizează asistenţă juridică pro bono pentru pregătirea de standarde, documentaţii de licitaţie în piaţa de artă, contracte şi regulamente de consignare, asigurare, evaluare, contracte de drepturi de autor, asistenţă în vederea protecţiei drepturilor de suită etc.
„Investind în educaţia estetică, în cultivarea gustului artistic, în consumul de producţie culturală, de artă, am reuşit, în timp, să dezvoltăm şi în interiorul companiei competenţele necesare, apetenţa şi spritul de colecţionar.“ Pe aceste baze, treptat, în mod natural, organic, s-a construit PNSA Art Collection, care cuprinde câteva sute de lucrări.
„Am cumpărat exclusiv arta epocii noastre. Noi acţionăm ca investitori în artă, însă nu suntem motivaţi economic, ci ne dorim susţinerea acestui mediu.“
O parte dintre aceste lucrări sunt expuse în birourile companiei. Altele sunt împrumutate pentru expoziţii publice sau private.
Dar avocaţii nu sunt singurii colecţionari. Omul de afaceri Ovidiu Şandor, cunoscut pentru businessurile imobiliare, este un cunoscut colecţionar de artă contemporană şi este totodată cel care organizează Bienala Art Encounters.
Un alt nume important în domeniu este cel al lui Roger Akoury, care acum mai bine de şase ani a deschis MARe, Muzeul de Artă Recentă. Numele omului de afaceri originar din Liban a fost multă vreme legat de cel al grupului farma A&D Pharma, ce cuprindea, printre altele, lanţul de farmacii Sensiblu. El, alături de ceilalţi antreprenori fondatori, a vândut businessul în urmă cu câţiva ani către fondul de investiţii Penta Investments, într-una dintre cele mai mari tranzacţii locale, evaluată la 350-400 de milioane de euro. Antreprenorul a vândut şi un alt business pe care l-a cofondat, retailerul de optică medicală OPTIblu, pentru a-şi concentra atenţia în ultima perioadă pe zona de artă de care e pasionat. El e, de altfel, şi colecţionar de artă. Una dintre cele mai recente investiţii cunoscute ale sale este MARe - Muzeul de Artă Recentă, care şi-a deschis porţile la început de octombrie 2019 în cartierul Primăverii din Bucureşti.
„După cunoştinţele mele, sunt în România câteva zeci de colecţii corporate de cel puţin câteva sute de lucrări fiecare. O colecţie mare înseamnă minimum 500-600 de lucrări, dar sunt şi unele mai mari“, spune Florian Niţu.
În cazul României, piaţa de artă este în creştere, dacă ne referim la numărul galeriilor înfiinţate în ultimii 10 ani şi la colecţiile private, existând, în acelaşi timp, potenţial de dezvoltare, crede Andrei Breahnă.
Pe de altă parte, segmentul colecţiilor corporate se află în fază incipientă, adaugă el, iar nivelul de conştientizare a importanţei artei pentru dezvoltarea societăţii, semnificativ mai ridicat în ţările occidentale comparativ cu România, este un element care face diferenţa.
„În acest context, în timp ce continuăm să răspundem solicitărilor companiilor pentru achiziţii de lucrări, am lansat şi serviciul Art Set, un «abonament» de artă care include expoziţii reînnoite periodic, tururi ghidate, workshop-uri tematice în funcţie de priorităţile firmei (de exemplu, de learning & dezvoltare, schimbare de mindset) - destinate angajaţilor sau clienţilor -, întâlniri cu artiştii şi chiar comisionarea de lucrări.“
Practic, în loc să deţină lucrări de artă, firmele devin gazdele acestora. Crearea colecţiilor corporate implică o direcţie strategică prioritizată clar şi, implicit, un buget consistent – un angajament, o investiţie pe termen lung. „Art Set (prin închirierea de lucrări) este o soluţie alternativă (achiziţiei), într-o societate încă nepregătită pentru un pas atât de amplu şi curajos.“
O colecţie de artă corporate este o expresie a reputaţiei companiei, spune Andrei Breahnă.
Cele mai bune colecţii corporate la nivel mondial demonstrează că arta poate avea un impact profund asupra vieţii oamenilor, contribuind la educaţie şi la îmbunătăţirea calităţii mediului de lucru.
„Colecţiile Deutsche Bank, UBS, Microsoft, UniCredit Group, Société Générale sau Samsung arată cum arta este folosită strategic pentru a crea medii inspiraţionale, a reflecta valorile corporative şi a întări angajamentele faţă de comunitate şi cultură.“
Colecţiile corporate oferă companiilor oportunitatea de a îmbina estetica şi funcţionalitatea, putând fi percepute deopotrivă drept un gest de prestigiu sau investiţie, precum şi ca un simbol al responsabilităţii sociale şi al dedicării faţă de inovaţie şi creativitate, adaugă el.
În România, deşi acest tip de investiţie e încă la început, trendul este ascendent.
De altfel, întreaga piaţă de artă e tânără, iar asta nu poate să însemne decât că viitorul se întrevede promiţător.
