Dimineaţa la ora 9.30 piaţa Dorobanţi este animată de localnicii care fac o vizită brutăriei Paul pentru a cumpăra pâine aburindă pentru micul-dejun şi de maşinile care stau în trafic şi care aşteaptă cuminţi ca semaforul să arate culoarea verde. Străduţele din apropiere sunt însă adormite. Jaluzele sunt încă trase. Ziua pare să înceapă mai târziu aici.
Veronica Zaharia, creierul creativ din spatele brandului de modă Parlor şi totodată proprietarul acestuia, este însă trează deja de ceva vreme. Debordează de energie. Ne întâmpină la intrarea casei sale din apropierea pieţei Dorobanţi, o casă cu istorie şi cu o personalitate aparte. Vila reuşeşte să iasă în evidenţă în ciuda simplităţii cromatice exact ca o rochie bine croită, purtată de un corp fără cusur. Se apropie de nouă decenii, însă casa îşi poartă anii cu mândrie. Dacă la exterior îşi dezvăluie experienţa, la interior este îmbrăcată în veşminte colorate şi tinereşti şi îţi transmite o stare aparte.
„Timp de patru ani am lucrat la renovarea casei pentru că a trebuit reconsolidată şi pentru că ne-am dorit să o readucem la forma ei iniţială“, îşi aminteşte designerul. Când au cumpărat-o, ea şi soţul său, casa era împărţită în trei apartamente, ei negociind de altfel cu fiecare proprietar în parte pentru achiziţie. Construită în anii ’30, casa fusese modificată de-a lungul timpului, astfel că atunci când au început lucrările era plină de rigips.
„Am vrut să readucem casa la forma ei iniţială, atât la interior, cât şi la exterior. Când am văzut-o prima dată a fost de fapt o dragoste în perspectivă pentru că mi-am dat seama cum urma să arate după renovare.“
Lucrările de reconsolidare au durat patru ani, iar cele de decor şi finisaje au fost încheiate în alte şase luni. În ceea ce priveşte decorul, Veronica Zaharia a ales ca temă anii ’60, o perioadă relativ apropiată de cea de construcţie a casei, o epocă vie, colorată. Proprietarii au optat pentru galben ca nuanţă centrală pentru mobilier.
„Este culoarea mea preferată“, recunoaşte Veronica Zaharia. Ea s-a implicat direct şi continuu în decorarea casei, însă a lucrat împreună cu o arhitectă din Italia, la care a ajuns prin intermediul unor prieteni. „Împreună am ales culorile, piesele cheie, dar şi decoraţiunile. A înţeles exact tema, însă când a venit vorba de culori, le-am pigmentat eu.“
Pentru fiecare obiect din casă, arhitecta îi oferea Veronicăi Zaharia trei variante, iar ea alegea opţiunea finală. „Avea un dosar întreg cu opţiuni, fie că vorbim de canapeau din living sau de o lampă oarecare.“
În final, ea şi soţul său s-au mutat aici acum trei ani, dar povesteşte despre prima masă de Crăciun pe care au luat-o împreună cu toată familia ca şi când ar fi fost ieri.
„Crăciunul este de altfel un eveniment pe care îl petrecem mereu aici pentru că astfel reuşim să adunăm laolaltă toţi membrii familiei, în total circa 20 de persoane.“
De regulă designerul este cea care găteşte de Crăciun când se strâng în număr mare în casa din zona piaţa Dorobanţi. Ea provine dintr-o familie cu trei surori, la care se adaugă părinţi şi prieteni apropiaţi.
„La primul Crăciun petrecut aici am fost 24 de persoane. Pentru un astfel de eveniment trebuie să gătesc cu câteva zile înainte. În fiecare an avem o tradiţie, respectiv mâncăm curcan. Încerc însă să schimb reţeta de fiecare dată.“
Când este acasă şi când are timp, îi place şi să gătească, în special fructe de mare, peşte şi mâncăruri pe bază de legume şi brânzeturi, mai exact ce mănâncă ea. Când găteşte îi place să se îmbrace special, ca pentru un eveniment, îşi pune tocuri şi o rochie deosebită.
Deşi îi place să petreacă timp în bucătărie, îi este greu să aleagă un singur loc preferat din casă, în contextul în care dimineaţa spre exemplu o găseşte mereu pe canapeaua de pe verandă unde citeşte în timp ce-şi bea cafeaua. Îi place de altfel toată zona de living pentru că aici este mobilierul colorat ales de ea care îi dă o stare de bine. Tot aici se întâlneşte şi cu prietenii şi cunoştinţele care vin în vizită.
„Dacă e vară sau dacă afară ninge, casa noastră devine un loc de întâlnire pentru prieteni. Dacă nu, îmi place să ies în oraş la Gargantua, în zona Icoanei, la British Pub sau la Kanpai, un local relativ nou deschis, cu specific japonez.“ Când are zile libere încearcă să evadeze din Bucureşti, alege expoziţiile sau spectacolele din marile capitale ale Europei, respectiv Londra, Roma şi Paris.
Timpul din Bucureşti şi-l împarte însă cel mai mult între casă şi atelierul poziţionat într-o altă zonă a oraşului, însă tot în inima Capitalei. Recunoaşte că fiecare are însă rolul său. „Acasă nu creez, maxim schiţez sau notez anumite idei, prefer să lucrez la showroom pentru că acolo am toate materialele, am angajaţii mei, tehnicienii. Este per ansamblu o zonă mai creativă.“
Veronica Zaharia a început proiectul Parlor acum circa şapte ani când a decis să îşi lase în urmă cariera în vânzări pentru a o lua de la capăt într-un cu totul alt domeniu. Nu a regretat însă nicio clipă alegerea făcută.
„Părinţii şi-au dorit ca eu să dau la ASE, considerau că orice în domeniul artelor nu are viitor. Mi-amintesc că nu ştiu cum am reuşit dar la înscrierea la facultate am mers singură.“ Era ultima zi de înscrieri la ASE, iar ea a decis că nu vrea să facă această facultate. S-a înscris la UNATC la imagine şi film unde erau şase locuri pentru 300 de candidaţi. A picat, însă părinţii şi-au dat seama că este serioasă în demersul său, aşa că i-au angajat un îndrumător. Şi în anul următor au fost tot şase locuri şi tot la fel de mulţi candidaţi, iar îndrumătorul său i-a spus sincer că nu are şanse să intre. „Totuşi, el m-a învăţat multe despre cinematografie şi teatrologie. Întâmplarea a făcut însă ca eu să ajung apoi la Psihologie.“ Voia să studieze psihologia culturii şi a structurilor însă pentru că era singura care optase pentru această specializare nu a putut-o urma, aşa că a urmat psihologie educaţională.
„Nu puteam urma ASE-ul, nu mi se potrivea. Mi-amintesc că în şcoală singura materie pe care o înţelegeam de la A la Z era geometria.“
La mijlocul anilor ’90 se lansa PRO TV-ul şi după ce a terminat facultatea a început să trimită CV-uri. După două interviuri, s-a angajat la PRO TV. „Era o perioadă în care eu încă nu eram hotărâtă ce vreau să fac pe viitor.“ A început ca asistentă a directorului de vânzări şi după mai mulţi ani a ajuns ea însăşi director de vânzări. „După nouă ani am plecat să-mi găsesc fericirea“, povesteşte ea acum. Recunoaşte că a fost dificil să lucreze cu cifrele, însă era foarte bună la vânzări, aşa că începutul a fost greu, dar apoi lucrurile s-au aşezat. A plecat în 2009 din companie, când a simţit că este momentul potrivit şi a lansat Parlor, un proiect mai vechi.
„Planul de business pentru Parlor l-am început în 2008, iar un an mai târziu am cumpărat prima maşină de cusut pe care am instalat-o în apartamentul de pe Moşilor pe care îl aveam atunci.“ Prima colecţie a apărut în 2010, iar apoi lucrurile au început să se mişte repede.
„A fost o perioadă de haiducie în care mi-am luat lumea în cap. Da, aveam un plan, însă în viaţa reală lucrurile nu merg conform planurilor.“ Timp de doi ani, lumea a stat în expectativă, astfel că abia în 2012 lucrurile au început să se mişte conform aşteptărilor, povesteşte Veronica Zaharia.
Deşi a terminat Psihologie, ulterior a urmat cursuri de design, ultimul în 2014, construindu-şi astfel o bază de pornire pentru businessul pe care l-a fondat. „Domeniul acesta este unul subiectiv, în care rolul şcolii este să te disciplineze pentru că dacă nu ai talent, nu ai ce face. La Central Saint Martins spre exemplu, aveai o săptămână să îţi faci tema, şi puteai face ce vrei tu.“ La final, profesorii nu îţi spuneau dacă este bine sau rău, ci dacă este sau nu vandabilă creaţia. Nu aveau cursuri propriu zise, ci profesori care încercau să-şi ghideze elevii, să le stimuleze zona creativă.
„Am ştiut întotdeauna dacă o colecţie de-a mea e bună sau nu. Am ştiut să o evaluez încă dinainte să o scot pe piaţă.“ În 2014 spre exemplu, s-a abătut de la stilul său, a încercat să acopere o zonă mai mare de stiluri cu un număr mare de piese. A fost o investiţie pe măsură, însă nu s-a justificat. Ultima colecţie însă a fost una mai mică, dar reprezentativă.
Anul acesta vrea să se extindă în afara ţării, se simte pregătită să facă asta atât ca design, cât şi ca producţie. „Startul este foarte important. Pieţele străine au standarde înalte şi sunt foarte exigente, aşa că trebuie să ai mână de lucru bine formată şi furnizori pe măsură.“ Ea lucrează cu aceiaşi tehnicieni de la început, iar totul este creat în atelierul propriu. „Nu vreau să începem să producem în serii mari, pentru că asta ar însemna să diluăm producţia.“ Şi la târguri s-a prezentat cu aceleaşi serii mici. Pe piaţa locală vinde în principal în showroom unde putem personaliza totul. „O să intru însă şi în The Place.„ Pe pieţele externe a început deja să vândă la Wolf & Badger din Londra, un magazin care expune în special creaţiile tinerilor designeri. „Londra este destinaţia mea culturală preferată, iar în magazinul Wolf & Badger intram ca turist, să ştiu ce se mai poartă.“ Apoi a decis să îi abordeze şi au fost foarte deschişi.
După o lună deja selectaseră 55 de produse pe care le-au vândut în august şi septembrie, astfel că au venit după noi piese.
Deşi creează deja de mai mulţi ani, în dressing are puţine dintre creaţiile proprii, abia acum a început să facă şi haine pentru ea însăşi. „Din ultima mea colecţie am o singură rochie albă, însă de-a lungul timpului nu pot să spun că am păstrat măcar o piesă cheie. Sunt însă creaţii după care îmi pare rău.“ Totuşi, ea nu este genul care să iasă mult la evenimentele pentru care se potrivesc creaţiile sale.
„Piesa mea favorită din dulapul meu este un sacou cu broderie realizată de Virginia Linul la Bistriţa-Năsăud. Este un sacou realizat după un design de-al meu, dar brodat de ea.“
În ceea ce priveşte hainele, recunoaşte că are mulţi designeri preferaţi, însă, paradoxal, nu investeşte mult în haine. Are însă destul de multe pălării, unele de la Kristina Dragomir şi accesorii mai speciale, pentru că ea consideră că ele pot scoate din anonimat o ţinută cu piese basic. „Cel mai important obiect pentru mine este un colier cu perle de la surorile mele. Este o piesă deosebită, cu o valoare sentimentală aparte.“
Nu se consideră însă un colecţionar de pantofi, pălării sau accesorii, însă are câteva păpuşi de la Keszeg Agnes, dintre care una cu chipul său, şi ar mai vrea vreo 100. Le ţine sus, la etajul întâi al casei, unde se află şi dressingul.„De când ne-am mutat a ici, acum trei ani, nu am schimbat nimic, încă suntem mulţumiţi de alegerile iniţiale.“
Mobilierul l-au adus din străinătate, scaunele din living spre exemplu sunt recondiţionate de o italiancă cu care au lucrat tapiţeria scaunelor şi canapelelor din toată casa. „Când am mers la studioul ei m-am îndrăgostit de câteva obiecte, majoritatea de la 1950, pe care le-am cumpărat pe loc.“ Scaunele, ca de altfel toate obiectele din living, sunt piese cheie într-un puzzle perfect. Dominat de nuanţte de galben intens şi mov închis, livingul este plin de viaţă şi energie. Jobenul mov prună de la fereastră te duce cu gândul la Alice în Ţara Minunilor, iar geanta de voiaj de lângă pare din acelaşi film. Nici obiectele de decor nu fac notă discordantă.
„Tot ce vezi în casă a fost ales de mine, iar 99% dintre ele au fost cumpărate încă de la început. Am avut o viziune foarte clară a ceea ce vreau, astfel că nu a fost dificil.“ Obiectele cu istorie de zeci de ani stau laolată cu cele mai noi cărţi apătute pe piaţă. Nu îţi dai însă seama de diferenţa de vârstă. Pare că generaţiile se împletesc armonios. Scaunele spre exemplu, deşi nu par, sunt din anii ’50-’60, iar dulapul verde de la mansardă este din ’40. Recondiţionate însă, par abia scoase din atelierul designerului care le-a creat. „Încerc să nu mă ataşez de lucruri. Nu am simţul proprietăţii“, spune Veronica Zaharia atunci când o întrebi care-i este obiectul cel mai drag, cu o semnificaţie aparte. „Am un covor de la străbunica mea pe care nu l-am expus încă. Îl am la atelier şi când vom reamenaja showroom-ul îl voi pune pe perete.“ În general însă, alege să nu pună mare preţ pe obiecte, atât în dressing, cât şi în casă. De altel, când s-a mutat aici din fostul apartament din zona Herăstrău, a adus doar o canapea colorată, şi asta pentru că se potrivea cu decorul actual. „Eu am crescut într-o casă, aşa că faptul că m-am mutat aici a fost ceva natural. Ne doream foarte tare zona aceasta, aşa că nu am avut nevoie de acomodare, am simiţit imediat că e acasă.“ Şi acasă a rămas.
