Vizual, lucrările lui Ovidiu Toader par din altă lume, dar strălucitoarele creaturi imaginate de artistul braşovean încapsulează sub formă de baloane metalice (ce paradox frumos) aerul clipei de acum. Iar atunci când se vor deschide către cine ştie ce alte civilizaţii, aerul din ele va aduce mesaje despre trecut, un trecut care nu este altceva decât prezentul nostru.
Ovidiu Toader (1991, Braşov) este unul dintre artiştii contemporani care captează imediat atenţia prin supranaturalul lucrărilor sale. Creaturi metalice, operele lui nu sunt doar obiecte, ele devin personaje care marchează un teritoriu, având o estetică oarecum contradictorie.
Multe dintre lucrări seamnă cu nişte baloane de diferite forme. Dar aceste baloane sunt făcute din inox. Metalul pluteşte. Mai departe, deşi gândul fuge imediat spre alte lumi, aerul din interiroul acestor baloane este infuzat de prezent. Trecutul pe care alte lumi îl va inspira nu este nimic altceva decât aerul prezentului nostru.
Începutul relaţiei sale cu arta, mai ales cu sculptura, nu a fost întâmplător şi nici târziu, nu a fost o coincidenţă, ci îndeplinirea unei meniri.
„La câteva luni după încheierea liceului, mi-am dat seama cât de important este faptul că mi-am descoperit talentul de mic şi că pot explora arta toată viaţa. De asemenea, consider că oricine are instinctul de a crea, dar poate că îl primim în cantităţi diferite. Probabil ca eu am primit la naştere o doză mai mare de creativitate şi de aceea am devenit artist“, spune Ovidiu Toader.
Descoperirea propriului său talent a avut loc undeva în jurul vârstei de cinci ani. Conştientizarea acestui lucru a venit din validarea pe care a primit-o de la mama sa.
„Cumva, la vârsta de cinci ani, am făcut primul pas conştient (către artă - n.red.), atunci când mama, trudind prin casă, mi-a spus foarte natural: «Ce faci tu seamănă cu nişte sculpturi», referindu-se la lucrările mele mărunte şi abstracte, realizate din mici bucăţi de lemne, din hârtie şi din cartoane neglijate, de altfel, prin casă.“
Printr-un noroc, spune Ovidiu Toader, la vârsta de şase ani a fost descoperit de artistele Mariana Mattis-Theutch şi Marcela Rădulescu. Ambele predau la acea vreme la Liceul de Arte Plastice Hans Mattis Teutsch din Braşov.
„Din acel moment, am fost sprijinit şi îndrumat cu blândeţe şi răbdare de aceşti mentori braşoveni, la care s-au mai adăugat alţi câţiva până la finalul liceului. La un moment dat, am primit un telefon de la şcoală. Profesorul Nicolae Truţiu, sculptor, îmi propunea să realizez câteva obiecte din ceramică pentru curtea unui domn înstărit din Braşov.“
Într-o săptămână, au ieşit din cuptor toate piesele, dar ceea ce avea să afle Ovidiu Toader abia la final este că acele lucrări au fost chiar examenul său de atestat.
„A fost un întreg complot. O farsă foarte bună, care m-a ajutat să am rezultate mari. O parte din obiecte au ajuns la casa părinţilor, iar restul au fost donate şcolii.“
Alături de profesori, părinţii mereu l-au susţinut. Însă faptul că şi-ar fi dorit ceva mai stabil pentru fiul lor (ca orice părinte din acea perioadă) l-a determinat pe Ovidiu să plece în Bucureşti, pentru a urma Facultatea de Artă şi Design.
„Mi-am ales mereu profesori cu care să rezonez ca prieten şi om. Am avut mentori extraordinari la Braşov. Apoi, am cunoscut oameni interesanţi şi la Bucureşti, dar mai mult m-am bucurat de ateliere, utilaje, colegi de breaslă cu care uneori discuţiile deveneau simbolul celor mai buni mentori.“
În rest, spune Ovidiu, a existat şi multă încorsetare. „Ar merita schimbate câteva lucruri la facultate. În primul rând, arta trebuie să fie liberă. Nu poţi veni cu reguli în studioul studenţilor. Trebuie să primească mesaje pe plus, altfel le sunt tăiate aripile.“
Partea practică a fost cea mai importantă experienţă livrată de facultate, spune artistul, care se descrie ca fiind „un student cu multe copii de chei. Timp de cinci ani, am dormit mai mult în şcoală şi în fabrici decât în cămin sau în chirie.“
Momentul acelor sculpturi realizate la vârsta de cinci ani avea să fie oarecum definitoriu pentru munca sa. Ovidiu Toader îşi ia inspiraţia de la obiectele care-l înconjoară, care pot deveni sursa pentru următoarea lucrare.
„Încă de la început, lucrările mele vorbeau încet şi subtil depre tot ce observam în jur. În mare parte, erau realizate din obiecte luate din natură, care vorbeau despre acţiunile celor din preajmă. Acum, deşi pare că vizual ceea ce creez face parte dintr-o altă lume, dorinţa mea este ca lucrările să fie cât mai autentice, chiar şi peste veacuri.“
Pare că instalaţiile sale funcţionează după propriile reguli. Sunt purtătoare de mesaje în viitor, având un ambalaj extrem de rezistent, care face ca şi conţinul lor să fie neperisabil. Metafora este extrem de reuşită, pentru că împachetează în formă de balon metalic cât mai multe informaţii din prezentul nostru.
„Practic, încerc să construiesc o lume din viitor care vorbeşte despre trecut, trecutul fiind de fapt prezentul nostru, cu tot ceea ce conţine el.“
Alegerea materialelor se face în funcţie de aptitudinile de mesager pe care fiecare le conţine. „Am studiat toate materialele care mi-au apărut în cale, cu gândul că fiecare poate transmite mesaje diferite în funcţie de textură, densitate, culoare, şi până la parcursul istoric al materialului, dar şi al privitorului. Acesta a fost începutul studiului meu, care cumva duce mai departe activitatea din adolescenţă. La vârsta de 20 de ani, mi-am dorit să pornesc acest traseu, pentru ca până la 30 să aflu cât mai multe lucruri şi să îmi creez un stil vizual propriu.“ Dar după cinci ani de studiu de material, Ovidiu şi-a dat seama că nu este de ajuns. Aşa că ia studiul de la capăt, cu mai multă maturitate de această dată.
„Lucrând din nou cu materiale reciclate, mi-am dat seama că pot realiza un ambalaj foarte solid, un ambalaj din inox, care poate îmbrăţişa şi proteja în timp orice idee pe care doresc să o prezint. Astfel, aerul din lucrările mele simbolizează ideea, rămânând în interiorul balonului metalic, iar inoxul este cel mai dur material care poate proteja cât mai mult întreaga poveste a lucrării.“
La vârsta de 30 de ani, Ovidiu Toader a arătat lumii prima sa expoziţie din portofoliu, care vobea despre o lume din plante metalice, foarte rezistente. Iar anul acesta, a deschis a patra expoziţie, care reuşeşte să ducă povestea mai departe.
„Fiecare lucrare imaginată devine ceva foarte nou atunci când prinde forma finală. Acel moment intens este unic, iar pentru mine devine una dintre cele mai importante clipe. Acestea sunt darurile pe care le primesc din partea lucrărilor. De multe ori, păstrez pe masă sau în studio o piesă finală pentru încă nişte luni.“
E vorba de timpul necesar pentru un schimb complet de mesaje, pentru că deşi lucrează este gata, dialogul între artist şi operă nu s-a terminat.
„Chiar dacă uneori ea este cumpărată, prefer să plece din atelier după ce îşi transmite toate mesajele către mine. Sunt lucruri foarte personale. De multe ori, o expoziţie finalizată sau chiar şi o lucrare îţi poate spune lucruri, unele chiar despre ceea ce urmează.“
Iar uneori, lucrările între ele au secrete de împărtăşit.
„Acum pregătesc patru subiecte de expoziţii care comunică între ele şi scriu despre ele. Fac schiţe, iar la studio construiesc tot felul de teste tehnice şi machete din ce în ce mai mari, ca să pot observa modelarea materialului în dialog cu subiectul şi conceptul. Obişnuiesc să nu vorbesc prea mult despre ce urmează, nici măcar galeriei nu îi spun. Probabil este o perioadă din viaţă când fac asta, dar îmi este greu să împărtăşesc până nu văd evoluţia lucrărilor.“ Dialogul continuă aproape la infinit. Materialele folosite de Ovidiu Toader vin cu poveştile lor, încapsulează alte poveşti, emit mesaje către autor, chiar şi după ce sunt finalizate lucrările, iar între ele au o altfel de comunicare. Apoi iese în lume, unde intră în alte interacţiuni, pe care fie le generează, fie le colectează pentru a le duce mai departe către cine ştie câte alte lumi.
„Acum lucrăm la un proiect de amenajare a unei curţi cu deschidere la drum. Îmi doresc să instalez cât mai multe lucrări în spaţii publice. Îmi place foarte mult să lucrez la acest gând, pentru că lucrările pot fi accesate de un public foarte divers.“
Universul lui Ovidiu Toader conţine alte universuri şi se integrează în altele. Poate şi de aceea, dincolo de galerii sau muzee, creaturile sale tânjesc după spaţii cât mai deschise. Dialoguri infinite între lumi infinite. Astfel arta nu e limită, ci schimb de idei.
