Lui Călin Radu şi Dan Enache nu le plac firmele de arhitectură care se numesc la fel ca proprietarii. De aceea, firma lor se numeşte Lama. De ce? De ce, nu? Lamele apreciază înălţimile, sunt animale sociabile şi isteţe. În plus, denumirea stârneşte curiozitatea. Însă dincolo de un nume surprinzător, Lama este semnătura de care se leagă proiecte precum Origo, Interbelic sau Shift, toate devenite repere pentru Bucureştiul aflat în căutarea unei identităţi vizuale.
„Băi, dar ce frumos a ieşit! Cu iarba asta în faţă, cu toate chestiile!“, spune Dan Enache după ce intră alături de Călin Radu în curtea casei G3, un alt proiect care poartă semnătura Lama. Locul întâlnirii a fost ales de comun acord, dorinţa evidentă a tuturor părţilor fiind de a ieşi dintr-un birou şi de a realiza un interviu despre arhitectură „pe teren“.
Casa G3 este undeva prin Otopeni, într-un loc aflat de asemenea în căutarea unei identităţi. Printre drumurile prăfuite şi experimentele brutale din zonă, casa uimeşte prin curăţenia liniilor. Bine, şi prin piscina din faţă, terasa ocrotită de o structură triunghiulară şi prin spaţiul vitrat mare.
„Proiectul a fost gata în toamna lui 2015, dar ne-a luat circa 2-3 ani să-l realizăm. Nu ai cum să faci o casă ca aceasta fără un beneficiar mişto. Noi vorbim de un om care din prima ne-a cerut un garaj pentru şase maşini, care deocamdată locuieşte singur, care călătoreşte“, explică Dan Enache. În garaj se odihnea un singur Porsche, dar aş putea să jur că în acel moment toţi caii de sub capota lui suspinau.
Pe terasă erau împrăştiate multe echipamente de motor.
„Spaţiile care se strică din cauza faptului că în casă este dezordine sunt gândite greşit. Spaţiul este în sine greşit, nu obiectul pentru că pe acesta poţi oricând să îl schimbi, să-l muţi“, mai spune Dan Enache.
Cei doi arhitecţi se ştiau de ceva vreme cu proprietarul, mai făcuseră un proiect pentru el, dar care a rămas undeva pe o planşetă.
„Aici însă am pornit de la o casă existentă, iar ceea ce am făcut noi a fost o extindere. De exemplu, acoperişul vechi al casei a fost integrat pe unul dintre pereţii exteriori. Conceptul se bazează pe ceea ce am găsit aici. Este vorba despre o casă tradiţională, aşa că noi am iniţiat un dialog, chiar şi formal, urmărind nişte linii de geometrie plată, contemporană. Extinderea a dus la formarea unui living pentru că aceasta a fost voinţa proprietarului. Ideea casei a fost de a duce interiorul spre exterior, să avem această continuitate de casă veche-casă nouă“, spune Călin Radu.
„Chimia“ dintre cele două structuri este atât de bună încât fără aceste explicaţii nici nu mi-aş fi dat seama că rezultatul vine din două corpuri diferite.
„Noi ştiam cam ce-şi dorea el, ştiam ce-şi va dori de la acest proiect. Dar am lucrat cu un tip pragmatic, care nu a fost dispus la extravaganţe în ceea ce priveşte costurile. Au fost câteva modificări, dar rezultatul final este aprope identic cu planul de la care am plecat. Aceasta nu este o lucrare care a beneficiat de un buget infinit. Arată însă ca o casă de milioane“, spune Dan Enache.
Casa G3 este un proiect reprezentativ pentru această perioadă în care se simte o goană disperată de a renunţa la inutilităţi, de a folosi materiale sincere după atâta interacţiune cu „silicoane“. Haosul este afară, nu trebuie adus şi la interior.
„În casă avem o abordare directă. Betonul e beton, lemnul e lemn, se mai strică, îmbătrâneşte, creşte cu casa şi cu cei din ea. Asta este partea frumoasă. Asta este foarte important. La final să ai o poveste. Nu contează niciodată intenţiile bune dacă rezultatul nu este bun“, îmi spune Dan Enache.
Şi mai este ceva.
„Noi credem mult în chestia de şantier, în a merge să vezi. Că vrei tu să-ţi iasă un proiect frumos, dar la final nu a ieşit, nu interesează pe nimeni. Asta este de fapt arhitectura, tehnică şi artă. Şi mergem cu bicicleta pe şantier chiar dacă se uită lumea ciudat la noi“, completează Călin Radu.
Filosofia lucrurilor simple, dar nicidecum realizate simplist, a fost strategia pe care Lama a adoptat-o chiar de la înfiinţare, proiectele care poartă semnătura biroului de arhitectură fiind cele mai bune testimoniale.
„Noi am terminat în 2006 Arhitectura şi de atunci avem biroul acesta. Înainte deveneai arhitect la 50-60 de ani, dar acum este o altă dinamică a pieţei. Am fost doi ani stagiari, după care ne-am decis să ne facem propriul birou. Este foarte greu şi până nu te apuci full time de meseria asta, nu funcţionează“, spune Călin Radu.
Aparent, la Lama a funcţionat, numele biroului de arhitectură fiind legat de apariţia unor proiecte care au fost ca o gură de aer proaspăt în atmosfera bucureşteană „îmbâcsită“.
Primul a fost Origo, un loc transformat într-una din cele mai cunoscute cafenele din Capitală. Dincolo de cafeaua proaspătă, Origo a surprins prin design într-o perioadă în care toate locurile din această categorie arătau la fel. Cine mai văzuse până la Origo ceşti de cafea atârnate de tavan? Cine?
„Origo este un proiect care a început în 2011, iar în 2012 l-am finalizat. Atunci eram la început, acum suntem doctori în cafenele. Îmi plăcea mult atmosfera de cafenea londoneză, spaţiul acela eliberat, nuanţele de gri“, îşi aminteşte Dan Enache.
Origo a fost însă prima „ceaşcă“. A urmat Interbelic, transformat la rândul său într-unul din locurile „mişto“ din Bucureşti pentru un anumit segment de public.
„La Interbelic a fost altă poveste. Proprietarul dorea acea atmosferă jazzy specifică New Yorkului din perioada prohibiţiei. A fost o temă la care am căzut de comun acord.“
Au urmat alte locuri. Shift, Alt Shift, Control, toate trei devenite reper într-un Bucureşti în care cafenelele sau restaurantele se deschid rapid şi se închid la fel de uşor pentru că nu-şi înţeleg clientul.
„Pentru Alt Shift am mers împreună în Berlin să ne inspirăm. De altfel, locul a crescut în fostul restaurant Berlin (din apropierea Cercului Militar - n. red.), iar proprietarii au dorit să păstreze anumite detalii.“
După ce au realizat proiectele, cei doi arhitecţi au rămas prieteni cu beneficiarii, lucru care le uşurează mult munca pentru „schiţele“ viitoare.
„Beneficiarul este al doilea arhitect într-un proiect, iar contribuţia lui este foarte importantă. E complicat să refuzi proiecte azi, dar la finalul zilei este vorba de nişte bani care oricum se duc. Aşa că decât să facem pernuţe sau perdeluţe, mai bine nu mai facem. Bine, mai facem, dar doar din când în când“, glumeşte Dan Enache, dar tot el redevine serios. „Viitorul proiect va fi cel de care voi fi cel mai mândru. Suntem ataşaţi de un mod de a crea, dar mergem pe o spirală, nu ne învâtim într-un cerc.“
Şi ar mai fi o regulă.
„Ca arhitect, tu eşti singurul apărător al proiectului. Nu trebuie să cedezi pe parcurs. Asta este singurul lucru care-ţi dă energie mai apoi“, spune Călin Radu.
La plecarea din Casa G3, ale cărei porţi sunt păzite de o lamă mică din metal, Călin Radu se decide.
„Băi, mie gazonul asta nu-mi place!“
„Mie-mi place“, spune Dan Enache.
„Băi, nu este rău, dar ar fi trebuit să fie ceva mai sălbatic, aşa. Nişte arbuşti, ceva.“
Ne întorseserăm cumva cu discuţia de unde am plecat, dar eram în spirală, nu în cerc. Eram noi trei şi o lamă mică de metal cocoţată pe gardul casei care ne vedea pe toţi. De la înălţime, cum îi place ei.
