Bobi Pricop, unul dintre cei mai în vogă regizori ai momentului, nu şi-a văzut dintotdeauna viaţa împletită cu arta, ba chiar era convins că o să lucreze în IT. Asta până când a intrat în trupa de teatru a liceului şi totul s-a schimbat. Acum, regizează spectacole de teatru şi de dans şi nu doar că nu se vede făcând altceva, ci are planuri mari. Unul dintre ele vizează regia de film. Iar dincolo de toate acestea, a adoptat un căţel minunat pe nume Benji.
A debutat acum 13 ani cu spectacolul de licenţă „Jocuri în curtea din spate“, care a fost preluat de Teatrul Act. „Atunci au existat multe voci care au mizat pe evoluţia mea ca regizor şi cred că nu i-am dezamăgit pe cei care au pariat încă de la început pe mine“, spune Bobi Pricop.
Între timp, a lucrat câteva zeci de spectacole în mai multe teatre din ţară. E însă regizor angajat al Teatrului Naţional din Craiova şi, în acelaşi timp, le predă studenţilor de la masteratele de regie şi actorie de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. I-ar plăcea însă să regizeze şi filme, să facă pasul ăsta şi către cinematografie.
„E un lucru la care mă gândesc de mai mulţi ani, dar nu l-am făcut până acum.“
Înainte de regie, a studiat şi actorie, iar în acest an speră să îşi încheie lucrarea de doctorat la UAT Târgu-Mureş, pe o tematică ce ţine de practici digitale.
Totuşi, nu dintotdeauna s-a văzut făcând ceva în lumea artei.
„Îmi doream de fapt altceva. Eram pasionat de calculatoare şi eram sigur că o să merg către IT şi Politehnică. Asta până când am intrat în trupa de teatru a liceului şi am participat la o grămadă de festivaluri.“
Totuşi, recunoaşte că în continuare i-ar plăcea să ştie să programeze.
„Dar, în liceu, de când am intrat în trupa de teatru, mi-am dat seama că ăsta e drumul pe care vreau să îl urmez, mi s-a părut ceva foarte puternic.“
La început, şi-a dorit foarte mult să fie actor. A picat de două ori admiterea la UNATC, la actorie. Iar apoi, după trei ani minunaţi de actorie cu Sanda Manu, la o universitate privată, s-a hotărât că ce îşi doreşte cu adevărat este să devină regizor.
„Iubesc meseria asta pentru că îţi permite să faci lucruri diferite, să te reinventezi şi cred că asta mă atrage cel mai mult. Încerc, ori de câte ori pot, să testez lucruri care să mă scoată din zona de confort şi evit să-mi creez reţete.“
Cu toate astea, e convins că există nişte elemente recurente în spectacolele sale. Poate chiar dorinţa asta de nou sau de a reconfigura nişte tipare defineşte felul în care percepe meseria de regizor.
„Adevărul e că atunci când am dat admitere nu aveam o imagine foarte clară despre ce înseamnă regia şi am avut multe momente în care m-am îndoit, în care am vrut să mă las sau să fac cu totul altceva.“
Dar momentele în care ştie că asta e ceea ce-şi doreşte sunt cele în care îşi simte echipele entuziasmate de proiectele pe care le fac împreună şi, bineînţeles, când resimte bucuria publicului de a se întâlni cu spectacolele la care lucrează. „Atunci mă simt oarecum împlinit.“
Afirmă că e o meserie şi o lume care te acaparează şi te consumă destul de mult şi sunt foarte puţine modelele sau exemplele care să pună foarte bine în balanţă viaţa personală cu cea profesională.
„Partea asta legată de carieră poate deveni dificilă, prin prisma faptului că presupune să te deplasezi destul de mult între teatre diferite, presupune un consum emoţional şi mental destul de puternic.“
Asta pentru că munca de regizor nu se desfăşoară doar în sala de repetiţii, ea te urmăreşte şi în restul timpului, uneori chiar te bântuie.
„Sunt lucruri la care te gândeşti chiar şi atunci când nu eşti în sala de repetiţii, mereu cauţi soluţii sau pregăteşti noi proiecte.“
Dacă-ţi doreşti performanţă, ea vine cu nişte costuri şi sacrificii.
„Şi m-am văzut făcând asta şi neglijând anumite aspecte ale vieţii, aşa că ce-mi doresc cel mai mult este să găsesc acest echilibru între carieră, viaţa mea personală sau de familie şi atenţia pe care o dau sportului şi activităţilor.“
Recent, Bobi Pricop a încheiat regia Galei Uniter din acest an şi afirmă că i s-a părut o responsabilitate foarte importantă de a crea contextul în care să poţi celebra şi onora munca artiştilor de teatru, din toate generaţiile şi domeniile, provocând în acelaşi timp o dezbatere despre rolul teatrului în societate şi despre cum el poate fi parte din schimbare. De asemenea, pregăteşte un nou spectacol la Teatrul Excelsior, care va avea premiera în toamnă. Tot atunci, la Teatrul Naţional din Craiova, o să aibă premiera spectacolul „Lecţia“.
„Aş mai menţiona Festivalul Internaţional de Teatru dedicat Tinerilor Regizori – TNT –, care s-a întâmplat la Craiova între 2 şi 6 iulie şi pe care l-am coordonat. E foarte frumoasă experienţa de organizator de festival şi sunt extrem de fericit că există un astfel de eveniment care aduce laolaltă artişti foarte tineri şi manageri de teatru.“
Se bucură mai ales că e la vârsta la care încă poate comunica foarte bine cu ambele tabere. „Sunt recunoscător că Teatrul Naţional din Craiova îmi oferă ocazia să mă exprim şi altfel decât ca regizor, fiind în postura asta de organizator de contexte, de întâlniri.“
Tot în cadrul TNT a avut loc premiera studenţilor săi de la Cluj, de la Regie şi Actorie, care colaborează cu Secţia de actorie de la Craiova şi care au făcut împreună un proiect în dramaturgia lui Ionuţ Sociu.
„Mai sunt în lucru, pentru finalul anului, nişte proiecte cu Muzeul MINA, pe care o să le anunţăm mai târziu.“
De altfel, în primăvara acestui an a avut loc la MINA primul spectacol de dans imersiv, un show regizat şi conceput de Bobi Păunescu. „Teatrul şi dansul sunt foarte legate, apropiate şi mă bucur foarte tare că IN BETWEEN, noul proiect de la MINA, mi-a dat ocazia să lucrez exclusiv cu dansatori şi acrobaţi. Mi-a rămas dorinţa de a repeta tipul ăsta de experienţă, pentru că nivelul de precizie cu care poţi face lucrurile atunci când lucrezi cu nişte dansatori atât de talentaţi e unul care se potriveşte foarte bine cu OCD-ul meu:).“
De altfel, [IN BETWEEN] e primul spectacol de dans contemporan pe care l-a regizat şi care îmbină dansul, acrobaţiile şi pole dance-ul cu tehnologia. Acesta a rulat la MINA între aprilie şi iulie.
„Pentru întâlnirea asta ţin să-i mulţumesc lui Alex Petroşanu, de la Les Ateliers Nomad, care m-a pus în legătură cu echipa muzeului MINA. Ei îşi doreau să facă şi spectacole de teatru sau să înceapă să producă tot felul de performance-uri. Iar Alex, cu care colaborasem anterior şi care a făcut proiecte împreună cu MINA, le-a sugerat că eu aş fi ideal pentru asta.“
S-a dovedit a fi „a perfect match“, pentru că şi Bobi îşi dorea să lucreze cu tehnologia prezentă în muzeu, iar fondatorii MINA voiau să meargă în zona de arte ale spectacolului.
Aşa că [IN BETWEEN] e prima lor colaborare, dar deja se anunţă şi alte proiecte noi şi foarte îndrăzneţe, spune regizorul. El adaugă că de la [IN BETWEEN] şi-au dorit să fie un fel de întâlnire cu miracolul, într-un fel, generat de îmbinarea asta între tehnologie şi corpul uman, cu toate transformările şi dinamicile sale.
„Spectacolul despre asta este, despre uimire, despre spectaculos, despre explorarea graniţelor dintre noi şi lume, dintre real şi artificial, dintre uman şi digital. Cam ăsta ar fi mesajul, că lumea este un spaţiu al miracolelor şi că arta ne ajută să explorăm aspecte ale (supra)naturalului la care altfel nu am avea deloc acces.“
Acum, Bobi Pricop şi fondatorii MINA mai au două proiecte la care deja au început să lucreze pentru finalul anului acesta şi începutul anului viitor.
„Întâlnirea asta dintre un muzeu interactiv şi teatru, dans sau orice ar putea să însemne artele spectacolului mi se pare extrem de valoroasă şi o provocare lansată atât artiştilor, cât şi publicului.“
Regizorul adaugă că MINA – printr-o serie de evenimente
superrelevante, proiecte care pun în valoare marile opere de artă într-un context extrem de dinamic şi entertaining - a reuşit să faciliteze accesul la cultură şi la artă şi să transforme mersul la muzeu în ceva foarte cool.
MINA, primul spaţiu imersiv din România şi cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud-Est, s-a deschis pe 25 august 2023 la Bucureşti, în clădirea care a găzduit prima fabrică de calculatoare româneşti, ICE Felix, iar de atunci i-a adus publicului mai multe tipuri de spectacole şi expoziţii.
Bobi Pricop spune că prima sa amintire legată de artă şi teatru datează din copilărie. Dar asta nu e prima lui amintire din acele vremuri.
„Cred că sunt multe amintiri sau flashuri pe care le am din copilărie, dar cea mai puternică amintire din primii ani de viaţă e momentul când, la televizor, a început tot momentul din decembrie 1989.“ Era împreună cu alţi copii şi se jucau cu nişte trenuleţe, când deodată, la televizor, a început altceva decât programul cu care erau obişnuiţi.
„Cred că acel şoc al lucrurilor care ne-au scos cumva din rutină mi-a rămas foarte clar întipărit în minte. Mi-aduc aminte tot ce s-a întâmplat în zilele alea, tot ce discutau părinţii mei, cu toate că nu înţelegeam.“
Toată energia nebună a acelor zile, tot momentul Revoluţiei a fost foarte puternic, chiar dacă avea doar trei ani.
Cât despre primul spectacol pe care l-a văzut – e vorba despre un spectacol pentru copii venit de la Bucureşti.
„Nu-mi mai aduc aminte exact ce spectacol era, dar îmi aduc aminte că era cu doamna Alexandrina Halic, pe care o ştiam de la televizor.“
Ţine minte perfect că a fost un şoc să o vadă atât de aproape.
„Era un moment foarte puternic – cobora în public, printre noi, şi mi-amintesc că avea o privire diferită decât cea de la televizor, m-a uimit să o văd atât de aproape.“
Iar primul spectacol pentru oameni mari pe care l-a văzut a fost „Împăratul muştelor“ la Teatrul Tineretului, o versiune cu distribuţie exclusiv feminină, făcută de Ada Hausvater.
Crede că talentul e foarte greu de cuantificat sau de pus la lucru, pe când munca, simplul fapt de a fi prezent în sala de repetiţii şi de a-ţi face serios treaba e ceva pe care te poţi baza cu adevărat.
Meseria de regizor e una în care nu ai prea multe instrumente concrete, aşa că faptul că intri în sală, te aşezi la masa de lucru şi pui la bătaie tot ce eşti, toată experienţa ta, toată capacitatea ta de a investi într-un proiect şi în echipă – cu asta poţi să lucrezi şi pe asta poţi să contezi.
„Desigur că talentul vine şi înnobilează poate toată această muncă, dar nu ştiu cum să fac să mă bazez pe el sau să-l pun la treabă.“
În procesul de lucru al oricărui regizor există o etapă mai solitară, în care se pun bazele proiectului şi se constituie echipele, de-abia apoi urmează partea de lucru în echipă.
„Perioada asta solitară mi se pare foarte dificilă pentru că mă simt mult mai creativ în dialog şi lucrând în echipă.“ Cu toate astea, faza iniţială de solitudine, uneori foarte frumoasă, uneori foarte chinuitoare, este absolut necesară, pentru că implică o decizie majoră – stabileşti liniile generale ale proiectului, responsabilitate care, uneori, vine la pachet cu un oarecare grad de anxietate.
„Cred că cele mai frumoase momente sunt cele de lucru, acelea sunt momentele pe care le resimt ca fiind cele mai importante şi care îmi aduc cea mai mare bucurie. Evident, şi momentele de succes, atunci când apar, sunt foarte frumoase, dar ele sunt cireaşa de pe tort, într-un fel.“
Cel mai important e să fie tortul foarte bun, perioadele de lucru, pentru că ele reprezintă 90% din timp.
Ce îşi doreşte acum Bobi Pricop să realizeze în carieră?
„Cred că sunt foarte multe lucruri pe care mi le doresc, care ţin pe de-o parte şi de anumite companii de teatru din Europa cu care mi-aş dori să lucrez, sunt spaţii culturale şi artistice în care mi-aş dori să existe creaţii de-ale mele, dar îmi doresc, după cum ziceam şi la început, să încep şi proiectele în film“, conchide el.
Dar va urma…
