ZF News

Români care ne fac remarcaţi în lume: o arhitectă din România a proiectat un pod gonflabil cu trambuline peste Sena. Galerie FOTO

19 oct 2012 24610 afişări de Radu Racu
Din aceeaşi categorie

În Paris sunt 30 de poduri care traversează râul Sena, însă niciunul nu arată ca cel proiectat de o firmă locală de arhitectură fondată de o româncă şi un francez.

 

Atelierul Zündel Cristea a imaginat un pod gonflabil format din trei trambuline, pe care oamenii ar sări ca să ajungă de pe o parte pe cealaltă, pentru competiţia Archtriumph, scrie Business Insider. Atelierul Zündel Cristea a fost fondat în anul 2001 de arhitecţii Grégoire Zündel şi Irina Cristea.

 

Irina Cristea, 46 de ani, este absolventă a Institutului de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, şi a unor studii postuniversitare de profil la ENSA Strasbourg în 1995şi la London South Bank University.

 

Irina Cristea şi Grégoire Zündel. Sursa foto: zundelcristea.com

Conceptul pe care Irina l-a proiectat alături de colegul ei nu poate fi construit din mai mult e motive: nu este sigur, se poate sparge oricând şi nu ar putea fi asigurat, noteazaă Business Insider.. Însă iniţiativa răspunde unui concurs care încearcă să încurajeze includerea unor coordonate mai distractive în noile structuri arhitecturale.

 
 

Proiectul Zündel Cristea a fost distins cu locul al treila la competiţia internaţională de proiecte arhitecturale Archtriumph.