Travel

Pari(s)ul suporterilor. Ce s-a ales de oraşul iubirii şi al luminilor în Campionat

02 iul 2016 3130 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Să te plimbi zilele astea pe străzile Parisului poate fi o experienţă complet diferită de ceea ce vezi în filmele şi fotografiile care-ţi arată oraşul liniştit al luminilor şi al aromelor de croissante.

De fapt, dacă iei la pas Parisul în perioada asta, sunt mari şanse să dai peste suporteri care, dacă naţionala lor a câştigat vreun meci, sunt gata-gata să te ia în braţe de bucurie, iar dacă echipa ţării lor a pierdut… ei bine, e mai bine să nu ştim ce-ar fi gata-gata să facă. Iar ca mirosuri… sunt mai mari şanse să te îmbete cele de bere ieftină, la 1 euro, vândută direct din găleată, decât cele de croissante sau de gaufre.

Am avut bafta ca, într-una din cele două vizite scurte la Paris în ultimele două săptămâni, să nimeresc în metrou în seara meciului dintre Portugalia şi Croaţia, la câteva minute după finalul partidei, când portughezii sărbătoreau victoria. Atâta sărbătoare în poporul ăsta că, zău, am crezut că până la urmă, tot o să spargă geamurile metroului şi o să scoată câteva scaune din pereţi după atâtea bătăi şi ţipete microbiste. La 12 noaptea, din subsolul staţiei de metrou Montparnasse, nu se-auzeau decât nişte zbierete stridente de „Portugal”, din faţa cărora toată lumea căuta să fugă mai departe şi mai repede.

Sunt mari şanse ca, astăzi, în Paris, să fie mai mulţi suporteri europeni decât francezi get-beget, iar numărul mare – foarte mare ! – de jandarmi care păzesc fiecare colţ de stradă cu arme pe care cei mai mulţi nu le-au văzut decât în Counter-Strike te face un pic să tremuri. Nu neapărat de agitaţia care e acum acolo, cât de haosul pe care încearcă să-l prevină. De altfel, puţine sunt locurile în care nu-ţi sunt verificate bagajele şi hainele la intrare, măsură peste care am fost surprinsă să dau chiar şi într-un magazin de pe Champs-Élysées, unde n-am apucat să fac doi paşi că un agent de securitate s-a şi apropiat de mine cu detectorul de metale.

Cu România sau fără, Campionatul merge, evident, mai departe. De noi a mai rămas o reclamă de lângă Turnul Eiffel, cu o domnişoară simpatică îmbrăcată în tricoul naţionalei noastre şi imaginea alteia pe roata din faţa Grădinilor Tuileries, peste care a fost desenat tricolorul.

Singura dată când am fost întrebaţi de unde venim a fost la un magazin din apropierea Turnului Eiffel – zonă înţesată de oameni ca un stadion – când vânzătorul a presupus că venim de undeva din estul Europei. A fost suficient să-i spunem că „nous venons de Roumanie” ca să ne răspundă fără să clipească : „Aaa, pe voi v-am bătut din primul meci, aşa e !” Am înghiţit în sec şi-am plecat, i-am lăsat omului spaţiu să se bucure.

La prima vizită în Paris, la începutul lunii, n-aveai şanse să te duci la vreun obiectiv turistic şi să nu dai măcar de un român prin preajmă (excluzând băieţii care se oferă să te plimbe cu bicicleta pentru 10 euro, care – bingo ! – tot români sunt). La a doua vizită, weekendul trecut, nu mi s-a mai întâmplat nici măcar o dată să aud româneşte în Paris. O fi fost o simplă coincidenţă, dar e clar că românilor le-a pierit cheful de Campionat cam de pe 19 iunie încoace. Rămân de un deliciu fabulos reclamele, bannerele, produsele promoţionale din supermarketuri care parcă mai răsucesc şi ele o dată cuţitu-n rană cu mesaje de genul „Hai, România”, „Suntem alături de voi !”, „Românii vor victoria” şi altele.