Travel

Cu balonul pe Lună

22 apr 2014 568 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

În fiecare zi în Cappadocia, o regiune din inima Turciei, între 60 şi 100 de baloane se ridică pe cer încă de când răsare soarele, lăsând sub  ele un peisaj ce pare rupt chiar din Lună. 

Până ca Neil Armstrong să păşească pe Lună în 1969, cred că cea mai apropiată imagine pe care oamenii o aveau despre astru era Cappadocia, o regiune din Turcia aflată la circa 750 de kilometri sud de Istanbul. Casele sculptate în stâncă şi rocile care de mult ori sfidează gravitaţia şi, mai mult, au forme ce variază de la capete de extratereştri la falusuri gigant, par cu siguranţă nepământene.

Când le vezi de la nivelul solului ai senzaţia că avionul şi-a greşit destinaţia sau ai fost teleportat într-o altă lume. Cel mai bine poţi însă să îşi dai seama de cât de diferit, de pitoresc şi de variat este acest loc de la câteva sute sau chiar de la un kilometru înălţime, când te afli într-un balon cu aer cald care se lasă în voia vântului.

Iniţial m-am gândit că îmi va fi frică de balonul cu aer cald pentru că am frică de înălţime şi pentru că atunci când zbori te afli la înălţime (mare înălţime) într-un spaţiu deschis, cu un paravan care nu are mai mult de un metru. Nu, nu mi-a fost teamă, de fapt nici nu cred că am avut timp să îmi fie pentru că în fiecare moment imaginile care mi se aşterneau în faţa ochilor îmi ocupau tot timpul.

Roma este încărcată de istorie, Parisul este cel mai romantic oraş din lume, iar Elveţia pare un puzzle de peisaje puse acolo ca să îţi taie respiraţia. Cappadocia iese însă din tiparele Europei (deşi se află la periferia bătrânului continent) şi pare mai apropiată de alte minuni ale lumii, precum Petra (Iordania), Machu Picchu (Perú) sau Marele Canion (SUA). „E în altă ligă“ m-am gândit încă din primul moment în care am văzut-o din aer.

De altfel cred că experienţa în zonă nu poate fi completă fără un zbor cu balonul. Dimineaţa, când soarele abia răsare printre casele tradiţionale din zonă, sute de oameni lucrează deja pentru a umfla zecile de baloane care vor colora cerului începând cu ora şase dimineaţa. În fiecare zi - dacă vremea o permite - între 60 şi 100 de baloane cu aer cald se ridică la orizont şi apoi parcă se iau la întrecere să vadă care se avântă mai sus, tot mai sus.

Mike, pilotul nostru - singurul pilot britanic din zonă, care are pe lista pasagerilor politicieni, milionari, dar şi capete încoronate precum Regele Iordaniei - nu s-a aliniat la start cu ceilalţi. A preferat să ridice balonul din altă zonă pentru că, a spus el, vrea să trecem pe deasupra şi prin toate văile din Cappadocia. Şi chiar am făcut-o pentru că fiecare are specificul său, una este colorată în nuanţe de roşu şi maro, alta în alb, în timp ce o alta este presărată cu formaţiuni ce seamănă cu falusuri gigant (de aici îi vine şi numele de Love Valley sau Valea Dragostei).

Ne-am ridicat încet de la sol, când cerul deja era colorat de „concurenţă“, însă nu ne-am grăbit să îi prindem din urmă. Ştiam că vom rămâne ultimii pe cer pentru că noi zburam o oră şi jumătate, în timp ce timpul standard de zbor este o oră (o oră de zbor costă 165 de euro de persoană). Am luat-o încet deasupra văilor, întâi le-am admirat de la câteva zeci de metri altitudine, apoi am coborât atât de jos încât ne loveam de crengile copacilor înfloriţi şi puteam privi în casele care fuseseră cândva locuite.

După ce ne-am săturat să fim „pământeni“ Mike a lăsat balonul în voia vântului şi ne-a anunţat că ne îndreptăm încet dar sigur către 1.000 de metri înălţime. De sus părea că lumea ni se aşterne la picioare.

Există multe locuri în lume unde poţi zbura cu balonul, însă Cappadocia şi Burma sunt cu siguranţă cele mai impresionante ca privelişte. Mike a început să zboare în Marea Britanie, unde îşi aminteşte că participa la curse nebuneşti pe furtună, pentru a vedea cine câştigă lupta: omul sau vremea. Vântul şi ploaia i-au pus câteva piedici, dar el a rămas mereu în cursă.

După ce s-a format în Marea Britanie a mers de la nord la sud şi de la est la vest şi a văzut aproape toată lumea din balon, chiar şi Antarctica, dar spune că nimic nu se compară cu peisajul din Cappadocia. Cred că afirmaţiile sale au în spate şi o anumită doză de subiectivism, în contextul în care în ultimii şapte ani, circa 300 de zile pe an (chiar mai multe dacă vreme este favorabilă) se ridică în aer aici de cum răsare soarele pe cerul Cappadociei.

Cele mai multe zboruri au loc la primele ore ale dimineţii pentru că în momentul acela este vântul cel mai favorabil. Pe timpul verii unele companii aeriene programează şi un al doilea zbor pentru a face faţă cererii, însă acesta este mai periculos. Totuşi, nu pot să nu menţionez că balonul cu aer cald este cel mai sigur mijloc de transport din lume. Aterizările forţate pot fi puţin mai dure, însă la fel ca şi la avioane, nu sunt frecvente. Un balon are între opt şi 32 de locuri. Noi am zburat cu unul de opt şi fiecare pasager a avut loc „la fereastră“ pentru a admira peisajul sau pentru a-l imor­taliza.

Nici nu ne-am dat seama când a trecut timpul şi când am aterizat într-un cu totul alt loc decât cel de pornire, pentru că, aşa cum am mai spus, balonul s-a lăsat în voia vântului.

La sol ne aştepta deja echipa lui Mike care urma să dezumfle balonul şi să îl pregătească pentru depozitare până în ziua următoare. Tot ei pregătiseră deja sticlele de şampanie, căpşunele, prăjiturile şi certificatele de zbor pentru noi. După fiecare zbor companiile aeriene îşi „premiază“ clienţii cu şampanie, după ce dimineaţa le serveşte micul dejun (fructe şi produse de patiserie). În fiecare dimineaţă de zbor un microbuz al fiecărei companii de baloane trece pe la fiecare hotel în parte pentru a-şi „aduna“ zburătorii.

De altfel, microbuzele sunt cele care dau startul zilei de lucru în Cappadocia. Pe noi microbuzul ne aştepta deja în faţa hotelului la 5 fără zece. Am fost gata la timp pentru că ne treziserăm la patru şi jumătate când alarma noastră de la telefon s-a sincronizat perfect cu chemarea imanului la prima rugăciune a zilei.

Ne-am trezit înainte să răsară soarele două zile la rând pentru că în prima zi, deşi balonul era pregătit să zboare, fiind deja umflat şi mândru, vântul a fost suficient de nervos cât să ne ţină la sol. A doua zi însă am câştigat lupta cu vremea.

Deşi zborul cu balonul este o experienţă ce nu trebuie ratată, Cappadocia trebuie văzută şi la pas. Fiecare vale în parte are trasee de trekking şi fiecare oraş este diferit de celelalte. Mustafapaşa spre exemplu îşi poartă mândru moştenirea grecească, casele fiind pictate în culori deschise care evidenţiază albastrul, verdele sau galbenul uşilor din lemn. Goreme - inima acestei regiuni şi punctul de plecare în călătoria cu balonul - este sculptat în piatră, casele şi hotelurile erodate de timp fiind parcă desprinse dintr-un episod al desenului animat The Flintstones.

Cei mai curajoşi pot încerca să viziteze şi oraşele subterane - Derinkuyu şi Kaymakli, care se întind pe 8 niveluri sub pământ.

O coborâre până la circa 50 de metri sub pămân te poate lăsa fără aer (la propriu), însă poate fi şi o dovadă în plus că zona Cappadociei este o altă lume.

Astfel de dovezi sunt peste tot, în oraşele cu străduţe înguste flancate de case din piatră parcă neşlefuită, în văile sculptate de vreme sau în canionul Ihlara Valley unde ajungi pe niste drumuri şerpuite care amintesc de Transalpina. Drumul urcă şi urcă şi în faţă încep să se profileze munţii încă înzăpeziţi. Când ai ajuns deja printre ei trebuie să mergi la biserica roşie (Kizil Kilise) care datează din secolul al cincilea şi care domină zona de la circa 1.700 de metri altitudine.

Pentru o regiune aşezată în inima Turciei, Cappadocia are de toate, mai puţin mare, dar nu îi simţi lipsa. Compensează faptul că este încărcată de istorie, peisajele care ţi se aştern la picioare te lasă mut, iar arhitectura - uneori creaţie a naturii - este încă tradiţională.

Zborul cu balonul nu face altceva decât să încoroneze călătoria.

Citiţi mai multe despre călătorii, în ediţia de mai a DA Premium, ce va aparea pe piata vineri, 25 aprilie, împreună cu Ziarul Financiar.

Citeşte şi: