Travel

Cristina Roşca, editor-şef După Afaceri Premium: Pentru ediţia de august a revistei am mers pe cărări mai puţin bătătorite pentru a descoperi România cea virgină, cea sălbatică. Şi am găsit-o! A trebuit doar să deschidem ochii, ceea ce vă dorim şi vouă!

07 aug 2020 609 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Au trecut, la momentul în care scriu textul acesta (final de iulie), patru luni şi jumătate de când am plecat din ţară ultima oară. E probabil cea mai lungă perioadă de „abstinenţă“ din ultimii zece ani cel puţin. Totuşi, pentru a-mi alina din dor, de la finalul lunii mai am reuşit ceva ce nu mai făcusem de ani buni, să vizitez România. Până în 2020 nu îi dădusem prea multe şanse, invocând infrastructura subdezvoltată. Nu, nu s-au dezvoltat şosele peste noapte. Tot durează mai mult să ajung la Cluj-Napoca cu maşina decât la Roma sau Paris cu avionul. Mai invocam şi faptul că România e aici, deci o pot vizita oricând, preferabil la bătrâneţe.

Şi totuşi, pandemia m-a forţat să-mi reprioritizez călătoriile. Vacanţa în Myanmar s-a transformat brusc, fără să mă aştept, într-o escapadă în Transilvania. Iar Croaţia a fost înlocuită cu Dobrogea. Dar ce e interesant e că, deşi clar mi-e dor să îmi iau lumea în cap, şi de altfel abia aştept să o fac (sper eu curând), am aflat că până şi eu subestimasem România, deşi o promovasem sus şi tare tuturor celor care aveau urechi să asculte.

Şi tocmai pentru că aceste luni mi-au deschis ochii şi am reuşit să privesc dintr-un alt unghi destinaţii locale vechi şi să descopăr unele noi, am zis că e păcat să nu împărtăşim - eu şi colegii mei - cu lumea largă descoperirile noastre.

Ce am aflat? Antrepre­norii români şi străini s-au îndrăgostit de plaiurile mioritice şi au deschis aici butic-hoteluri, pensiuni, conace şi chiar castele demne de aproape orice facilitate de cazare din Occident. (Preţurile sunt şi ele aliniate.) Iar restaurantele - mai ales cele axate pe gastronomie locală - au apărut ca ciupercile după ploaie. Mai lipsesc să apară şi stelele. Michelin, bineînţeles.

Iar dealurile domoale din Transilvania sunt şi ele un concurent puternic pentru colinele din Toscana, la fel cum farmecul rural al munţilor Apuseni e greu de replicat în alte colţuri de Europă. Delta Dunării e o experienţă ce trebuie trăită măcar o dată (de preferat însă de mai multe ori) într-o viaţă, iar mănăstirile din Bucovina reuşesc să trezească ceva sentimente ascunse chiar şi în sufletele ateilor convinşi.

Nu îmi amintesc prima mea călătorie prin România. Aveam şase luni şi am mers la mare, după cum îmi povestesc părinţii mei. Au urmat apoi vacanţe prin clasicele staţiuni ale anilor ’90, Călimăneşti şi Căciulata. Nu mai ţin minte decât mănăstirea Cozia. Nici nu ştiu de ce mi-o amintesc fix pe ea.

Au venit mai târziu hotelurile din Olimp - Amfiteatru, Belvedere, Panoramic. Aici a contat clar arhitectura şi amplasarea în buza mării. Iar după liceu am făcut prima mea vacanţă în Delta Dunării şi am dormit pe barcă.

Acum, după mulţi ani, descopăr aceleaşi locuri şi le văd cu alţi ochi, unii mai experimentaţi, care au văzut multe colţuri de lume. Şi mi se par mai frumoase ca oricând. E ca atunci când citeşti o carte în copilărie şi o reiei peste ani. Mereu îi descoperi noi sensuri, noi înţelesuri.

Nu cred că o să mă satur vreodată să călătoresc - să văd şi să revăd locuri. E cea mai bună formă de educaţie.

Şi cum călătorului îi şade bine cu drumul, pentru ediţia de august a După Afaceri Premium am mers pe cărări mai puţin bătătorite pentru a descoperi România cea virgină, cea sălbatică. Şi am găsit-o! A trebuit doar să deschidem ochii, ceea ce vă dorim şi vouă! Lectură plăcută!