Travel

Bancheri, avocaţi, artişti şi antreprenori, toţi au ceva în comun: s-au îndrăgostit de Transilvania aşa că şi-au cumpărat o casă de vacanţă sau de rezidenţă - cel puţin temporară - aici. Unde, cât costă şi cum arată? GALERIE FOTO

30 apr 2021 1610 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Bancheri, avocaţi, artişti şi antreprenori, toţi au ceva în comun: s-au îndrăgostit de Transilvania, această regiune din inima ţării unde bisericile sunt fortificate, dealurile sunt domoale, casele sunt pictate în culori pastelate, iar gastronomia e grasă şi gustoasă. Şi nu doar că le-a plăcut să meargă în vizită într-unul sau mai multe dintre satele din zonă, ci au decis să oficializeze „relaţia“, aşa că şi-au cumpărat o casă de vacanţă sau de rezidenţă - cel puţin temporară - aici.

„Casa noastră este în satul Meşendorf din judeţul Braşov. Achiziţia este recentă, însă căutările au început de acum zece ani când am poposit pentru prima oară în Viscri. Gândul şi dorinţa de a avea o proprietate în zonă au încolţit în mintea şi inima noastră încă de atunci“, povesteşte Mihai Mareş, unul dintre primii avocaţi români care s-au specializat pe criminalitatea gulerelor albe şi managing partner al casei de avocatură Mareş & Mareş. El şi soţia sa Simona, care lucrează în domeniul tradingului dar care e la bază tot avocat, au achiziţionat proprietatea din simplul motiv că iubesc colinele Transilvaniei. Nu există pentru ei decât un îndepărtat loc secund în preferinţe şi acela ar fi Sadova, zona codrilor seculari de la Slătioara.

Mihai Mareş spune însă că achiziţia a presupus un proces aspru de due diligence sub toate aspectele: arhitectural, cultural, social, juridic. Dincolo de entuziasmul şi determinarea pe care le îmbracă latura romantică a acestui demers, cei doi soţi sunt conştienţi de drumul lung ce trebuie parcurs cu multă răbdare şi abilitate pentru a reda frumuseţea de altădată a gospodăriei.

Casa are mai mult de 200 de ani, dar îşi poartă cu eleganţă vârsta.

„Lucrările (de restaurare - n. red.) vor demara cât de curând, provocarea constând în alegerea profesioniştilor cu care vom colabora. Simţim că este o artă în sine să reuşim să păstrăm acest nucleu vechi şi să-l extindem într-un tot unitar şi armonios.“

Mulţi bucureşteni sau locuitori ai marilor oraşe au cumpărat în ultimii 5-10 ani case istorice prin Transilvania, însă scopul multora a fost să pună astfel pe picioare un business în turism. Mai exact, au renovat casele, le-au adaptat nevoilor actuale şi apoi au deschis uşile pentru vizitatori. În cazul familiei Mareş însă, motivaţia a fost cu totul alta.

„Casă de vacanţă este puţin spus, ne dorim o locuinţă secundară unde să venim săptămânal. Va fi o suprafaţă generoasă care să acopere nevoile unei familii cu doi copii, gândind şi în perspectivă.“

Dacă pentru familia Mareş casa din Transilvania este gândită pentru a deveni locuinţă secundară, pentru familia Crestincov proprietatea cumpărată în zonă e mai mult decât atât.

„Ideea de a trăi la ţară, într-un sat din Transilvania, s-a conturat în urma mai multor călătorii făcute în zonă şi datorită afinităţii soţiei mele pentru Ardeal, ea copilărind în vacanţele de vară la bunicii din Târgu Mureş“, spune artistul Cristian Crestincov. La un moment dat, fără a plănui în vreun fel, cei doi soţi au mers cu o prietenă într-un sat din Valea Hartiba­ciului şi apoi s-au hotărât să cumpere o casă chiar în acel loc. Asta se întâmpla la începutul lui 2016.

Casa pe care au reuşit să o cumpere era într-o stare cât de cât bună având în vedere stadiul de degradare al proprietăţilor din jur. Ea nu era mare, avea două camere, pivniţă şi pod, însă mai avea nişte anexe, o şură mică şi o curte cu grădină de vreo 2.500 mp.

„Având în vedere meseria mea de sculptor bronzier, ideea de a ne muta la ţară şi a-mi face atelierul de creaţie aici era extrem de atrăgătoare“, povesteşte Cristian Crestincov. El s-a născut la Chişi­nău, însă de la 14 ani a locuit în Bucureşti.

Este artist plastic, sculptor în bronz de specialitate, membru al UAP din Bucureşti. „Produc artă contemporană prin intermediul companiei pe care o deţin - «Atelierul de Sculptură». Astfel pot să mă dedic artei mele, care implică practicarea unor tehnici atât vechi, cât şi moderne de turnare şi prelucrare a bronzului.“

Faptul că s-a mutat alături de familie în Transilvania îl ajută foarte mult în procesul de creaţie. Liniştea, natura, animalele, insectele, toate au reprezentat în permanenţă surse de inspiraţie pentru el. În acelaşi timp, vânzările sale personale ca artist sunt mai bune decât pe vremea când era în Bucureşti, chiar dacă atunci participa la mult mai multe expoziţii, atât interne, cât şi internaţionale.

„Oamenii care vin direct la atelier par mai interesaţi de artă în bronz şi apreciază experienţa timpului petrecut aici, poate datorită mediului şi interacţiunii directe vizuale cu sculpturile, cu spaţiul de producţie şi cu noi.“

Cristian Crestincov spune că de când s-a mutat la ţară a dezvoltat o a doua pasiune, şi anume creşterea copacilor şi a plantelor. Este o activitate care îl relaxează şi îl conectează mai bine cu tot ce îl înconjoară. 

Soţia sa este avocat de consultanţă de peste 17 ani. Ea are un birou de avocatură în Bucureşti unde lucrează împreună cu partenera ei. Până în pandemie mergea la Bucureşti o dată pe lună sau la două luni. Acest lucru s-a schimbat, casa din Transilvania transformându-se şi mai mult decât era până acum în birou. În acelaşi timp, ea are o asociaţie pentru promovarea artiştilor români cu care speră în curând să dezvolte proiecte culturale în zonă, de tipul expoziţiilor de artă şi al evenimentelor la scară mică. 

„Noi am cumpărat casa cu gândul să ne mutăm şi să fac atelierul de sculptură aici, unde să pot primi clienţi interesaţi de arta în bronz. Ne-am gândit să oferim şi cazare atunci când reuşim să restaurăm toate anexele, însă mai mult pentru invitaţii la evenimente sau pentru prieteni.“

Atât familia Mareş, cât şi familia Crestincov au cumpărat case în Transilvania pentru a le restaura şi a locui acolo parţial sau 100% din timp. Familia Alexandrei Sima însă a restructurat casa părintească de la Viscri, satul unde ea a crescut şi a copilărit înainte să plece în Italia unde a locuit timp de 15 ani. Acolo a cunoscut iubirea vieţii sale, pe Stefano. Tot în Italia, după ceva timp, s-a născut Ilaria. Este cea de-a doua fiică a Alexandrei, ea mai având un copil, pe Romina, din prima căsătorie.

„Am ales (să ne întoarcem la - n. red.) Viscri pentru că este un loc minunat, unde te simţi liber în mijlocul naturii. Este ceva magic şi unic.“ Stefano s-a îndrăgostit pur şi simplu de viaţa de la ţară, de liniştea şi pacea de aici, aşa că au decis cu toţii să lase în urmă oraşul pentru locul acesta pe care îl descriu ca minunat.

„În ianuarie 2020, înainte de debutul pandemiei, am decis să plecăm cu două fete şi un căţel. Am lăsat totul în urmă şi am plecat cu visul de a deschide propria noastră afacere la Viscri.“ Toată lumea, inclusiv familia şi prietenii, le-au spus că sunt nebuni. Dar ei ştiau că asta vor, pentru ei şi pentru fete.

Casa era într-o stare destul de bună, aşa că au restructurat acoperişul, au refăcut mansarda şi camerele în care locuiesc. Totodată, au recondiţionat un cuptor vechi săsesc de 200 de ani şi au deschis o pizzerie.

„Casa era deja ridicată, mama mea locuieşte aici. Noi doar ne-am extins puţin şi am construit ceva pentru noi, ceva la care în prezent mai muncim.“ Pizzeria este gata, deşi doar pentru serviciul de take-away momentan. Acum antreprenorii lucrează la terasă şi la baie.

„Am ales să deschidem o pizzerie pentru că în primul rând ne-am gândit la persoanele din sat şi din jur. Toată lumea când aude de Viscri se gândeşte la turism. Nu neg că este un mare avantaj.“ Alexandra Sima spune că şi-au dorit să ofere ceva diferit de clasica bucătărie tradiţională, ceva din gastronomia italiană de care le e tare dor.

„Pandemia nu ne-a afectat prea mult, ba chiar din contră, ne-a dat posibilitatea să construim. Cam aşa ne-am petrecut noi lunile de pandemie, am făcut totul în familie, de la mic la mare, am construit tot ceea ce avem astăzi.“

Şi familia Crestincov şi-a petrecut toată pandemia în Transil­vania, exceptând unu-două drumuri la Bucureşti o dată la 3-4 luni.

„Pentru noi a fost foarte bine aşa, fiindcă nu am simţit prea mult efectele pandemiei. În loc să mergem de două ori pe săptămână la cumpărături, am mers o dată la 10-14 zile.“ Atât Cristian, cât şi soţia sa au continuat să lucreze, dar au putut şi să se plimbe şi să se bucure nestingheriţi de natura din jur.

„Nu avem alte case, fiindcă ce aveam în Bucureşti am decis să vindem pentru a investi banii în această zonă.“ Atât Cristian, cât şi soţia sa au familiile în continuare în Bucureşti.

Totuşi, amândoi s-au îndrăgostit de Transilvania şi de viaţa la sat şi nu se mai văd înapoi în oraş. Fiindcă sunt vizitaţi destul de des de prietenii din Bucureşti, de familie sau cunoştinţe şi fiindcă au prieteni noi din zonă, au ajuns să socializeze destul de mult, ceea ce a făcut această tranziţie de la oraş la sat mult mai uşoară.

„Aici am reuşit să avem o viaţă mult mai sănătoasă şi liniştită faţă de cea de la oraş. Consider că în special tinerii care vor să întemeieze o familie şi vor să-şi crească copiii şi afacerile mici şi mijlocii

într-un mediu mai firesc şi sănătos sunt viitorul satelor aproape abandonate din Transilvania şi toată ţara.“

Mihai Mareş şi soţia sa Simona au locuit în pandemie câteva luni la Meşendorf şi Criţ. Dat fiind că sunt amândoi implicaţi în proiecte profesionale în Bucureşti, nu se gândesc la o mutare definitivă în Meşendorf.

„Casa din Transilvania e singura noastră casă de vacanţă. Dacă nu era Meşendorf, ar fi fost Copşa Mare sau Alma Vii. Sau nu ar fi fost nimic.“

Pentru familia Mareş a fost dragoste la prima vedere. Gospo­dăria urmează tiparul săsesc, fiind unică însă. Poziţionată în proximitatea Bisericii Fortificate din Meşendorf, aerul pe care-l degajă întreaga proprietate este unul de prospeţime, deşi ani mulţi au trecut peste zidurile groase de 50 de centimetri, spune Mihai Mareş.

„Geometria curţii şi a livezii ne-a încântat. Prezintă o retragere generoasă de la frontul stradal, creându-se astfel o intimitate plăcută, fără a se pierde din panorama superbă asupra bisericii şi a micii piaţete cochet străjuite de un cerc de tei bătrâni.“ Acolo saşii se adunau în trecut să cânte la acordeon şi să danseze.

O robustă presă de struguri din lemn de stejar este piesa de rezistenţă a curţii. Aflată într-o perfectă stare de conservare, această presă de la 1846 este sora celei expuse acum la Muzeul Satului din Bucureşti. Familia de saşi care a deţinut proprietatea se ocupa cu viticultura pe dealurile din zonă.

„Nu ştim deocamdată dacă presa este funcţională, dar la nivel estetic este o încântare, putând reprezenta nucleul tradiţional autentic în jurul căruia poţi jongla cu orice inserţie arhitecturală, pentru a crea un spaţiu exterior unic.“ Saşii au folosit lemnul stejarului din faţa casei pentru a da viaţă acestei piese de colecţie. Din stejar a rămas doar un mic trunchi pe care noii proprietari intenţionează să-l pună în valoare. Presa a fost restaurată de ONG-uri patronate de Prinţul Charles, care a şi vizitat-o la inaugurare. 

„Gardul frontal din piatră şi cărămidă este cel mai frumos gard săsesc pe care l-am văzut în pelerinajele noastre prin Ardeal. Şi am văzut câteva. Este o bijuterie arhitecturală.“

Renovarea unei case transilvănene nu e muncă facilă. Familia Crestincov s-a apucat de treabă în primăvara lui 2017, mai exact de renovarea casei din faţă. Deşi părea într-o stare destul de bună, au fost necesare multe lucrări de consolidare, înlocuire grinzi, izolaţii, drenări. De Crăciun însă au reuşit să petreacă primele două săptămâni în ea. Nu era gata complet, însă o cameră şi baia erau funcţionale. În 2018 au restaurat o anexă a casei care a devenit atelierul de creaţie al lui Cristian. Proiectul continuă cu restaurarea anexelor şi a vechii şuri. 

„După ce cele două clădiri au devenit funcţionale, am decis împreună cu soţia mea să ne mutăm definitiv în căsuţa noastră din Transilvania.“ Asta se întâmpla acum aproximativ trei ani.

Alexandra Sima spune că atunci când a decis alături de familie să plece din Italia spre Viscri a pornit de la ideea că va fi pentru a se stabili definitiv în Transilvania.

„Fericirea de pe chipul fetelor noastre ne-a dovedit că am ales corect. Nu avem case de vacanţă nicăieri, dacă ai casă la Viscri nu mai ai nevoie de altele pentru că aici şi munceşti, dar te şi simţi în vacanţă.“