Travel

Ce au în comun un manager de marketing la o agenţie de publicitate şi un director al unei case de discuri? Dincolo de un destin care i-a adus împreună, răspunsul mai cuprinde şi un proiect turistic aparte, chiar în Transilvania

06 sep 2022 540 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Ce au în comun un manager de marketing la o agenţie de publicitate şi un director al unei case de discuri? Dincolo de un destin care i-a adus împreună, răspunsul mai cuprinde şi un proiect turistic aparte. Şi chiar dacă cei doi au origini germane, businessul lor a prins rădăcini pe tărâm românesc – mai exact, în Transilvania. Şi mai exact, în Alma Vii, un sat săsesc din judeţul Sibiu.

Totul a început cu un prim contact cu România, în anul 2008. Până atunci, Mike Stapelfeld, născut în 1969, şi Marion Sievers (născută în 1974) locuiau şi lucrau în Germania – unul în Hamburg, iar celălalt în Berlin. Mike era manager de marketing la o agenţie de media şi publicitate, iar Marion era şefa departamentului de marketing internaţional la Universal Music, gestionând activitatea unor artişti precum Amy Winehouse, Bryan Adams, Andrea Bocelli sau Lady Gaga. Niciunul dintre ei nu mai fusese în România înainte şi nici nu au rude cu ecouri săseşti în zonă.

„Mike a fost trimis de compania lui timp de câteva săptămâni, în anul 2008, la biroul acesteia din Bucureşti, pentru a se ocupa acolo de implementarea unui nou

software. În cele din urmă, cele două săptămâni s-au transformat în doi ani“, îşi aminteşte Marion Sievers, care îl cunoscuse deja pe Mike. Cum zborurile nu erau scumpe pe ruta Berlin-Bucureşti, ea a început să-şi petreacă aproape fiecare weekend în România, ocazie cu care au explorat împreună ţara în lung şi-n lat, descoperind în fiecare săptămână ba Delta Dunării, ba Maramureşul, Bucovina şi, cum altfel, măreaţa Transilvanie.

I-a atras, bineînţeles, moştenirea germană pe care au identificat-o rapid în satele săseşti, o amprentă de care nici nu auziseră până atunci. Şi-au dat seama însă că le era destul de greu să găsească variante interesante şi autentice de cazare în zona rurală a Transilva­niei, care, între timp, s-a dezvoltat foarte mult, după cum li se pare astăzi.

„Aşa că ne-a intrat în cap ideea de a deschide chiar noi o casă de oaspeţi, pentru că părea că România are un potenţial extraordinar. Doar că amândoi eram încă foarte conectaţi la lumea corporatistă în care lucram şi, prin urmare, nu eram chiar pregătiţi să facem o astfel de încercare.“

Şi-au pus deci ideile pe hold şi şi-au continuat drumurile profesionale. După ce şi-au terminat treburile pentru care veniseră la Bucureşti, au mers la Budapesta, unde au locuit pentru alţi cinci ani. Nu erau aşadar departe de România, iar gândul de a deschide o pensiune aici încolţise puternic în minţile lor, aşa că au mai trecut de câteva ori graniţa, în căutarea unui loc potrivit pentru o casă de oaspeţi în zona din jurul Sibiului. „Aveam câteva criterii pe care le urmăream, precum găsirea unui sat liniştit, cu o biserică fortificată săsească, fără un drum cu trafic intens şi cu o atmosferă primitoare, prietenoasă. Plus, bineînţeles, o proprietate potrivită pentru ce voiam noi să facem.“

În cele din urmă, au găsit ceva care a reunit toate aceste dorinţe, undeva în Alma Vii, un sat săsesc cu mai puţin de 500 de locuitori din comuna Moşna situat între Sibiu şi Sighişoara. Inspiraţi de numele satului, s-au decis rapid asupra numelui care urma să stea pe frontispiciul viitoarei lor case de oaspeţi – Alma-Via.

„A venit apoi momentul să luăm decizia fie de a ne muta înapoi în Germania şi, probabil, de a nu ne mai întoarce niciodată, fie de a ne asuma un risc, renunţând la joburi şi devenind propriii angajaţi într-o ţară străină, fără să ştim să vorbim româna şi fără nicio experienţă în noul business“, povesteşte Marion Sievers.

Decizia nu a fost uşor de luat, au cumpănit mult, iar în final au ales să nu rateze ocazia. În 2014, au cumpărat o veche casă săsească din 1871, cu un teren de un hectar. Au găsit un arhitect, pe nume Jan Hülsemann, care le-a înţeles ideile şi conceptul, şi împreună au început procesul de renovare.

Jan este şi el german, dar a lucrat în Transilvania timp de 20 de ani, ocupându-se de renovarea caselor şi a bisericilor din zona rurală, împreună cu Mihai Eminescu Trust, un ONG dedicat păstrării moştenirii culturale şi reînsufle­ţirii satelor şi comunelor din Transilvania şi Maramureş.

„El a estimat că renovarea ar dura un an, dar până la urmă tot procesul s-a întins pe trei ani. În tot acest timp, nu puteam locui în casa pe care o cumpărasem, pentru că era în construcţie, aşa că a trebuit să închiriem o căsuţă veche în satul vecin, fără încălzire centrală şi cu geamuri subţiri.“

Marion îşi aduce şi acum aminte că în dimineţile de vară în mica lor locuinţă provizorie era atât de frig încât nici Nutella nu se îndupleca să se întindă pe felia de pâine. Dar ei erau în continuare determinaţi să nu renunţe şi să se ţină de planul pe care chiar ei şi-l făcuseră, în ciuda tuturor obstacolelor care nu conteneau să apară.

„Am aplicat pentru toate autorizaţiile, aprobările şi documentele necesare pentru acest proiect, ceea ce, bineînţeles, a încetinit mult tot procesul. În plus, am aplicat pentru fonduri europene, deoarece mai multe agenţii ne asiguraseră că proiectul nostru rural se potriveşte perfect cu criteriile de selecţie.“

Deşi finanţări existau, ei continuau să nu primească niciun ban, din tot felul de motive – fie nu mai erau fonduri pentru turism, fie compania lor avea prea multe datorii, după ce acoperise costurile de construcţie vreme de trei ani şi multe altele. Au reuşit totuşi să se finanţeze singuri şi au mers mai departe.

„Mike a devenit expert în construcţii de-a lungul anilor, mai ales cu ajutorul ucenicilor pe care îi găseam în Sibiu. Scopul lui a fost să restaurăm totul într-un mod tradiţional şi sustenabil, cu cât mai multe materiale naturale, precum lut, paie şi elemente ceramice locale.“ În tot acest timp, Marion a petrecut câteva luni în Germania, unde a obţinut diploma de bucătar.

În timpul procesului de construcţie, localnicii deja începuseră să-i cunoască şi apreciau eforturile pe care le făceau pentru a revitaliza zona şi o parte din satul lor. Cu ajutorul localnicilor deci, în 2017, deşi casa de oaspeţi Alma-Via încă nu se deschisese în mod oficial şi nici nu era complet dotată, Marion şi Mike au putut să găzduiască un brunch pentru 250 de persoane.

„Un tânăr cuplu a ales să-şi organizeze nunta chiar la Alma-Via imediat ce s-a deschis, deşi veniseră să vadă locul când încă era în toiul lucrărilor de construcţii şi nu aveam nici măcar gazon, ci doar o curte plină de noroi. Mai mult, o agenţie de turism de familie din Germania a decis să facă din Alma-Via destinaţia ei oficială pentru toate călătoriile în România.“

Totul arăta promiţător aşadar în vara anului 2018, când casa de oaspeţi Alma-Via şi-a deschis oficial uşile pentru oaspeţi. Doi ani mai târziu, venea pandemia. Până în martie 2020, aproape toţi oaspeţii lui Mike Stapelfeld şi Marion Sievers erau străini, cei mai mulţi din Germania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. După cum toată lumea îşi poate închipui, în primăvara anului 2020 orice rezervare pentru acel an a fost anulată.

Lucrurile au luat din nou o turnură pozitivă după ridicarea stării de urgenţă, la jumătatea lunii mai şi atunci, deodată, românii au început parcă să-şi descopere ţara ca destinaţie pentru vacanţe şi aşa au ajuns să se cazeze şi la Alma-Via. Dacă la început totul părea foarte sumbru, anii 2020 şi 2021 au adus cele mai aglomerate veri de până acum.

„Şi, cel mai important, după ce mai mulţi români ne-au descoperit şi le-au povestit despre noi prietenilor şi rudelor, am devenit o destinaţie şi în lunile din afara sezonului, de exemplu pentru teambuildinguri, nunţi, botezuri, întâlniri de familie sau aniversări.“

Alma-Via cuprinde şase camere, toate suficient de spaţioase cât să găzduiască familii de până la patru persoane, ceea ce face ca locul să fie o idee perfectă pentru grupurile de prieteni, de colegi sau pentru mai multe familii, astfel încât să poată avea întreaga pensiune pentru ei timp de un weekend sau mai multe zile.

Casa de oaspeţi are un hambar vechi, dar renovat, care funcţionează ca restaurant ce poate găzdui până la 60 de persoane. La etaj există o zonă de joacă pentru copii, în vreme ce părinţii pot savura o băutură la parter.

„În plus, avem un mic «cinematograf», practic o sală de şedinţe cu ecran şi videoproiector, pentru zilele ploioase. Avem şi un iaz în care se poate înota în zilele toride.“

Şi nici în afara casei de oaspeţi nu e rost de plictiseală. Biserica fortificată din Alma Vii se află în prezent în renovare şi va fi transformată în muzeu după ce Mihai Eminescu Trust şi ambasada americană vor încheia lucrările pe care le finanţează.

„Cetatea Biertan din patrimoniul UNESCO, precum şi Valea Viilor sunt la doar 20 de minute distanţă, iar Sighişoara este la 45 de minute de mers cu maşina.“ Oamenii din ONG-ul Colinele Transilvaniei lucrează din greu pentru a marca noi trasee în zonă, deoarece există astfel de cereri din partea amatorilor de drumeţii, a bicicliştilor şi a celor care practică echitaţia.

Mike şi Marion sunt şi ei fani ai turismului ecologic, aşa că încurajează astfel de activităţi. Firma prin care este administrat proiectul lor poartă astăzi, la Registrul Comerţului, denumirea germană SC Sorgenfrei, ceea ce, în română, s-ar traduce prin „Fără griji“, pentru că aşa au vrut Marion şi Mike să se simtă oaspeţii lor câtă vreme sunt cazaţi la ei.

„Câtă vreme afacerea noastră continuă să funcţioneze, noi continuăm, «în culise», s-o perfecţio­năm şi s-o dezvoltăm.“

Aşa că au în plan să se extindă cu încă două camere, după ce şi pe cea de-a şasea au construit-o vara trecută. Vor să facă şi un garaj şi un atelier unde Mike să meşterească lemnul şi au în continuare idei pentru grădină, una dintre ele fiind o bucătărie în aer liber. Şi pentru că atât de mult s-au îndrăgostit de Alma Vii şi de comunitatea pe care au creat-o acolo, nu au în plan să se extindă altundeva în ţară, rămânând fideli locului în care a început aventura lor antreprenorială românească.