Travel

Cum arată cele mai mici două insule greceşti din Marea Ionică, atât de mici încât aproape nici nu le vezi pe hartă, dar unde apa e ca în Caraibe, satele sunt autentice, iar locuitorii de pus pe rană. Cei mai mulţi nici n-au auzit de aceste insule. GALERIE FOTO

13 aug 2021 2149 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Se zice că esenţele tari sunt ţinute în sticluţe mici. Dacă ar fi să extrapolez această zicală, pentru a o adapta industriei turismului, atunci aş putea spune că măreţia şi frumuseţea nu au nevoie de spaţii ample de desfăşurare, ele putând fi concentrate în câţiva kilometri pătraţi. Iar cel mai concludent exemplu în acest sens sunt Paxos şi Antipaxos, micuţele insule greceşti din Marea Ionică, unde ai nevoie de doar câteva zile pentru o cură de mare, de soare şi de mâncare, reţeta perfectă pentru a te deconecta de lumea nebună, nebună, nebună!

Paxos şi Antipaxos sau Paxi şi Antipaxi - după cum le spun grecii - ori Paxoi şi Antipaxoi - o altă variantă oficială folosită în comunicare - sunt cele mai mici insule din Marea Ionică, atât de mici încât aproape că nu sunt marcate pe hartă. Paxos măsoară circa 25 de kilometri pătraţi, pe când sora ei mai mică Antipaxos are doar cinci. Pe scurt, e atât de mică încât poate fi vizitată la pas.

Altă opţiune, de fapt, nici nu există, pentru că în Antipaxos nu sunt nici drumuri - nu în adevăratul sens al cuvântului cel puţin -, ci doar poteci, şi nici mijloace de transport. Poate doar pe mare să te mai poarte o barcă dintr-un punct în altul, altfel trebuie să te bazezi pe propriile picioare, care te pot susţine în ascensiunea sau coborârea pe pantele domoale ce duc către plaje cu nisip fin, alb ca spuma laptelui, care doar scoate în evidenţă culoarea ireală a mării demnă de o insulă din Caraibe.

Pentru cei mai mulţi, Antipaxos e destinaţia perfectă pentru o excursie de o zi din Paxos. Cele două plaje fanion Vrika şi Voutoumi au pus insuliţa pe harta turiştilor din toată lumea, chiar şi a celor cu state vechi, care vin în primul rând să se convingă că apa e atât de cristalină şi de strălucitoare că îţi ia ochii, şi apoi pentru a se bucura de ea.

Într-o zi normală, bărcile sosesc pe bandă rulantă, iar sute de vizitatori inundă îngustele petice de nisip înainte de a se arunca în braţele mării. Nici nu prea au altceva de făcut aici, poate doar să se relaxeze la una dintre terasele poziţionate strategic în buza apei. Pentru cei însetaţi mai degrabă după o privelişte de ansamblu, şi nu după o bere rece, există şi restaurantul Bella Vista, care, după cum îi spune şi numele, este amplasat la înălţime, deasupra plajei Voutoumi. Drumul până sus nu e anevoios, chiar dacă vara soarele poate să-şi flexeze muşchii şi să ducă temperatura destul de sus în termometre. Aerul însă e uscat, iar briza mării îţi poate ţine companie în ascensiunea pe treptele ce pornesc direct de pe plajă şi merg până la uşa restaurantului.

Eu am ajuns pe Antipaxos în singura zi în care era închis. Bine, nu singura, dar cu siguranţă una dintre puţinele din sezonul estival. Vremea - mai precis vântul - i-a ţinut pe proprietari în Paxos, convinşi fiind că până şi pescarii se vor speria de rafalele ce făceau bărcile să danseze pe ritmuri de vals. Căpitanii cu experienţă şi turiştii curioşi - printre care şi eu - nu s-au lăsat însă înduplecaţi de unele avertismente şi au pornit în scurta călătorie (ce durează 10 sau 20 de minute, în funcţie de tipul de barcă) ce leagă cele două insule.  Motivul pentru care eu m-am aventurat în această călătorie - într-o zi de sâmbătă - a fost simplu. Fusesem avertizată că duminica, în ziua destinată odihnei, şi locuitorii din Paxos se urcă în barcă pentru a-şi petrece puţinul timp liber din sezonul estival pe plajele cu nisip fin din Antipaxos. Nu de alta, dar în insula principală una singură are nisip, restul pietre mai mari - unele de mărimea unui pepene - sau mai mici - cât bobul de strugure, ca să rămân în spectrul fructelor.

Nu mulţi s-au aventurat în acea zi de sâmbătă să meargă în Antipaxos. Mai ales localnicii, dar şi turiştii au aşteptat până a doua zi ca vântul să îşi potolească furia. La primele ore ale dimineţii, când am ajuns eu, plajele erau goale sau aproape goale.

Pe Vrika am găsit un tată împreună cu cei doi copii ai săi care chicoteau şi priveau la mal de mare cum valurile îi gâdilă uşor în talpă. Am plecat rapid către Voutoumi şi, după un drum de vreo 20 de minute, am ajuns pe o plajă unde eram doar eu şi trei pui de pescăruşi, toţi deznădăjduiţi că încă nu ştiu să zboare. Stăteau pe pietre sau la marginea pontonului şi priveau în zare, aşteptând poate un miracol, poate un mesaj de la rude.

După o baie rapidă, o încercare nereuşită de a ajunge la Bella Vista şi apoi încă o baie - atât de necesară pentru a-mi îneca amarul - am zărit prima barcă ce aducea la mal vreo şase turişti. Au mai venit apoi şi altele, dar niciuna înţesată aşa cum se întâmpla în zilele bune, mai ales înainte de pandemie, când nisipul devenea neîncăpător, iar şezlongurile trebuia aliniate la milimetru, mai ceva ca într-un joc de tetris, pentru o maximizare a spaţiului.

În pandemie însă ai loc să respiri, iar dacă mai bate şi vântul cu ceva mai mult aplomb, ai şanse să respecţi chiar şi regulile de distanţare impuse de autorităţi în pandemie.

Cred însă că, pentru a te bucura cu adevărat de Antipaxos, ai nevoie de mai mult decât o excursie de o zi. Există puţine opţiuni de cazare aici, dar ele există, iar câteva zile pe această insulă - preferabil în timpul săptămânii - fac mai ceva pentru corp şi minte ca o cură de detox combinată cu una de terapie sau coaching. Sunt doar vreo 20 de locuitori permanenţi pe insulă, niciun sat (în adevăratul sens al cuvântului), niciun supermarket sau vreo farmacie. Doar marea care-ţi cântă serenade pe-nserat şi măslinii răzleţi să-ţi ţină companie.

Antipaxos „ţine de“ Paxos, sora mai mare, cu 2.500 de locuitori, trei sate, vreo 100 de plaje, circa 300.000 de măslini - unii ajunşi la venerabila vârstă de patru secole - şi câteva magazine alimentare, care doar cu numele sunt supermarketuri. Dar ce nevoie să ai de un magazin modern, un supermarket în adevăratul sens al cuvântului, când zecile de brutării-patiserii şi taverne îţi pot satisface până şi cele mai dulci pofte şi pot gâdila chiar şi cele mai pretenţioase papile?

La taverna lui Vasilis din Loggos (tavernă care-i poartă numele proprietarului) poţi avea norocul să îi zăreşti chiar pe Prinţul Charles, pe Pamela Anderson sau pe Naomi Campbell. Aşezat la mal de apă, acest restaurant e mai fotogenic decât fotomodelul care i-a trecut pragul pentru a se înfrupta din specialităţile bucătăriei elene, gătite însă cu un twist.

Eu nu am avut norocul să văd niciun star aici, dar la masa de lângă stătea un cuplu de americani (ea grecoaică la origine) cu care mă vedeam pentru a doua oară în acea zi, prima dată prin nişte grădini de măslini, printre tufişuri, în căutarea unuia dintre cele mai cunoscute obiective turistice de pe insulă - arcul de piatră Tripitos. Ei l-au găsit - perseverând în a înainta prin iarba ce-ţi ajungea la piept -, pe când eu am renunţat aparent cu puţin înainte de linia de finiş.

A te găsi cu cineva cunoscut nu e deloc greu în Paxos. „Aici, suntem toţi ca o mare familie“, spunea Ruxandra, o româncă din Sinaia mutată în Paxos acum 14 ani. A venit iniţial pentru o vară, să muncească şi să-şi oblojească inima după o dezamăgire în dragoste. Doar că s-a îndrăgostit de Paxos, de oamenii de pe insulă şi de stilul de viaţă de aici. Şi a rămas. Lucrează încă de la început la Gios, o altă tavernă din Loggos, ale cărei mese privesc către marea din micuţul golf ce găzduieşte bărcile pescarilor laolaltă cu iahturile marilor oligarhi.

„Acum vreo doi ani, Roman Abramovich (miliardar rus cunoscut printre altele pentru că deţine clubul de fotbal Chelsea din Marea Britanie - n. red.) a venit în Paxos cu iahtul. Într-o seară chiar a dat un spectacol de lumini aici“, spune tatăl Ruxandrei, venit în vacanţa sa anuală în Paxos.

Stă în casa fiicei sale, iar dimineaţa îl găseşte pe plaja Levrechio din apropiere de Loggos. Stă pe mal alături de soţia sa sau se avântă în apa cu irizaţii verzui care e mai calmă ca un lac. Nu sunt mulţi cei care se opresc aici, majoritatea preferând să mai urce ceva vreme până la mult mai populara plajă Kipiadi, pentru a capta razele soarelui sau pentru a se bucura de o baie rapidă într-o apă tocmai bună pentru a stinge focul de pe piele.

Şi o cafea cu gheaţă - frappe sau freddo espresso - poate să stingă, chiar şi pentru doar câteva momente, arşiţa, nu degeaba grecii beau astfel de specialităţi în cantităţi industriale. Nu sunt cafenele pe insulă, nu în sensul clasic al cuvântului, cum sunt cele din Bucureşti - fie ele de specialitate, fie parte a unui lanţ local ori internaţional. Şi totuşi, toate localurile din Grecia şi implicit din Paxos au cafea - vreo zece tipuri - în meniu.

Cea mai bună cafea - caldă, grecească (la ibric) - am savurat-o la Ben’s Bar, unul dintre cele mai cunoscute locuri de pe insulă, a cărui popularitate se datorează în bună parte poziţionării chiar pe plaja din Monodendri. Oriunde te aşezi aici, la masă, pe şezlongul de pe terasă sau pe cel de pe plajă, ai locuri asigurate în primul rând la spectacolul pe care-l oferă natura. Am ajuns La Ben’s Bar într-o dimineaţă, nu prea devreme, când insula abia începea să se trezească. Timpul se scurge altfel aici. Relaxarea e ridicată la rang de artă în Paxos, indiferent că zilele sunt petrecute la plajă, la terasă sau în camera de hotel răsfoind o carte.

Cele mai multe restaurante sunt concentrate în cele trei sate  Gaios (capitala), Loggos şi Lakka, dar le poţi întâlni la tot pasul, chiar şi pe margine de drum, când în jur nu e nimic, niciun aşezământ. Doar măslinii şi portocalii ţin companie acestor taverne până ce încep să apară primii clienţi. Ultimii vizitatori pleacă însă, mult după ce soarele s-a dus la culcare, iar vinul s-a terminat din pahare.

Nu cred că poţi avea o experienţă culinară nefericită pe insulă. Sau cel puţin eu nu am avut, deşi m-am înfruptat din bunătăţile multor localuri, încercând parcă să văd dacă chiar nu mă poate dezamăgi Paxos cumva.

La Carnayo ai gastronomie fină într-un decor de poveste, curtea restaurantului fiind luminată romantic şi înconjurată de bougainvillea - o floare roz-bonbon specifică Greciei. Iar risotto-ul cu homar nu face decât să încununeze experienţa.

Fiecare local de pe insulă vine însă la masa plăcerilor cu ceva diferit.

La Bouloukos Taverna, singurul restaurant de pe plaja Levrechio, aşezat direct pe nisip, dar la umbra măslinilor seculari, prânzul pare de fapt un festin ca-n poveşti, dintre acelea ce durează trei zile şi trei nopţi şi la care băutura curge râuri-râuri în pahare. Nu a durat decât vreo două ore în realitate prânzul, dar nici nu am putut termina tot ce a fost pus pe masă. Salată grecească, creveţi saganaki, midii, peşte local, buletele de brânză şi chifteluţe de legume sunt doar câteva exemple. Noroc cu marea că mai „spală“ din calorii. E mai ceva ca Vanish pentru pete sau aşa îmi place mie să mă amăgesc.

Şi, pentru că nu am încetat să sper că marea face minuni, nu doar pentru minte, ci şi pentru trup, zilnic m-am lăsat pradă valurilor, chiar dacă asta a înseamnat, înainte de toate, o luptă destul de dură cu pietrele de pe mal. Singura plajă cu nisip din Paxos, Mongonissi Beach, e undeva în sud de tot, dar călătoria merită cu desăvârşire, atât pentru peisajele salbatice şi drumurile pustii, cât şi pentru a simţi că te gâdilă sau te mângâie ceva în talpă, mai degrabă decât că ai călcat pe un covor din piese de Lego.

Şi totuşi, aş îndura oricând acest dulce chin, la fel şi coborârea abruptă şi urcarea istovitoare, pentru a „pierde“ o jumătate de zi la Erimitis, cea mai frumoasă plajă de pe insulă, cu o apă ce rivalizează cu cea din Antipaxos şi din Caraibe. Doar că e mult mai dramatic peisajul aici, pereţi înalţi de calcar protejând o îngustă fâşie de plajă, presărată pe alocuri cu bolovani mai mari sau mai mici, desprinşi de-a lungul anilor din stâncile falnice la umbra cărora te poţi adăposti de soare. O altfel de experienţă, dar cu efect similar, poţi avea pe plaja Orkos, acolo unde măslinii coboară până la mal de apă şi oferă protecţia atât de necesară într-o zi toridă de vară. La umbra copacilor ce-şi poartă cu mândreţe vârsta, oamenii îşi prind un hamac ce se leagănă agale în timp ce „chiriaşul“ îşi face de lucru cu o carte bună.

Pentru asta vin oamenii în Paxos. Pentru linişte şi pace. Pentru a uita de toţi şi de toate, inclusiv de pandemie. Înainte de 2020, câteva mii de călători ajungeau într-o zi bună din sezonul estival pe insulă. Dintre ei, câteva zeci erau români. Acum, cifrele au scăzut dramatic.

„Impactul pandemiei a fost uriaş. În iunie am fost la 20% faţă de cifrele dintr-un an normal, asta după ce anul trecut am fost la o treime faţă de 2019“, spune Spyros Vlachopoulos, primarul insulei Paxos, un bun cunoscător al limbii române şi un mare fan al echipei de fotbal Rapid. El a studiat la Insitutul de Educaţie Fizică şi Sport la finalul anilor ’80, a prins Revoluţia şi apoi s-a întors acasă în Grecia, unde a antrenat echipe locale de fotbal. Nu a uitat limba română, ba chiar s-a întors în ţară de câteva ori, cel mai recent acum patru ani. Speră să treacă pandemia ca să revină pentru a le povesti românilor despre micuţa insulă din Marea Ionică.

„Paxos nu e prea cunoscut. Nu e Acropole sau Mykonos. Noi suntem o insulă mică, nu avem hoteluri mari, all-inclusive, ci mai degrabă vile şi apartamente.“

El adaugă însă că Paxos - o fâşie de pământ din Marea Ionică de doar 13 kilometri lungime şi doi lăţime - reuşeşte să concentreze între „graniţele sale“ lumi total diferite. Ai păduri de pini ca în zonele montane, deşi la doar 300 de metri găseşti o plajă cu apă ca în Caraibe. În interiorul insulei ai grădini de măslini ca în zonele meditareneene, iar în apropiere ai sate greceşti autentice, cu clădiri colorate şi locuitori veseli, gata oricând să stea la poveşti despre lume şi viaţă.

Şi au multe poveşti de spus, pentru că viaţa le ocupă tot timpul.

 

Această călătorie a fost realizată la invitaţia Organizaţiei Naţionale de Turism a Greciei. Zborul a fost oferit de Paralela45, cazarea asigurată de hotelul Ilios, iar transportul pe insulă furnizat de Alfa Hire.