Când spui Franţa spui vinuri alese şi şampanii fine, spui brânzeturi aromate sau chiar „împuţite“, spui clar baghetă crocantă şi croissante proaspete, pe care toate le încununezi cu un macaron pastelat sau cu un mix de fructe şi nuci. Această ţară e sinonimă cu gastronomia şi o ştie toată lumea. Dar ce e important de menţionat e că, deşi masa şi mâncarea sunt ridicate la rang de artă, ele nu reprezintă un concept rigid, ci mai degrabă unul fluid şi adaptabil vremii, vremurilor şi unei serii lungi de factori. Spre exemplu, o masă la un restaurant cu stele Michelin şi un picnic pe malul Senei sau la mal de mare sunt amândouă experienţe eminamente franţuzeşti.
Conceptul de picnic, atât de bine împământenit în cultura franceză, am decis să-l aprofundăm alături de Elena Crenguţa Maximiuc, o antreprenoare româncă ce s-a mutat pe Coasta de Azur unde organizează picnicuri pitoreşti pentru turiştii sau localnicii doritori de frumos şi de experienţe autentice.
Elena s-a mutat în Franţa acum doi ani, fiind a cincea ţară în care locuieşte. Scopul era să stea un an şi să se relaxeze după circa 14 ani de antreprenoriat în Irlanda. Dar, ca orice antreprenor „pursânge“, nu a putut să se ţină departe de business odată ce a descoperit o oportunitate.
„Am 45 de ani, m-am născut la Suceava şi în România am lucrat ca laborant într-o clinică de cardiologie din Cluj-Napoca.“ A plecat din ţară la 24 de ani, a locuit întâi în Germania un an, lucrând la un magazin de sendvişuri în cadrul unei universităţi din Dusseldorf. Apoi, doi ani a stat în Londra, lucrând într-o sinagogă. „Pot spune că acesta a fost anul în care am învăţat ce înseamnă să fii antreprenor. Am avut profesori buni (râde!).“ De aici a plecat în Irlanda, unde a locuit în total 16 ani dintre care 14 au fost dedicaţi antreprenoriatului, având un „ironing service“ - companie care prestează servicii de călcat rufe.
„Înainte, nici măcar nu eram posesoarea unui fier de călcat, dar având primul copil am vrut să lucrez de acasă să mă dedic creşterii lui. Atunci aşa am gândit, acum poate nu aş mai face acelaşi lucru.“ Uitându-se în urmă spune că a decis să nu îşi continue cariera în biochimie, deşi în Irlanda ar fi putut face asta. Şi-a cumpărat un fier de călcat - profesional bineînţeles - şi o masă de călcat şi aşa a început totul. În paralel, se ocupa de educaţia primului său fiu. „Când spun educaţie, nu mă refer că îl puneam să înveţe, ci mai degrabă că îl ştiam bine, îngrijit, iubit şi supravegheat. Astfel, la 14 ani el citise aproape tot ce scriseseră Dostoievski, Tolstoi şi mulţi alţi scriitori.“
A pornit la drum în antreprenoriat cu un fier de călcat, o masă şi 5.000 de anunţuri pe care le-a dus chiar ea în cutiile poştale ale oamenilor.
„Irlandezii au vibrat la serviciul meu deoarece eu le luam hainele de acasă curate şi doar le călcăm.“ Nu oferea servicii de tip spălătorie, deci avea nevoie doar de o încăpere unde putea să calce. A avut imediat mulţi clienţi, după cum spune chiar ea, dar a apărut problema inflaţiei.
„Atunci am pus în aplicare ce am învăţat în Anglia, la sinagogă: când merge rău afacerea, urcă preţul! Nu doar că l-am urcat, dar chiar l-am dublat.“ A pierdut jumătate din clienţi, dar a încasat aceiaşi bani. Sfatul primit de la evrei a fost: work smarter not harder (munceşte mai inteligent, nu mai mult).
„A fost bine, am crescut şi am avut propriii angajaţi. Problema a fost că am uitat total de mine. Ştiam să fac doar două lucruri - să muncesc şi să am grijă de copii (între timp au mai apărut doi).“
Într-o zi a realizat că viaţa e scurtă şi merită trăită. Sau, după cum spune chiar Elena, a realizat că într-o zi va muri şi a făcut totul în van. Atunci a început să călătorească mai mult şi şi-a schimbat complet viziunea asupra vieţii. Acela a fost momentul când a simţit că trebuie să o ia de la capăt în altă parte.
„Am lăsat tot şi m-am mutat cu copiii în Franţa, unde locuiesc deja de doi ani. Scopul era să locuiesc în Franţa pentru un an academic, timp în care copiii mei învăţau limba într-o şcoală publică. Trebuie să menţionez că sunt o mamă singură cu trei băieţi poligloţi.“
Fiul cel mare are 16 ani şi vorbeşte fluent cinci limbi, iar acum o aprofundează pe cea de-a şasea - japoneza. Ideea iniţială a Elenei era să îşi ia un an de vacanţă în sudul Franţei după 14 ani de antreprenoriat în Irlanda. Ce loc mai potrivit pentru asta decât sub soarele Coastei de Azur?
Acum, este tot acolo, în Nisa, la malul mării, şi a început un nou proiect antreprenorial cu totul diferit de primul. Ea organizează picnicuri, deşi e vorba mai degrabă de evenimente gastronomice eminamente franţuzeşti.
„Spiritul meu antreprenorial nu m-a lăsat în pace, aşa că după trei luni de vacanţă m-am plictisit şi am venit cu ideea de a fi «tour guide» pentru că aveam terenul propice: vorbeam engleza şi găseam turişti din belşug.“ Totodată, recunoaşte că întotdeauna a fost fascinată de aranjarea meselor, de conceptul de „gathering around the table“ şi de timpul de calitate ce poate fi petrecut la masă.
„Pe de altă parte, sunt o mare iubitoare de vintage, de castele şi străzi pietruite şi savurez din plin autenticitatea şi cultura ţărilor pe care le vizitez.“ Aşa că s-a gândit că ar putea să le arate şi altora cum e Nisa, dar nu doar făcându-le un tur pietonal, ci un altfel de tur: unul în timp şi spaţiu, cu gusturi şi arome pur franţuzeşti. Aşa a apărut French picnic vintage experience on Côte d’Azur.
„Am pornit de la ideea că aş putea să invit turiştii la un picnic. Era vorba de o investiţie minimă - un coşuleţ de picnic şi produse autohtone. Pentru mine însă, intimitatea e foarte importantă şi nu puteam să am un picnic în linişte în niciun loc turistic din Nisa deoarece am fi fost deranjaţi mereu de ochii curioşilor.“ Următorul pas a fost alegerea locului. Sunt nenumărate locuri frumoase în zonă, dar pentru orice destinaţie din afara oraşului era nevoie de transport. Atunci a apărut în peisaj Madame - maşina de epocă a Elenei, un Citroën 2CV, maşina de suflet a poporului francez.
„După ce am achiziţionat această maşină, în martie 2019, am demarat proiectul French picnic vintage experience on Côte d’Azur.“ În luna aprilie a avut primii clienţi din Rusia, iar în mai au apărut primele menţiuni în media, printre care şi o serie de podcasturi dedicate comunităţii de expaţi din sudul Franţei.
„Cu un pic de talent în fotografie am reuşit să mă fac vizibilă online, dar şi pe platforma Airbnb în sectorul experienţe. Am şi un job în cadrul unui reality-show nemţesc difuzat pe RTL 2 şi datorită acestui job am ceva acoperire şi pe piaţa germană.“
Prietenii au ajutat şi ei la popularizarea conceptului în toate colţurile lumii, spune ea.
„A trebuit să vin eu din România să le aduc francezilor nostalgia plimbărilor cu maşina lui Louis de Funès.“ Ea adaugă că deşi nu vorbeşte limba franceză, nu doar că supravieţuieşte în Hexagon, dar şi răspândeşte frumuseţea a ceea ce înseamnă un picnic adevărat.
„E vorba de un eveniment festiv în natură. Un picnic nu înseamnă doar o păturică şi un sendviş, aşa cum e considerat astăzi. În trecut doar aristocraţii îşi permiteau un picnic.“ Ei îşi puneau servitorii să le aducă cele mai fine tacâmuri şi broderii pentru a avea un festin culinar în natură. Prin urmare, picnicul creionat de Elena e o experienţă de jumătate de zi şi constă într-o plimbare cu o maşină clasică, un gourme deluxe picnic cu trei feluri de mâncare, şampanie fină sau vin ales, însoţite bineînţeles de bagheta franţuzească şi de dulciurile specifice zonei.
„Despre meniu pot spune că include cinci feluri de pateuri - de măsline/ tapenade, de roşii, de ardei, pate de ţară/ terine şi foie gras - servite cu pâine de ţară proaspăt achiziţionată din brutăriile locale.“ Urmează aşa-numitul «charcuterie board» (platou) cu faimoşii saucissons, cu jambon crud, jambon fume, toate asezonate cu castraveciori muraţi şi legume de sezon. Înainte de desert îşi face intrarea platoul de brânzeturi ce cuprinde brânză moale, caşcaval, brânză cu mucegai albastru, brânza de capră şi dulceţurile asortate.
„Închei picnicul cu desertul - tarte proaspete, fructe, cafea sau ceai. Ce aş mai menţiona aici e faptul că totul e o poveste. Clientul nu doar se aşază la masă, ci participă, învaţă despre felul corect de a mânca brânzeturile, despre cuţitele care se folosesc la fiecare brânză în parte.“ El ascultă informaţii despre bunele maniere franţuzeşti, dar şi poveşti amuzante despre bagheta locală sau despre maşina în care se simte ca un star.
„Încheiem experienţa cu un joc de petanque - un sport specific Franţei, cu nişte mingi de metal, un fel de biliard care se poate juca pe orice teren, la orice vârstă şi pe orice vreme.“
Şi totul are loc într-un cadru de poveste, înconjuraţi de peisaje „care sunt de nedescris“. Nu degeaba marii artişti şi scriitori ai lumii s-au îndrăgostit iremediabil de sudul Franţei.
„Locaţii am mai multe, iar preţul diferă în funcţie de ele. Tematica e mereu vintage, classy. Înainte de fiecare eveniment stabilesc toate detaliile, începând de la alergiile alimentare şi continuând cu florile, fotograful şi ora la care se doreşte picnicul.“
Pentru un business precum cel al Elenei, impactul pandemiei a fost puternic, industria ospitalităţii în ansamblul său fiind printre cele mai afectate. Totuşi, antreprenoarea vede şi partea plină a paharului.
Ea spune că au fost zile bune când avea picnicuri de dimineaţa până după-amiaza. În medie sunt însă 5-6 evenimente pe săptămână, cu câte 3-4 persoane fiecare.
„Vreau să păstrez acest format de picnic privat, cu atâtea persoane câte încap într-o maşină. Mă gândesc şi să mă extind însă în zona de evenimente cu un număr mai mare de participanţi.“
Nu exclude nici posibilitatea de a franciza conceptul şi de a lansa un brand personal cu o linie de coşuri de picnic şi accesorii pentru picnic. De altfel, investiţia ei iniţială a mers către un coş de picnic şi apoi către maşină. Dar în final, în domeniu, totul ţine de ima-ginaţie şi de poveste.
„Anul 2020 nu a fost cel mai bun, dar am avut multe evenimente private, organizate pentru directori de muzee, proprietari de lanţuri hoteliere sau primari ai unor oraşe.“
Pe lista persoanelor care au participat la un astfel de picnic organizat de Elena se numără Mika Hakinnen, celebrul pilot de Formula 1.
„Bineînţeles, într-un an normal lucrurile ar fi fost la alt nivel deoarece era preconizată o colaborare cu unul dintre cele mai exclusiviste hoteluri din sudul Franţei - Hotel du Cap Eden Roc din Antibes.“ Dar Elena nu se plânge, ba chiar rămâne optimistă.
Experienţa acestei perioade în Franţa a determinat-o să scrie o carte inspirată de picnicurile pe care le-a organizat. Sub titlul „Cum să faci un picnic perfect oriunde te-ai afla“, aceasta cuprinde o colecţie de sugestii şi idei, în total 16 tipuri de picnic - la malul mării, la munte, pe barcă, la înălţime, de zi de naştere sau cu ocazia logodnei. Exemplele sunt mai multe. Şi în carte şi în realitate.
Proiectul a fost amânat din cauză că şedinţele foto nu s-au putut ţine în contextul pandemiei, dar va urma...
