Gastronomie

Multiculturalism în familie. După Afaceri Premium a luat la întrebări trei familii „multinaţionale” din business. Astăzi, familia Bauer, din spatele cramei cu acelaşi nume: Avea o sclipire în ochi care m-a captivat. Şi acum, după mai bine de 16 ani, când vorbeşte despre vinurile lui, văd aceeaşi sclipire şi mă îndrăgostesc mereu

20 ian 2021 406 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

„Am foame“. „Cisternă“. „Vin“. „Mujdei de usturoi“. Sunt primele cuvinte pe care enologul Oliver Bauer, originar din Germania, coproprietarul cramei cu acelaşi nume din Drăgăşani, le-a învăţat în limba română. La rândul ei, Raluca, soţia lui, a asimilat tot o expresie din câmpul semantic al băuturilor - „ein bier bitte“ („o bere, vă rog“), dar şi „wiedehopf“, echivalentul pentru „pupăză“. Niciunul nu ştia limba celuilalt când s-au cunoscut, aşa că au început să vorbească în engleză, o limbă care predomină în casa lor şi astăzi, deşi Oliver a învăţat să vorbească foarte bine româneşte. Împărtăşesc amândoi pasiunea pentru vin, iar asta este cea mai eficientă formă de comunicare.

„Ne-am cunoscut în 2004, în Bucureşti, la un târg de vinuri în organizarea căruia eram implicată. Oliver era expozant şi, cum târgul meu de cinci zile a avut un succes de răsunet - în cinci zile de târg, au fost maximum şapte vizitatori - el venea mereu la mine să-mi spună: «Foarte frumos organizat târgul, voi sunteţi nişte oameni foarte drăguţi, dar vizitatorii când vin?»“, îşi aminteşte Raluca Bauer.

Cum timp aveau berechet, Oliver a invitat-o pe Raluca să deguste o Tămâioasă Românească demidulce din 2003. Şi atunci s-a produs declicul. S-a îndrăgostit de pasiunea cu care el povestea despre vinul pe care îl făcea, despre oamenii care îi erau alături undeva la o cramă, pe vârf de deal.

„Avea o sclipire în ochi care m-a captivat. Şi acum, după mai bine de 16 ani, când vorbeşte despre vinurile lui, văd aceeaşi sclipire şi mă îndrăgostesc mereu.“

Diferenţele culturale s-au „topit“ de-a lungul anilor, cu la fel de multă răbdare cât cea de care e nevoie pentru a face un vin bun. La început, Raluca a avut de furcă o perioadă cu stilul foarte direct de a fi al lui Oliver, ea având tendinţa să ia totul foarte personal, obişnuită să accepte mai greu critica. La rândul lui, Oliver cu greu a putut să înţeleagă mentalitatea românească de „merge şi-aşa“. De fapt, nici acum nu o acceptă.

„Dacă are nevoie de o informaţie de la unul dintre colegii noştri şi răspunsul începe cu «cred că...», Oliver nu-l mai lasă să termine şi îi spune «credem doar în biserică, aici trebuie să ştim».“ Aşa că au ajuns la concluzia că, în construirea unei relaţii, nu naţionalitatea este importantă, ci modul în care partenerii rezonează unul cu celălalt. Şi în care ştiu să se amuze împreună. Cum a fost pentru familia Bauer momentul în care au decis să se căsătorească.

„Cum toată familia mea era în Buzău, oraşul meu natal, am decis ca şi cununia civilă să fie tot în Buzău. Doar că la primărie am avut un răspuns negativ: au mai fost căsătorii cu străini doar pentru ajutoarele sociale sau pentru asigurările de sănătate şi nu mai voiau să mai fie probleme. A trebuit astfel să demonstrez că nu astea erau gândurile lui Oliver.“

Ceremonia în sine a fost şi ea amuzantă. Doamna care a oficiat-o a vorbit atât de repede încât Oliver Bauer şi-a dat seama că trebuie să spună „da“ doar pentru că ea se oprise să respire. Era prima ei oficializare a unei căsătorii între o româncă şi un neamţ.

Tot lingvistic vorbind, Raluca Bauer a mai avut o experienţă plină de haz, de data aceasta legată de o rudă a lui Oliver, Johanna sau Tante Hanne, o mătuşă care, la cei 100 de ani ai ei, lua lecţii de dans pentru că avea mult timp liber după ce nepoţii o convinseseră să nu mai lucreze în vie. Pentru ea, Raluca a fost tot timpul... Racula (sic!).

„Oliver o corecta mereu şi ea îi răspundea: «Aşa zic şi eu, Racula!».“

Pasiunea lor pentru viticultură i-a dus pe Raluca şi pe Oliver Bauer până în Africa de Sud, pentru a degusta şi a descoperi vinuri diferite de cele pe care le găseau în Europa. Se întâmpla în 2012. Au colindat, ca orice turişti, muzeele, magazinele locale şi pieţele cu produse artizanale. Într-un magazin, un vânzător cu spirit de observaţie, numai zâmbet, i-a întrebat de unde vin, fiind evident că erau turişti, la vederea camerelor foto atârnate de gât şi a pielii arse de soare pentru că nu luaseră în serios avertizările.

„Eu am răspuns cu jumătate de gură «din România», gândind în acelaşi timp că sigur nu a auzit de ţara asta. Spre surprinderea mea însă, vânzătorul se înseninează mai mult la faţă şi spune: «Eee, România. Bucharest, no?». Oliver răspunde şi el repede, spunând că e din Germania, doar că asta a întunecat chipul vânzătorului nostru: «Germany? Where is Germany?». Nu pot spune cât m-am umflat în pene toată ziua“, povesteşte cu umor Raluca.

Cea mai mare provocare din relaţia lor, cultural vorbind, a fost întâlnirea Ralucăi cu bunica lui Oliver. Vreme de jumătate de oră, au rămas singure în curte, fără ca Raluca să ştie o boabă de germană, singura limbă pe care bunica lui Oliver o vorbea. Voia să afle de la ea cât mai multe despre soţul ei, genul acelor poveşti spumoase pe care orice bunică le spune despre nepotul ei, dar îi lipseau cuvintele. A scotocit totuşi prin toate sertarele minţii câteva vorbe în germană şi în final au reuşit să găsească un limbaj comun.

Între timp, vocabularul nemţesc al Ralucăi Bauer s-a îmbogăţit considerabil. Cel mai mult îi plac cuvintele care sunt cumva asemănătoare cu cele din română: „stecker“, „scheibe“, „balkon“, nu pentru că i-ar folosi în vorbirea curentă, ci pentru că sunt uşor de reţinut, comparativ cu restul cuvintelor din germană. I se pare însă foarte melodios cuvântul „schatz“ („dragă“). „Spring“ - de la Rammstein - şi „Elefant“ sunt cântecele ei preferate în germană, cel din urmă fiind unul vesel pentru copii.

Când vine vorba de gătit, aceasta este o activitate recurentă în casa familiei Bauer, aşa că de cele mai multe ori se face de mâncare chiar şi de două ori pe zi.

„Eu gătesc mai tradiţional, iar Oliver este cel creativ. Când are timp şi starea de spirit necesară, mă simt ca şi cum aş avea un personal chef. El are curajul să îmbine condimentele şi aromele aşa cum eu nu aş îndrăzni şi ne poartă prin multe ţări, de cele mai multe ori asociate cu vinul produs în aceeaşi regiune.“

Din Germania, sunt două preparate pe care Raluca le-ar mânca mai des dacă Oliver ar vrea să le gătească: semmelknodel mit pfifferlinge, adică în română găluşti din pâine cu gălbiori, şi rehbraten mit spätzle - căprioară cu paste de casă.

Specific românesc, Raluca găteşte ciorbă de raci din Oltenia, racii fiind nişte ardei mai mici decât cei kapia, dar cu o pieliţă mai tare, care se pun la uscat pentru iarnă, dar şi ceaun de rasol de vită, gătit lent în cuptor de lemne. Pentru o gustare rapidă, salata de vinete e nelipsită.

Concediile nu au cum să nu fie legate de vin, aşa că fiecare plecare trebuie să includă degustări. Valea Mosel din Germania este unul din locurile favorite ale familiei Bauer.

„Acolo am văzut pentru prima dată cum oamenii muncesc via numai dacă sunt asiguraţi cu frânghie de alpinism, din cauza pantei foarte abrupte. Din această zonă avem amintiri foarte plăcute şi alături de prietenii cu care am mers în cantonament de vinuri“, conchide ea şi închide cutia cu amintiri.