Gastronomie

Misiune (im)posibilă: Antreprenorul german care a inventat în anii '70 elementul de la baza stratului absorbant din Pampers revoluţionează acum industria whiskey-ului. El a patentat o tehnologie ce permite învechirea în doar două săptămâni şi nu în 5-15 ani suplimentari în butoi

25 oct 2022 1171 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Să spui despre viaţa antreprenorului şi inventatorului german Dr. Dolf Stockhausen că e demnă de un film e un truism. E o saga ce continuă să se scrie şi care cu fiecare nou volum aduce o nouă aventură care te ţine cu sufletul la gură pentru a vedea dacă personajul principal reuşeşte ce şi-a propus. Acum, Dr. Dolf Stockhausen şi-a propus să arate lumii întregi că tehnologia pe care a inventat-o şi patentat-o el îi permite unui whiskey să fie învechit în doar două săptămâni şi nu în 5, 7, 10, 12 sau chiar 15 ani suplimentari în butoi. Procesul de a schimba percepţii şi de a convinge oamenii de acest lucru nu e însă simplu deloc, şi totuşi omul de afaceri spune că nu se lasă, că în business nu trebuie să te opreşti niciodată.

„Mereu mi-a plăcut whiskey-ul. L-am descoperit însă cu adevărat în timpul vacanţelor pe care le-am petrecut cu familia în Scoţia“, spune el. Timp de 14 ani consecutivi a mers undeva în nordul oraşului Edinburgh, unde în timpul liber juca golf.

„Aventura mea în domeniu însă începe în alt moment.“ De 43 de ani, el este membru al Rotary, organizaţie pentru membrii căreia a ţinut periodic diferite prezentări. La final de 2005, la o întâlnire a membrilor de la Graz, a trebuit să ţină o astfel de prezentare şi a avut cinci zile la dispoziţie să decidă despre ce va fi.

„De regulă, vorbeam despre operă, istorie sau cultură, dar de data asta am decis să vin cu ceva nou şi am organizat o prezentare şi o degustare de whiskey.“ Pentru că s-a dovedit a fi un succes, a repetat experienţa an de an. Astfel, a început să cumpere whiskey-uri pentru a le încerca şi pentru a decide ce să prezinte mai departe.

„Treptat, am început să învăţ, să descopăr această lume.“

Apoi, cineva care deţinea un pachet de acţiuni într-o distilerie din Elveţia i-a cerut părerea şi ajutorul în producţie.

„Dacă aveam să îl ajut să producă după metoda clasică, whiskey-ul ar fi fost gata când eu împlineam 82 de ani. Am realizat astfel că vreau să încerc altceva.“ Când avea deja ideile şi patentul, persoana respectivă şi-a vândut acţiunile. Prin intermediul Rotary, a ajuns însă să intre în contact cu proprietarul unei alte distilerii din Elveţia, Langatun.

„Eram deja convins la acel moment că whiskey-ul scoţian nu este «the end of wisdom» când vine vorba de acest domeniu.“ După un an, a cumpărat acţiuni în cadrul Langatun, ajungând astăzi să deţină 95% din companie.

A injectat cash în acest business, dar a negociat ca Seven Seals – brandul creat de el de la zero şi care vine cu o nouă metodă de producţie – să fie realizat în aceeaşi facilitate. Cele două sunt linii de business diferite, operate independent.

Seven Seals a luat naştere în 2017, însă primele produse au fost puse pe piaţă în august anul următor.

„Pe 30 noiembrie 2018, am participat la târgul Swiss Whiskey Fair din Zürich, unde am avut lansarea oficială.“ Tot atunci a avut loc şi aniversarea a 50 de ani de căsătorie cu soţia sa Maria, care a studiat design textil, dar nu a profesat în domeniu, ci i-a fost alături în toate încercările pe care le-a avut, inclusiv acum, la Seven Seals.

Învechirea la whiskey se face prin contact cu lemnul. Cu cât suprafaţa de contact a lichidului cu lemnul e mai mare, cu atât învechirea are loc mai repede, povesteşte antreprenorul. „Astfel, am raşchetat butoiul, mărind suprafaţa de contact, iar fulgii rezultaţi din proces – lemnul raşchetat a fost transformat în fulgi – au fost păstraţi înăuntru, pentru a contribui la rândul lor la procesul de învechire.“ Secretul producţiei Seven Seals stă în faptul că este scos taninul din lemn şi apoi este realizat un tratament termic la temperatura potrivită, explică fondatorul companiei.

„Procesul nostru este 100% natural, nu adăugăm ingrediente artificiale şi, bineînţeles, nu folosim zahăr. Din punct de vedere chimic, procesul e aproape identic cu cel clasic, doar că noi reuşim în doar o fracţiune din timp să învechim, şi asta datorită diferenţelor menţionate anterior.“ Din cauza reglementărilor învechite, explică Dr. Dolf Stockhausen, trebuie să utilizeze butoaie timp de trei ani, dar apoi propriul proces licenţiat durează doar două săptămâni, nu 5, 7, 10, 12 sau chiar 15 ani suplimentari în butoi.

„Am ştiut că am reuşit ceva revoluţionar în domeniul whiskey-ului în momentul în care Jim Murray, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din domeniu, mi-a spus că e încântat de rezultat.“ În momentul în care Michael Jackson (scriitor şi jurnalist britanic) a murit, cartea sa Malt Whisky Companion – o „biblie“ în domeniu – nu a mai apărut timp de un deceniu. Apoi, Jim Murray a publicat Whiskey Bible.

„În septembrie 2018, eu şi Jim ne-am întâlnit şi i-am dat să guste primele whiskey-uri Seven Seals. Mi-a spus atunci că sunt fantastice, iar asta a fost confirmarea de care aveam nevoie.“ Între timp, brandul Seven Seals a câştigat 82 de medalii, dintre care 13 dublu aur (double gold) şi 48 de aur.

„Anul acesta, cartea The Malt Whisky Companion a apărut din nou.“ Cele mai multe whiskey-uri incluse sunt scoţiene, urmate de câteva din Irlanda şi apoi de altele din restul lumii. Şi totuşi, unii dintre cei mai buni producători nu provin din cele două ţări cu tradiţie. Amrut din India este unul dintre aceştia.

„În cartea Malt Whisky Companion, unul dintre whiskey-urile lor a obţinut 96 de puncte, maximul acordat. Doar că acesta costă 300 de euro, iar ale noastre de cinci ori mai puţin.“ Şase dintre whiskey-urile Seven Seals au primit între 92 şi 95 de puncte. „Niciun alt jucător nu are atâtea whiskey-uri cu peste 90 de puncte ca noi.“

Alţi producători de top sunt Mackmyra din Suedia, Milk and Honey din Israel şi Kavalan din Taiwan. „Dintre cei din Scoţia, aş menţiona Cragganmore.“

Seven Seals are două game – Clasic (0,7 litri şi 46% alcool) şi Zodiac (0,5 litri şi 49,7%) – cu un total de 11 produse. Sunt şapte whiskey-uri în seria zodiac, al optulea (Capricorn) urmând a fi lansat până la finalul anului. Ultimele patru vor fi puse pe piaţă în 2023. Există şi ediţii speciale Seven Seals, lansate cu ocazia festivalurilor, dar şi producţie la comandă, în volume mici, pentru unii clienţi. Următorul pas va fi lansarea unui rom fără zahăr adăugat.

„Metoda de producţie e similară şi poate fi replicată la orice băutură, doar că romul e un produs unde ai mai multă libertate, nu e un sector la fel de reglementat ca whiskey-ul.“ Dr. Dolf Stockhausen spune că poate realiza şi gin sau alte licori, dar preferă să ofere licenţa altor companii care cumpără astfel de la Seven Seals echipamentul şi lemnul.

„Visul meu este ca tehnologia folosită de noi la Seven Seals să fie recunoscută la nivel mondial şi să fie recunoscut faptul că este echivalentă cu metoda clasică de învechire care, cred eu, e o piatră de moară în calea dezvoltării domeniului.“

Îşi pune toată energia în direcţia asta, vrea să cucerească noi pieţe, să dezvolte noi băuturi. Brandul e deja prezent în Elveţia, Austria şi Germania, alături de SUA şi Canada, dar antreprenorul vrea să crească mai mult din Europa, iar România este una dintre pieţele vizate, ţintind retailul specializat, hotelurile şi barurile de top. Recent, Seven Seals a preluat şi 40% dintr-un producător de whiskey din Canada.

„Nu trebuie să te opreşti niciodată.“

Dr. Dolf Stockhausen a intrat oficial în lumea whiskey-ului când avea 72 de ani. Acum are 77. Viaţa sa a fost însă dintotdeauna strâns legată de chimie, de inovaţie şi de business, încă din copilărie fiindu-i predate primele „lecţii“. Apoi, imediat după terminarea studiilor, a început să le pună în practică şi a ajuns în anii ’70 să inventeze un polimer care a stat la baza stratului absorbant din scutece şi produse de igienă feminină. L-a convins, printre altele, pe gigantul american P&G să îl folosească şi astfel a dus, acum patru decenii, un

business german de la 40 de milioane de euro la 400 de milioane de euro în banii de astăzi. Şi asta în doar un an. Apoi a continuat.

Deşi cuvintele care i-au guvernat cariera şi încă o fac – pentru că antreprenorul nu s-a oprit în niciun moment – sunt chimie, inovaţie, cercetare-dezvoltare şi patente, el nu a studiat chimia, ci este absolvent de economie. Astfel, a învăţat totul făcând.

„M-am născut în Germania de Est în 1945.“ Mama sa era originară din Köln, iar tatăl de undeva de lângă Düsseldorf. El s-a născut în Est, pentru că Vestul era bombardat în perioada aceea. „De altfel, tata a fost ucis în timpul celui de-al Doilea Război Modial.“ După terminarea războiului, împreună cu mama sa, s-a mutat înapoi în Germania de Vest, unde locuia familia tatălui. „În oraş, familia noastră deţinea două mici fabrici - una de săpun şi o alta de produse chimice.“

Familia mamei activa în domeniul Dreptului. Bunicul său matern a fost notar la Köln, iar la un moment dat s-a „luptat“ cu Konrad Adenauer – cel care a fost cancelarul Germaniei din 1949 până în 1963 - pentru poziţie, şi a câştigat.

„Astfel, putem spune că, indirect, familia mea a jucat un rol în politica Germaniei.“

Mama sa ar fi preferat să urmeze şi el Dreptul, dar a ales administrarea afacerilor pentru a prelua conducerea businessului familiei tatălui, unde existau puţini băieţi către care să se facă tranziţia.

Treptat, activitatea fabricii de săpun s-a restrâns, până când a fost închisă. „Astfel, mi-am concentrat atenţia pe cea de produse chimice.“ A studiat administrarea afacerilor, iar apoi a absolvit un doctorat în economie în Germania, la Munster.

„Am fost aproape să renunţ la business şi să merg înspre învăţământ, dat fiind că aveam două oferte pentru a deveni profesor, iar la momentul acela profesorii erau văzuţi ca nişte zei.“ A decis însă să continue pe drumul iniţial, aşa că a călătorit timp de doi ani, pentru a face o serie de

intership-uri. A petrecut două luni în Italia, un an în SUA, trei luni în Canada şi alte trei în Brazilia. „Am învăţat studiind activitatea unor companii partenere sau pe cea a unor agenţi de vânzări ai fabricii noastre.“ În cele mai multe cazuri, a preluat poziţii tehnice, ce i-au permis să ajusteze produsele acolo unde era necesar. Ulterior, s-a întors în Germania, la Stockhausen Chemicals.

„Pentru ca treptat eu să preiau frâiele businessului, pentru că eu cred într-un management asumat, implicat, am trecut prin toate departamentele companiei, am petrecut luni de zile în fiecare laborator, în fiecare departament, de la cercetare-dezvoltare la producţie, vânzări şi apoi marketing.“ Astfel au trecut doi ani şi jumătate, perioadă în care şi-a pus amprenta asupra activităţii fiecărei divizii. În fiecare laborator a lăsat în urmă câte un patent, explică el. Au fost în total şapte patente.

„Cred că ce făceam eu atunci îi enerva maxim pe oamenii din acele echipe, dar îi şi stimula. Chimia e o ştiinţa exactă, dar ca să poţi

inova, eu cred că trebuie să ieşi din tipare, să vii cu ceva diferit.“ A lucrat în compania familiei din 1974 până în 1996. Prima poziţie oficială a fost în departamentul de marketing şi vânzări. Unchiul său era chimist, aşa că se ocupa de cercetare. Când s-a îmbolnăvit, a preluat el şi R&D-ul şi producţia. „Treptat, am acceptat şi poziţia de CEO.“

La finalul anilor ’70, a dezvoltat poliacrilatul de sodiu (crosslinked sodium polyacrylate), un polimer care are capacitatea de a absorbi foarte rapid lichidele. A mers cu acest produs către P&G pentru a-i propune să îl folosească la scutece, arătându-i că nu mai e nevoie de celuloză. Grupul nu a fost interesat de propunere până când un competitor de-al lor din Japonia a pus pe piaţă un produs care folosea un astfel de sistem de absorbţie, care de altfel nu era foarte bun, după cum îşi aminteşte Dr. Dolf Stockhausen.

„În 1982, gigantul american a venit către mine să îmi ceară să încep să le livrez poliacrilat de sodiu.“ A dezvoltat în doar câteva luni capacitatea de producţie necesară acestei colaborări. A urmat o creştere rapidă a companiei, care a ajuns de la 40 mil. euro vânzări la 400 mil. euro (echivalentul astăzi) într-un an.

„Ulterior, am semnat şi cu Kimberly-Clark (o altă mare corporaţie americană - n. red.), competitorul P&G, dar pentru care livram produse diferite.“

În compania Stockhausen Chemicals, pe lângă familia cu acelaşi nume, era acţionar şi grupul Bayer, încă din 1905. „Avea o treime din acţiuni, dar 51% din drepturile de vot, aşa că nu ne-a lăsat să ne dezvoltăm cum voiam eu.“

Deşi ambele companii – Stockhausen Chemicals şi Bayer – erau active în industria chimică, pe segmentul de polimeri superabsorbanţi nu concurau. Bayer nu avea activitate în domeniu. A existat un moment în care grupul a vrut să cumpere acţiunile familiei. „A trebuit să găsesc pe cineva care să le cumpere partea ca să mergem mai departe.“ A ajuns la predecesorul Evonik, o companie din industria chimică ce a preluat tot, mai puţin pachetul de 22% pe care-l deţineau Dr. Dolf Stockhausen şi unchiul său.

„Ne-am înţeles bine la început, businessul a continuat să se dezvolte, între 1991 şi 1996 cifra de afaceri crescând cu încă 100 mil. euro, până la jumătate de miliard de euro în banii de astăzi.“ Apoi, din cauza unor schimbări în cadrul Evonik, lucrurile au luat altă turnură. „Am ajuns să renunţ. În 1996 am vândut acţiunile şi m-am retras.“

Banii obţinuţi din tranzacţie i-a investit în două firme, tot din industria chimică. Unul dintre pariuri a fost perdant. A pierdut 10 milioane de euro. Al doilea s-a dovedit a fi câştigător. „Era vorba de o companie din domeniul chimiei anorganice, din München. Era puţin mai mare decât Stockhausen Chemicals, dar era într-o stare de amorţeală.“

A preluat 11% din acţiuni pentru că nu putea mai mult. A intrat apoi în comitetul tehnic, a fost ulterior numit preşedintele lui şi astfel a putut influenţa ce se întâmpla în companie la nivel de inovaţie. „M-am retras atunci când am împlinit 70 de ani.“

În paralel cu munca sa din industria chimică, a fost şi încă e pasionat de operă, istorie, arheologie, hochei pe gheaţă, călătorii şi cultură.

„În 1999, ne-am mutat în Austria, la Graz, iar Opera din oraş este fantastică. Decizia de a ne muta (cu soţia şi cele două fete – n. red.) a venit ca urmare a faptului că în Germania lui Lafontaine (Oskar – n. red.) socialismul căpătase noi dimensiuni.“

În 2011 s-au mutat parţial în Elveţia, iar de mai bine de un deceniu îşi împart timpul între două ţări.