După Afaceri

Cine sunt cei doi enologi ai Cramelor Recaş? El s-a născut în Australia, iar ea în în Pamplona, oraşul festivalului în timpul căruia o serie de tauri aleargă liberi prin oraş

27 feb 2020 1763 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

El s-a născut în Australia, al doilea cel mai mare producător de vin din emisfera sudică şi al cincilea de la nivel mondial. A ştiut încă de când avea 15 ani că vrea să devină enolog, deşi mai avea destul până la vârsta care să-i permită - oficial - să consume alcool. Ea s-a născut în Spania, mai exact în Pamplona, un oraş din nordul Spaniei cunoscut în special pentru festivalul în timpul căruia o serie de tauri aleargă liberi prin oraş, evenimentul fiind popularizat şi de autorul Ernest Hemingway care era de altfel un fan declarat al acestuia. Nu departe, la nici 100 de kilometri depărtare se află Rioja, cea mai cunoscută regiune viticolă din Spania. Şi totuşi, visul său a fost iniţial acela să devină arhitect, abia apoi a cucerit-o vinul căruia i-a dedicat întreaga carieră. Cine sunt ei? Nora Iriarte şi Hartley Smithers sunt vinificatorii producătorului de vin Cramele Recaş, unul dintre cele mai importante nume din industria locală de profil.

„Aveam 15 ani când am ştiut că vreau să devin enolog. Deşi nu aveam voie să beau, am avut noroc cu tata care m-a susţinut în această iniţiativă şi care m-a luat cu el la degustări şi evenimente de profil“, spune Hartley Smithers.

Nici el şi nici Nora nu provin din familii cu experienţă în domeniu sau cu afaceri în vin, deşi există multe exemple în industrie care să se încadreze în acest scenariu.

„Aveam o noţiune romantică despre ce înseamnă vinul şi deşi nu e un job la fel de relaxat pe cât mă aşteptam, este un domeniu extrem de creativ, care îţi permite mult spaţiu de manevră.“

Încă din adolescenţă, Hartley a lucrat în crame, însă doar în timpul vacanţelor şcolare. Îşi amin­teşte că mama sa i-a spus mereu că trebuie să facă în viaţă ceva ce îi place. Aşa a ajuns să studieze şi la facultate tot enologie, mai exact a mers la Universitatea Adelaide, cea mai veche din Australia în domeniul vinului, după cum spune el.

„Am lucrat în Australia câţiva ani, după care am plecat în Zimbabwe. Nu este o ţară cunoscută pentru vinurile sale foarte bune, dar a fost o experienţă faină.“ Au urmat apoi o serie de călătorii în Australia, Cipru, Argentina, Chile, Marea Britanie, iar în 2005 a venit în România.

Nu ştia multe despre România atunci când a venit, dar ştia că este un important producător de vin. Mai exact, piaţa locală este al şaselea producător din Europa şi în top 15 la nivel mondial. „De ce am ales România? Am primit o ofertă şi am venit la Cramele Recaş.“

Nora, partenera sa în viaţă şi în business, a venit la Recaş în 2009 şi acum, datorită ei, la cramă e cam ca într-o bucătărie de restaurant, e ordine şi disciplină, spune Hartley. „Eu chiar nu ştiam că România produce vin atunci când am venit“, îşi aminteşte ea.

Ei doi s-au cunoscut în Spania, la o cramă. Era anul 2001. I-a unit pasiunea pentru mâncare, călătorii, artă şi, bineînţeles, vin. „Altfel, suntem foarte diferiţi“, adaugă Nora.

Acum, ei îşi împart timpul între România, Australia şi Spania, mai exact Pamplona, unde este familia Norei. În Australia, tot împreună lucrează şi pentru unul dintre marii jucători din industria vinului, după cum spun chiar ei, fără a înainta nume.

„Eu, în tinereţe am vrut să devin arhitect sau pictor. Apoi, am ajuns să studiez biologia“, îşi aminteşte ea. După primul an ar fi putut trece la arhitectură, dar nu a mai vrut să plece. Mai mult, a primit de la guvern o bursă de studiu la Bordeaux şi a avut de ales între oceanografie şi enologie.

„Am optat pentru enologie şi m-am îndrăgostit, aşa că toată viaţa mi-am construit-o apoi în domeniu.“

Au trecut aproape 15 ani de la prima vizită în România a lui Hartley şi s-a scurs circa un deceniu de când Nora a păşit iniţial pe plaiuri mioritice. Acum, vară de vară ei revin. „Uitându-mă în urmă, văd o schimbare enormă la cramă şi în vie. Vin în ţară la fiecare câteva luni şi mereu găsesc ceva nou, ceva schimbat în bine“, spune el.

La început când a venit, nu ştia nimeni engleza, şi atunci era necesar un translator. Între timp, Nora a învăţat şi acum înţelege, dar şi vorbeşte româna.

„În fiecare an când plecăm de la cramă lăsăm o listă cu ce trebuie făcut până la următoarea vizită şi mereu vedem cum se scurtează numărul de task-uri (sarcini - n. red.)“, spun cei doi vinificatori. Spre exemplu, au cerut să aibă gazon pus la fiecare al doilea rând de viţă-de-vie pentru că ajută recolta. „Vorbim de lucruri minore, cum ar fi că ne jucăm cu frunzele din vie, pe unele le ţinem, pe altele le tăiem.“ Acum câţiva ani cereau lucruri majore, acum sunt doar de fine tuning, după cum spun ei.

Producătorul de vin Cramele Recaş are 1.150 de hectare de viţă-de-vie, dar nu toate sunt pe rod. Din total, cea mai mare parte se află acasă în Timiş şi doar 35 de hectare sunt la Miniş, în judeţul Arad. „Acum, condiţiile sunt ca la cramele din Australia sau SUA. Lumea nouă are crame foarte moderne.“

Uitându-se în urmă, el spune că cea mai bună decizie pe care a luat-o la Recaş a fost reconversia viţei de vie, apoi investiţia în butoaie mai bune şi în tancuri de răcire. Aceste iniţiative implică mulţi bani, dar şi un efort uman considerabil.

„Businessul era gândit în comunism pentru producţie mare, aşa că a fost nevoie de investiţii pentru a realiza vinuri de calitate. Anul trecut am produs 23 de milioane de litri de vin. Suntem activi pe toate segmentele de preţ.“

Cei doi vinificatori spun că anul 2019 a fost unul foarte bun pentru Cramele Recaş, chiar peste 2018, mai ales pentru vinurile roşii. Cantitativ, producţia a fost în linie cu ultimii ani, dar calitativ a fost peste.

„Ne-a avantajat vremea care a permis un timp mai lung de coacere, de maturare. Anul trecut (în 2019 - n.red.), pe timp de vară spre exemplu, nu am avut caniculă atât de mare şi nici vârfuri de temperatură atât de multe sau de ridicate.“ De asemenea, toamna a fost mai lungă şi mai blândă, astfel că s-a realizat culesul mai târziu. „Când dă frigul suntem obligaţi să culegem rapid.“

Ca urmare a acestei producţii, în 2019 o noutate o reprezintă faptul că la Cuvee Uberland - vârful de gamă al producătorului - majoritar este Cabernet Sauvingnon şi nu Merlot ca până acum. Este al doilea an de acest gen după 2018, iar vinul se realizează încă din 2006.

„Pentru mine, favoritul din portofoliu este Solo Quinta, un vin iconic. Ce e interesant e că sunt puţine în lume cu acest stil“, spune el. Ea pe de altă parte, deşi e de acord că Solo Quinta e un vin iconic, dacă ar fi să aleagă o singură licoare ar merge pe Fetească Neagră. „În general însă, eu cu Hartley nu ne certăm pe vinuri. Avem gusturi similare.“ Spre exemplu, dintre soiurile româneşti amândoi optează pentru Fetească Regală la vinuri albe, iar la roşii pe Fetească Neagră şi Negru de Drăgăşani care are potenţial mare, deşi sunt suprafeţe mici cultivate. Vinul este fructat, intens, deosebit. Şi Feteasca Regală este un vin greu de găsit în altă ţară, adaugă ei.

„La export nu poţi merge cu vinuri obişnuite, consumatorii caută ceva nou, ceva diferit.“ Circa 50% din producţia Cramele Recaş (vinul îmbuteliat) merge la export. Anul acesta producătorul a realizat 23 de milioane de litri de vin, dintre care 20 de milioane a fost vin îmbuteliat, iar restul vrac. Din cele 20 de milioane jumătate au mers la export, restul local.

Ca volume, retailul este majoritar, însă compania este prezentă cu brandurile sale şi în câteva mii de restaurante şi baruri din România, acoperind toată piaţa ca segmente.

„Consumatorii români aleg vinuri tot mai bune, tot mai interesante. Piaţa s-a schimbat enorm. Acum 10 ani, când am venit eu prima dată, în Timişoara nu erau magazine de specialitate sau wine-baruri“, spune Nora. Nu existau nici meniuri de vinuri româneşti în restaurante.

Tot la capitolul schimbări, de vreo trei ani rose-ul a devenit un fenomen, la fel şi vinul spumant. Din totalul producţiei Cramele Recaş 65% este vin alb şi rose, iar 35% este roşu.

„Am crescut puternic pe rose de la câteva sute de mii de litri la milioane. Avem rose pe fiecare brand din portofoliu.“ La viţă de vie există o împărţire echitabilă între struguri roşii şi albi pentru că din primii se realizează şi vinul rose.

„La fiecare cinci ani se schimbă o generaţie şi noi acum îi targetăm pe cei tineri. Ei caută noutăţi, gen orange wine, nu vor să bea acelaşi lucru ca părinţii lor. Nu vedem însă că există o migraţie dinspre bere spre vin pentru că şi microberăriile sunt tot mai multe.“

Fenomenul rose-ului în România este similar cu cel al Pinot Gris-ului la nivel internaţional, însă acesta din urmă e deja un trend de 15 ani, spun cei doi vinificatori.

„Eu nu beau rose. Aleg oricând un Cabernet Sauvignon (din struguri bine copţi) din Napa, un Malbec argentinian din zona Men­doza, tot cu struguri bine copţi, un Chardonnay clasic din Napa sau un Shiraz din Australia“, spune Nora. Partenerul ei afirmă că din afara ţării ar opta pentru un Sauternes, un Chardonnay australian sau pentru un pahar de Shiraz (ca de exemplu Carnival of Love). La culoare, el nu are preferinţe, doar să nu fie rose. „Când am pornit la drum, la vinuri roşii credeam că Franţa e wow, însă după ce am descoperit şi altele şi după ce am testat, mi-am schimbat părerea“, spune Nora. Spre exemplu, producătorul Petrus (unul dintre cele mai cunoscute vinuri din lume) realizează şi Dominus în zona Napa Valley. „Fac parte din aceeaşi familie, însă acesta din urmă este mai domol, special. Producătorii din Bordeaux au cunoştinţele necesare, au tehnica, dar nu îi ajută vremea.“ Similar, acţionarii Cheval Blanc sau şi Cheval des Andes în Malbec, Argentina. „Acesta din urmă este în opinia mea mai bun.“

Cei doi vinificatori, care au călătorit în toată lumea datorită vinului şi care continuă să o facă, spun că nu se gândesc să îşi deschidă propria cramă. „E foarte dificil, şi nu doar pentru că e mult de muncă, ci pentru că ai nevoie de mulţi bani până începe să producă“, spune el. Ea pe de altă parte afirmă că acesta a fost visul ei iniţial, însă Hartley a convins-o că nu e ce au nevoie.

De altfel, tatăl ei le-a propus să îi ajute, dar au refuzat. „Ştiu că noi putem face vinuri bune, dar ştiu şi că nu aş fi în stare să le vând pentru că nu pot vinde nimic. Ce e interesant pentru noi este faptul că unde lucrăm acum - la Recaş şi în Australia - avem libertatea să facem ce vrem, chiar şi să testăm idei aparent nebuneşti“, adaugă ea.

În timpul liber Hartley este pasionat de maşini vechi pe care le recondiţionează. Are una pe care a adus-o din Zimbabwe. Iar Nora pictează. Este interesată de pictura de inspiraţie aborigenă, de artă în general şi de arhitectură. Şi amândoi sunt pasionaţi de vin.

Ce sfat i-ar da unui neinţiat în domeniu în încercarea de a-l „converti“ la această religie care este vinul? „I-aş spune să bea Solo Quinta. Începi cu ceva bun şi vezi dacă îţi place“, spune el.

„Eu nu sunt de acord, eu i-aş sugera să înceapă cu un vin simplu“, adaugă ea. Nu crede că un necunoscător ar înţelege un vin complex. Aşa a fost şi ea la început, credea că dacă e simplu e bun. Ar opta astfel pentru o Fetească Regală proaspătă şi fructată, un vin demisec poate.

Iar când vine vorba de ei înşişi. „Întotdeauna beau cu plăcere un pahar de vin cu Hartley“, spune Nora.

„Eu n-aş mai adăuga nimic. Eu beau întotdeauna cu plăcere un pahar de vin“, conchide el. Şi râde.

Hartley Smithers, vinificator Cramele Recaş: „Pentru mine, favoritul din portofoliu este Solo Quinta, un vin iconic. Ce e interesant e că sunt puţine în lume cu acest stil“. „Uitându-mă în urmă, văd o schimbare enormă la cramă şi în vie. Vin în ţară la fiecare câteva luni şi mereu găsesc ceva nou, ceva schimbat în bine“

Nora Iriarte, vinificator Cramele Recaş: „La export nu poţi merge cu vinuri obişnuite, consumatorii caută ceva nou, ceva diferit.“ „Consumatorii români aleg vinuri tot mai bune, tot mai interesante. Piaţa s-a schimbat enorm. Acum 10 ani, când am venit eu prima dată, în Timişoara nu erau magazine de specialitate sau wine-baruri“