În urmă cu trei ani aproape fix, mai exact pe 1 decembrie 2016, tradiţia românească a ţesutului covoarelor - cunoscute şi sub denumirea de scoarţe - a fost inclusă pe lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO. Cam tot atunci a revenit în prim-plan moda acestor ţesături care se remarcă prin culorile vii, prin lucrătura manuală şi prin imprimeurile geometrice, florale sau de alt tip - care par să se asorteze perfect oriunde le pui. În jurul acestor produse ce necesită multă atenţie şi migală au început să se ţeasă şi o serie de poveşti de business al căror fir narativ duce covorul românesc în toată lumea.
Ţesutul covoarelor la război este o tradiţie locală, care multă vreme a fost transmisă din generaţie în generaţie, dar care în ultimele decenii - cu preponderenţă după ce România a început să prindă gustul capitalismului - a părut că se pierde într-o piaţă unde consumatorii preferă covoarele persane, cele cu imprimeuri moderne sau cu fir lung. În ultimii ani însă, a renăscut treptat un soi de patriotism care a fost adormit o vreme, astfel că s-a trezit nostalgia după lucrurile şi gusturile de altădată. Pe scurt, scoarţele au redevenit astăzi un soi de obiecte de artă, deşi nu şi-au pierdut funcţionalitatea.
Doar că numărul atelierelor a scăzut încet dar sigur, după ce vederea bunicilor a slăbit prea tare, iar multora dintre moştenitoare le-a lipsit răbdarea sau interesul să ducă mai departe tradiţia. „Există o varietate mare de tehnici pe care artizanii le foloseau şi le folosesc pentru a crea aceste piese cu motive care mai de care mai impresionante. În trecut spre exemplu, unele modele erau menite să indice provenienţa persoanei care le-a ţesut“, potrivit site-ului UNESCO unde stă scrisă povestea acestor produse al căror nume este inspirat de faptul că, în trecut, similar scoaţei de copac, aceste covoare erau folosite pentru a izola locuinţele. Apoi, ele au căpătat scop decorativ, folosite fiind iniţial pe pereţi şi fiind o componentă de bază în zestrea unei fete.
De-a lungul anilor, scoarţele au avut şi alte meniri dincolo de cea decorativă şi cea funcţională - de izolare a locuinţei. Astfel, la înmormântări, covoarele erau folosite pentru ca sufletul celui decedat să plece în lumea „de dincolo“, potrivit oficialilor UNESCO.
Astăzi, scoarţele sunt utilizate, de cele mai multe ori, doar drept covoare. Iar numărul redus al atelierelor care le produc face ca ele să fie văzute ca adevărate obiecte de artă, căutate de iubitorii de frumos şi de artizanat din România şi de peste graniţă. În acest context au apărut pe piaţă o serie de afaceri care ţes mai departe povestea covoarelor româneşti.
„Made With Love România nu a început ca un business, ci mai mult ca o dorinţă de a le face dreptate scoarţelor şi covoarelor olteneşti“, povesteşte Alina Mitrică, fondatoarea businessului Made With Love. În alte ţări, ca Franţa de exemplu, articolele lucrate manual, cele care ţin de meşteşugurile tradiţionale, sunt apreciate şi foarte bine privite, adaugă ea.
„Nu ştiu să ţes, deşi când eram copil, bunica mă punea să o ajut. Însă ştiu să pun în valoare, să marketez, să comunic în mediul online.“ Şi a considerat că e bine să înceapă cu ceea ce ştie: să readucă în atenţia oamenilor vechile covoare româneşti, atât în ţară, cât şi în afară ei, ca ambasador al tradiţiei şi frumosului românesc.
Cum a început totul? „În ianuarie am fost la Paris şi într-un magazin concept din zona Rue de Rivoli erau o mulţime de covoare chilim lucrate în Turcia şi Asia, foarte frumoase, la preţuri nu foarte mici.“ O parte dintre ele se asemănau cu scoarţele vechi pe care Alina le văzuse în copilărie, cele cu motive geometrice.
„Însă la noi acasă, în sudul Olteniei, am văzut modele şi mai spectaculoase, mai elaborate ca design şi culori. Acesta a fost un declic.“
Alina avea de altfel, în apartamentul din Bucureşti, de mulţi ani, covorul lucrat de bunica din partea mamei, integrat într-un decor modern, funcţional. Simţea că dă autenticitate, că îi personalizează spaţiul.
„Practic aşa a început, de la experienţa mea personală cu integrarea românescului în modern, de la reacţia oamenilor care îmi treceau pragul sau care au văzut în poze covorul şi mă întrebau de unde l-am cumpărat (…).“
Apoi, a început să vândă - cunoscuţilor, dar nu numai - ceea ce a găsit în comunitatea din care provine şi în care familia sa încă locuieşte, în comuna Amărăştii de Jos, din judeţul Dolj.
„Le-am povestit oamenilor ceea ce doresc să fac, am achiziţionat o mare parte din scoarţe de la cei ce aveau mai multe şi practic aşa am început.“ Covoarele nu sunt noi, dimpotrivă, le-a căutat pe acelea foarte vechi, chilimurile de inspiraţie turcească de la începutul secolului trecut, cergile olteneşti, velinţele şi macatele cu flori în care se oglindesc influenţele basarabene din timpul celui de-al doilea Război Mondial şi de după.
Ulterior a început să identifice mici ateliere sau femei care mai realizează astfel de ţesături, atât în Oltenia, cât şi în alte zone ale ţării. „Nu mai sunt mulţi artizani, din păcate. Acest efort de promovare sper să îi ajute şi pe ei să le fie mai bine apreciate produsele şi să îşi poată continua şi transmite mai departe meşteşugul.“
Un astfel de atelier a înfiinţat Anca Lozan Dumitrescu, fondatorul şi administratorul firmei Am Boutique Design, care a operează magazinul online covoruloltenesc.ro. După 20 de ani pe care i-a petrecut în companii multinaţionale - în departamentul de vânzări - la vârsta de 47 de ani ea a devenit antreprenor, deschizându-şi un atelier de creaţie.
„Am înfiinţat firma în anul 2014, iar obiectul de activitate era atunci realizarea de poşete din pânză de bumbac, lucrate manual, unicat sau în serie mică.“ Un an mai târziu, după un studiu de piaţă amănunţit, a hotărât să depună un proiect pentru finanţare europeană în vederea realizării unui atelier de ţesut covoare tradiţionale. „Acest meşteşug este pe cale de dispariţie în ţara noastră.“ Ea însă a fost familiarizată cu îndeletnicirea datorită bunicii sale care a lucrat acest tip de ţesături toată viaţa.
„În toată casa am covoare, cuverturi şi feţe de masă ţesute de bunica mea. Toate au o vechime de aproximativ 40-50 de ani şi toate sunt în stare foarte bună.“ La loc de cinste, în atelierul său, stă „piesa de rezistenţă“, un covor realizat de bunica ei acum 86 de ani.
„În 2016 am câştigat o finanţare europeană în valoare de 70.000 de euro şi am înfiinţat atelierul în comuna Maceşu de Jos, judeţul Dolj.“ A mizat pe brandul Covorul Oltenesc, deja cunoscut atât în ţară, cât şi în afară României.
„Covoarele sunt realizate în atelierul propriu, de ţesătoarele care au fost instruite la locul de muncă, această meserie fiind pe cale de dispariţie deoarece nu mai sunt şcoli în care să se înveţe acest meşteşug.“
Un covor artizanal este valoros deoarece este unic, pentru că este lucrat de mână şi mâna nu poate face un lucru identic de două ori, spune Anca Lozan Dumitrescu.
„Modelele noastre cuprind toate elementele tradiţionale olteneşti - flori, păsări, animale, oameni, în diverse combinaţii de culori şi teme.“ Tonurile predominante sunt roşu, alb, negru, albastru şi verde. Oltenia este recunoscută pentru paleta largă de culori foarte vesele şi pline de viaţă, roşul aprins fiind cel mai des întâlnit, adaugă ea.
„Ţesătura este fină şi de calitate superioară, ea rezistând în timp şi peste 100 de ani.
Covoarele sunt realizate din fire naturale, sănătoase pentru om şi prietenoase cu mediul înconjurător.“
Durata de execuţie a unui covor variază în funcţie de model şi dimensuni. De exemplu, unul de 200x300 cm, cu un model de complexitate medie, poate fi realizat în aproximativ 6-7 săptămâni, de către o singură persoană. „Covorul se lucrează exclusiv manual, pe urzeală din bumbac, cu fire de lână 100%.“
Preţul unui astfel de produs variază şi el în funcţie de dimensiuni şi model, ajungând între 700 şi 1.100 lei/mp spune antreprenoarea, fiind influenţat de complexitatea modelului şi implicit de timpul de execuţie. La produsele noi preţul reflectă materia primă şi manopera, la cele vechi se adaugă vechimea şi cât de rar este, cât de greu de găsit este modelul, explică şi Alina Mitrică de la Made With Love România.
„Nu sunt şi nici nu ar trebui să fie ieftine, nu sunt produse de serie, ci bunuri lucrate manual, foarte complexe şi din ce în ce mai dificil de realizat.“
Primii clienţi ai Made With Love România locuiesc în afara ţării, fiind fie români care s-au mutat peste graniţe, fie străini.
„Le povestim cât mai multe despre zona de provenienţă, cine a făcut covoarele, ştim chiar şi numele bunicilor şi străbunicilor în multe dintre cazuri. Ne dorim (…) să audă şi povestea, să simtă şi emoţia pe care o poartă produsele.“
Made With Love România vinde online, atât prin platforme specializate precum etsy, cât şi prin canalele de social media. Offline produsele sunt prezente în galerii de artă şi în magazine cu obiecte lucrate manual.
„Chiar de curând am avut lansarea oficială la Galeria Occiden-tului din zonă Polonă din Bucu-reşti. La eveniment a participat şi familia mea, inclusiv bunica de 86 de ani, cea care mi-a insuflat dragostea pentru aceste minunăţii cu care mi-a colorat copilăria.“
Pe o piaţă unde consumatorii locali încep să caute tot mai mult bunurile româneşti, Alina crede că producătorii trebuie să încerce să îşi integreze produsele în contemporan şi totodată să înveţe să le pună în valoare.
„Consumatorii locali au început să comande aceste tipuri de covoare pentru că au realizat că pot să aibă unul pe dimensiunile care le sunt necesare şi cu modelul dorit. Din păcate, cererea este încă mică“, spune Anca Lozan Dumi-trescu care îşi vinde produsele în special pe magazinul online propriu (covoruloltenesc.ro), dar şi în cadrul unor târguri de comerţ sau evenimente organizate de crame, conace sau ambasade. La astfel de evenimente participă atât clienţi români, cât şi grupuri de turişti din state precum SUA, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Pakistan sau Africa de Sud.
„Există şi o serie de arhitecţi care promovează acest tip de covoare, dar nu sunt mulţi. Încă se preferă produsele ieftine, lucrate în Asia, la războaie mecanice“, susţine ea.
Totuşi, covoarele tradiţionale româneşti au o versatilitate aparte şi pot da un suflu nou unui spaţiu.
„Se potrivesc atât în spaţii clasice, cât şi foarte moderne. De fapt, cele mai surprinzătoare rezultate sunt în spaţiile cu tentă industrială sau foarte modernă, este acel element care «rupe» linia, elementul statement.“
Pentru că, în final, covorul românesc este exact asta, un element-cheie, o operă de artă ce „sfinţeşte“ locul.
