Despre pictură, sculptură, fotografie sau desen s-au scris nenumărate articole, materiale şi cărţi. Toate aceste forme ale artei vizuale au fost analizate, apreciate şi „ridicate la rang de artă“. Mai puţin s-a vorbit însă despre arta textilă. Aceasta foloseşte fibre, fire, ţesături şi alte materiale textile pentru a crea lucrări artistice cu ajutorul a multiple tehnici, de la brodat la ţesut şi de la cusut la pictură ori imprimare. Deşi multe dintre aceste tehnici au fost văzute istoric drept artizanat, meşteşug sau lucru manual, în prezent ele sunt recunoscute ca forme legitime de artă. Şi totuşi, nu pe cât ar merita, consideră artista româncă Ina Georgeta Stătescu.
„În opinia mea, arta textilă aduce împreună toate artele vizuale – broderie, pictură, dar şi sculptură (prin componenta ei 3D). Este cea mai complexă formă de artă“, spune românca stabilită în Franţa de mai bine de trei decenii.
După ce a lucrat în industria modei haute couture din Hexagon, inclusiv pentru Comedia Franceză, dar şi pentru branduri mari precum Azzaro, ea a decis să îşi concentreze atenţia asupra artei textile. Oferă cursuri, scrie cărţi şi organizează expoziţii. De trei ani, lucrează la o expoziţie personală de 100 de lucrări pe care o va avea în această toamnă în regiunea Alsacia din Franţa.
„Arta textilă e un mix de muncă multă şi imaginaţie. Nu ştiu cât contează talentul, cât ima-ginaţia. Trebuie să observi tot ce te înconjoară şi să fii temerar.“
Această formă de artă e un domeniu foarte vechi, dar şi extrem de versatil, care îmbină adesea meşteşugul cu expresia artistică, iar cel mai bine ştie asta chiar Ina Georgeta Stătescu.
„Eu provin dintr-o familie cu patru fraţi şi am crescut la bunici, într-un sat pierdut de lume, unde domnea o sărăcie lucie. Totuşi, a fost locul meu preferat din lumea asta.“ Acolo, avea o mătuşă care broda, cosea şi croia, iar artista toată ziua stătea lipită de ea. Dragostea pentru fir, pentru culoare şi material, de la ea a moştenit-o.
„Mama, prin comparaţie, nu ştia să coasă nici un nasture. Eu însă, de mică am iubit arta textilă. Acasă, tăiam şi coseam totul, inclusiv hainele mamei. Era exasperată.“
În liceu, deja îşi făcea ţinute singură.
După ce şi-a dat examenul de bacalaureat, a lucrat ca desenator tehnic la un institut, dar totodată a fost asistenta Mariei Vâgâi, profesor şi specialistă în artă populară. Era şi membră a Fondului Plastic, unde vindea haine şi alte creaţii care îi purtau semnătura. Apoi, a lucrat în producţia de jucării.
Ina Georgeta Stătescu a plecat în Franţa la scurtă vreme după Revoluţie, împreună cu copiii. A ajuns în Hexagon în februarie 1990. Soţul ei era deja acolo de doi ani.
„Am ales Franţa pentru că soţul meu era acolo, dar recunosc că legătura acestei ţări cu moda m-a fascinat.“
La început, a fost foarte greu. Nu vorbea limba. În plus, era şi timidă. S-a apucat de cursuri de franceză. În paralel, făcea retuşuri. Apoi, a încercat să pătrundă în această lume a modei, care e însă o lume tare închisă. „Totuşi, mi-am dat seama că moda, ca să funcţioneze, are nevoie de materiale şi de specialişti – textilişti, brodeuri. Aşa că m-am decis să fac asta.“
A început să lucreze ca liber-profesionist, realizând broderii, eşantioane, dar şi fond textil (care presupune pictură, cusătură de mână sau alte tehnici).
„M-am specializat în toate tehnicile industriei textile. Acesta a fost avantajul meu.“
În modă, astfel de joburi sunt foarte specializate, dar ea le putea face pe toate. Aşa a ajuns să pătrundă în lumea asta.
„Am lucrat pentru colecţii haute couture, pentru Comedia Franceză, pentru Maison Vermont (casă de modă specializată în broderie) – cărora eu le făceam eşantioanele. Iar aceste colaborări mi-au deschis apoi alte uşi.“
Astfel, a ajuns între timp să organizeze expoziţii, să scrie cărţi şi să ofere cursuri. „Am primit cereri pentru a transmite mai departe acest «savoir faire», aşa că am lăsat haute couture-ul pentru a merge pe drumuri noi.“
O vreme, le-a făcut în paralel, dar era foarte greu. Era finalul anilor ’90.
„Am lucrat mult pentru Loris Azzaro, fondatorul brandului Azzaro. Mergeam la atelierele lor din Paris, dar aveam de lucru şi acasă. Era foarte mult, aşa că am decis să îmi concentrez atenţia pe expoziţii, cursuri şi conferinţe, ceea ce fac şi astăzi.“
Spre exemplu, în noiembrie 2024 a participat la Paris la Salonul Internaţional pentru Artă Textilă. În paralel, de trei ani, lucrează la o expoziţie care va avea loc în septembrie 2025, în cadrul evenimentului Carrefour Européen du Patchwork & Arts Textiles.
„O să am peste 100 de lucrări expuse aici, e o expoziţie personală.“
Evenimentul va avea şi seminarii, conferinţe, workshop-uri, animaţii şi zone cu vânzare. „În cazul meu, fiind vorba de o expoziţie atât de amplă, nu vreau doar să expun lucrări, vreau să spun o poveste.“
A mai avut expoziţii anterior, una la Marsilia, unde fiecare lucrare a fost pusă în valoare de o lumină specială, pentru că în funcţie de lumină, materialele îşi schimbau înfăţişarea.
Ultimii ani şi i-a dedicat însă acestei expoziţii din toamna lui 2025.
„Intru în atelier dimineaţa şi mă opresc doar pentru masă. Şi seara, când ascultăm muzică sau ne uităm la televizor, eu continui să brodez de mână. Pentru mine, e cea mai mare bucurie. E o formă de odihnă. Brodez şi în maşină, şi în tren, peste tot. Nu mă opresc.“
Ea afirmă că arta textilă nu e apreciată de galerii, nu în Franţa cel puţin. Nici de colecţionari. Sculptura sau pictura însă da. Totuşi, lucrările sale fac excepţie, cel puţin în rândul colecţionarilor.
„Tocmai de aceea, primesc şi multe cereri din partea unor potenţiali elevi care îşi doresc să înveţe de la mine această artă. În perioada asta am refuzat foarte multe cursuri şi foarte multe comenzi pentru că am vrut să îmi concentrez atenţia pe expoziţie. Pe viitor, voi accepta însă proiecte noi.“
Expoziţia personală din toamna lui 2025 va aduce în prim-plan toate tehnicile din arta textilă. „Folosesc pe o singură lucrare toate tehnicile.“
Cea mai mare dintre toate lucrările va măsura 10 metri lungime şi 80 de centrimetri lăţime.
Sub umbrela expoziţiei vor exista mai multe colecţii – una este un omagiu adus naturii, o alta se numeşte Metamorfoză, iar artista transformă materialele. Vor fi şi lucrări la patru mâini, unde Ina Georgeta Stătescu realizează, spre exemplu, fondul, iar altcineva continuă opera. Vor fi şi piese unice pentru industria modei.
„Eu am avut mai multe expoziţii cu vânzare. În 1998, spre exemplu, am avut una unde am vândut tot ce am expus. Erau acolo alţi doi artişti, iar ei nu au vândut. Nu ştiu ce face diferenţa. Ce pot să spun e că lucrul meu trebuie văzut, pozele nu redau în totalitate realitatea.“ Lumina e un factor-cheie aici.
Are şi miniaturi, şi tablouri de diferite dimensiuni (de la 40 pe 40 cm, la 100 pe 100 cm etc.), dar şi opere mai mari.
„Lucrările mele pot fi achiziţionate doar în expoziţii. Maximum, poate fi un client care să mă viziteze la atelier şi să cumpere direct.“
Pe viitor, i-ar plăcea să aibă o expoziţie şi în România, unde vine anual.
„Avem o casă de vacanţă chiar lângă casa bunicilor. Mi-ar plăcea să am o expoziţie aici, dar nu am păstrat legătura cu comunitatea artistică locală. Galeriile pe care eu le ştiam deja nu mai sunt.“
Şi, tot pe viitor, vrea să aibă timp să poată realiza tot ce îşi doreşte în domeniul artei textile. Sunt lucrări pe care le are deja în minte. Totul o inspiră.
„Chiar şi din vise mă inspir. Vreau să pot să lucrez cât mai mult. Ultimii ani au fost diferiţi de cei anteriori pentru că am petrecut mult timp în atelier, unde am pregătit expoziţia. Şi încă mai am de lucru“, conchide ea.
