Arts & Design

Povestea incredibilă a lui Alex Voinea sau cum te trezeşti cu doar 10 dolari în buzunar şi ajungi apoi să-ţi expui picturile în lumea-ntreagă: Social Media va marca o revoluţie în artă. Deja a început

23 sep 2021 114 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Arta lui Alex Voinea este o descărcare de adrenalină care creează dependenţi în toate colţurile lumii. Culorile saturate, intense, formează pe spaţiul pânzelor ample, nişte creaţii cu gravitaţie zero, astfel că senzaţia este de plutire. Dincolo de şocul cromatic, lucrările lui Alex Voinea nu vin cu un mesaj predefinit, interpretarea fiind lăsată complet la latitudinea colecţionarului. Invitaţia la visare devine astfel singura certitudine.

„Aş spune că stilul meu ar putea fi definit abstract, deşi de multe ori am opinii diferite. Mulţi oameni văd un anumit suprarealism oniric în lucrarea mea, deoarece descoperă figuri de animale sau detalii şi forme accidentale, lucruri care lor le inspiră o anumită fantezie“, spune Alex Voinea, stabilit acum în Sitges (Spania), la finalul unei călătorii de viaţă la fel de plină de adrenalină ca opera sa.

Născut în 1973, cu o mamă pasionată de pictură, Alex Voinea îşi dă seama, în urma unei vizite la casa-muzeu a lui Nicolae Grigo­rescu din Câmpina, că asta va vrea să devină şi el, pictor.

„Încă îmi amintesc emoţiile pe care le aveam în faţa tablourilor lui Grigorescu.“ Dincolo de influenţa masivă a lui Grigorescu, un obiect mult mai puţin pretenţios avea să-i imprime copilului de atunci traiectoria de la maturitate.

„Alt moment decisiv a fost când mama mea, care şi ea a pictat în tinereţea ei, a cumpărat un tablou cu peisajul unei păduri străbătute de un râu în care o pasăre flamingo se oprise să bea apă.“

A fost singurul tablou pe care l-a avut acasă. Îşi aminteşte că îl privea în fiecare zi, ore întregi, îl ştia pe de rost, încă îl are întipărit în minte. „Acest tablou m-a împins să decid să vreau să fiu pictor, deja aveam foarte clar ce voiam să fac pe viitor!“

Numai că viitorul nu avea să fie la fel de clar. Chiar înainte de a merge la facultate, a izbucnit Revoluţia, cel mai dramatic episod din istoria recentă a României.

„Împreună cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei în vremea aceea, şi fără ezitare, am luat un tren spre Bucureşti după ce am văzut la televizor apelul revoluţionarilor care au dat mesajul de a ieşi în stradă“. În tren era o atmosferă incredibilă, o euforie colectivă a tuturor oamenilor care au mers în Capitală pentru a participa la Revoluţie, îşi aminteşte el. „Ţipam şi urlam cu geamurile vagoanelor jos ca nebunii!“

Ce a urmat după Revoluţie, aşa cum a fost în cazul multor români, a echivalat cu pierderea unui vis, aşa că în 1992 Alex Voinea pleca din ţară, în căutarea unui viitor mai bun, la fel ca mulţi alţii.

„Mai întâi am plecat în Italia, în 1992, după o fată de care eram îndrăgostit.“ A plecat cu ideea de a locui cu ea acolo.

„Mă gândeam la o muncă oricare pe acolo şi aveam speranţa că la un moment dat mă voi putea dedica picturii. Dar lucrurile nu au mers bine.“ A doua zi, după ce a ajuns în Italia, era fără prietenă, dormind într-o casă abandonată şi doar cu 10 dolari în buzunar. Cumva a ajuns în Porto Sant’Elpidio, un orăşel de coastă la Marea Adriatică, şi acolo a început experienţa care avea să-l transforme în pictorul de azi.

„Datorită ajutorului lui Nazario, un italian micuţ cu faţă de mafiot, dar cu o inimă imensă, care îmi este ca un frate acum, am început să lucrez în 1993 ca pictor decorator într-o firmă dedicată picturii industriale.“ Nu era ceea ce se aştepta, nu avea mult de ales în situaţia în care era, dar cel puţin lucra şi atingea în fiecare zi culori şi pensule, spune el.

Desigur, pensulele erau industriale, la fel şi cantitatea de vopsea acrilică, dar până la urmă erau pensule şi vopsele, şi asta era cel mai important.

„De fapt, ca să vedeţi legătura, acum pictez cu aceleşi tip de pensule industriale şi utilizez mulţi litri de acrilic, deci am încă o legătură cu experienţa asta din trecut. Concluzia este că putem scoate ceva pozitiv din orice ni se întâmplă, chiar dacă nu este ceea ce ne aşteptăm.“

După ce a lucrat câţiva ani în micul orăşel de la ţărmul Mării Adriatice, alături de Nazario pleacă la Milano pentru a înfiinţa o firmă de decoraţiuni murale.

„La Milano, am întâlnit o fată care lucra pentru unul dintre fraţii ei, care era un designer cunoscut în lumea gay.“ Avea afaceri la Barcelona şi avea intenţia de a se extinde cu două noi magazine de îmbrăcăminte în Sitges.

„Ei bine, această fată mi-a sugerat să petrec o vară în Sitges pentru a decora noile magazine ale fratelui ei designer şi mi s-a părut o idee bună, de vreme ce mă cam săturasem de Milano.“

Deşi relaţia cu fata respectivă nu a mers, relaţia cu Sitges a continuat, astfel că Alex Voinea a luat-o din nou de la capăt.

„Am găsit foarte repede clienţi buni care îmi ofereau comezi pentru decorări de apartamente. De fapt, am decorat şi apartamentul lui Andy Fletcher de la Depeche Mode (clape), fiind eu însumi, de tânăr, un superfan!“

Ulterior, şi viaţa personală s-a aşezat, dar adrenalina a rămas pe pânzele sale, ca o amintire foarte intimă.

Azi, Alex Voinea lucrează tot cu vopsele acrilice, deşi a experimentat spray-uri şi alte materiale industriale. Lucrează pe diferite dimensiuni de pânză, dar cel mai confortabil se simte pe formatul mare, unde se poate desfăşura mai bine cu gesturi ample de pensule şi folosind cantităţi substanţiale de culoare.

„De fapt, lucrările mele funcţionează orizontal şi vertical şi în cele patru variante, adică pot fi rotite la 3600 atunci când le pui pe perete. Şi, de fapt, îmi place să las această opţiune colecţionarului, astfel încât să poată interveni cum vrea să îşi vadă tabloul în casa lui, cum îl inspiră cel mai mult.“ Crede că cel mai important lucru pe care îl poţi transmite prin artă în general este să îi faci pe oameni să viseze.

Pânzele sale ies astfel în evidenţă prin culoarea foarte saturată, intensă, cu combinaţii complementare, care îţi dau senzaţia că materia şi culoarea plutesc în spaţiul planşei cu o gravitaţie zero.

„Îmi place să creez o anumită senzaţie de adâncime şi să fac ca amprenta pensulei să interacţioneze, să se amestece, să se interconecteze şi să creeze aceste efecte tridimensionale asupra pânzei.“

Aparenţele înşală însă parţial. Libertatea este oarecum aparentă, pentru că rezultatul din pânzele lui Alex Voinea este premeditat, construcţia cromatică având suspansul unui thriller.

„În trecut, am fost inspirat de experimente cu culori acrilice foarte diluate, m-a interesat modul în care au reacţionat atunci când au fost supuse anumitor vibraţii.“ De exemplu, le vărsa pe boxe care sunau la putere maximă şi proiectau culorile în spaţiu. „Sau modul în care stropii se rostogoleau pe pânza umedă şi înclinată atunci când îi proiectam de la o anumită înălţime. Sau cum se formau

splashurile de culoare când erau împinse cu spatule.“ Sau pur şi simplu cum s-a diluat un pigment de o culoare într-o cutie de vopsea albă înainte de a începe să o amestece.

După toate aceste experimente, totul este atât de bine integrat în memoria sa încât caracterul inedit al pânzei, deşi pare o întâmplare, o zvâcnire inspirată a încheieturii mâinii sale, este în realitate gândit până la ultima picătură.

Îşi poate imagina culori care plutesc şi dansează în spaţiu în faţa ochilor şi practic le mută şi le aşază în mod imaginar acolo unde îi place fără să fie nevoie de a experimenta la nivel fizic. „Poate părea o laudă, dar puterea imaginaţiei este incredibilă, nu suntem conştienţi de capacitatea pe care o avem, dar în realitate toate marile descoperiri ştiinţifice, arhitecturale sau de artă pe care le-am realizat ca specie au început cu o idee, un gând. Şi apoi s-a dezvoltat cu imaginaţia!“

Comunicarea cu pânza este deplină, astfel că Alex Voinea înţelege când e cazul să ridice pensula de pe lucrare.

„Atunci intervine instinctul, trebuie să simţi ceva care te face să îţi dai seama că e OK, există un fel de dialog cu lucrarea şi trebuie să ştii cum să interpretezi anumite semnale.“

Controlul adrenalinei este esenţial.

„De acolo vine pericolul, dar am învăţat să îmi controlez impulsurile şi să nu îmi pierd concentrarea, deoarece uneori un exces de excitaţie poate strica rezultatul muncii. Acum ştiu cum să menţin un control şi un echilibru constant, deoarece procesul meu este totul la prima lovitură şi nu am opţiunea de a remedia o eroare.“

Anul trecut a fost clar dintr-un alt film, pentru toţi, dar adaptarea este singura soluţie, spune nomadul Alex Voinea. Astfel, lucrurile au început să se aşeze, accentele de adrenalină fiind invitaţia la visare pentru colecţionarii din toată lumea.

„În Europa am galerii fizice care mă reprezintă la Bruxelles (Galeria Marc Minjauw), Copenhaga (Galeria Strayfield), Londra (Galeria Maze). În Statele Unite lucrez cu Artplex Gallery din Los Angeles şi începând din acest septembrie voi începe să lucrez cu Guy Hepner Editions din New York, dar trebuie să menţionez şi că am alte galerii care mă reprezintă online pe Instagram, cum ar fi @returnonart şi @taxcollection.“

Social Media a devenit în 2020 cea mai mare galerie a unei lumi închise în case peste noapte, sfatul lui Alex Voinea către toţi artiştii fiind de a accesa platformele online, cu conţinut bun, atent curatoriat. Următoarea revoluţie din artă se va petrece aici, la un clic distanţă, nu în galerii, mai spune pictorul.

În prezent, sculptura este cea care îi captează atenţia, Alex Voinea începând în acest sens experimentele cu lemnul sau cu alte materiale, dar totul este în faza de dezvoltare. Pictura rămâne însă prima dragoste, ca acel flamingo roz irepetabil.

„În această toamnă mă aşteaptă câteva târguri de artă şi unele dintre ele precum AAF (Affordable Art Fair) Stockholm, AAF Amsterdam şi AAF Hong Kong vor folosi imaginea uneia dintre lucrările mele ca imagine a târgului şi pentru tot marketingul online etc.“

De asemenea, pregăteşte lucrări pentru următoarea expo­ziţie cu noua sa galerie din New York, aşa că acum spune că e într-un moment bun şi cu multe proiecte şi tablouri de făcut, deci cu mult timp de petrecut în atelier. „Dar exact asta vreau, să pictez, să pictez şi iar să pictez!“