Erwin Kessler este istoric de artă şi filosof român. Roger Akoury este un antreprenor originar din Liban, dar care a construit în România mai multe afaceri în domenii precum farma (Sensiblu) sau optică medicală (OPTIblu). Ce au în comun cei doi? Pasiunea pentru artă, mai exact artă contemporană românească. Iar când drumurile li s-au întâlnit, ei au pus bazele unui proiect devenit rapid din idee, realitate. Este vorba de MARe - Muzeul de Artă Recentă care şi-a deschis porţile la început de octombrie, în cartierul Primăverii din Bucureşti.
„Povestea MARe a început ca în poveşti. M-am întâlnit cu un colecţionar (Roger Akoury - n. red.) în contextul unei achiziţii. Voia să afle mai multe despre lucrarea respectivă. Apoi, a rămas să ne mai întâlnim ca să îl mai consiliez în viitoare achiziţii“, îşi aminteşte Erwin Kessler, el însuşi colecţionar de artă.
Roger Akoury este un om de afaceri discret, cunoscut mai degrabă prin prisma afacerilor pe care le-a fondat, printre care şi grupul A & D Pharma - cel mai mare jucător de pe piaţa farma din România, cu activităţi în retailul şi distribuţia de medicamente. El alături de ceilalţi antreprenori fondatori au vândut businessul în urmă cu aproape un an către fondul de investiţii Penta Investment într-una dintre cele mai mari tranzacţii locale, evaluată la 350-400 de milioane de euro.
Dacă afacerile pe care le-a creionat precum farmaciile Sensiblu sau magazinele de optică medicală OPTIblu nu mai au nevoie de nicio prezentare, despre antreprenorul din spate nu se ştiu foarte multe. Dar Erwin Kessler spune că „este un colecţionar cu experienţă, cu peste 3.000 de lucrări acasă în Beirut.“
Prima întâlnire între cei doi colecţionari de artă a avut loc în 2013. Atunci, Roger Akoury l-a întrebat pe Erwin Kessler ce ar fi de colecţionat în arta românească, iar acesta din urmă i-a răspuns, „în mod poate straniu la momentul acela“, lucrări de muzeu.
Lucrările de muzeu sunt cele reprezentative pentru arta dintr-un anumit loc, lucrări ce merg dincolo de gusturile unei persoane. „Roger a fost de acord să îşi calibreze gustul pentru relevanţa istorică a unor lucrări.“
Propuneri de a alcătui un muzeu, Erwin Kessler mai primise de-a lungul anilor, însă nu le-a dat curs. De ce? „Nepotrivire de caracter dacă ar fi să zicem ca în filme“, spune istoricul de artă (şi râde). Şi totuşi, de această dată a mers la sigur, ba chiar afirmă că nu a fost vorba de un proiect, ci de o realizare încă de la bun început.
„Eu nu am proiecte, am doar realizări. După prima discuţie cu Roger aveam deja o listă făcută cu artiştii. De la început ştiam ce vrem.“ Pentru a pune bazele acestui muzeu, cei doi au început prin a face o listă cu artişti şi lucrări, iar apoi au început să achiziţioneze concomitent. În total, 80 de artişti cu perioadele şi lucrările reprezentative.
Astăzi colecţia cuprinde un total de 550 de lucrări, însă este în continuă creştere dat fiind faptul că se achiziţionează noi piese în permanenţă. Printre artiştii aleşi se numără Ion Ţuculescu, Andrei Cădere, Ion Grigorescu, Paul Neagu, Ştefan Bertalan, Roman Cotoşman, Ioana Bătrânu şi Dumitru Gorzo, alături de mulţi alţii.
„Când am deschis muzeul am spus că suntem victima perfectă, ne-a ieşit exact ce ne doream. Dacă ceva nu e bine e pentru că noi am vrut aşa, iar dacă este (bine - n.red.), e datorită nouă.“
După primele achiziţii cu profil de muzeu deja Erwin Kessler şi Roger Akoury au început să contureze MARe. Şi-au dorit o instituţie care să dea seamă despre conştiinţa unei ţări de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Două dintre etajele muzeului - etajele 1 şi 2 - găzduiesc colecţia permanentă, în total 127 de lucrări. Etajul al treilea şi subsolul sunt dedicate expoziţiei temporare de artă românească, acum este vorba de expoziţia Rai din Iad - dedicată artei din zilele noastre. Aceasta reuneşte mai bine de 20 de artişti români contemporani şi explorează reprezentările vizuale ale spiritualităţii şi fenomenului religios din România ultimilor cincizeci de ani. Asta în contextul în care, în timpul regimului comunist credinţa era marginalizată.
„Avem şi trei inter-etaje dedicate expoziţiilor solo temporare ale artiştilor internaţionali. Până pe 28 ianuarie îl avem pe Jeff Wall (artist canadian cunoscut pentru fotografiile sale de dimensiuni generoase şi care nu sunt instantanee, ci imagini create în timp, cu multă migală - n.red.).“ Wall este şi cel care a folosit panourile luminoase din retail pentru a pune în valoare arta.
După Jeff Wall, la MARe vor fi expuse şi lucrările lui Martin Creed şi Thomas Ruff. Expoziţiile temporare durează circa trei luni, iar la cele permanente se schimbă cam 25% din lucrări o dată la doi ani. „Am vizitat multe muzee (peste 200 doar Erwin Kessler - n. red.), dar nu ca să ne inspirăm, ci ca să ne diferenţiem.“ Spre exemplu, cărămida folosită la exterior au văzut-o pe o clădire din Belgia. Au notat ideea şi au implementat-o.
„Am gândit muzeul astfel încât să avem spaţii mici, care vin spre tine. Vrem ca arta să îţi intre în suflet. Dacă nu simţi arta aproape, atunci sensul este doar un enunţ sec. Avem spaţii mici şi lucrări mari pentru un impact exploziv.“ Plus că lucrările sunt poziţionate mai jos de nivelul ochilor pentru a te înclina spre ele.
Terenul pe care este ridicat muzeul îi aparţinea de mai multă vreme lui Roger Akoury şi s-a potrivit cu acest proiect ca o mănuşă. La fel, acelaşi tip de potrivire au avut şi cu arhitectul Youssef Tohme, căruia i-au spus că îşi doresc un buncăr pe un diamant. „Istoria noastră este o cutie
neagră, a black hole in a white tube“, spune directorul MARe. El a studiat filosofie, facultate pe care a absolvit-o în 1989. Apoi a mers către Istoria Artei. „Înainte de ’89 această facultate se făcea doar la seral, ceea ce însemna că trebuia să ai un serviciu, iar eu la 18 ani nu eram pregătit. Revoluţia a venit la ţanc.“ Arta a fost dintotdeauna o pasiune, ceva interior pentru Erwin Kessler. Nu a fost insuflată această dragoste sau cultivată de familie. „Din timpul facultăţii - cam prin ’93 am început să public critică de artă în Revista 22, în Dilema Veche şi chiar în România liberă. Am început să capăt din plăcerea de a scrie anumite obligaţii.“ Apoi, i s-a propus să facă expoziţii. Şi a făcut, cele mai multe pe artă postbelică. Apoi a scris despre istoria artei, cartea se intitulează „X:20 - O radiografie a artei româneşti după 1989“.
„Eu sunt colecţionar de artă românească şi artă populară românească, respectiv covoare, vase de lut. Pe cele mai multe le am expuse acasă, îmi place să le am în preajmă. Arta eu o folosesc în viaţa curentă.“
Pentru MARe colecţionează şi expune cu preponderenţă lucrări de după 1965, un an de cotitură pentru scena artistică locală. Este un an crucial pentru că atunci a murit Gheorghiu-Dej, iar în primăvară are loc prima expoziţie a lui Ion Ţuculescu, la sala Dalles, unde sunt expuse 272 de lucrări. „Este o expoziţie care bulversează scena artistică locală, mai ales tinerii vremii precum Berindei, Cădere, Gherasim sau Bucur. După aceea, scena artistică românească nu va mai fi niciodată la fel.“
Ţuculescu a pictat non-comunist în toată perioada stalinistă. El era medic, doctor în medicină şi bilogie, cercetător al microorganismelor din lacul Techirghiol, explică Kessler. „El a fost efigia schimbării regimului.“ A devenit dintr-o persona non grata pentru regimul politic de atunci, într-un oficial. „În iulie 1965 la conducerea ţării vine Nicolae Ceauşescu şi dispare din jargonul propagandei sintagma realism socialist.“
Începe în era lui Ceauşescu o perioadă de diversitate stilistică cum a fost numită ea atunci (fără a fi depăşite limitele impuse de regim). De aceea, expoziţia permanentă de la MARe se numeşte Diversitate Stilistică cu Răspundere Limitată, expoziţie ce parcurge mai multe decenii de creaţie autohtonă.
MARe oferă mai bine de jumătate de secol de artă românească, cu tot ce înseamnă ea, riscuri, reuşite şi compromisuri ale artiştilor români în timpul dictaturii comuniste şi după căderea regimului, în 1989.
„Cea mai valoroasă lucrare din expoziţia permanentă este Lumi Nenumărate a lui Ţuculescu. Este vorba de o pictură ulei pe pânză de 142,6 pe 253 cm. Este a doua lucrare a lui ca mărime.“ Cea mai mare este astăzi în posesia familiei. Şi aceasta a fost cumpărată tot de la familia artistului şi este sensibil mai mare decât toate celelalte din piaţă, spune Kessler.
„Cumpărăm din surse variate, de la galerişti, de la târgurile de artă, de la agenţi, din atelierele artiştilor sau de la familiile acestora, de la case de licitaţii.“ Cele mai recente achiziţii sunt două lucrări ale lui Ion Grigorescu. Au fost achiziţionate împreună, dar nu au legătură una cu cealaltă. Una este din anii ’80, iar o alta din 2000.
„Am creat acest muzeu pentru edificarea noastră, pentru marea noastră plăcere, dar şi pentru şi mai marea plăcere a altora.“ Evoluţia de după deschidere a fost o surpriză plăcută, spune directorul muzeului. La petrecerea de deschidere dedicată cunoscătorilor şi pasionaţilor au venit 400 de invitaţi, iar a doua zi MARe avut peste 1.500 de vizitatori.
„Vedem vizitatori tineri şi foarte tineri, iar în weekend ne trec pragul multe familii cu copii mici. Societatea românească evoluează. Oamenii după ce se vor fi săturat de maşini şi vacanţe, îşi vor îndrepta atenţia şi către artă. Toate la timpul lor. MaRe e cu un picior înainte. O să avem şi un program de educare.“ Muzeul găzduieşte deja o cafenea şi o bibliotecă.
„Nu fac judecată de gust, ci judec asupra relevanţei istorice. Eu nu cred în dialogul dintre artişti, cred în monoloage coerente ale unora, cred în discurs şi chiar ceartă. Tinerii din anii 2000 au contestat arta din ’80-’90.“ El dă exemplul lui Ştefan Bertalan, despre care spune că este un artist devotat ştiinţei. Sub presiunea Securităţii, în lipsa mijloacelor artistice şi a libertăţii, el a creat. Dar toţi aceşti factori au contribuit la irumperea unei arte la limita urletului.
„Dacă aş putea colecţiona orice, aş colecţiona tot ce colecţionez şi acum. Merg pe ideea de a colecţiona lucrări pe care le înţeleg, mai degrabă decât cele pe care le admir.“
Dacă ar fi să dea un sfat unui om aflat la început în domeniu, ar fi să cumpere artă din preajma lui, făcută odată cu el. Chiar dacă vorbeşte alt limbaj artistul, cumpărătorul va realiza că idiomul de neînţeles vorbeşte despre el. „Asta am făcut şi noi la MaRe.“
