Arts & Design

Ghici, ciupercă, ce-i sau cum dau startul obiectele multifuncţionale unei noi revoluţii în design: Piesele suspendate vor redefini spaţiile

17 sep 2019 844 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Jumătate din populaţia lumii trăieşte în oraşe şi, pe termen lung, procentul va ajunge la circa 80%. Această goană după un loc în metropole a generat un apetit important, de bunăvoie sau nu, pentru spaţii de locuit tot mai mici. Astfel, obiectele multifuncţionale au devenit o prezenţă constantă în interioare şi au pregătit drumul pentru noi soluţii care vor reinventa modul în care locuim acum.

„Obiectele multifuncţionale au luat amploare în contextul spaţiilor minimale moderne. Această tipologie a devenit din ce în ce mai populară datorită evoluţiei şi schimbărilor prezente în zona socială şi economică“, spune Mihai Gurei, managing directorul Intro Design, unul dintre cele mai cunoscute showroom-uri de mobilă şi decoraţiuni interioare din Bucureşti.

Apartamentele de dimensiuni mai mici au devenit mai populare în ultimii ani nu doar din necesitate, ci şi din dorinţa „consumatorilor“ de a pune mai puţin accentul pe lucruri materiale şi mai mult pe experienţe.

Tranziţia spre spaţii de locuit tot mai practice, adaptate unui stil de viaţă în care nu prea mai încap lucrurile în plus, a facilitat dezvoltarea acestui segment de obiecte cu „două feţe“. 

„Piesele multifuncţionale au prins din ce în ce mai mult în ultimul timp. Nu întâmplător, în ultimul timp, observăm cum oferta de case/apartamente mici a crescut simţitor, ceea ce înseamnă că oamenii pun accentul pe o viaţă mai echilibrată, mai practică“, spun repre­zen­tan­ţii brandului american de mobilă de lux Ethan Allen.

Mai departe, Ca­rolin Ivănescu, marketing & communication executive manager în cadrul Mobexpert, unul dintre cele mai cunoscute branduri locale de mobilier şi decoraţiuni interioare, precizează că de cele mai multe ori, obiectele care iau funcţiuni multiple sunt tocmai cele care sunt indispensabile pentru orice interior.

„Mobilierul multifuncţional reprezintă propunerea ideală pentru amenajarea locuinţelor mici şi nu numai, mai ales când vine vorba de acele piese de mobilier care sunt indispensabile, cum ar fi canapeaua, masa de dining sau patul.“

Exemplele oferite de Ivănescu, care se regăsesc în oferta Mobexpert, sunt canapelele extensibile cu spaţii de depozitare şi de dormit, măsuţele de cafea şi tabureţi care au locuri special gândite pentru a nu păstra la vedere diverse obiecte, mesele pliabile care se transformă în console sau birourile cu blaturi rabatabile care se transformă în mese de toaletă.

„Plusul de valoare îl oferă posibilitatea de a opta pentru cum să fie folosit spaţiul în care locuim. Toate obiectele multifuncţionale eficientizează spaţiul, în funcţie de necesităţi, într-un mod ingenios şi adaptat nevoilor diverse“, mai spune Ivănescu.

Dar nu doar multipla funcţionalitate este importantă, ci mai ales caracterul intuitiv al folosirii acestor produse.

Aşa cum un smartphone este de succes dacă utilizatorul se poate descurca cu el fără a citi un manual de instrucţiuni cu sute de pagini, tot aşa o casă inteligentă nu este smart dacă nu îi face utilizatorului viaţa mai uşoară.

„Lumea tinde să caute produse şi piese de mobilier cât mai intuitiv de utilizat, dacă acestea au o dublă funcţiune, acest lucru este un plus. În showroomul nostru puteţi găsi piese ce nu au neapărat o construcţie mecanică flexibilă, multi-purpose, ci mai degrabă posibilitatea de a le da funcţiuni multiple“, precizează Mihai Gurei.

Printre exemplele date de reprezentantul Intro se numără canapelele extensibile de la Prostoria, o modalitate de a salva spaţiul într-un mod smart şi de a te bucura atât de funcţiunea unei canapele, cât şi de confortul unui pat.

„Panourile acustice Tea de la Sancal absorb prin materialitatea lor zgomotele şi ecoul, dar sunt şi un bun element decorativ, o pată cromatică inedită. Pouf-ul Sumo, de la Normann Copenhagen, prin varietatea dimensiunilor se potriveşte oricăror nevoi –  acesta poate fi utilizat ca un otoman pentru un fotoliu/canapea sau poate fi el în sine un loc de şezut în jurul unei mese de cafea sau la intrarea în locuinţă“, enumeră Mihai Gurei.

Dincolo de faptul că obiectele multifuncţionale au devenit un fel de regulă a mobilării interioarelor, acestea mai au un rol foarte important: ele pregătesc spaţiile de locuit pentru o revoluţie, una în care fiecare metru pătrat va fi folosit foarte inteligent.

„Următorul pas este adaptarea tuturor obiectelor la stilul de viaţă contemporan. Datorită diversităţii de activităţi pe care oamenii le au zi de zi, designul evoluează constant, încercând să ţină pasul. Soluţia actuală este realizarea obiectelor ce conturea­ză noul «minimal smart space», profitând ast­fel de contrastul dintre plin şi gol în designul de interior, creând un echilibru între funcţionalitate şi estetică“, explică Gurei.

Carolin Ivănescu merge mai departe cu un pas. În casa viitorului, cei patru pereţi vor deveni echivalentul a patru podele, obiectele multifuncţionale nemaifiind ancorate de sol, ci putând ocupa locuri inedite oriunde.

„Următorul pas ar fi tratarea pe verticală a depozitărilor acestor produse multi­funcţionale, cu sisteme de prindere în perete, tocmai pentru a lăsa liber spaţiul de circulaţie din orice locuinţă, oferind totodată posibilitatea desfăşurării altor activităţi, de tip spaţiu de joacă în camera unui copil.“

O altă posibilitate este transformarea încăperii într-o cameră de zi, acolo unde patul dispune de un sistem pliabil la perete. Iar scaunele pliabile, care sunt şi ele depozitate pe perete, se desprind şi pot face casă bună alături de o măsuţă de cafea ce se transformă în masă de dining. În final, toate devin motiv de a petrece timp cu cei dragi, spune reprezentantul Mobexpert.

O viziune similară este împărtăşită şi de Ethan Allen.

„Probabil că în viitor se vor dezvolta sistemele de mobilier rotative, dar şi piesele suspendate, ce vor contribui masiv la eficientizarea oricărui spaţiu“, spun cei de la Ethan Allen. Şi ei cred că pe viitor ne vom folosi de tot spaţiul de locuit pentru a maximiza interioarele.

„Ne referim aici la camerele cu suprafeţe mari vitrate, ce măresc vizual o încăpere şi, în plus, aduc cu ele o stare de bună-dispoziţie şi optimism.“

Astfel, pornind de la obiecte multi­funcţionale, vom ajunge la interioare multifuncţionale în care logica spaţiului de locuit va fi dictată de necesităţile dintr-un anumit moment.

Deodată, cu puţină imaginaţie, amenajările interioare parcă au ceva din blockbuster-ul american Transformers.

Să înceapă jocurile!