Pe Maria Enache am descoperit-o aproape întâmplător, iar asta pentru că poza ei, numele şi o foarte scurtă biografie au tronat până recent pe un panou ce s-a aflat fix în faţa Catedralei Notre Dame din Paris, unde erau prezentaţi membri de seamă ai echipei care a pus umărul la restaurarea unuia dintre cele mai importante monumente ale lumii. Dar cariera Mariei Enache, ca de altfel şi cea a soţului său, artist la rândul lui, sunt mult mai bogate şi mai impresionante de atât, activitatea lor împletindu-se cu cea a muzeului Luvru, a Arcului de Triumf din Paris, precum şi cu cea a altor monumente emblematice ce nu mai au nevoie de nicio prezentare.
„Parcursul meu profesional a început când aveam aproape 11 ani. Am făcut Liceul de Artă de la Târgu-Mureş, iar anii aceia de studiu au fost un ghid formidabil pentru cariera mea“, povesteşte Maria Enache, conservator-restaurator şi artist.
Ea adaugă că în anii ’70 se punea accent pe un învăţământ de calitate, sever pe alocuri, şi pe o instrucţie aproape militărească în şcolile cu profil profesional din România.
„Eram mândri să purtăm mapa cu desene şi matricola Liceului de Arte, să urcăm scările de marmură până la ultimul etaj al Palatului Culturii, unde aveam atelierele. Eram privilegiaţi.“
Şcoala, profesorii, internatul, cantina, toate erau parte dintr-un univers magic, fascinant.
Aşa a început să descopere desenul, pictura, modelajul şi grafica, cu tehnicile lor tradiţionale, academice. „Apoi mai era istoria artei, cu manualele bogat ilustrate, din păcate imprimate în alb-negru, dar care ne dădeau un suport informativ valoros.“
Consideră că parcursul său profesional îl datorează acestei mari aventuri din anii ’70.
În 1984 a venit la Bucureşti, unde şi-a continuat drumul, studiind tot arta. A primit apoi un post la Trustul de Construcţii Carpaţi, la secţia modelaj, creată pentru realizarea decorului de la Casa Poporului.
„Un moment decisiv în cariera mea a fost întâlnirea cu Viorel Enache, care în 1986 mi-a devenit soţ. Ne-am creat un drum comun, plin de pasiune şi frumuseţe“, povesteşte ea.
La Paris au ajuns în 1990. „Eram cu toţii fascinaţi de Paris, mai ales ca artişti.“
Această vizită a reprezentat o ocazie să vadă cu ochii lor cum arată tot ceea ce studiaseră în manualele de istoria artei. Recunoaşte că meseria asta nu o puteau face oriunde. Şi ce loc mai bun decât Parisul?!
„Ajunşi la Paris în 1990, Viorel a avut oportunitatea să lucreze ca sculptor în domeniul restaurării monumentelor istorice, pe un şantier la Luvru, pe una din faţadele de la «Cour Napoléon». Talentat, pasionat, foarte muncitor şi plin de proiecte, el ne-a deschis calea.“
După câţiva ani de studii universitare, Maria Enache i s-a alăturat soţului său şi astfel au început să lucreze împreună pe şantiere ale unor monumente istorice. Primul său şantier a fost pe Guichées du Louvre, în 1999.
„Apoi, plini de elan şi pasiune, dar şi cu multă abnegaţie, căci parcursul nostru nu a fost uşor, ne-am continuat activitatea lucrând la cele mai faimoase monumente ale Franţei. Aş putea enumera printre ele Luvrul, Sainte Chapelle, catedralele din Reims, de la Meaux, din Troyes, din Orléans, numeroase biserici, castelul din Chambord, dar şi monumente private de prestigiu, precum hotelurile Lutetia şi The Peninsula din Paris, fără să uităm Notre Dame de Paris.“
Privind în urmă, spune că profesia le-a oferit un univers aparte. Numeroşii ani petrecuţi pe şantierele Franţei le-au îmbogăţit sufletul, le-au delectat privirea, le-au arătat căi surprinzătoare, i-au împins să se autodepăşească.
„Civilizaţia franceză, cu diversitatea ei, ne-a arătat calea şi ne-a deschis porţile spre un tărâm pe care l-am bătut pas cu pas, cu bucuria exploratorului care descoperă ceva nou, nesperat.“
Astăzi, familia Enache deţine Ateliers ENACHE, o societate de conservare-restaurare de sculptură şi de sculptură nouă, atestată Musées de France. Aceasta a fost înfiinţată în 2013, datorită unui contract important de restaurare a faţadei unui hotel de lux, The Peninsula din Paris.
„Societatea a prins elan începând cu 2015, când fiica noastră cea mare Alexandra, jurist de drept internaţional umanitar, a acceptat propunerea de a ni se alătura.“
Societatea este condusă astfel de Maria Enache, conservator-restaurator de sculptură, de Alexandra Enache, care ocupă poziţia de director de operaţiuni, şi de Viorel Enache, sculptor. Cele două departamente principale, conservare-restaurare şi sculptură nouă, sunt dirijate la rândul lor de Maria şi Viorel Enache, fiecare pe zona lui de competenţe.
„Suntem înconjuraţi de aproximativ 20 de colaboratori, conservatori-restauratori, sculptori, fotografi etc., dintre care mulţi sunt români, aleşi pentru competenţele şi calitatea muncii lor.“
Majoritatea activităţii Ateliers Enache se desfăşoară pe şantiere de restaurare a monumentelor istorice clasate. E vorba de restaurarea decorului sculptat al faţadelor de diverse epoci. „Aş exemplifica aici bolţile portalurilor gotice cu bogatul lor decor, capitelurile, mascaronianele, statuile, toate fac corp cu arhitectura veche şi necesită o întreţinere permanentă pentru a continua să existe ca un martor al culturii şi civilizaţiei, pentru plăcerea ochiului şi bucuria minţii.“
Departamentul de conservare-restaurare se ocupă de tot ce poate fi salvat şi prezervat. Elementele sau zonele care nu pot fi păstrate din cauza stării avansate de degradare sunt înlocuite, iar aceasta este misiunea departamentului de sculptură nouă.
„Toate contractele pe care le avem sunt câştigate prin licitaţie. Avem şi o activitate în atelier care priveşte creaţia de sculpturi pe comandă, pentru clienţi privaţi.“ E vorba de persoane care vor să-şi agrementeze proprietăţile sau de societăţi care amenajează hoteluri de lux, după cum spune Maria Enache.
„Dacă majoritatea activităţii noastre se desfăşoară pe şantier, o parte din comenzi sunt realizate în atelier.“
În atelierele situate în Paris, în regiunea pariziană şi în Bourgogne au fost realizate numeroase statui monumentale sculptate în piatră sau în marmură de Carrara.
„Dacă vă plimbaţi pe cheiul Senei, aruncaţi o privire către «Galerie du bord de l’eau» (una dintre clădirile complexului Luvru – n.red.). Toată sculptura nouă a fost realizată de noi.“ Şemineele bogat ornate cu monograma „N“ de la Napoleon, sculpturile în rondbos din nişe (în număr de şapte), statuile soldaţilor realizate în marmură de Carrara de pe Arc du Triomphe du Carrousel du Louvre (în număr de patru pe partea vestică) sunt doar câteva exemple.
„Artistul meu preferat rămâne soţul meu, la care am admirat întotdeauna talentul şi arta. Alături de el am înţeles cum funcţionează creaţia artistică. De la el am învăţat că flacăra rămâne în permanenţă aprinsă numai datorită unei pasiuni profunde, fără limite şi constrângeri.“ Creaţia lui, pe de altă parte, e strâns legată de trăirile de pe meleagurile olteneşti, de universul ţăranilor de acolo, de natura pură, simplă, nealterată de căile care tind spre modernizare şi mondializare, spune Maria Enache.
„Chiar şi după 38 de ani de viaţă comună şi de permanent schimb profesional, sunt profund emoţionată de elanul şi forţa lui creativă, de superbele lui schiţe desenate pe un colţ de agendă, atunci când inspiraţia îi vine călătorind cu metroul, de surprinzătoarele realizări pe care le descopăr atunci când intru în atelierul lui.“
Arta lui Viorel Enache nu e doar inspirată de România. El a şi avut proiecte aici. Ca sculptor, a realizat în comuna natală (Măciuca, din judeţul Vâlcea) câteva tabere de sculptură monumentală cu artişti veniţi din întreaga lume. Muzeul de Artă de la Râmnicu Vâlcea a creat o sală ce a fost inaugurată în 2022 şi care poartă numele de „Galeria Viorel Enache“, unde are exponate permanente.
„El a absolvit, ca şi mine, Liceul de Arte, însă la Craiova, şi este foarte mândru să fie reprezentat ca artist în regiunea lui. În România, am lucrat pe monumentele istorice în 1990, am lucrat la restaurarea clădirii Bibliotecii Universitare.“
Acum, Maria Enache spune că dacă ar fi să lucreze în România sau pentru români, ar fi mai mult pentru a împărtăşi din experienţa profesională proprie. „Ne-am dori, de asemenea, să putem colabora cu clienţi privaţi.“
Totuşi, nu ia în calcul o revenire în ţară. Nu definitivă.
„Drum de întoarcere ar fi posibil, dar pentru ce? România ne-a dat rădăcinile, sufletul, modul de a gândi şi o educaţie, care toate la un loc ne-au oferit posibilitatea să răzbatem într-o lume care ne corespunde aş crede doar pe jumătate. Cealaltă jumătate a sufletului nostru rămâne agăţată de ce am lăsat în urmă, în România.“
Vin adesea în ţară, cu bucurie şi nostalgie. Fac un periplu, văd locurile cu însemnătate, pun o floare la mormântul celor dragi, simt pulsul României în mers.
„Ultima dată, în noiembrie 2023, am fost împreună cu fiica mea cea mare Alexandra, care e născută la Bucureşti. Când era adolescentă, dacă o întrebam care e casa ei, îmi răspundea că este pătratul acela de iarbă pe care se juca atuci când era la bunici în Transilvania.“
Dincolo de amintiri, despre România, Maria Enache mai spune că are o bogăţie inepuizabilă de talente, de oameni care gândesc profund. „România are un dinamism valoros, care-şi pierde elanul în zbor, dintr-un individualism care se accentuează tot mai mult.“
În lumea artei, pasiunea este aliată cu munca. Talentul face corp cu parcursul profesional. E nevoie însă de multă muncă. Talentul e un plus. El face diferenţa între un sculptor bun şi unul excepţional. La fel e şi la restauratori.
„Munca unui restaurator diferă de cea a unui sculptor prin faptul că el are misiunea să conserve. Este un om de ştiinţă şi un artist în acelaşi timp.“
Proiecte la care lucrează Ateliers ENACHE sunt complexe şi de lungă durată, minimum un an. Aproape toate au, pe lângă frumuseţea lor, o parte de umbră, iar asta din cauza interlocutorilor, a termenelor prea scurte, a bugetelor şi, nu în ultimul rând, a condiţiilor de muncă, spune Maria Enache.
„Munca pe schelă este constrângătoare, în ciuda condiţiilor din ce în ce mai adaptate în termeni de securitate şi confort.“ Frigul, umiditatea şi vântul nu au acelaşi impact la o înălţime de până la 120 de metri ca la sol. „Munca noastră e minuţioasă, restauratorii stau nemişcaţi ore în şir, sculptorii sunt în permanenţă plini de praf.“
Şi totuşi, un artist e un artist şi îşi iubeşte munca.
Pentru Ateliers ENACHE, unul dintre cele mai recente proiecte e reprezentat de restaurarea catedralei Notre Dame din Paris. „L’établissement Publique «Rebâtir Notre Dame» a lansat o serie de licitaţii care făceau apel la diferite corpuri de meserii ca să restaureze catedrala.“ Având în vedere ca era un şantier prestigios, foarte multe antreprize au participat la aceste licitaţii, spune ea. „Am fost aleşi pentru competenţele şi expertiza noastră în domeniu.
Am lucrat în interiorul catedralei şi am restaurat în jur de 28 de sculpturi monumentale în marmură, piatră şi bronz, precum şi obiecte importante de cult.“
Sunt de remarcat la Vierge à l'Enfant de Antoine Vassé din secolul 18 - care se găseşte chiar la intrarea în catedrală, pe stânga, statuia din marmură, tot din secolul 18, Saint Denis préchant la foi, şi un ansamblu sculptat de
Jean-Baptiste Pigalle, un sculptor din secolul 18 - le Mausolée du comte d'Harcourt, care se află într-una din capele.
„O parte din sculpturile monumentale au fost restaurate în atelierele noastre din Bourgogne.“ Acestea au fost salvate din flăcări şi au fost depozitate de urgenţă într-un depozit ţinut secret în nordul Parisului, de unde au fost transferate în atelierele artiştilor români.
„A fost o experienţă unică. Momentele petrecute atât pe şantierul din interiorul catedralei, cât şi în atelier mi-au părut aproape ireale. Era un raport aproape intim cu opera şi formele ei sculpturale.“
Catedrala a fost redeschisă publicului, iar munca depusă de membrii Ateliers ENACHE poate fi astfel admirată îndeaproape. Dar nu doar aici stă „scrisă“ semnătura lor. Parisul, luat la pas, e o invitaţie la descoperire.
