Arts & Design

Cum a devenit cumpărătorul cel mai influent designer: De ce să îmi iau o geantă de 5.000 de euro dacă oricum nu mă vede nimeni cu ea? Hainele trebuie să spună poveşti

05 nov 2020 420 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Industria modei trece printr-o transformare uluitoare, un personaj creativ extrem de puternic intrând acum în lumina reflectoarelor. Despre cine este vorba? Despre tine sau despre mine, despre oameni care deodată şi-au dat seama că de fapt customizarea este the ultimate status symbol. Iar în ajutorul acestei noi ligi de designeri s-a „croit“ un tip foarte special de business.

„În momentul de faţă consumatorii îşi transformă garderoba outdoor în una indoor, mai confortabilă, predominant unisex. Consumul de fashion va exista în continuare, însă cu accent pe casualwear, basics, activewear. Rochiile maxi, pantofii cu toc şi rujurile probabil vor fi înlocuite, o perioadă, de ţinutele Tomboy“, spune Florin Surugiu, fondatorul platformei de fashion Mysimplicated.com.

Şi, mai important, această trecere a modei spre zona casual este definită de ascensiunea pieselor customizate, personalizate cu mesaje sau imagini care stârnesc emoţii pentru utilizatorul final. Experienţa proprie prevalează în faţa brandului. Followerul s-a transformat în cel mai puternic influencer, totul a devenit extrem de personal şi incredibil de accesibil.

„Mysimplicated.com este un concept de customizare de articole vestimentare ce permite utilizatorului/clientului să-şi creeze propriile haine printate digital, migrând focusul dinspre brand/producător către consumator. Mysimplicated este un brand customer centric (care pune accentul pe consumator - trad.) cu mult accent pe user experience (experienţa utilizatorului - trad.). Prin urmare, clientul care îşi customizează articolele devine propriul său designer vestimentar, activând sentimentul de ownership şi conexiunea emoţională cu produsul. Customizarea este «the ultimate status symbol» (astăzi, adevăratul simbol al statutului - trad.)“, spune Surugiu.

Printoteca, un business din Bucureşti lansat în 2015, a ajuns ca în acest moment să-şi genereze jumătate din venituri din articolele pe care uilizatorii şi le creează singuri, pe platforma online.

„Distanţarea socială e posibil să aibă un impact negativ asupra produselor de modă de lux pe principiul «de ce să îmi iau o geantă de 5.000 de euro dacă oricum nu mă vede nimeni cu ea?». Produsele noastre sunt în general simple, genul de produse pe care oamenii le vor purta şi dacă stau acasă şi dacă merg la un festival. Mai mult, poveştile spuse de fiecare design imprimat în parte ajung la zeci de nişe dornice să le poarte, aşa că intuiţia mea este că vor exista mereu clienţi pentru tricoul imprimat. Noi împreună cu creativii cu care colaborăm suntem responsabili de a livra conţinut relevant în contextul dat“, spune Sabina Hondru, co-owner şi sales & marketing manager în cadrul Printoteca.

Printoteca a fost iniţial gândită ca un atelier de print dedicat industriilor creative, funcţionând sub deviza „un design bun merită un print bun“.

„Tot ceea ce producem şi serviciile pe care le oferim au la bază nevoi specifice creativilor, aşa că ne-am dezvoltat un portofoliu de produse care pot fi imprimate cu ilustraţii, texte, fotografii sau alte forme de exprimare vizuală şi am pus la punct o serie de servicii conexe care să faciliteze vânzarea acestor bunuri către publicul larg, astfel încât să genereze venituri pentru creatorii lor.“

Pe scurt, Printoteca face textile imprimate, accesorii şi fine-art prints.

„Am început cu o imprimantă luată cu ajutorul unor fonduri nerambursabile, la noi în apartament, şi am crescut uşor, uşor, până am ocupat o hală de producţie de 500 de metri pătraţi.“ Din Printoteca s-au desprins T-Shirt Van, prima imprimerie mobilă de tricouri şi Sticker Republic, brandul dedicat pasionaţilor de stickere, toate sub filosofia printului bun.

Alături de Sabina, cu un background în publicitate şi marketing, în acest proiect este implicat Răzvan, inginer, corporatist care de fapt mereu s-a visat antreprenor, cei doi fiind parteneri în business, dar şi după ce se opresc imprimantele.

Ceea ce îi face diferiţi de alţi furnizori este sistemul de print on demand (POD) care îi ajută pe partenerii Printoteca să lucreze fără să investească în stocuri. Fiecare produs e realizat doar după ce există o comandă de la un client final.

„Din 2019 am lansat şi Printoteca Marketplace, o platformă pe care creativii pot să îşi deschidă gratuit magazine online în care să vândă textilele pe care noi le imprimăm.“

Acest serviciu se adresează celor care nu au încă bugetul necesar ca să îşi deschidă propriul magazin online. Tot pe Printoteca.ro, cei care se simt inspiraţi au acces la un configurator de produs cu care îşi pot crea un articol unic, din imaginaţia lor.

Conceptul de business, dar şi grija faţă de toate resursele care sunt implicate într-un astfel de proiect i-au transformat pe cei de la Printoteca, anul acesta, în reprezentant oficial al Stanley/Stella în România, brand aflat pe locul 8 mondial ca producător de bumbac organic.

„Suntem primii din România, dar şi din regiune care reuşesc să obţină acest statut“, spune Sabina.

Businessul se desfăşoară într-o hală de 500 de metri pătraţi, Printoteca având o capacitate de producţie de aproximativ 1.000 de produse textile/zi. În afară de imprimantele de textile care fac magia să se întâmple, Sabina şi Răzvan mai au şi echipamente conexe care contribuie la obţinerea unui print bun, precum maşini de pretreat şi cuptoare pentru uscarea textilelor. Partea de fine-art print se face cu un echipament special, iar stickerele ies dintr-o imprimantă UV. Din „zestrea“ Printotecii merită menţionat şi

T-Shirt Van, rulota comercială care până de curând îi ducea la festivaluri şi la fel şi fel de evenimente la care printau pe loc.

La Mysimplicated lucrurile stau puţin mai... simplu.

„Ca active avem un atelier hibrid dotat atât cu echipamente specifice ariei de croitorie, cât şi ariei de digital printing pe textile în rolă. Toată producţia se realizează in-house pentru eficientizarea costurilor şi a timpului de livrare. Pe lângă vânzările online colaborăm şi cu shopuri din Bucureşti, Constanţa sau Sibiu“, spune Florin Surugiu.

Dar la baza de „active“ intră şi colaborările cu designerii locali.

„Acum colaborăm cu peste 50 de designeri, experţi în diferite arii ale designului (3D, graphic design, ilustraţie, typography). Există şi colaborări strict pe partea de idei cu persoane din afara ariei de

design, iar execuţia creativă se realizează in-house pentru colecţii limitate (ex: Doers by Cristian Onetiu)“, spune fondatorul Mysimplicated.

În ceea ce priveşte Printoteca, businessul are 100 de designeri locali în marketplace (ilustratori, trupe sau branduri româneşti care vând bunuri, cauze care se folosesc de vânzarea tricourilor pentru a strânge fonduri).

„Se întâmplă din ce în ce mai des să fim furnizori şi pentru branduri comerciale mari pentru care sustenabilitatea este importantă şi care vin la noi fiindcă vor textile premium pentru comunitatea lor, renunţând la tricourile ieftine, promoţionale. E un trend care ne bucură“, spune Sabina.

Comunitatea de designeri no name, adică acea categorie de consumatori care începe să vrea să-şi poarte propriul design este tot mai bine conturată şi la Printoteca.

„Din vânzările de pe site, 50% sunt produse configurate, 50% produse din marketplace. Dintre produsele configurate de clienţi, mi-au rămas în minte tricoul cu o poză cu un domn cărând o butelie în spinare, seria de tricouri (muuulte) pe care le făcea un domn cu poza doamnei pe care o iubea, însoţită de mesaje dulci sau comanda de 10.000 de stickere pe care au făcut-o nişte tipi glumeţi cu faţa unui amic. Se întâmplă des să primim de la părinţi comenzi de produse imprimate cu desenele copiilor şi ies mereu chestii frumoase.“

Iar actuala criză s-a transformat pentru ambele businessuri într-un fel de invitaţie la creativitate pentru a merge mai departe.

„În perioada următoare ne-am propus să dezvoltăm mai multe opţiuni de print sustenabil pentru clienţii noştri şi să optimizăm prezenţa noastră online. Suntem precauţi, dar rămânem încrezători că va fi bine şi aşteptăm cu dor să mergem din nou cu van-ul la festivaluri“, spune Sabina.

Online-ul este atât de important şi pentru Mysimplicated încât compania a lansat primul influencer virtual, Ana Tobor, cu peste 4.300 de urmăritori pe Instagram, şi ţinteşte piaţa asiatică pentru extindere, una dintre cele mai digitalizate zone ale lumii. „Returning to casual. Aşa am putea defini perioada actuală şi ce urmează. Bineînţeles, totul este digital şi pe mobil în primul rând în perioada aceasta, aşa că orice business ar trebui să aibă pus la punct un canal de vânzare online customer centric şi user experience centric“, mai spune Florin Surugiu.