Arts & Design

Cinci galerii de artă din România au fost prezente în această toamnă la viennacontemporary, unul dintre cele mai importante târguri de artă contemporană din Europa. Cum văd galeriştii scena artistică locală? "Prinde contur - încet, dar sigur"

21 nov 2018 159 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

La final de septembrie, când toamna abia începe să dea primele semne că se trezeşte la viaţă, toată lumea bună îşi dă întâlnire la Viena. De la colecţionari, la pasionaţi de artă şi de la artişti mari şi mici, la iubitori de frumos. Unde? La viennacontemporary, unul dintre cele mai importante târguri de artă contemporană de pe Bătrânul Continent. An de an, capitala Austriei devine astfel, pentru câteva zile, „subiectul de bârfă al Europei“, după cum spunea recent Christina Steinbrecher-Pfandt, directorul artistic al festivalului.

Ediţia din acest an a viennacontemporary - cea cu numărul 13, cu noroc de această dată - a găzduit 118 galerii din 27 de state, dintre care cinci din România, mai exact din toate colţurile ţării, din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Cetate, o localitate de lângă Craiova.

După Afaceri Premium a vorbit cu fiecare galerist român prezent la Viena despre ce înseamnă festivalul, despre cum a evoluat scena artistică locală şi despre planurile de viitor. Rezultatul este un mix de opinii şi direcţii, însă cu o singură constantă. Scena artistică locală prinde contur - încet, dar sigur - pe fondul unui interes tot mai mare din partea „consumatorilor“ vechi şi noi.

Din Cluj, în toată lumea

„Simţim o dezvoltare a scenei artistice locale, dar depinde foarte mult şi în ce zonă ne uităm. Spre exemplu, la Cluj se simte clar o efervescenţă pentru că artiştii se iau în serios, pentru că sunt multe spaţii independente care apar“, spune Sorin Neamţu, proprietarul galeriei Baril din Cluj-Napoca, unul dintre centrele care au pus România pe harta artistică mondială. Spre exemplu, Adrian Ghenie, unul dintre cei mai bine cotaţi artişti români ai momentului, care a vândut lucrări în valoare de milioane de euro la licitaţiile internaţionale ale Sotheby’s sau Christie’s, provine de la şcoala din Cluj-Napoca (Universitatea de Arte şi Design).

„Loc de mai bine clar există, pentru că încă piaţa nu este foarte dezvoltată. Există câţiva colecţionari, dar nu foarte mulţi, iar dintre aceştia sunt unii foarte buni. Există şi aceia care cumpără pentru a face business din asta şi cei care îşi cumpără pentru că tabloul se asortează cu covorul, dar sunt şi colecţionari cu program care dau coerenţă colecţiei lor“, adaugă Sorin Neamţu.

El împreună cu un prieten, Tibi Adelmann, au lansat galeria Baril în 2012, iniţial în spaţiul din fosta Fabrică de Pensule, pentru ca patru ani mai târziu să o închidă şi să o mute în 2017 într-un spaţiu mai mare, pe care l-au conturat împreună cu mai mulţi colegi - artişti şi galerişti - şi pe care l-au numit Centru de Interes, mai exact un loc de întâlnire pentru artă contemporană.

„Eu la rândul meu sunt artist şi m-am gândit să deschid ceva la Cluj pentru că este un loc cu o energie bună, un loc interesant pentru lumea artei. Aşa a apărut ideea unei galerii în 2012.“

Focusul este pe artişti români sau din ţările vecine. Iniţial au vrut să fie un spatiu dirijat de un singur artist (artist run space), dar şi-au dat seama după circa un an de cât de importantă este prezenţa internaţională.

„Am ales să expunem artişti români, dar nu numai, avem o deschidere importantă pentru artişti internaţionali.“

La ediţia din acest an a viennacontemporary galeria a venit cu o artistă străină, este vorba de Sasha Auerbakh, născută la Moscova, dar care locuieşte la Viena. „Este o artistă cu care colaborăm din 2014, iar în 2017 a avut a doua expoziţie personală organizată la Cluj.“

Baril nu se află la prima prezenţă la târgurile de profil. În 2014 a participat la Artissima la Torino şi a fost aleasă cea mai bună galerie la categoria New Entry.

La Viena, Sorin Neamţu a venit a patra oară. Acum, după o pauză de doi ani.

„Am vândut deja o lucrare care face cât două vânzări. Cumpărătorul este Art Collection Telekom (parte a grupului Deutsche Tele­kom - n.red.), o colectie foarte importantă şi cu focus pe Europa de Est. De această dată, noi am vândut o sculptură.“

Grupul german Deutsche Telekom, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de telecom din Europa, iar indirect şi din Ro­mâ­nia, a fost prezent la Viena cu propriul stand, însă curatorii au făcut şi o serie de achiziţii noi.

O parte din lucrările din portofoliul grupului au fost expuse de-a lungul timpului în diverse expoziţii în ţările de pe Bătrânul Continent, printre care şi la Bucureşti, în 2016, la MNAC - Muzeul Naţional de Artă Contem­porană din Bu­cureşti.

România este o piaţă care creşte şi se dezvoltă nu doar ca număr de artişti şi galerii, ci şi ca număr de oameni care vor să afle mai multe despre domeniu.

 

Un business care educă continuu

Andrei Breahnă, manager cultural, galerist şi colecţionar de artă, şi Raluca Şoaita, arhitect şi colecţionar de artă, au fondat în 2014 Eastwards Prospectus, o galerie care îşi concentrează atenţia pe artişti din Europa Centrală şi de Est. De ce? Pentru că piaţa de artă din România este încă tânără, iar potenţialul este uriaş, spuneau ei atunci.

„Au trecut patru ani de când am deschis galeria, era octombrie 2014, iar în septembrie 2015 eram deja la prima noastră prezenţă aici (la viennacontemporary - n. red.). A fost primul nostru târg in­ternaţional“, îşi aminteşte Andrei Breahnă, cofondator al galeriei Eastwards Prospectus din Bu­cureşti.

Geografic, Viena este un hub al Europei de Est, în plus este un oraş unde nu ai cum să nu te simţi confortabil, adaugă el. Târgul are loc într-o locaţie frumoasă (Marx Halle) şi este perfect organizat, la fel ca Viena însăşi.

Clădirea iconică Marx Halle, construită la finalul secolului al XIX-lea, a fost prima clădire din Viena care a avut o structură din fier forjat. Anterior, spaţiul a fost folosit ca piaţă de animale, însă astăzi, renovat în stil industrial, acesta găzduieşte evenimente de amploare, de la târguri de artă la concerte. Stilul industrial al clădirii ce măsoară 20.000 mp se asortează perfect cu operele de artă con­temporană care sunt expuse la fiecare ediţie a viennacontemporary.

„Provocarea ediţiei din acest an a fost faptul că în aceeaşi săptămână au avut loc şi târgurile din Berlin şi Chicago, motiv pentru care o serie de colecţionari nu au venit, iar la Viena nu te poţi baza doar pe cei locali“, spune Andrei Breahnă. El adaugă că această suprapunere se vede şi în cifre, fiind mai puţini vizitatori şi colecţionari decât anii trecuţi şi decât estimase pentru ediţia din 2018.  În total, la târg au fost peste 30.000 de vizitatori, potrivit cifrelor comunicate de oficialii târgului de artă unde au fost expuse lucrări cu valori ce pornesc de la câteva sute de euro şi merg spre 100.000 de euro, conform informaţiilor oferite de cei prezenţi la viennacontemporary. Numărul de vizitatori este relativ constant comparativ cu anul anterior, potrivit datelor transmise oficial de reprezentanţii târgului de artă.

„La Viena, spre deosebire de alte târguri de artă, majoritatea tranzacţiilor au loc în weekend, chiar şi duminica, în ultima oră de târg. Sunt oameni care vin, studiază piaţa şi apoi revin“, spune galeristul român.

Eastwards Prospectus a participat la târg cu artistul Răzvan Anton, care va avea o rezidenţă de o lună la Museumsquartier din Viena şi „vrem să-l integrăm deja în comunitate“.

„Am primit şi câteva vizite ale unor pasionaţi sau colecţionari din România, dar nu sunt mulţi cumpărători locali care merg la târguri. Lor le trimitem lucrările pe email şi oricum purtăm negocieri pentru aproape toate piesele pe care le avem.“

Andrei Breahnă spune că la nivel de business în general se simte o creştere, însă este nevoie de o educare continuă, de o evanghelizare a pieţei din România.

„Sunt colecţionari noi, dar vrem să meargă într-o zonă mai culturală, nu să facă investiţii doar pentru rezultate financiare.“

 

Diamantul neşlefuit al artei româneşti

Andrei Jecza, fondatorul Jecza Gallery din Timişoara, a fost prezent la viennacontemporary pentru al optulea an şi spune că a vândut foarte bine, două lucrări fiind cumpărate de un  colecţionar român care trăieşte în Germania şi care nu le-a văzut fizic, ci doar într-un pdf. Şi le-a comandat.

„Am vândut deja destul de bine (sâmbătă, cu o zi înainte de închiderea târgului - n. red.). Ne-am recuperat investiţia necesară prezenţei noastre aici fără să luăm în calcul vânzările din prealabil“, explica galeristul. Între timp însă au fost vândute şi restul lucrărilor. Prezenţa celor cinci galerii din România la viennacontemporary a fost susţinută parţial de ICR (Institutul Cultural Român), unul dintre partenerii oficiali ai evenimentului.

„Cred că este foarte importantă selecţia artiştilor (la târgurile de profil - n. red.). Ajută şi faptul că noi vorbim germana, iar cei mai mulţi colecţionari prezenţi aici sunt fie din Austria, fie sunt vorbitori de limbă“, spune Andrei Jecza. Cei mai mulţi colecţionari sunt din Austria, Germania, Benelux, Elveţia şi chiar Ungaria. Ungaria este o ţară cu o piaţa de artă mai dezvoltată ca a noastră, adaugă el.

Galeristul confirmă că la Viena vin colecţionari de familie care nu se grăbesc, nu se îngresuie neapărat la preview, pot veni şi la plimbare duminica. Prin comparaţie, la Basel dacă nu ai vândut la preview, nu mai vinzi.

„Dincolo de clienţii străini, cei de pe piaţa locală sunt foarte importanţi pentru că în felul acesta îţi creşti şi îţi educi publicul. Un client trebuie să aibă curajul să intre în galerie. Arta este pentru toată lumea, dar mai întâi de toate trebuie să îţi placă.“

Andrei Jecza a crescut în lumea artei, tatăl său fiind sculptor, iar mama deţinând o fundaţie de artă.

El a deschis galeria în 2011, dar primele proiecte le-a făcut începând cu 2009 când avea doar 21 de ani. A studiat Istoria Artei - secţia Foto-Video - şi a făcut un master la Londra la Sotheby’s Institute of Art.

„Primul artist expus în galerie a fost Dumitru Gorzo, pe 21 mai 2011. Am continuat apoi cu prieteni şi colegi de generaţie de-ai tatălui, un adevărat diamant neşlefuit al artei româneşti. Am început cu artişti care au creat din ’60-’70 până astăzi. Unii dintre ei sunt în vârstă, iar alţii nu mai trăiesc astăzi.“

Jecza Gallery a mizat în special pe artişti locali, dar a avut expuse şi operele unor artişti nemţi sau albanezi. Fiecare avea însă legătură cu România.

„Focusul nostru a fost şi rămâne pe artiştii în vârstă, care s-au născut şi au creat în comunism, tocmai pentru că vrem să arătăm că lucrările lor sunt la fel de actuale ca şi cele ale artiştilor aflaţi în libertate.“ În România a existat mereu o desincronizare, mai puţin în cazul artiştilor din anii ’60-’70, iar acum abia aceştia devin vizibili. Grigorescu spre exemplu a apărut la circa 20 de ani după Monet, spune el. Există lucrări ale unor artişti precum Constantin Flondor sau Geta Brătescu lucrări care acum 10-12 ani se vindeau cu câteva sute de euro, iar acum preţul sare de 10.000 de euro, explică galeristul român.

Galeria timişoreană a fost prezentă la Viena cu doi artişti români - Mircea Popescu născut în 1985 şi Roman Cotoşmanu născut în 1935 şi care nu mai este astăzi în viaţă. „Deşi cei doi nu s-au cunoscut, există un dialog între arta lor. Şi colecţionarii cumpără pentru acest dialog între artişti, între generaţii, mă refer la un dialog vizual, conceptual.“

Două lucrări de Roman Cotoşman din perioada anilor 1960 au ajuns după viennacontemporary la München într-o colecţie importantă, o lucrare de Roman Cotoşman a rămas în Viena, în timp ce cinci desene din anii ’70 ale aceluiaşi artist au mers în colecţia Şandor. „Două lucrări de Mircea Popescu printre care şi sculptura merg la un muzeu particular din Budapesta, iar o alta pleacă într-o foarte bună colecţie particulară la Washington, alături de mari maeştri ai artei contemporane. Alte două au ajuns la Zürich, în urma târgului.“

Colecţionari români sunt câţiva, dacă îi numeri pe degetele de la două mâini sunt mulţi, crede Andrei Jecza. Se referă la cei care au o strategie şi vor să construiască ceva. Un exemplu în acest sens este omul de afaceri timişorean Ovidiu Şandor, un pasionat de artă contemporană şi unul dintre colecţionarii locali care şi-a construit o direcţie în domeniu. El a lansat şi o serie de iniţiative precum bienala Art Encounters de la Timişoara.

„Cât despre galerii, se mai deschid, cum este cazul Muzeului de artă recentă din Bucureşti.“ Acesta din urmă este o iniţiativă a lui Roger Akoury, unul dintre fondatorii grupului farma A & D Pharma, vândut recent unui fond de investiţii pentru 350-400 de milioane de euro.

 

De amorul artei

Există şi iniţiative în domeniu care merg dincolo de marile oraşe ale ţării, iar un exemplu în acest sens este cel al Joanei Grevers care deţine galeria La Cetate din satul cu acelaşi nume de lângă Craiova. Ea s-a născut în România, însă în 1974 a plecat din ţară împreună cu familia, a emigrat în Germania. A revenit în România în 2004 din raţiuni familiale, iar patru ani mai târziu deschidea o galerie de artă pe Intrarea Armaşului din Bu­cureşti. Această galerie a fost închisă în 2017, de fapt este vorba de o relocare în localitatea Cetate de lângă Craiova, judeţul Dolj. Aceasta este prima galerie de artă din zona rurală a României după cum spune chiar Joana Grevers. Conacul de la Cetate era încă de acum un deceniu folosit ca spaţiu de rezidenţă pentru artişti, dar între timp a preluat şi „rolul“ galeriei din Capitală.

„Aici (în localitatea Cetate - n. red.) familia mea deţinea un conac pe care l-am recondiţionat şi pe care îl folosim astăzi atât ca galerie, cât şi ca spaţiu de rezidenţă pentru artişti.“

A adunat de-a lungul timpului 26 de lucrări şi 3 fresce mari la Cetate. Are un grup de bază de artişi, iar unii s-au repetat în aceşti ani. „Adunăm laolaltă atât români, cât şi artişti de afară pentru că este important să facă schimb de experienţă, de opinii. Invităm şi curatori de afară pentru discuţii, pentru a le da idei artiştilor. Dialogul este foarte important în artă.“

Artiştii vin la Cetate pentru o lună şi petrec timp împreună. În rest, spaţiul este folosit pentru vernisaje. Următoarea expoziţie solo, la primăvară, va fi a lui Ştefan Radu Creţu. Cele mai multe expoziţii de până acum i-au aparţi-nut românului Romulus Nuţiu.

Joana Grevers spune că a optat fie pentru români foarte bătrâni, axaţi pe artă abstractă - geometrică sau expresionistă, fie pe tineri sculptori.

„Am deschis acest spaţiu de rezidenţă pentru artişti acum un deceniu, în 2008, mai ales pentru sculptori. Când m-am întors în ţară, această proprietate era folosită în domeniul agricol, iar eu nu mi-am dorit să fac asta, aşa că am decis să o convertesc. Recunosc că m-a influenţat şi faptul că eu sunt şi istoric de artă, dar şi colecţionar.“

Familia sa a avut o afinitate pentru artă, aşa că a crescut înconjurată de frumos. Iniţial, ea a studiat medicina, iar a doua facultate a fost cea de artă. A făcut-o din plăcere, dar după aceea a absolvit şi un doctorat în domeniu, mai exact în zona de artă renascentistă şi barocă care era la momentul acela în prim-planul curriculelor. „De când m-am dedicat artei şi mai exact de când am revenit în România, am încheiat relaţia mea cu medicina.“ Între timp şi-a concentrat atenţia pe artă contemporană.

În afară de activitatea din România, ea are şi la München o galerie privată şi un spaţiu mare de depozitare.

Joana Grevers îşi aminteşte că atunci când s-a întors în România, în 2004, piaţa evolua bine, exista un dinamism dat de libertatea oamenilor, libertate pe care aceştia nu o aveau în momentul când ea a plecat din ţară. „În ultimii ani însă, situaţia s-a schimbat şi nu mai simt aceeaşi efervescenţă, mai ales în rândul tinerilor.“ Pe de altă parte, scena locală de artă este mult mai vizibilă în ultimii ani.

„Suntem vizitaţi de colecţionari, de curatorii muzeelor, mergem la târguri. La Viena suntem deja a cincea oară şi este bine de fiecare dată.“ Colecţionari români nu prea sunt la târg, dar un motiv poate fi şi faptul că ei preferă să cumpere direct de la artişti.

 

Arta trebuie să mişte conştiinţe

Nu toţi galeriştii au crescut înconjuraţi de artă sau au ştiut de la început că vor să facă ceva în domeniu. Un exemplu este George Pleşu, proprietarul galeriei ieşene Borderline Art Space. El a studiat Finanţe-Bănci pentru că se visa broker la bursă. În 2003-2004 a plecat la un MBA în Belgia, iar la întoarcere a început să lucreze alături de tatăl său într-o firmă de proiectare. Ulterior, şi-a deschis propria firmă de IT.

„Deşi financiar lucrurile arătau bine, nu eram împlinit din punct de vedere spiritual, aşa că în septembrie 2010 am dat în sesiunea a doua de admitere la Istoria şi Teoria Artei.“ Îi plăcea arta, mergea la muzeee şi expoziţii de fiecare dată când avea ocazia, doar că ceea ce ştia şi aprecia el era artă clasică şi modernă. Odată cu facultatea a prins şi gustul artei contemporane.

„Îmi amintesc şi acum un moment care consider ca m-a marcat. Era 2010 şi eram la un training de business în Japonia - înainte chiar să încep facultatea de Istoria şi Teoria Artei. După câteva zile în Tokyo, am mers în Kyoto, iar la hotelul unde eram cazat mi-au dat un ziar.“ Era International Herald Tribune. La pagina de cultură era un interviu cu un dealer de artă din Belgia care spunea „Ce privilegiat mă simt că sunt înconjurat de obiecte frumoase, de oameni interesanţi şi fac şi ceea ce îmi place.“ „Acela a fost un moment când în mintea mea s-a sădit ideea de a face ceva în domeniul artistic.“

A făcut apoi un master în Management Cultural la Barcelona şi parte din program erau 250 de ore de voluntariat la o instituţie de cultură, iar el a ales Galeria Senda, una dintre cele mai bine cotate galerii de artă contemporană din Barcelona, după cum spune galeristul român. Planurile lui George Pleşu nu s-au oprit însă la galeria proprie sau master, acum este în anul şase la Doctorat la Uni­versitatea de Arte George Enescu din Iaşi. Lucrarea sa se numeşte „Influenţa noilor tehnologii asupra rolului social şi estetic al muzeelor de artă“.

În timpul doctoratului a ajuns să şi predea - anul acesta pentru prima dată - la Universitatea de Arte din Iaşi, iar timp de trei ani la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi a ţinut un curs de management al instituţiilor culturale.

„Am trecut prin toate etapele - pasionat, student, om din domeniu şi acum profesor pentru alţii“, îşi sumarizează George Pleşu călătoria în lumea artei.

Era 2012 anul când s-a întors din Barcelona, dar abia în 2015 a deschis galeria deoarece aceasta este amplasată la demisolul casei în care locuieşte şi pe care a construit-o în acea perioadă.

Când a pus bazele galeriei Borderline Art Space, i-a avut drept colaboratori - şi încă îi are - pe cei care i-au fost profesori la facultate şi anume Cătălin Gheorghe şi Cristian Nae care astăzi îi sunt prieteni, fiind totodată unii dintre curatorii cu care lucrează constant.

„Scena românească de artă s-a schimbat mult, iar un exemplu în acest sens este chiar Iaşiul unde nu exista nicio galerie cu o programare strictă doar de artă contemporană. Noi am fost primii din Iaşi şi, din păcate, chiar din regiunea Moldovei.“ Acum doi ani el a organizat şi Noaptea Albă a Galeriilor la Iaşi, eveniment care a crescut constant.

În Iaşi există artişti foarte buni, cu participări internaţionale, dar nu există interfaţa, legătura, mai exact persoana sau instituţia care să facă medierea între publicul larg şi lumea artei, spune el. Artiştii pot fi foarte buni, dar nu au cunoştinţe de management şi marketing, iar arta în particular şi cultura în general trebuie să ajungă la un public cât mai larg pentru a-şi atinge misiunea şi pentru a fi relevante. „Publicul din Iaşi şi-a dorit să ia contact cu lumea artei, doar că lipsea o galerie care să îşi asume rolul de mediator. Noi am făcut asta.“

În România sunt 10-20 de galerii cu activitate constantă şi cu prezenţă la târgurile de artă, spune el. Pe lângă acestea, există mai multe Artist Run Spaces, mai ales în Bucureşti şi Cluj-Napoca.

Şi pentru Borderline Art Space anul acesta a marcat prima prezenţă la viennacontemporary, unde galeria a expus trei artişti - Gregor Eldarb, Dan Acostioaei şi Iosif Kiraly. Târgurile de artă sunt dificile pentru galerii tinere, ele fiind chemate să asigure mai degrabă latura exotică, de explorare şi descoperire a unor noi artişti, explică galeristul român. „Văd că vine multă lume care se uită ca la muzeu. Sunt puţini curatori, puţini oameni din instituţii, câţiva colecţionari. Puţină vânzare.“

Operele galeriei ieşene au fost vizitate la Viena de un singur colecţionar român. Sau cel puţin unul singur s-a prezentat. A mai fost un altul născut în România, dar care nu mai locuieşte în ţară. „Pe piaţa locală cred că poţi număra pe degetele de la o mână colecţionarii de artă contemporană serioşi, cu o strategie coerentă“, adaugă George Pleşu.

În acest context, din punct de vedere financiar, sunt puţine galerii din România care trăiesc doar din vânzarea pe piaţa internă. „Eu la rândul meu, vreau un program coerent, internaţional, dat fiind că focusul meu momentan este doar pe piaţa de artă.“

În primul an al galeriei au fost expuşi, în mod deliberat, în special artişti români şi doar câteva opere internaţionale, pe când acum ponderea este undeva în jur de 50-50%.

„Unul dintre scopurile mele este însă acela de a promova arta ieşeană.“ De-a lungul anilor, George Pleşu a organizat expoziţii ale absolvenţilor din ţară şi Republica Moldova, dar anul acesta şi-a concentrat atenţia pe absolvenţii de la Iaşi, pentru care a făcut o expoziţie de tip Graduation Show. La nivel mondial, de la astfel de expoziţii, curatorii selectează artiştii, iar ele sunt importante mai ales că dintre absolvenţi sunt puţini cei care rămân în lumea artei pentru că nu văd perspective.

Primul artist pe care l-a expus îi este şi prieten, este vorba de Cătălin Rulea, solistul de la Toulouse Lautrec. „Încă dinainte de a face galeria i-am spus că dacă vreodată voi face acest pas, el va fi primul artist invitat. Acum se pregăteşte de cea de-a treia expoziţie. Chiar dacă e un prieten, este şi un artist vizual interesant.“

George Pleşu organizează şi expoziţii cu caracter experimental sau critic. „E o libertate la care ţin. Sunt lucrări în care cred, dar care nu au deloc un caracter comercial.“

Arta, spune el, trebuie să mişte conştiinţe, nu este doar o formă de escapism. Dincolo de caracterul ei potenţial decorativ, arta bună este de multe ori incomodă. „Asta e plusvaloarea ei, este menită să te pună pe gânduri, să te facă să vrei să schimbi ceva.“