Anglia îl are pe Banksy. Un artist stradal anonim, ale cărui mesaje cu subînţeles combinate cu graffiti au devenit celebre peste tot în lume. El nu este singurul artist de gen, însă este cu siguranţă cel mai cunoscut din Europa şi chiar de la nivel mondial. Arta stradală sub forma graffiti-urilor şi a picturilor murale s-a răspândit treptat şi în România, transformând oraşele, clădirile, zidurile în galerii ambulante. De la modul preferat de exprimare al rebelilor, desenele murale au devenit o artă în sine. Încotro merge ea?
În 2019, Bacăul a devenit oraşul din Europa cu cele mai multe picturi murale care purifică aerul. Cum anume? Lucrările au fost realizate folosindu-se un tip special de vopsea, care transformă substanţele poluante din aer, precum oxizii de azot şi de sulf, în nitraţi şi nitriţi inofensivi, care sunt depozitaţi pe suprafaţa vopsită până când sunt eliminaţi de apa de ploaie sau de umiditatea din aer. Printre autorii lucrărilor, se numără şi Obie Platon, un artist cu peste douăzeci de ani de experienţă în arta murală.
„E greu, după douăzeci de ani de street-art (artă stradală - n. red.), să mai poţi fi provocat de ceva. Aveam în cap de ceva timp provocarea de a realiza un mural pentru nevăzători“, spune Obie Platon.
În Bacău, el a semnat lucrarea „Intuiţia“, realizată în colaborare cu mai multe ONG-uri locale, prima pictură murală de mari dimensiuni dedicată persoanelor cu deficienţe de vedere şi tradusă în limbaj Braille. Lucrarea se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi şi are capacitatea de a filtra aerul asemenea unei păduri de copaci de aceeaşi mărime, potrivit organizatorilor proiectului ZidART.
Obie Platon face atât lucrări murale, cât şi picturi pe pânză sau chiar sculpturi şi instalaţii. Forma pe care o ia arta lui depinde de mesajul pe care vrea să-l transmită. A participat până acum la expoziţii, festivaluri şi proiecte de artă murală în oraşe ca Bucureşti, Hamburg, Shanghai sau Budapesta, iar unele dintre lucrările sale au fost licitate la casa de licitaţii Artmark. În 2013, a colaborat cu Roger Waters pentru concertul pe care fostul membru Pink Floyd l-a avut la Bucureşti, în cadrul turneului The Wall.
„Instrumentul principal care stă la baza stilului meu este sprayul. Odată cu evoluţia tehnologiei şi cu schimbările politice s-a format acest curent artistic. Pe lângă ulei pe pânză şi sprayuri, mă joc cu multe tehnici cu scopul de a obţine noi experienţe vizuale.“
De unde vine inspiraţia? De oriunde. Din societatea de azi care naşte permanent noi situaţii şi teme ca urmare a implicaţiilor politice, tehnologice, religioase, sexuale, de orice tip. Perseverenţa caracterizează ultimele două decenii din viaţa artistică a lui Obie Platon, iar recent, tocmai ca urmare a consecvenţei, o expoziţie întreagă semnată de el s-a vândut cu peste 400.000 de euro.
„Unul dintre principiile mele este că, atunci când mi se propune un proiect de către un client, el este conştient de potenţialul meu creativ, lăsându-mi mână liberă. De obicei, nu accept teme care sunt în neconcordanţă cu ceea ce reprezint“, spune Obie Platon.
Tot el este de părere că Bucureştiul are acum un mare potenţial de a deveni un muzeu în aer liber, în condiţiile în care există foarte multe clădiri care au nevoie de regenerare - unele nu la interior, ci mai mult la exterior. Totul trebuie făcut însă organizat, pentru a distinge arta murală de graffiti-urile clasice care împânzesc dintotdeauna blocurile cenuşii.
„Street-art-ul se studiază, în anumite ţări, în şcolile de artă şi este perceput ca un curent artistic. Consider că fenomenul este într-o continuă ascensiune. Ceea ce ne diferenţiază de pictura de şevalet este provocarea contextului urban, contactul oamenilor de rând cu arta, scopul de a lărgi orizonturi şi suprafeţe neconvenţionale pe care le transformăm în muzee în aer liber“, spune Obie Platon.
Inversiunea simţurilor
În partea ţării opusă Bacăului, mai exact la Timişoara, la sfârşitul lunii august 2019 îşi deschidea oficial porţile proiectul imobiliar Iulius Town, un complex format din mall şi birouri, dezvoltat de omul de afaceri Iulian Dascălu şi de fondul de investiţii Aterburry Europe. Proiectul integrează şi un pasaj auto, unde, de o parte şi de alta, dintr-un capăt în celălalt, zidurile sunt „tapetate“ cu lucrări de artă stradală, semnate de autori din toată lumea.
„Pereţii pasajului auto, care leagă Bulevardul Antenei de Piaţa Consiliului Europei, au fost îmbrăcaţi în desene suprarealiste, personaje fantastice, forme şi simboluri, umbre şi penumbre. Aproximativ 30 de grafferi - din Argentina, Venezuela, Peru, Brazilia, Mexic, Spania, Italia, Republica Moldova şi România - au răspuns provocării de a personaliza «şevaletul» subteran de peste 2.000 de metri pătraţi şi şi-au lăsat imaginaţia să se exprime şi să surprindă“, spun oficialii dezvoltatorilor Iulius Town.
Aşa au ajuns, pe pereţii pasajului, să se înşire, colorate, planete, roboţi, peisaje urbane reinterpretate, figuri geometrice, flori, decoruri diverse şi alte elemente din realitatea contemporană.
Flaviu Rouă (sub pseudonimul Jones) şi Laurenţiu Alexandrescu (Irlo) şi sunt doar doi dintre artiştii care au lucrat la amenajarea pasajului din Timişoara.
„Prima sursă de iniţiere către graffiti a fost în urmă cu 20 de ani. Văzusem pe cineva care «mâzgălea» o uşă cu un marker negru, avea multă cursivitate şi fluiditate în gestică, iar eu devenisem atât de curios încât am început să cercetez. Încet-încet, am descoperit tainele“, povesteşte Flaviu Rouă, de profesie grafician, dacă ar fi să ne luăm după ce scrie pe diploma de licenţă.
Lucrează cu mai multe tehnici, folosindu-se de spray, de pensulă pe orice suprafaţă, de grafit sau cărbune şi stăpâneşte chiar şi tehnica de tatuare.
„Suprafaţa dictează mărimea şi compoziţia, consumul de materiale şi durata lucrării. Am avut lucrări care au durat trei zile, pe suprafeţe de 50 de metri pătraţi. Altele pot dura până la două săptămâni, dacă au câteva sute de metri pătraţi.“
Problema pe care o vede el la nivelul artei stradale din România de astăzi este mulţimea de prejudecăţi cu care publicul priveşte spre astfel de lucrări. Puţini sunt cei care înţeleg că e vorba despre un job de artist „cu normă întreagă“, chiar dacă suportul pe care el se exprimă sunt blocurile trecute - sau nu - de prima tinereţe.
„Un «next level» (următorul nivel - n. trad.) în arta stradală probabil ar fi suprapunerea tehnologiei cu arta. Mă refer aici la holograme sau la picturi de mari dimensiuni, poate ceva de neconceput, astfel încât să acopere cerul. Sau, de ce nu, o inversare a simţurilor. Să poţi picta sunete sau gust“, spune Flaviu Rouă.
Un bulgăre care creşte
La proiectul din Timişoara a lucrat şi Laurenţiu Alexandrescu, sub numele său de artist - Irlo. Povestea lui?
„Desenam de mic, dar prin ’97 am început să fac graffiti. Aveam 12 ani şi eram la Bistriţa, unde existau pe atunci câţiva băieţi mai mari decât mine care desenau prin oraş şi mă fascina activitatea lor. Am găsit nişte tuburi (de spray - n. red.) în podul unui prieten care avea neamuri în Germania şi am început să mâzgălim. Prin liceu, am renunţat la lettering (procesul de scriere într-un mod individual a literelor, specific domeniului
graffiti - n. red.) şi am început să fac lucrări mai spre street art şi mână liberă“, povesteşte Laurenţiu Alexandrescu.
Peste câţiva ani, a făcut şi prima pictură murală în Bucureşti, unde a început să înveţe într-un ritm mai accelerat şi să cunoască artişti pe care îi admira. Aşa a ajuns să-şi ancoreze tot mai mult lucrările în lumea urbană. A ajuns să deseneze nu doar pe pereţii şcolilor şi ai altor clădiri publice, ci şi pe avioane, trenuri, tramvaie, maşini, buldozere. „Ideile pot veni de peste tot: din specificul zonei, de la numele străzii, de la o poveste spusă de un om al locului sau de la discuţiile cu colegii artişti atunci când pictăm împreună. În cazul pereţilor se întâmplă aşa. La tablouri e diferit. Acolo mă joc mai fantezist cu teme spirituale, ezoterice, pe care aş vrea să le pun în lumină. Am o mare pasiune pentru studiul religiilor şi al istoriei şi îmi place să cred că arta poate ajuta în dezvoltarea cunoaşterii.“
De dezvoltat s-a dezvoltat mult însuşi domeniul artei urbane, existând chiar topuri ale celor mai buni, mai cunoscuţi, mai populari artişti stradali. Există locuri ca Wynwood, în Miami, care au devenit un fel de Mecca al artiştilor de profil. Wynwood este cunoscut tocmai pentru numeroasele picturi murale care împânzesc oraşul, lucrări semnate de cei mai renumiţi specialişti în domeniu.
„Acum 10-15 ani, nu se credea că ar putea să se ajungă aici. Arta rebelă a golanilor şi a străzii să ajungă recunoscută şi expusă în mari galerii şi muzee - era aproape de neconceput. Azi, există artişti care au ajuns să vândă lucrări la preţuri halucinante şi, în scurt timp, au devenit de talia artiştilor mari ai artei contemporane. Banksy cred că spune tot.“
Curentul a ajuns mai greu în România, dar ce e important este că a ajuns. Şi chiar dacă cererea este încă mică pentru câţi oameni talentaţi există, potenţialul rămâne. Dacă ne gândim mai bine, cui îi strică o pată în plus de culoare în oraşele tot mai gri şi sufocate de trafic, aglomeraţie, poluare?
