O „bandă“ de artişti a decis să-şi împrumute talentele şi în scopuri care ţin de designul interior, astfel că ilustraţiile lor pot oricând să facă dintr-un banal zid alb cel mai interesant spaţiu dintr-o încăpere. Şi nu, nu ne referim aici la săli de galerii sau de muzee, ci la case sau cafenele.
„Desenez de când am putut ţine un creion în mână. Ai mei m-au lăsat să fac asta nu doar pe hârtie, dar şi pe pereţi sau uşi, la grădiniţă fiind deja convinsă că voi fi pictoriţă. Între timp, am decis în familie să fim un pic mai pragmatici şi, deşi am urmat un liceu de artă, am continuat cu Facultatea de arhitectură de interior“, spune Ana Bănică, ilustrator, dar care în 2009 a lansat atelierul de autocolante decorative de perete Cai Verzi pe Pereţi.
Decizia de a-şi face propriul business a venit în contextul în care primul job în domeniul ales nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor creative. Misiunea nu a fost însă deloc uşoară.
„A fost un parcurs dificil la început, din lipsa de cunoştinţe de afaceri şi mai ales din lipsa banilor. Însă a fost experienţa cea mai educativă, care m-a ajutat să mă redescopăr şi să învăţ enorm în multe domenii, de la management şi relaţii cu publicul până la producţie. Astfel desenul a reapărut în viaţa mea.“
Autocolantele Anei Bănică surprind prin doza de umor pe care o aduc într-o încăpere, astfel că brandul în sine a dezvoltat pe durata celor 10 ani de viaţă o aură simpatică, o identitate uşor recognoscibilă.
„Aceşti aproape 10 ani în care am creat modele minimaliste, însă expresive şi haioase pentru Cai Verzi pe Pereţi, au o influenţă foarte puternică asupra felului în care abordez acum ilustraţia. Cu ilustraţia cochetez tot din copilărie când petreceam ore în şir holbându-mă la cărţile ilustrate de poveşti.“
Ideea de a porni primul business cu autocolante a rezultat dintr-o provocare legată de primul job şi anume că de multe ori, în amenajările interioare, soluţiile disponibile nu erau pe placul ei.
„Acest lucru se întâmpla în 2009 şi nu ştiam la momentul respectiv ce ne aşteaptă (pe ea şi pe partenera ei, Bianca Bărbieru, care ulterior s-a retras din afacere - n.red.), nu ne dădeam seama că punem bazele unei mici afaceri şi ce presupune asta.“
Au pornit cu entuziasm şi imaginaţie, fără capital, fără experienţă, însă cu mult sprijin din partea prietenilor, sprijin care a constat în multe încurajări, recomandări şi un cutter-plotter mic. „Încet-încet am creat o piaţă în jurul micului nostru atelier şi am aflat că deciziile îndrăzneţe sunt cheia succesului atunci când nu ai capital de investiţie.“
Prima decizie curajoasă a fost chiar numele atelierului, Cai Verzi pe Pereţi.
„Este uşor de reţinut, amuzant şi completat de logo, trei cai graşi cu picioare scurte, cred că spune tot despre stilul jucăuş pe care îl abordăm în crearea modelelor de autocolante.“
Autocolantele sunt unice, create şi produse în România, după cum scrie chiar pe cutia în care vin. Fiecare model îşi are începutul într-un caiet de schiţe. Inspiraţia vine de peste tot: din natură, de la pisicile casei, prieteni, întâmplări, uneori de la clienţi. Schiţele selectate vor fi vectorizate şi adaptate pentru a se încadra cât mai economic pe material.
Mai departe, spune Ana Bănică, modelul se va decupa la cutter-plotter-ul din atelier, un fel de imprimantă zgomotoasă care taie materialul după conturul vector. Urmează partea manuală de producţie, scoaterea surplusului de material şi colajul de culori, apoi aplicarea pe folia de transfer.
„Materialul este făcut special pentru pereţii vopsiţi cu lavabilă, este elastic, se va mula pe asperităţile pereţilor şi are un adeziv mai slab ca să nu smulgă vopseaua în eventualitatea îndepărtării acestuia de pe perete. Rezistă bine în timp şi la o revopsire se poate şterge cu o cârpă uscată de surplusul de lavabilă.“
Astfel, în funcţie de inspiraţie, zidurile albe pot fi populate de fel şi fel de creaturi sau de plante. Mai mult, autocolantele au şi alte funcţii, dincolo de cele decorative.
„Un exemplu este autocolantul tip tablă de scris, un autocolant mai gros pe care se poate scrie cu creta. Apoi mai e autocolantul fotoluminiscent. Avem nişte modele memento pentru a nu uita lumina aprinsă, dar care semnalizează întrerupătorul şi pe întuneric, şi ar mai fi modelele metru pentru copii. Aceastea din urmă sunt nişte autocolante cu diverse forme - girafă, turn cu prinţesă, zbor în balon - marcate în centimetri care să ţină locul tocului de uşă scris cu pixul din copilăria mea.“
Alegerea nu este foarte complicată pentru că de obicei autocolantele nu sunt excesiv de colorate, accentul fiind pus pe formă şi tematică.
„Peretele trebuie să fie vopsit cu lavabilă normală, nu cu var sau lavabile speciale (care nu au aderenţă) şi e important ca peretele să fie bine uscat după vopsire.“ Instrucţiunile acestea şi cele de montaj apar sub fiecare produs pe site, dar şi pe cutii. Autocolantele pot fi lipite şi pe electrocasnice mari, însă cu mai multă atenţie ca să nu facă bule de aer din pricina suprafeţelor lucioase.
În plus, o astfel de idee decorativă vine la pachet şi cu multă libertate.
„Un autocolant, fiind ca un desen pe perete, e foarte diferit de un tablou. E mai aproape de conceptul de tapet. Un tablou se va aşeza mereu cu grijă şi în jurul lui se va crea o anume atmosferă pentru a-l pune în evidenţă. Autocolantele, în schimb, sunt o soluţie mai jucăuşă, menită să completeze un spaţiu, nu le văd ca pe un obiect de prim interes.“
Nu doar pentru designul interior al caselor astfel de soluţii devin tot mai populare, dar şi zona de HoReCa începe să aprecieze ilustraţia murală de mari dimensiuni. Saddo, pe numele lui Raul Oprea, este unul dintre cei mai interesanţi artişti contemporani, prin amprenta stilistică, dar şi prin multitudinea de suprafeţe de lucru pe care le explorează.
De la picturi pe pânză pentru galerii, până la murale de mari dimensiuni sau ilustraţii pentru diferite proiecte, Saddo le-a cam făcut pe toate. Subiectele lui au ceva de basm, de natură exotică, dar la o privire mai atentă este vizibilă şi doza de underground. Astfel, o parte dintre ilustraţiile lui fac acum atmosferă în baruri. Saddo nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei pentru mai multe detalii, dar un lucru este destul de clar.
Aşa cum un graffiti bun transformă atmosfera unui cartier întreg, o ilustraţie de mari dimensiuni într-o cameră simplă împrospătează deodată personalitatea locului. Iar partea cea mai bună este că aşa cum graffiti-ul se schimbă în funcţie de dispoziţia urbană, la fel zidul alb poate deveni cea mai mare suprafaţă de a oglindi schimbările dintr-un interior.
Spor la joacă!
