După Afaceri

Cum arată Bucureştiul văzut prin ochii lui Steven van Groningen, preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank, care locuieşte în România din 2001: Un oraş al surprizelor, adesea subestimat. Care sunt locurile preferate ale bancherului în Capitală?

15 oct 2020 1584 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Steven van Groningen este olandez, dar după aproape două decenii în care a trăit în Bucureşti este clar şi român. De altfel, România este singura ţară unde el deţine o casă, iar Capitala este singurul oraş pe care îl numeşte acasă. Îl mai alintă şi „oraşul meu”.

Locuieşte în România din 2001, iar un an mai târziu a preluat conducerea Raiffeisen Bank, imediat după achiziţia de către austrieci a Băncii Agricole. Este astfel unul dintre cei mai longevivi bancheri de pe piaţa românească.

Steven van Groningen a absolvit Universitatea Leiden din Olanda, cu specializare în drept comercial, după care s-a reorientat spre banking, având ocazia să cunoască din interiorul ABN Amro criza financiară din Rusia anilor í90. A coordonat pentru ABN Amro lansarea activităţii băncii în România, apoi a preluat conducerea Raiffeisen Bank România.

 

Care a fost prima dvs legatură cu România? Dar cu Bucureştiul? Care a fost prima impresie pe care v-a lăsat-o oraşul când aţi venit aici?

Istoria mea cu România a început atunci când am întâlnit-o pe Valeria, soţia mea, în vara anului 1982. După ce am cunoscut-o am început să învăţ limba română, că să putem comunica mai uşor, iar în 1985 am venit în România să obţinem aprobarea să ne căsătorim. Era în timpul regimului Ceauşescu şi asta nu era deloc un lucru uşor.

A trebuit să stau în România, la Arad, aproape şapte luni, ca să aşteptăm să ne putem căsători legal, iar Valeria să mă poată urma în Olanda. Atunci, în România era întuneric şi frig şi, locuind şapte luni aici, mi-am dat seama cât de greu şi diferit se trăia.

În Bucureşti am ajuns tot în acea perioadă. Era un oraş gri, cu oamenii necăjiţi, întunecat şi înfrigurat, dar se construiau metroul şi Casa Poporului!

De la început însă, mi-au plăcut oamenii din România. Erau deschişi şi bine educaţi, vorbeau limbi străine şi erau curioşi despre cum se trăia dincolo de graniţe. Odată cu Valeria, am început să iubesc şi România.

Iată că viaţa ne-a adus aici şi din 2001 ne-am mutat la Bucureşti, iar acum aici e unicul loc de pe pământ în care am casa mea. Ne place la Bucureşti şi

ne-am crescut copiii aici. E un loc în care noi ca familie ne simţim bine şi eu am un job care mi-a oferit şi îmi oferă în fiecare zi satisfacţii şi provocări.

 

Care consideraţi că este principala schimbare/principalele schimbări ce s-a(u) petrecut în oraş, în România în general, de atunci?

În aceşti 30 de ani de când a căzut regimul Ceauşescu lucrurile s-au schimbat extrem de mult în Bucureşti, dar şi în România. Nu există comparaţie cu ce era acum câteva zeci de ani. V-aş spune că

s-a schimbat mult şi nu numai în bine. Dacă ne gândim la trafic, orice bucureştean e afectat de asta. Pe de altă parte, dacă ne gândim la ce oferă oraşul ca viaţă culturală şi socială, suntem foarte bine situaţi. Deschiderea şi transformările sunt enorme şi pot fi sesizate uşor: oamenii aleargă în parc, merg cu bicicleta prin oraş, multe clădiri noi şi moderne s-au construit, unele clădiri vechi au fost renovate etc. Un loc se schimbă dacă oamenii fac lucruri să-l schimbe şi fiecare dintre noi poate face câte ceva.  

Trebuie însă să admintem că ritmul şi amplitudinea schimbă-rilor sunt departe de ce ar fi putut şi ar fi trebuit să fie. Am mai spus asta, dar o repet. Într-un vis frumos (pe care îl am uneori), mi-ar plăcea să văd că România îşi ocupă locul de drept în Europa, dacă ne gândim la potenţialul său: să fie cel puţin în primele 10 economii din Uniu-nea Europeană pentru că suntem a 7-a ţară ca populaţie şi suprafaţă. Noi acum cred că suntem pe poziţia a 17-a ca economie, dacă ţinem cont de valoarea nominală a PIB-ului. Acest lucru este posibil doar dacă potenţialul de dezvoltare al ţării este exploatat corespunzător. Asta înseamnă ca resursele şi atenţia să fie cu precădere orientate către trei piloni care pot aduce creştere economică: infrastructură, capital uman şi eficienţă. Aceştia sunt pilonii care contează şi în administrarea unei capitale. Trendul pe care l-am avut în ultimii 30 de ani nu e unul care să ne mulţumească şi e clar că putem face mai mult. Totul por-neşte însă de la nivelul de am-biţie pe care ni-l fixăm. Sper să putem vorbi în 2030 de o capitală dezvoltată şi avansată tehnologic, cu o infrastructură modernă şi un nivel de trai comparabil cu cel din alte oraşe mari europene.   

 

Care este locul dvs preferat din Bucureşti şi de ce?

Fără îndoială, Ateneul Român. Îmi plac serile cu muzică clasică de calitate, iar Ateneul Român ni le oferă din plin. Îmi place când avem Festivalul Enescu în oraş pentru că parcă toţi oamenii de pe stradă împrumută din frumuseţea şi puritatea muzicii clasice. E un sentiment special. Un alt loc preferat este parcul Herăstrău pentru că pot alerga şi pot merge cu bicicleta acolo, sportul fiind foarte important pentru mine. Îmi place să beau în oraş o cafea cu soţia mea, în câte-o dimineaţă de duminică. Sunt multe locuri şi lucruri care îmi plac în Bucureşti.

 

Dezvăluiţi-ne o descoperire recentă din oraş.

Am redescoperit plăcerea de a ne plimba prin cartier sau prin oraş pe jos.

 

Cum arată, pe scurt, un weekend pe care îl petreceţi în Capitală? Care sunt locurile frecventate, activităţile preferate?

Îmi place să fiu acasă. Întotdeauna este ceva de făcut prin casă sau de lucru în grădină. Nu trece un weekend în oraş fără sport, alerg în jur de 10 km, în parcul Herăstrău, şi nici fără un eveniment cultural seara - un concert sau o piesă de teatru.

 

Dacă un prieten sau o rudă din străinătate ajunge în Bucureşti, unde îl duceţi?

Facem o plimbare lungă prin oraş. Începem de acasă până în centrul vechi, unde bem o cafea sau mâncăm ceva într-un loc pe care îl găsim interesant. Mergând pe jos, e cel mai bun mod de a descoperi oraşul.

 

Ce-i lipseşte astăzi Bucureştiului?

Respect pentru oraş şi reguli. Traficul intens şi lipsa locurilor de parcare sunt problemele fiecărui oraş mare. Soluţii bineînţeles că există, dar se pare că nu suntem în stare să decidem: oraşul e pentru oameni sau pentru maşini?

 

În încheiere, cum aţi descrie oraşul într-o frază sau într-un cuvânt.

Un oraş al contradicţiilor, care are multe de oferit, dar şi probleme de rezolvat. Un oraş al surprizelor, adesea subestimat. Este oraşul meu.