1. După achiziţia Tazz, Wolt a intrat pe piaţa din România cu o bază solidă. Care au fost priorităţile în procesul de integrare a celor două platforme, în timp ce aţi construit o experienţă Wolt unică pentru utilizatorii români?
Achiziţia Tazz nu ne-a oferit doar un punct de plecare în România, ci un start accelerat, care a depăşit chiar şi cele mai optimiste estimări. Am intrat pe piaţă cu o bază solidă de clienţi, parteneriate puternice alături de comercianţi şi o echipă extrem de talentată, deja prezentă local.
Şi nu am venit aici să ne conformăm, ci să ridicăm ştacheta. Prima noastră mişcare? O tranziţie lină, coerentă şi inteligentă. Clienţii şi partenerii beneficiază în continuare de serviciile în care au încredere, doar că acum cu toată forţa tehnologiei, logisticii şi experienţei Wolt în spate. Nu este doar o schimbare de logo, aducem tot ce are Wolt mai bun: aplicaţia iubită de utilizatori, livrări care funcţionează impecabil şi sisteme gândite pentru scalare.
Dar integrarea nu înseamnă globalizare în detrimentul specificului local. Înseamnă să creăm ceva care poartă amprenta Wolt, dar este şi cu adevărat românesc. Sau, cum ne place nouă să spunem: acolo unde forţa globală întâlneşte cunoaşterea locală. Aşa construim o platformă care nu este doar de încredere, ci esenţială – pentru clienţi, curieri şi comercianţi din toată ţara.
2. România este o piaţă în creştere rapidă, dar extrem de competitivă. În acest context, care este planul Wolt pentru a se diferenţia şi a câştiga loialitatea utilizatorilor?
România nu este doar dinamică, este o piaţă dură. Şi exact de aceea suntem aici. Planul nostru de a ne diferenţia? Simplu: calitate, diversitate şi accesibilitate. O livrare rapidă nu mai este suficientă. Oamenii îşi doresc un serviciu care funcţionează impecabil de fiecare dată, cu o experienţă fluidă şi opţiuni reale.
Ca să atingem acest obiectiv şi în România, extindem portofoliul de restaurante, dar, în acelaşi timp, mizăm puternic pe retail şi livrarea de produse alimentare. Pentru că Wolt nu este doar despre cină – este pentru orice ai nevoie, în orice moment al zilei.
Dar să fim clari: tehnologia, de una singură, nu va câştiga inimile românilor. Ce credem că o va face? Parteneriatele reale. Ajutăm comercianţii locali să crească inteligent, să ajungă la noi clienţi şi să construiască un succes sustenabil. Le oferim curierilor flexibilitatea şi potenţialul de câştig pe care şi le doresc cu adevărat. Şi suntem prezenţi în comunităţi – cum a fost transformarea vechilor genţi Tazz în ghiozdane pentru şcoală – pentru că noi credem că impactul social trebuie să facă parte dintr-un model de business durabil.
Concluzia? Într-o piaţă atât de dinamică şi competitivă precum cea din România, nu suntem aici să ne conformăm. Am venit să creştem – cu o platformă care livrează pe toate planurile: mâncare, retail, responsabilitate şi relevanţă.
3. Într-o recentă acţiune socială, Wolt România a transformat vechile genţi de livrare Tazz în ghiozdane şi penare pentru copii, în loc să le arunce, transmiţând un mesaj puternic. Cât de important a fost nu doar să reciclaţi, ci şi să onoraţi moştenirea Tazz, în timp ce începeaţi acest nou capitol ca Wolt? Ce a însemnat acest proiect pentru voi?
Acest proiect nu reprezintă doar un gest frumos, este angajamentul nostru faţă de comunităţi. Când am trecut de la Tazz la Wolt, nu am vrut să dăm uitării trecutul. Am vrut să îl onorăm printr-o acţiune cu adevărat valoroasă. Aşa că am luat vechile genţi de livrare Tazz şi le-am dat o a doua viaţă, transformându-le în ghiozdane şi penare pentru copiii aflaţi în risc de abandon şcolar. A fost un gest care a îmbinat într-o singură acţiune sustenabilitatea, impactul social şi moştenirea unui brand atât de iubit de români. A fost modul nostru de a spune: ştim de unde venim şi ducem acea poveste mai departe, cu sens. Dar nu a fost doar un act simbolic. A arătat exact modul în care vrem să fim prezenţi în România: nu doar ca un brand tech, ci ca o parte activă a comunităţii.
Prin colaborarea cu World Vision România şi Atelierul de Pânză, am transformat o bornă atât de importantă pentru noi, precum rebranding-ul, într-un proiect cu impact real şi direct pentru oameni, oferind vechilor genţi de livrare un nou scop şi copiilor din România o şansă mai bună de a merge în continuare la şcoală.
Pentru noi, „a fi prezenţi” înseamnă mai mult decât livrare rapidă sau tehnologie avansată. Înseamnă să construim un business de succes, care nu doar câştigă, dar şi oferă ceva înapoi. Acesta este genul de prezenţă pe care o aducem în România – curajoasă, asumată şi angajată cu adevărat în a produce o schimbare reală.
		
		




                

