Viscri este, poate, cel mai cunoscut sat din Transilvania şi chiar din România. Şi nu degeaba. Într-o lume în care timpul înseamnă bani, iar tehnologia este la un pas de a permite călătoriile în viitor, în Viscri timpul s-a oprit în loc. Aici muzica este dată de natură sau de orga bisericii fortificate din sat. Iar conceptul de bio este la el acasă. Aceste argumente, alături de arhitectura specifică şi frumuseţea naturii, l-au convins pe Prinţul Charles să îşi cumpere o casă aici, în inima României. Nici lui Mihai Grigore şi soţiei sale Raluca nu le-a luat prea mult timp să se decidă să renunţe la viaţa de Bucureşti şi să se mute la Viscri. Mai exact, la Viscri 125.
„În urmă cu mai mult de zece ani lucram în Bucureşti, într-o firmă de consultanţă. În Viscri am ajuns din întâmplare. Noi căutam o casă săsească pe care să o salvăm, dar undeva pe lângă Făgăraş.“ Aşa îşi începe povestea Mihai Grigore.
Când au ajuns în Viscri şi-au dat imediat seama că era total diferit de celelalte sate săseşti. Era îngrijit, chiar dacă multe case aveau nevoie de reparaţii. „Nu existau termopane, nu era niciun acoperiş de tablă roşie sau vreo faţadă placată cu faianţă.“
Casa transformată astăzi în pensiunea Viscri 125 avea un anunţ în geam care anunţa că proprietarul caută cumpărător. S-au uitat iniţial doar prin gard, dar ceva i-a îndemnat să se intereseze. În două săptămâni deja o cumpăra-seră. Asta se întâmpla în 2006, iar de atunci pensiunea a devenit un reper în zonă, fiind vizitată anual de 1.000-2.000 de turişti români şi străini.
„Când am intrat noi în casă, aceasta nu mai fusese îngrijită de 12 ani.“ Cineva ţinuse vitele în curte, fără să facă măcar o dată curat în timpul acesta, îşi aminteşte antreprenorul. Urzicile aveau cam 2,5 metri înălţime astfel că nu puteai să treci de ele, iar curtea şi grajdurile erau pline de bălegar cam de un metru înălţime.
„Cu familia, prietenii şi câţiva vecini am curăţat grădina şi casa într-o săptămână, iar apoi am putut să venim să stăm aici în weekenduri şi în vacanţă.“
Pensiunea au făcut-o trei ani mai târziu şi toată construcţia a durat doar zece luni. Mihai Grigore şi soţia sa se mutaseră deja în Viscri, unde s-au ocupat îndeaproape ei înşişi de proiect. „Altfel nu ar fi ieşit aşa cum ne doream şi într-un timp atât de scurt.“
Mihai şi Raluca au lucrat timp de aproape zece ani în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Colliers International. După circa un deceniu de corporaţie au realizat că nu vor să facă asta tot restul vieţii, după cum spune chiar el.
Ideea de a se muta în Transilvania la Viscri şi de a deveni antreprenori le-a venit după ce au găsit casa din sat, pe care o luaseră iniţial pentru vacanţe.
„Am fost amândoi de acord că dacă nu facem asta acum, cât suntem tineri, mai târziu nu o să o mai facem. În momentul în care am aflat că o să avem un copil, ne-a fost evident că nu voiam să-l creştem în Bucureşti.“
Astăzi, ei împreună cu cei trei copii ai lor - Petru, Iosif şi Rada - locuiesc la Viscri, unde îşi primesc oaspeţii care vin din toate colţurile lumii. Primii vizitatori au sosit în 2011.
„Noi cazăm între 1.000 şi 2.000 de oaspeţi anual. La cetate (biserică - n.red.) ajung însă peste 30.000 de vizitatori anual şi câteva mii stau cu siguranţă în sat.“ Dintre cei care aleg să înnopteze la Viscri 125, aproape jumătate sunt străini. Ponderea lor a scăzut însă de la circa 80% în urmă cu şapte ani, pe măsură ce tot mai mulţi români aleg să viziteze frumuseţile locale. Majoritatea turiştilor vin din Marea Britanie, Germania, ţările scandinave şi SUA, dar sunt şi oaspeţi din Australia, Asia sau America de Sud, povesteşte Mihai Grigore.
Pensiunea Viscri 125 are opt camere, iar pentru grupurile mai mari proprietarii închiriază camere bune de la alte case din sat.
„Toate camerele noastre sunt gândite pentru familii, ca întreaga pensiune de altfel. În majoritatea camerelor pot sta comod doi adulţi şi doi copii.“
Pe lângă cazare însă, vizitatorii sunt ospătaţi, iar apoi le sunt oferite şi o serie de alte activităţi. Mâncarea, cred cei doi antreprenori, este foarte importantă, de aceea şi-au cultivat propria grădină în care cresc majoritatea legumelor de care au nevoie. Carnea şi lactatele sunt cumpărate din sat.
„Nu facem bucătărie gourmet, nu credem că asta aşteaptă oaspeţii care vin la noi. Nu avem în meniu nici mici sau ceafă de porc“, preparate „specifice“ pentru multe restaurante locale. Ei încearcă să folosească ingredientele locale în preparate simple, dar gustoase.
Fac spre exemplu sarmale, dar în frunze de kale sau mangold, din grădina proprie. Fac şi quiche-uri, dar cu slănină afumată şi cârnaţi de la porcii proprii.
„Mierea provine de la albinele tatălui meu, iar gemurile şi sucul de mere le facem tot noi.“
De altfel, Mihai Grigore împreună cu soţia sa Raluca organizează şi ateliere de gătit pentru cei care le trec pragul, alături de ateliere de fotografie sau cele dedicate copiilor. Mai mult, în sat se pot vizita meşteşugari tradiţionali, respectiv fierari, cărămidari sau apicultori.
„Există cai de călărie în sat şi se pot face plimbări cu căruţa. În plus, din Viscri porneşte cel mai lung traseu de biciclete prin natură, de peste 100 km, pe care însă, din păcate, Romsilva şi Ministerul Mediului vor să îl închidă.“ El spune însă că sunt oaspeţi care vin din Norvegia, Germania sau Marea Britanie ca să meargă cu bicicletele pe traseu. Există o cursă de biciclete în fiecare an, care atrage sute de participanţi din toată lumea, precum şi un maraton şi un ultramaraton între Viscri şi Sighişoara, şi acesta cu participare internaţională. Toate pe acest traseu.
„Zona asta, a satelor săseşti, e specială în ţară. Arhitectura e alta, istoria e alta, aparte, atât cea recentă, cât şi cea îndepărtată.“
În ultimul timp a devenit foarte interesantă pentru public, dar în urmă cu 11 ani, când au venit ei iniţial, era ca şi cum ai fi dat peste un ţinut nedescoperit încă, explică antreprenorul.
E o zonă care ar putea fi transformată într-o nouă Toscana, foarte uşor, adaugă el. Totuşi, problema infrastructurii rămâne. „Nu reuşim (autorităţile - n.red.) nici măcar să reparăm 6 km de drum de acces către Viscri, unul dintre primele locuri de vizitat în România în orice ghid turistic.“
Când vine vorba de investiţii, Mihai Grigore afirmă că, în urmă cu şapte ani, când au realizat cele opt camere şi şura, costurile au fost de circa 400.000 de euro.
O bună parte din muncă a fost însă făcută chiar de ei. Acestei sume iniţiale i s-au adăugat an de an alţi bani, ajungând în prezent la circa 600.000 de euro, potrivit estimărilor, iar planurile nu se opresc aici.
„Iarna aceasta vrem să construim un mic spa, un loc în care să te poţi relaxa după o tură cu bicicletele pe traseu. Sau să te ascunzi de copii, după caz.“
Mai mult, de câţiva ani, antreprenorii încearcă să construiască o parcare publică în sat deoarece turismul a crescut foarte mult în ultimii trei ani şi va continua să crească, „din păcate peste capacităţile satului“.
„Deşi facem eforturi pentru a evita transformarea zonei într-un nou Bran sau Şinea, e foarte complicat fără o reglementare cu cap din partea Ministerului Culturii şi a Ministerului Turismului, sau din partea autorităţilor locale.“ Mihai Grigore spune că în lipsa unor măsuri, turismul dezorganizat va distruge chiar lucrul pentru care oamenii vin în Viscri, una dintre „minunile“ aflate pe lista patrimoniului UNESCO.
„Noi le oferim oaspeţilor posibilitatea de a petrece câteva nopţi într-un sat tradiţional, departe de civilizaţie, dar bucurându-se de tot confortul unui hotel bun. În plus, avem trei copii ai noştri şi ştim că, deşi nu vor prea mulţi să recunoască, să mergi cu copiii în vacanţă nu e vacanţă, ci muncă şi stres.“
Aşa că, au gândit pensiunea pentru a fi cât mai potrivită pentru familii cu copii.
„E un loc în care îţi poţi lăsa copiii în siguranţă să se joace în pârâu în timp ce tu bei un ceai pe terasă.“
Casele şi şurile săseşti sunt perfecte pentru o transformare în pensiuni deoarece au spaţii mari, sunt vechi, sunt construite din materiale naturale, explică el.
„Noi ne-am folosit de aceste lucruri şi am renovat folosind în special lemn, piatră şi cărămidă, totul lucrat de meşteri, manual.“
Au păstrat formele şi dimensiunile originale ale clădirilor, chiar şi acolo unde nu le-au mai putut salva şi a trebuit reconstruite.
„Şi am salvat cât mai mult posibil din ce am găsit.“
Structura şurii, spre exemplu, are peste 150 de ani, iar cea mai veche inscripţie din casă este de la 1721. Au lucrat cu arhitecta Irina Băldescu, care s-a ocupat de restaurări în România, dar la un moment dat „a cedat şi a plecat undeva unde statul chiar vrea să salveze patrimoniul.“
Acum lucrează în Veneţia, la comisia de patrimoniu, „unde salvează palate pe banii statului.“
În România însă a restaurat altfel de perle arhitecturale, cum este şi Viscri 125.
