An de an, mai exact iarnă de iarnă, Viena se îmbracă în haine de sărbătoare. Şi nu mă refer aici la ţinutele aferente sărbătorilor de iarnă, petrecerilor de Crăciun şi Anul Nou, ci mă refer la cele pe care mii de doamne şi domni le poartă cu ocazia a circa 450 de baluri vieneze ce au loc anual în capitala Austriei. Această tradiţie, prea puţin cunoscută dincolo de graniţele ţării, datează de secole şi este dusă mai departe de cei care apreciază eleganţa şi graţia, muzica clasică şi dansul. Care este însă rolul unui asemenea bal şi cum se desfăşoară?
Până acum câteva săptămâni nu aş fi ştiut să răspund la această întrebare. Am avut însă ocazia să iau parte la unul dintre cele mai importante baluri din sezon - Kaffeesiederball, de la Palatul Hofburg, eveniment organizat de Asociaţia Cafenelelor Vieneze – şi să simt pentru o noapte cum trecutul şi viitorul stau împreună, la aceeaşi masă şi pe acelaşi ring de dans. Dar să încep cu începutul.
De existenţa balurilor vieneze eu am aflat pentru prima dată în copilărie, când am urmărit fascinată trilogia Sissi, cu actriţa Romy Schneider, peliculă care spune povestea împărătesei Elisabeta a Austriei. Scenele care înfăţişau balurile imperiale au fost memorabile, motiv pentru care, mulţi ani mai târziu, încă le văd vii, cu ochii minţii.
Am crezut însă că acest tip de eveniment fastuos este astăzi doar o amintire a acelor vremuri de demult. Oh, dar cât m-am înşelat!
Balurile vieneze îşi au originea în secolul al XVIII-lea, în perioada Imperiului Habsburgic, când aristocraţia organiza astfel de ceremonii la curtea imperială. După Congresul de la Viena (1814-1815), balurile şi-au deschis mai larg porţile, inclusiv către burghezie.
Mai mult, în secolul al XIX-lea, valsul vienez a devenit elementul definitoriu al acestor recepţii, tradiţie care continuă şi astăzi.
Sunt peste 450 de baluri care au loc anual la Viena, de regulă în ianuarie şi februarie, printre cele mai importante numărându-se Balul de la Opera de Stat, Balul Filarmonicii şi Kaffeesiederball sau Balul Cafegiilor. Recepţii mari şi cunoscute, precum Balul de Anul Nou (care, de regulă, deschide sezonul) şi Balul de la Opera de Stat (care îl închide) sunt cele care capătă cea mai mare vizibilitate, însă există multe alte evenimente mai intime, organizate unele chiar de cluburi private. Indiferent de amploare şi tematică, toate au aceleaşi elemente centrale – muzica şi dansul. Nu este însă vorba doar de muzică clasică sau de dansuri de salon, aşa cum s-ar putea crede la prima vedere. Nu, nu, deloc aşa. Dar ajung imediat şi acolo.
Spuneam mai sus că la jumătatea lunii februarie am avut şansa să trăiesc (nu, nu e un cuvânt folosit din greşeală) un bal vienez, Kaffeesiederball. Am primit invitaţia de la Julius Meinl, o afacere de familie cu o istorie de peste 160 de ani, un producător care este astăzi un adevărat ambasador al cafelei vieneze, pe care o trimite în 70 de ţări din lumea întreagă, inclusiv România. De fapt, România e una dintre cele mai importante pieţe.
Compania are o legătură strânsă şi de lungă durată cu Kaffeesiederball, fiind unul dintre partenerii de tradiţie ai acestui eveniment. De altfel, an de an, Julius Meinl lansează în ediţie limitată o ceaşcă pentru cafea dedicată evenimentului, designul fiind adaptat tematicii.
Ediţia din 2025 a balului, închinată aniversării de 200 de ani a compozitorului Johann Strauss II şi conceptului de Schanigarten (terasa cafenelei), a adus un omagiu primăverii, prin aranjamente florale spectaculoase şi prin spectacole artistice de excepţie. Ceaşca de colecţie a Julius Meinl are aşadar un design inspirat de acest sezon, cu un total de 12 culori folosite pentru a imagina petalele unei flori. Primăvara a sosit mai repede anul acesta la Viena.
Astfel, pentru o noapte, Palatul Hofburg, fosta reşedinţă imperială a dinastiei Habsburgice, a fost transformat în cea mai mare cafenea din lume. Organizat de Asociaţia Proprietarilor de Cafenele din Viena, acest eveniment anual, care atrage până la 3.600 de invitaţi din întreaga lume, a adus în prim-plan primăvara. În miez de iarnă.
Deşi afară temperatura din termometre scăzuse sub zero grade, la interior era vreme de rochie. Rochie de seară sau de bal. Una dintre regulile Kaffeesiederball – de la care nu prea există abatere – este ţinuta. Doamnele trebuie să poarte rochii care ating podeaua. Nu trebuie să fie vizibilă glezna! Domnii au de ales între frac şi costum cu papion.
Ah, şi era să uit, rochiile nu trebuie să fie albe, aceasta fiind (non)culoarea debutantelor. Pentru că, de fapt, acesta este elementul central al balului – debutul tinerelor în societate, debut marcat de dansul lor în faţa publicului.
Acest moment este precedat însă de o serie de alte momente artistice şi de socializare. Pentru invitaţii Julius Meinl, cea de-a 66-a ediţie a Kaffeesiederball s-a deschis cu tradiţionala recepţie din lounge-ul companiei, unde oaspeţii au testat cafeaua din gama The Original Bio Fairtrade, dar au degustat şi un cocktail pe bază de... aţi ghicit, cafea!
Această licoare supranumită al doilea aur negru al planetei este o parte esenţială a culturii şi a vieţii sociale din capitala austriacă, aşa un bal al cafegiilor, un bal închinat cafelei, nu este deloc surprinzător.
La orele 21:00 bătute fix, eram deja în sala mare a palatului, cu toţii aşezaţi cuminţi de-o parte şi de alta a încăperii, pe scaune sau în picioare, pentru deschiderea oficială a balului. Zeci, dacă nu chiar mai bine de 100 de debutante (nu am reuşit să le număr prea bine) au pornit alături de partenerii lor, în linii de câte patru, de la uşă către partea din faţă a salonului. Intrarea atent coordonată s-a făcut într-un pas de dans discret, cu mişcări delicate. Pe fundal se auzea muzica, discretă şi ea.
Odată ajunşi în faţa publicului, dansatorii s-au despărţit pe perechi şi s-au aşezat la rândul lor de-a stânga şi de-a dreapta sălii, permiţând astfel intrarea organizatorilor, proprietarii de cafenele din Viena, care au fost poziţionaţi strategic într-unul dintre capetele încăperii.
Au urmat un spectacol de balet şi un scurt concert de operă, timp în care emoţiile au tot crescut, debutantele simţind că se apropie momentul lor. Iar când acesta a sosit, a părut desprins din filmele cu Sissi. Emoţiile au fost date uitării, iar dansatorii au început să se mişte ritmic şi perfect coordonat. Nu ştiu de câte repetiţii şi de câte exerciţii au avut nevoie pentru a ajunge la acest nivel, dar ce pot spune e că nimeni nu şi-a luat privirea de la ringul de dans şi de la perechile care valsau pe muzica lui Schubert.
Deşi acest ritual are rădăcini vechi în tradiţiile vieneze, astăzi este mai mult un simbol al eleganţei şi al tradiţiei, decât un indicator al statutului social.
După ce acest moment artistic s-a terminat, toţi ceilalţi oaspeţi au fost invitaţi pe ringul de dans. Şi au acceptat rapid şi în număr mare. Ringul s-a umplut imediat şi a rămas plin până dimineaţă. Bine, până la ora 3:00 când am plecat eu, cel puţin. Petrecerea a continuat însă.
Şi asta nu doar în sala principală. Pentru că ce face acest bal să fie cu atât mai impresionant e că oaspeţii pot să ia la pas palatul şi să îşi aleagă petrecerea potrivită. Au fost 17 orchestre, formaţii şi DJ care au interpretat/cântat/mixat în aceeaşi seară în Palatul Hofburg. Puteai alege între jazz, muzică electronică, muzică italienească, pop sau clasică. Exista ceva pentru fiecare. Şi, peste tot, era plin de doritori, oameni de toate vârstele, inclusiv debutante care renunţaseră la rochiile albe pentru altele mai colorate. Toţi au încins ringul de dans până dimineaţă.
Erau inclusiv oaspeţi veniţi de pe alte meleaguri, îndepărtate, din SUA sau Asia, pentru a descoperi ce înseamnă tradiţia balului vienez. Evenimentul e deschis publicului, biletele fiind puse în vânzare în avans.
Eu nu am stat însă până la final. Dar nici la hotel nu am plecat. Cu pantofii în mână (cu amândoi, nu am pierdut niciunul pe drum precum Cenuşăreasa) am plecat către Landtmann Cafe, una dintre cafenelele de seamă ale oraşului, a cărei istorie a început să se scrie în 1873.
În noaptea balului, cafeneaua îşi deschide porţile pentru oaspeţii care se opresc aici înainte de a merge acasă. Unii îşi încep ziua (sau îşi încheie noaptea) cu o cafea. Alţii cu o supă gulaş.
Eu, recunosc, am „trădat“ şi am cerut o apă minerală. După atâta dans (inclusiv un vals stângaci, ca să nu zic eşuat), am avut nevoie de hidratare.
Şi, abia după ce am dezbătut subiecte de economie, politică, geopolitică şi dragoste la o masă de la Landtmann Cafe care, probabil, a auzit (prea) multe asemenea discuţii, am plecat spre hotel.
Unde povestea continuă. Pentru că hotelul a fost şi el parte din ansamblu.
Redeschis în 2024, după o amplă renovare, hotelul Imperial Riding School (afiliat Autograph Collection, parte a grupului Marriott) are şi el o istorie demnă de un roman. Aici a fost iniţial Şcoala Imperială de Călărie. Apoi, clădirea a găzduit cel mai mare cinematograf din Viena. Acum, un hotel de cinci stele duce povestea mai departe.
La fel cum şi întreaga Vienă duce povestea balurilor vieneze mai departe.
Afară e în continuare iarnă. Atât la Bucureşti, cât şi la Viena. Dar pentru o noapte, în mijlocul lunii februarie, în inima capitalei Austriei a fost primăvară.
