Sunt anumite locuri în care ajungi din întâmplare, în care nu te-ai fi gândit niciodată că vei păşi, având mintea ocupată cu fel şi fel de alte destinaţii. Anul acesta am ajuns în Armenia şi-mi dau seama că întâmplarea a fost cum nu se putea mai fericită.
Pe hartă, Armenia pare aproape. În realitate însă, ai nevoie de aproape o jumătate de zi ca să ajungi în Erevan, şi chiar de mai mult timp dacă vrei să porneşti mai departe. Pentru că se află la periferia Europei - la propriu şi la figurat - micuţul stat a fost trecut cu vederea de cele mai multe companii aeriene, iar cele care au ales totuşi să zboare la Erevan au program de noapte. Când vii din România te opreşti sigur la Viena, Moscova sau Varşovia, unde escala este de trei, patru sau chiar mai multe ore, şi apoi porneşti mai departe cu zborul de noapte.
„În timpul zilei companiile aeriene au programate destinaţiile din prima ligă, cele din eşalonul doi fiind lăsate pentru orele târzii din noapte“, îmi explică motivul pentru care cursele dinspre Occident aterizează după ce ceasul a bătut miezul nopţii un om de afaceri german, venit în Armenia pentru business.
De altfel, la fel ca şi în România, cei mai mulţi turişti ajung aici în scop de afaceri, mai puţini sunt cei pasionaţi de istorie şi religie care aleg să descopere frumuseţea locului. Pentru cei mai mulţi, Armenia nu spune multe, este poate asociată cu glumele de la Radio Erevan, foarte populare în perioada comunismului. Statul „aruncat de soartă“ la marginea Europei ascunde însă multe secrete, cum ar fi faptul că este prima ţară din lume care a adoptat creştinismul ca religie de stat, în 301. Armenii sunt de altfel foarte mândri de acest lucru şi, mai mult, consideră că au scris istorie, motiv pentru care promovează turismul religios. De când ai ajuns pe aeroportul din Erevan o să vezi afişe şi vederi cu muntele Ararat, un simbol naţional. Mai mult, când mergi pe străzile capitalei, muntele de peste 5.000 metri altitudine te urmăreşte. Ararat este muntele pe care se spune că s-ar fi oprit Arca lui Noe, iar pentru armeni masivul are o semnificaţie similară cu cea a muntelui Olimp pentru greci deşi se află dincolo de graniţa cu Turcia.
Chiar dacă îl vezi de oriunde, cel mai bine poţi admira muntele de la cascade, un complex de 1.000 de scări de la capătul cărora vezi cum întregul oraş se aşterne practic la picioarele Ararat. Dacă cerul este senin îi poţi vedea cel mai înalt vârf (are două în total), care indiferent de anotimp este înzăpezit. Când cerul este însă împânzit de nori, poţi admira de sus doar oraşul roz cum mai este supranumit Erevan deoarece multe dintre clădiri sunt construite dintr-o piatră rozalie.
Ca să ajungi sus, în vârful cascadelor, poţi lua liftul, însă pe scări ai ocazia să admiri operele de artă expuse la fiecare etaj.
Capitala Armeniei este principala destinaţie turistică a ţării, atrăgând vizitatorii dispuşi să descopere o parte dintre poveştile pe care oraşul le-a trăit de-a lungul celor 2.800 de ani. Erevan este chiar mai bătrân ca Roma, oraşul etern, însă nu sunt mulţi cei care ştiu asta. Nu îşi etalează bătrâneţea la fel ca Roma, poate şi pentru că nu sunt multe clădirile care au rezistat trecerii timpului. Oraşul roz cum îl numesc localnicii este diferit de marile capitale din Occident. Nu este boem şi nu îţi dă senzaţia că este încărcat de istorie dar, deşi nu te îndrăgosteşti la prima vedere de arhitectura pe alocuri comunistă, te prinde în mrejele sale. De vină sunt poate localnicii care sunt mereu pe fugă şi pe care-i poţi admira în tihnă de pe scaunul unei cafenele din piaţa centrală. După ce se lasă seara, tot în piaţa centrală, însă în faţa muzeului National Gallery (Galeria Naţională) vezi aceiaşi oameni cu alţi ochi. Cu mic cu mare, armenii vin aici după lăsarea serii ca să urmărească timp de două ore spectacolul fântânilor cântătoare ce aminteşte de un show similar din Barcelona, de la Montjuic. Pentru un altfel de spectacol, poţi merge la Opera din Erevan sau la fabrica de cognac Ararat.
Deşi Erevanul este cea mai populară destinaţie turistică - datorită turismului de business - Armenia încearcă să îi scoată pe vizitatori în afara capitalei. Mai bine de jumătate din suprafaţa ţării este acoperită de munţi a căror altitudine maximă depăşeşte 4.000 de metri, şi nu trebuie să mergi mai mult de o oră cu maşina - sau taxi-ul care este ieftin - ca să ajungi pe drumuri similare cu Transalpina, având la stânga muntele şi la dreapta hăul.
Unul dintre aceste drumuri te duce la Templul Garni, singurul templu păgân din Armenia, care a rezistat aproape 2.000 de ani fiind ascuns între culmi de peste 1.600 de metri..
Deşi a avut norocul să scape neatins odată cu adoptarea creştinismului ca religie de stat în 301, templul nu a fost imun la cutremure sau la trecerea timpului. Astfel, templul realizat în stil greco-roman a fost ruinat şi reconstruit de mai multe ori în cei aproape 2.000 de ani de existenţă, ultima dată în anii ’60-’70. Astăzi, 77% dintre elemente construcţiei sunt cele originale, iar potrivit convenţiei internaţionale, dacă procentul depăşeşte 70% atunci se consideră că acesta este în forma lui iniţială şi astfel nu i se schimbă vechimea.
În apropiere se află şi mănăstirea Geghard, care şi-a făcut loc pe lista patrimoniului Unesco, datorită vechimii - peste 1.700 de ani -, poziţiei geografice - în creierii munţilor, la peste 1.600 de metri altitudine, în apropierea cheilor formate de râul Azat. Cea mai nouă parte a construcţiei, capela, datează din 1200. Trecerea timpului nu a făcut decât să înnegrească pereţii, mănăstirea ţinându-se încă foarte bine.
Pasionaţii de religie au multe opţiuni atunci când vine vorba de vizitat în Armenia. Cea mai cunoscută destaţie este de departe Khor Virap, o mănăstire ce apare în toate imaginile despre Armenia, cu muntele Ararat pe fundal. În realitate, ca să poţi vedea muntele trebuie ca planetele să se alinieze, de fapt doar norii şi soarele trebuie să stea cum trebuie. Mănăstirea se află la mai puţin de o oră de capitală, însă drumurile până aici sunt mai degrabă drumuri „de ţară“. Pe lista obiectivelor de vizitat se mai numără şi catedrala Etchmiadzin (Vaticanul Armeniei), ruinele de la Zvartnots şi lacul Sevan, cel mai important lac din Armenia şi Caucaz, amplasat la circa 1.900 de metri altitudine.
Ca să ieşi însă din Erevan ai nevoie de maşină şi ai trei opţiuni: poţi să închiriezi una, să mergi într-un tur organizat sau să pleci la drum cu un taxi care te aşteaptă oricât e nevoie. Preţul călătoriei cu taxiul nu se stabileşte de la început, ci se porneşte aparatul de taxat (similar cu cel din taxiurile din România). Excursia până la Khor Virap costă 12.000 de drame, echivalentul a 20 de euro. Un inconvenient poate fi faptul că nu mulţi taximetrişti vorbesc engleza, însă cu cele câteva cuvinte pe care le cunosc, leagă chiar o conversaţie. Armenii sunt vorbăreţi şi ospitalieri, iar dacă ajungi acasă la ei îţi vor pune pe masă cognac Ararat şi mai multe feluri de mâncare decât poţi duce. Dieta locală are la bază carnea de orice fel, însă aceasta vine la pachet cu mai multe feluri de brânză - afumată, umplută cu nuci, simplă - şi legume - crude, la grătar sau sub formă de ghiveci. De cele mai multe ori se întâmplă ca toate să fie servite la o singură masă. Desertul tradiţional este baclavaua, însă dacă ai noroc primeşti şi un fel de orez dulce, cu stafide şi nuci, gătit într-un dovleac, şi cu siguranţă pe masă vei avea şi compot de fructe cu gheaţă, un suc tradiţional în Armenia. Compotul îl poţi lua şi la pachet, împreună cu un borcan de murături pe care le găseşti de cumpărat în fiecare sat, la fiecare poartă localnicele expunându-şi oferta.
Fiecare ţară are astfel propriile suveniruri, Grecia are uleiul de măsline, Franţa are vinurile, iar Armenia cognacul, compotul şi murăturile. Cu puţin mai mult noroc poţi pleca acasă şi cu un diamant pe post de suvenir, pentru că, deşi nu are nicio mină, pietrele preţioase sunt importate pentru a fi şlefuite şi trimise apoi mai departe în toate colţurile lumii.
