Travel

La 24 de ani a lăsat banca pentru antreprenoriat şi a colindat lumea-ntreagă: Până la 30 de ani trebuie să te dezmeticeşti. Cred că eu am făcut-o prin călătorii

18 nov 2016 3752 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

Daniel Tudor avea 24 de ani când a decis să lase mediul bancar pentru a face primii paşi în antreprenoriat. Astfel, acum cinci ani a lăsat poziţia de head of real estate division în cadrul Volksbank (preluată ulterior de Banca Transilvania) pentru a lansa compania de consultanţă imobiliară The Concept. Deşi antreprenoriatul îi mănâncă mult timp, el încearcă în weekend să se detaşeze de business şi să iasă din Bucureşti pentru a respira aerul Apusenilor sau pentru a se înfrupta din delicatesele transilvănene.

„Mi-amintesc că acum nouă ani citeam «Dragostea durează trei ani» a Frederic Beigbeder, şi acolo scria că până la 30 de ani trebuie să te dezmeticeşti. Cred că eu am făcut-o prin călătorii.

Am fost pasionat de călătorii încă de când eram mic, însă atunci opţiunile erau limitate. Mi-amintesc că aveam şase ani când părinţii mi-au făcut cadou un atlas de geografie, şi cu ajutorul lui am învăţat toate capitalele lumii. Am fost chiar olimpic la geografie.

Prima excursie în afara ţării am făcut-o acum zece ani la Roma, un vis de-al meu din copilărie să ajung în capitala fostului imperiu roman, un loc încărcat de istorie. A fost un vis îndeplinit care mi-a deschis apetitul pentru alte călătorii.

De atunci însă s-au schimbat multe în profilul meu de călător. La început voiam să văd tot, să bifez cât mai multe. Acum pornesc cu rucsacul în spate, de multe ori singur, şi fac autostopul. Mă opresc unde simt, stau cât am nevoie pentru a înţelege un loc. Situaţia s-a schimbat acum doi ani când am început să fac autostopul. Eram în Munţii Banatului, călătorisem prin zona Cazanele Dunării, cheile Nerei, când s-a pornit o ploaie torenţială. Eu eram pe bicicletă, astfel că, până să ajung la cazare mă înnămolisem cu totul. Aveam noroi şi în gură, dar eram fericit.

Mi-am început incursiunea în lumea călătoriilor cu city-break-uri, am trecut la turism de muzee şi am ajuns aici. În continuare îmi place să vizitez şi să merg la muzee, însă m-am schimbat.

O călătorie cu adevărat eliberatoare pentru mine a fost Vietna­mul, unde am plecat împreună cu trei prieteni cu rucsacul în spate, fără itinerariu. Era ziua de Crăciun când am plecat din Bucureşti, de la -10 grade, şi am ajuns la Moscova la -20 de grade, unde am avut escală. Aveam două perechi de orice pe mine. Apoi, când am aterizat în Saigon erau deja 33 de grade. Am fost întâmpinat de milioane de scutere, de o ţară cu totul diferită de orice văzusem eu până atunci. A fost o experienţă umană care m-a schimbat definitiv. De altfel, în Vietnam ne-am separat în două grupuri, pentru că ne doream alt­ceva de la această experienţă. Mi-amintesc şi acum că era ziua mea, pe 4 ianuarie, şi eu eram pe o insulă pustie, fără niciun itinerar. Am pornit apoi într-o incursiune într-o ţară complet diferită de la nord la sud. Esenţa Vietnamului este Hoi-An-ul, însă dacă ar fi să aleg o experienţă care m-a cucerit pe mine, aş menţiona parcul natural Phong Nha Ke Bang, care cuprinde una dintre cele mai mari peşteri din lume. Este un parc complet împădurit, însă 100% din calcar. Dacă ar fi să replic, aş spune că seamănă cu cele din Apuseni, însă la un cu totul alt nivel. Sau este un Ha Long Bay, însă în interiorul continentului. Am mers prin junglă cu şerpaşi şi doi ghizi, am îmbrăcat uniforme militare şi bocanci de armată care au un sistem bun de scurgere, am traversat râuri şi am înotat prin peşteri într-o apă cu o temperatură de -5 grade.

M-am întors de acolo cu şi mai mare poftă de călătorii, aşa că doar anul acesta am fost în Serbia o săptămână şi în Elveţia trei săptămâni. Elveţia a fost pentru mine prima experienţă într-o ţară foarte dezvoltată, o ţară care îmbină munţii cu oraşele care sunt adevărate parcuri. Am călătorit cu trenul, am văzut oameni care la 80 de ani fac hiking zâmbind. Este o ţară unde mă văd locuind, pentru că eu şi în România caut tot locuri verzi unde să mă pot plimba. De altfel, cea mai recentă călătorie a mea a fost în ţară, în Apuseni. Totuşi, locul meu preferat din România este Viscri, unde am 100 de kilometri de piste de biciclete unde mă pot plimba în voie prin păduri. Am fost aici de nouă ori în ultimii patru ani. Am fost cu trenul, cu maşina mea, cu autostopul. Până acum am vizitat peste 25 de ţări, iar dacă ar fi să aleg locurile mele preferate pe primul loc se află Transilvania, urmată de Vietnam cu parcul natural Phong Nha Ke Bang şi Elveţia.

Pentru anul viitor nu am încă nimic planificat, însă simt că este momentul să mă întorc în Asia de Sud-Est. O să ajung şi la Londra şi în Germania. Dacă ar fi să aleg însă trei destinaţii unde mi-ar plăcea să ajung şi încă nu am făcut-o, aş spune Botswana, Tanzania şi Peru, însă momentan nu am niciun plan pentru ele.

Indiferent unde sunt însă, mă trezesc cât se poate de devreme, în medie pe la 6.00, şi primele 30 de minute sunt pentru mine, pentru meditaţie. Apoi, uneori scriu, pentru că în timpul liber mă dedic şi acestei pasiuni.

Pasiunea pentru călătorii mă scoate din Bucureşti cam de două ori pe lună. Weekend de weekend ar fi obositor în principal din cauza lipsei de infrastructură.

Dacă rămân în oraş iau bicicleta şi merg prin Herăstrău, prin centrul vechi sau pe Calea Victoriei sau prin Cernica. Din când în când ies să şi dansez, am făcut cursuri de salsa, bachata şi kizomba sau merg să citesc la Roaba de Cultură. Dimineaţa şi seara aleg să mănânc acasă, pentru că sunt pasionat de mâncarea sănătoasă şi atunci gătesc eu legume, verdeţuri, însă prânzul mă prinde fie la Perscăruş fie la Nuba pe malul lacului.

Apoi, duminica revizuiesc planul pentru săptămana viitoare şi mă pregătesc de lucru.“