Pe 30 decembrie, după un drum cu microbuzul local şi cu barca, am ajuns în Don Det, o mică insulă de pe râul Mekong din Laos. În sudul ţării, aproape de Cambodgia, sunt câteva mii de insule (estimate sunt undeva la 4.000), cele mai multe nelocuite. Cele câteva care sunt însă suficient de mari pentru a „susţine viaţa“, în frunte cu perla coroanei, Don Det, au devenit destinaţia preferată a celor care vor să trăiască departe de realitate, într-un univers paralel, unde timpul chiar trece altfel.
Aici, în acest loc uitat de lume, am aflat că locuiesc patru români.
Trei dintre ei sunt de câteva luni pe insulă şi au deschis un restaurant (Mojo, cu specific italienesc), iar al patrulea a venit aici să se regăsească, fără să aibă un deadline sau un bilet de întoarcere. Asta apropo de ce spuneam despre Don Det şi despre faptul că aici timpul se scurge cu încetinitorul.
Pe unul dintre fondatorii Mojo l-am cunoscut întâmplător. Ne-am întâlnit la cafea în ajunul anului nou. Şi ne-a povestit cum într-o incursiune prin Asia de Sud-Est a ajuns - împreună cu partenera sa de viaţă - în Don Det. Aveau în plan să stea două zile şi să plece mai departe să descopere tot ce are Laosul de oferit. Au părăsit insula după două săptămâni, şi asta pentru că trebuia să se întoarcă în ţară. Mintea şi sufletul le-au rămas însă acolo, aşa că la câteva luni după au decis să se întoarcă, de data asta cu bilet doar dus şi cu o idee - să îşi deschidă propriul restaurant. L-au convins şi pe prietenul lor, care se ocupă acum de bucătărie şi care lucrase anterior vreo 20 de ani prin restaurantele din Italia. Aşa a apărut Mojo.
Trei români au lăsat totul în urmă şi au luat-o de la zero. La 10.350 de kilometri depărtare.
Mi-am amintit povestea lor în timp ce citeam o altă poveste, de această dată una din ediţia actuală a După Afaceri Premium. E vorba despre povestea Danielei Turdean, singura profesoară Sogetsu Ikebana acreditată din România. A descoperit această lume a ikebana în liceu, datorită unei cărţi, însă a păşit în acest univers când avea 58 de ani. Iar de atunci a tot mers şi a tot descoperit. Nu s-a mai oprit. Primul meu gând a fost „cât curaj!“.
Şi, dacă ar fi să găsesc un fir roşu al celor mai multe poveşti din această ediţie a revistei, atunci acesta ar fi curajul. Fie că au făcut primul pas în antreprenoriat atunci când nimeni nu le dădea vreo şansă, fie că au decis să se desprindă de familie şi de businessul acesteia pentru a urma propriul drum, fie că pasiunea le-a ghidat paşii către ape mai mult sau mai puţin învolburate, curajul stă în spatele „personajelor principale“ ale poveştilor pe care noi vi le spunem astăzi.
Sper ca ele să vă dea imboldul să faceţi la fel! Take a leap of faith!
P.S. Am ajuns cu emoţii în Don Det - pentru că nu-mi imaginam prea bine ce înseamnă o insulă pe râu -, dar a fost una dintre cele mai frumoase surprize pe care mi le-a oferit Asia toată. Pentru că Laosul nu are ieşire la mare, aceste petice de pământ care străpung măreţul râu Mekong sunt varianta locală - mult mai puţin turistică şi mult mai rurală - a surorilor mai mari şi mai populare din Thailanda.
Din păcate, frumuseţea insulelor, zenul pe care îl „expiră“ şi starea de bine pe care o transmit pot fi cu greu puse în cuvinte şi transmise în imagini. Aşa că nu pot decât să vă îndemn să vă faceţi curaj să mergeţi.
