Comunismul l-a alungat peste Ocean, dar s-a întors în Europa, la cererea celei care a intrat în istorie ca Doamna de Fier, pentru a ridica din docurile londoneze Canary Wharf, însăşi „reşedinţa“ capitalismului. Este singurul român care a primit de la Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii titlul de Cavaler, iar de atunci poate să-şi pună în faţa numelui apelativul Sir. Este cel mai de succes om de afaceri născut în România, a contribuit la reforma apărării demarată de guvernul Marii Britanii, iar povestea sa de viaţă ar putea cu uşurinţă deveni un scenariu de Oscar. Acesta este George Iacobescu, Sir George Iacobescu, colecţionarul de artă, pasionatul de jazz, cel care nu poate face un lucru: planuri de retragere.
„De obicei, conduc singur către muncă şi ajung la birou în jurul orei 9. Chiar dacă am şofer, prefer să conduc singur, mai ales când mă întorc acasă, pentru că aşa am timpul necesar pentru a mai da câteva telefoane şi pentru a termina ce treburi mai am de terminat, aşa că de obicei ziua mea de lucru se termină undeva între 9 seara şi miezul nopţii“, spune Sir George Iacobescu pentru După Afaceri Premium.
Este uşor de imaginat un astfel de ritual într-un oraş al turbocapitalismului făcut printre picături de ploaie, doze de adrenalină la bursă, double-deckere roşii şi taxiuri negre.
George Iacobescu nu este însă doar un alt călător în Londra, ci un om care cu mâinile sale a contribuit cât se poate de direct la ridicarea imperiului financiar londonez, poate cele mai puternice dintre câte există.
Născut în 1945 în România, George Iacobescu este de profesie inginer. Bunicul său a fost avocat şi deţinea un ziar, iar tătal său a fost un cunoscut medic hematolog. Studiază Ingineria Civilă şi Industrială la Universitatea din Bucureşti, iar din 1969 până în 1975 lucrează ca inginer în România. Este însă determinat să părăsească ţara şi regimul de aici, iar în 1975 emigrează în Canada cu ajutorul unor contacte pe care reuşise să şi le facă în Vest. Reuşeşte într-un final să şi-o aducă aproape, cu eforturi uriaşe, şi pe logodnica sa Gabriela.
Deja în anii 1983-1987 George Iacobescu era vicepreşedinte al Olympia & York în New York, funcţie din care era responsabil de construcţia World Financial Center, sediul central al colosului bancar Merrill Lynch.
În 1987 însă, peste Ocean, Margaret Thatcher iniţiază un proiect de reconversie şi reabilitare a fostei zone a docurilor londoneze cu numele de cod Canary Wharf. Proiectul este încredinţat chiar firmei pentru care lucra George Iacobescu.
În acel moment, românul se mută la Londra, devenind direct responsabil pentru ceea ce avea să devină unul dintre cele mai mari centre financiare ale lumii.
Zece ani mai târziu, George Iacobescu preia funcţia de director executiv al Canary Wharf Group pentru ca în 2011 să devină şi preşedinte al consiliului de administraţie. În total, George Iacobescu a fost responsabil pentru ridicarea a 35 de clădiri în Canary Wharf prin care se numără sediile pentru HSBC, Citibank, Barclays, Clifford Chance, Morgan Stanley sau Thomson Reuters.
Dar asta nu a fost de ajuns pentru că în 2012 a primit titlul de Cavaler (Knight Bachelor) pentru aportul său în slujba activităţilor caritabile, comunităţii şi industriei serviciilor financiare, devenind astfel primul român distins de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu un astfel de titlu, care dă dreptul la folosirea apelativului „Sir“ înaintea prenumelui.
„Poate că cel mai mândru sunt de munca mea în scopuri caritabile, dar şi de munca mea în comisia care a reorganizat Ministerul Apărării britanic.“
Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Canary Wharf, în 2010 secretarul de stat pentru apărare al Marii Britanii l-a ales pe George Iacobescu pentru a face parte dintr-o comisie însărcinată cu restructurarea Ministerului Apărării. În 2011, comisia a pus pe masa ministerului un document cu o listă lungă de recomandări, multe dintre direcţii fiind deja implementate.
Dar Sir George Iacobescu este şi custode al British Museum, instituţie care ocroteşte una dintre cele mai remarcabile colecţii de artă din lume, apropierea de artă nefiind nicidecum întâmplătoare.
„În ceea ce priveşte legătura mea cu arta, bunicii mei aveau foarte multe piese, astfel că am fost expus acestui fenomen de la o vârsta fragedă. Din păcate, bunicii au fost obligaţi să-şi vândă cea mai mare parte a colecţiei pentru a-i permite familiei să trăiască, să facă rost de hrană în anii comunismului. Însă introducerea în lumea artei de la acea vârstă mi-a dat oportunitatea de-a lungul anilor de a mă educa, de a aprecia arta ca pe o expresie a vieţii.“
La rândul său a ajuns un colecţionar de artă, cu achiziţii care variază de la impresionism la sculptură modernă.
„Colecţionez artă şi am reuşit să adun piese din perioada impresionismului până la sculpturile moderne, dar preferatele mele sunt piesele semnate de Roy Lichtenstein şi un portret realizat de Alexej von Jawlensky, o operă foarte puternică care uimeşte prin intensitatea culorilor. Acelaşi tablou a stat odată deasupra şemineului Gretei Garbo (actriţă suedeză care a acumulat de-a lungul vieţii o colecţie impresionantă de artă formată din mai bine de 250 de piese - n. red.). Sculpturile de care sunt cel mai ataşat sunt cele semnate de Igor Mitoraj, care te transpun într-o lume guvernată de frumuseţea Greciei sau Romei antice.“
Muzica este o altă pasiune a sa, un gen fiind însă într-o ligă proprie.
„Jazzul este de departe genul meu preferat. Acest gen are puterea de a mă duce departe de haosul vieţii cotidiene şi mă ajută să mă relaxez. Am o colecţie vastă de jazz, dar sunt câteva nume care sunt imposibil de egalat cum ar fi Ben Webster, Coleman Hawkins, John Coltrane, Leonard Cohen, Roy Buchannan. Bine, lista poate continua, dar aceştia chiar sunt unii dintre cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor.“
Călătoreşte mult, dar spune că dacă eşti în căutarea paradisurilor cu nisipuri albe ca neaua, atunci poate trebuie să ajungi în Anguilla (Caraibe). „Locul a fost absolut superb, iar zborul spre insulă la bordul unui avion cu patru locuri, deasupra celui mai frumos ocean, a făcut această călătorie cu atât mai specială, deşi trebuie să recunosc că la un moment dat m-am întrebat dacă voi ajunge cu viaţă la destinaţie. Care este următoarea destinaţie pe lista mea de călătorii?... Dificil de spus, dar sunt foarte curios în legătură cu proprietatea de vacanţă de 232 de acri (aproape 94 de hectare, echivalentul a peste 110 terenuri de fotbal - n. red.) a prietenului meu Lord Lupton (membru al Partidului Conservator cu o avere personală evaluată la 130 de milioane de lire sterline - n. red.), acolo unde se filmează The Night Manager (miniserie TV în care joacă actorul Tom Hiddleston - n. red.).“
Este adeptul unui stil clasic, motiv pentru care alege cămăşile albastre cu cravatele bleumarin de la Charvet, iar ultima masă senzaţională a avut-o chiar acasă, alături de soţia sa, deşi spune că niciodată nu ar refuza o porţie zdravănă de mititei mâncaţi pe fugă la La Mama în Bucureşti.
„Timpul meu este foarte limitat, aşa că revin în România cel puţin o dată pe an pentru câteva zile. Atunci mă întâlnesc cu colegii mei dragi şi cu prietenii din vremea liceului. Aş evita să spun care sunt modificările majore. Imaginea ţării noastre a avut mult de suferit din cauza modului în care a fost guvernată, asta până la ultima echipă de guvernare. Sper şi cred că schimbarea va veni. Poate că ea ar trebui să înceapă cu un primar independent pentru Bucureşti, un primar care să nu reprezinte interesele partidelor tradiţionale. Hai să vedem ce se întâmplă.“
Dar la finalul zilei, după mai bine de 12 ore de muncă, pasiunea este una singură.
„Dacă aş putea să aleg, cred că mi-ar fi plăcut să ridic muzeul Quai d’Orsay din Paris, clădire care adăposteşte o colecţie impresionantă de artă din secolele 19 şi 20, dar în mod evident cineva mi-a luat-o înainte. Sunt însă multe lucruri provocatoare planificate pentru Canary Wharf, cu cele 35 de turnuri care compun proprietatea. Avem în construcţie alte 25 de clădiri între West End, The City şi Canary Wharf, inclusiv primele noastre clădiri turn rezidenţiale.“
Planuri de retragere? Absolut niciunul.
„Te pensionezi dacă ai un job obişnuit, dar dacă e vorba de pasiune, jobul tău practic nu se termină niciodată. După cele 25 de clădiri pe care le avem în construcţie, vor urma alte 20, aşa că încă mă gândesc cum ar putea arăta planul meu de retragere“, spune Sir George Iacobescu.
Este deja 12 noaptea. Saxofonul lui John Coltrane sună mai bine ca niciodată printre picăturile de ploaie care spală mereu păcatele Londrei. Ziua abia s-a terminat, dar una nouă abia începe, iar Sir George Iacobescu mai are câteva idei pentru oraşul care nu doarme niciodată. Aproape ca el.
