Robert Coman a adus anul trecut în România brandul de lux Valentino, în galeria The Grand Avenue din Bucureşti.
Care au fost cele mai mari provocări în lansarea brandului pe piaţa din România?
Marea noastră provocare este să ne convingem publicul fidel Valentino că la magazinul din România vor găsi acelaşi exclusivism pe care l-au întâlnit atunci când au făcut shopping la Paris, Milano sau Viena.
Ce aţi face diferit acum dacă aţi lansa un brand de lux?
Suntem aproape de un an pe piaţa din România, nu cred că au existat paşi greşiti în evoluţia companiei noastre. Vânzările au avut o evoluţie constantă. Deci nu cred că aş proceda altfel astăzi dacă ar trebui să o iau de la capăt cu lansarea unui brand precum Valentino. Piaţa de lux este una foarte dinamică. Este o industrie în care m-am implicat relativ de curând şi acum, după un an, îmi pare rău că nu am descoperit-o mai devreme. Cu siguranţă nu mă voi opri aici.
Ce înseamnă lux pentru dumneavoastră?
Valentino Garavani definea eleganţa drept echilibrul dintre proporţie, emoţie şi surpriză. Eu consider luxul un mix între eleganţă şi bun-simţ, acel lucru care te face remarcat într-o mulţime.
Ce locuri sau lucruri din România asociaţi cu ideea de lux?
Sunt foarte multe locuri si lucruri din România cu un potenţial extraordinar - trebuie doar să fie puse în valoare de cei care se îngrijesc de ele. Galeria comercială ìThe Grand Avenueî, acolo unde se află şi Valentino, se poate poziţiona drept un element de referinţă atunci când vorbim despre lux în România.
Ce personalitate reprezentativă pentru lumea luxului apreciaţi şi de ce?
Îl apreciez pe fondatorul mărcii pe care o reprezint în România - Valentino Garavani. Acest om a avut o tenacitate extraordinară în a prezenta lumii viziunea sa despre modă şi lux.
Capricii După Afaceri
-
Accesoriul preferat din garderobă este… cureaua Philipp Plein
-
Cea mai recentă achiziţie exclusivistă este… un proiector Runco 3Dimension D-73d
-
Ceasul meu preferat este… Gérald Genta Arena Tourbillon
-
Sunt pasionat de… maşini