De fiecare Revelion, maică-mea făcea un tort cu ananas şi frişcă. Am crescut cu acel tort. Fără tortul ăla nu se făcea ora 12 pentru că tortul ăla era pur şi simplu Anul Nou.
În generală, am mâncat la o masă joasă la o familie de turci nişte cărniţă cu orez, cu mâinile. Întingeam în sos cu lipie, iar pentru mine asta a rămas ca prima amintire a unei ţări noi.
La facultate, când nu aveam bani, şi nu aveam bani destul de des, mâncam maioneză pe pâine. Multă. Apoi, am plecat în Franţa şi ţin minte că mâncam o cremă de brânză cu baghetă şi obscen de multe mandarine. Am revenit în ţară, m-am angajat şi cu banii din salariu puteam să-mi iau zilnic Fornetti. Asta a fost prima mea realizare cu leafa de jurnalist. După facultate şi bursă, după ani de studiu, era în final timpul pentru Fornetti. Nu vreţi să ştiţi ce mândrie îmi umfla pieptul.
Am plecat în Cairo şi am rămas cu gustul de curmale şi cu uimirea în faţa celor mai mici banane. Pentru mine piramidele au gust de fructe.
Am fost în Madrid şi am mâncat cea mai bună tartă cu lămâie. Fiesta are gust de bezea.
Am ajuns lângă Napoli şi într-un gang am mâncat cea mai bună pizza. Surpriza are gust de mozzarella. Şi de busuioc. Şi de roşii. Tot acolo am mâncat cel mai bun tiramisu. Iubirea are gust de cafea.
În Aqaba am mâncat... am mâncat de toate în Aqaba, dar şi aventura are câte puţin din toate.
Am crescut cu farfuria, iar felul în care mâncăm spune enorm de multe despre noi, despre cât de bogaţi suntem, cât de inventivi sau curajoşi suntem, despre gradul de risc pe care ni-l asumăm, despre cât de descurcăreţi, lacomi sau cumpătaţi am crescut.
Am fost recent într-un restaurant bun. Cu toată maturizarea, manierele mi-au rămas în urmă pentru că efectiv mă holbez în farfuriile oamenilor oriunde se mănâncă ceva, chiar dacă şi eu abia am terminat.
Era o familie. Ea şi-a luat o omletă. El un sendviş. Soacra un sendviş. Acelaşi sendviş cu băiatul drag. O familie aşezată şi atât pentru că în viaţa mea nu mi-aş fi luat un sendviş dintr-un restaurant care putea să-mi ofere de toate. Sunt sigură că vor trăi toţi până la adânci bătrâneţi cu omlete şi cu sendvişuri, dar la fel poţi s-o faci fericit şi cu cremă de mazăre şi busuioc cu somon afumat şi iaurt iar la final cu o waffle cu rote grutze (un fel de gem de fructe de pădure) şi vanilie.
Mâncarea este lecţie, cea mai savuroasă dintre ele, şi este cel mai mare păcat să stai la acelaşi capitol cu omletă şi sendviş când sunt atâtea de „citit“.
Roxana PETRESCU, Editor-şef După Afaceri Premium
roxana.petrescu@zf.ro
