Gastronomie

Este puţin probabil ca un băutor de vin - avizat sau nu, începător sau nu - să nu fi gustat măcar o dată în viaţă un pahar de vin de Bordeaux. Dar odată ajuns acolo, în patria vinului, printre castele şi restaurante cu stele Michelin, realizezi că eşti într-o poveste

26 feb 2018 1248 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

Există puţine locuri din lume care să fi fost atât de bine-cuvântate de zei precum Franţa, cu castele rupte din poveste, culmi care parcă se înalţă ameninţător către cer, sate idilice şi zone de coastă ce adună an de an crème de la creme. Şi, de parcă nu ar fi fost suficient, aceeaşi Franţă are o gastronomie ce a creat dependenţă în rândul celor mai rafinate gusturi. Iar, cum o masă bună trebuie încununată cu ceva pe măsură, vinurile din Hexagon sunt, fără doar şi poate, cele mai cunoscute şi apreciate din lume. În special cele din regiunea Bordeaux.

 

Este puţin probabil ca un băutor de vin - avizat sau nu, începător sau nu - să nu fi gustat măcar o dată în viaţă un pahar de vin de Bordeaux. Această regiune din sud-vestul Franţei, ce îmbrăţişează din trei părţi (mai puţin la vest unde se află Oceanul Atlantic) oraşul ce i-a dat numele, este sinonimă cu vinurile de top.

Cu o suprafaţă de  peste 20 de ori mai mică decât a României, această zonă este acoperită de 120.000 de hectare de viţă-de-vie. Prin comparaţie, pe întreaga suprafaţă a României sunt cultivate mai puţin de 190.000 de hectare.

Puţini ştiu însă că, dincolo de plantaţiile infinite cu viţă-de-vie, această zonă ascunde unul dintre cele mai frumoase oraşe din Franţa - Bordeaux -, sate unde timpul pare să se fi oprit în loc acum câteva zeci de ani şi castele (chateaux-uri) extrem de fotogenice. De altfel, multe dintre castele pot părea cunoscute, şi nu degeaba, ci pentru că stau la loc de cinste pe etichetele sticlelor de vin pe care le reprezintă. În Bordeaux cramele sunt de fapt chateau-uri cu sute de ani de istorie, lăsate moştenire din generaţie în generaţie, la fel ca plantaţiile de viţă-de-vie ce se întind cât vezi cu ochii în spatele acestora. Castelele nu sunt însă deschise publicului larg, ci mai degrabă partenerilor şi sommelierilor, pentru că focusul nu este turismul de masă, ci vinul de top. Totuşi, aceste creaţii ridicate în stiluri diferite pot fi admirate la exterior în timp ce maşina, sau chiar mai bine, bicicleta îşi face loc pe drumurile înguste din zonă ce şerpuiesc printre butucii de viţă-de-vie sau prin mijlocul satelor adormite sub toropeala soarelui.

Poate cel mai cunoscut sat din zonă este Saint Emilion, şi nu doar datorită poziţionării sale strategice în mijlocul viilor, ci şi datorită faptului că te poţi pierde (sau măcar încerca) pe străduţele sale înguste flancate cu wine-baruri şi magazine care vând, ce altceva decât vin. Peisajul este completat cu biserici construite în stil romani şi chateaux-uri îmbrăţisate de viţă-de-vie. Peisajul înconjurător, vizibil din mai multe puncte strategice, pare desprins dintr-o poveste. Nu degeaba acest sătuc cu nici 2.000 de locuitori şi-a făcut pe lista UNESCO World Heritage care reuneşte unele dintre cele mai importante obiective turistice din lume.

Acelaşi Saint Emilion, situat pe un deal în mijlocul podgoriilor, găzduieşte două hoteluri de cinci stele - dintre care un castel şi un hotel butic amplasat chiar în inima satului, cu o privelişte incomparabilă. Mai mult, trei restaurante cu un total de patru stele Michelin au venit aici, după vinurile care au delectat papilele gustative ale şefilor de stat sau guvern, ale capetelor încoronate, la fel ca şi pe cele ale executivilor de top şi pasionaţilor de licoarea lui Bacchus.

În Saint Emillion nu am stat mult, preferând să descopăr cramele din jur şi poveştile unora dintre cele mai bune vinuri din lume. Am ajuns seara, când soarele apunea peste sat.

Am stat la unul dintre cele două hoteluri amintite mai sus, mai exact în Hostellerie de Plaisaince, unde fiecare cameră este decorată diferit de celelalte. Iar priveliştea, aşa cum menţionam şi mai devreme, este demnă de o vedere. La fel şi cea de pe terasa hotelului, unde în sezonul cald se poate lua micul dejun. Restaurantul de la parter - La Table de Plaisance - nu se deschide către privelişte, însă  nici nu are nevoie, pentru că aici spectacolul este de fapt în farfurie. Am ales meniul de degustare, după mai multe ore festinul continua, fiind încununat de mai multele tipuri de desert. Cine a spus vreodată că bucătăria nu are nimic de-a face cu arta cu siguranţă nu a luat masa niciodată aici. La Table de Plaisance ridică gastronomia la rang de artă, cu scoici sidefii folosite pe post de farfurie şi cu flori naturale ce împodobesc felurile de mâncare. Şi, de parcă nu ar fi fost suficient, la final de masă, o grădină pe roţi vine la masă. Câteva zeci de tipuri de plante în ghiveci sunt prezentate oaspeţilor care îşi pot alege pe loc tipul de ceai pe care-l doresc. Apoi, cu grijă, frunzele sunt tăiate şi puse în ceainic, iar restaurantul este brusc parfumat de arome proaspete de mentă sau levănţică.

Atât restaurantul La Table de Plaisance ce a fost încoronat cu două stele Michelin (dintr-un maxim de trei posibile), cât şi hotelul la parterul căruia se află, Hostellerie de Plaisance, sunt parte a reţelei Relais & Chateaux, o asociaţie care cuprinde circa 550 de ho­te­luri şi restaurante de lux din peste 60 de ţări din toată lumea. Printre membri se nu­mără şi Eleven Madison Park, res­ta­urantul numit cel mai bun din lume în 2017.

În România există un singur restaurant afiliat reţelei, respectiv Le Bistrot Français din Bucureşti, deţinut de familia de antre­prenori locali Preotu. Acesta a fost afiliat asociaţiei din care fac parte une­le dintre cele mai cunoscute hoteluri şi res­ta­u­rante de lux din lume în toamna anului trecut. Le Bistrot Francais de pe strada Nicolae Golescu numărul 18, aflat în apropiere de Ateneul Român, are un total de 60 de locuri. Localul a fost mutat în 2016 într-o vilă istorică după ce anterior funcţionase

într-o altă clădire din apropiere. Pe lângă businessul de restaurante (Le Bistrot Français, Sushi Room), familia Preotu mai deţine în România şi magazinele de delicatese Comtesse du Barry din România, două magazine de haine pentru copii Petit Bateau în Capitală şi ciocolateria Michel Cluizel. Mai mult, are un business de distribuţie a vinurilor franţuzeşti în România, iar cele din regiunea Bordeaux reprezintă o parte importantă din portofoliu. Şi astfel ne-am întors în Franţa, la Bordeaux, la invitaţia familiei Preotu, într-un tur la patru dintre producătorii de vin din zonă - Chateau Figeax, Chateau Angelus, Chateau Pontet - Canet şi poate cel mai cunoscut dintre toate, Chateau Margaux. Acesta din urmă este unul dintre cele mai premiate vinuri din lume. În regiunea Bordeaux există o clasificare a producătorilor de vin, o clasificare atentă şi ale cărei reguli au fost stabilite acum mai bine de 150 de ani. Datează de la 1855, când Napoleon al III-lea al Franţei a cerut o clasificare a vinurilor din regiunea Bordeaux, cunoscută în special pentru vinurile roşii. Ele au fost împărţite în cinci categorii (crus-uri), cele mai bune fiind cotate ca Premier Cru. Pe această treaptă, de la vârful clasamentului îşi fac loc cinci vinuri, al căror nume spune totul, nu mai au nevoie de nicio prezentare. Unul dintre ele este Chateau Margaux. Celelalte sunt Chateau Lafite Rotschild, Chateau Latour, Haut-Brion şi Mouton Rotschild. Fiecare dintre chateaux-urile vizitate are o poveste aparte, fie că este vorba de o afacere lăsată moştenire din tată-n fiu, precum în cazul Angelus, fie de un pariu pe vinuri bio precum cele de la Chateau Pontet-Canet. Toate cele patru au însă un element comun care mi-a atras atenţia prin faptul că diferă puternic de ce se întâmplă pe piaţa locală.

Mai exact, aceşti producători au în portofoliu unu, două sau maximum trei vinuri, nu mai multe. Mai exact, nu încearcă branduri noi, reţete noi sau combinaţii noi din strugurii plantaţi în zonă. Merlot şi Cabernet Sauvignon sunt cele mai cunoscute şi mai des plantate soiuri, urmate de Cabernet Franc şi Petit Verdot.

Spre exemplu, la Chateau Margaux există trei vinuri - Chateau Margaux, Rouge de Margaux şi Margaux de Margaux. Primul, care poartă numele „casei“, este cel mai bun şi este realizat an de an folosind aceleaşi ingrediente, mai exact aceleaşi tipuri de struguri, cu mici ajustări la ponderi (de ordinul 1-2%) în funcţie de an şi de vreme. Ce nu se califică pentru a deveni primul vin devine Rouge de Margaux, şi aşa mai departe. Chateau Margaux produce şi un vin alb, nu foarte popular în regiunea cunoscută pentru unele dintre cele mai bune roşii din lume. Chateau Pontet produce un singur vin de mai bine de cinci ani, pentru că nu a rămas nimic pentru cel de-al doilea brand, spuneau mândri reprezentanţii casei.

Proprietarii producătorilor de vin din Bordeaux sunt uneori oameni care au moştenit afacerea din generaţie în generaţie.

Alteori, în spatele unora dintre cele mai cunoscute vinuri din lume se află unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume, cum este cazul familiei Rotschild. Într-o perioadă în care preţul petrolului este tot mai imprevizibil, bursele nu mai par nici ele la fel de atrăgătoare ca până acum, iar aurul este passé, vinul devine o opţiune din ce în ce mai căutată. Nu, nu este un fenomen nou, ba din contră, connoisseurii şi pasionaţii de vinuri au în pivniţele proprii sau în unele private licori în valoare de sute de mii, şi chiar milioane de euro. Există şi aceia care au pariat zeci de milioane de euro pentru a cumpăra producători de vin.

Un astfel de exemplu este Bernard Magrez. La o simplă căutare pe internet, în dreptul lui apare următoarea descriere: „magnat francez ce deţine mai multe podgorii în regiunea Bordeaux. Acestora li se adaugă însă altele din diferite regiuni ale Franţei, precum şi din Spania, Portugalia, Chile, Argentina, Japonia, Maroc şi California“.

Magnatul de 81 de ani este de altfel pasionat nu doar de vinuri, ci este şi unul dintre marii colecţionari de artă ai lumii, având chiar un muzeu dedicat - Institut Culturel Bernard Magrez - în Bordeaux. Este găzduit de una dintre cele mai frumoase clădiri din oraş, iar vizavi se află La Grande Maison de Bernard Magrez, un hotel de doar şase camere, unde antreprenorul îşi expune printre altele o serie de lucrări din portofoliu. Fiecare cameră are o tematică diferită, atât în ceea ce priveşte mobilierul şi decorul, cât şi arta asortată. Şi, în semn de bun-venit, Bernard Magrez îi răsfaţă pe oaspeţi cu un pahar de vin de pe domeniile proprii. Poate fi un răsfăţ sau un mod de a-şi face vinurile cunoscute.

La parterul conacului din secolul al XIX-lea se află şi un restaurant cu două stele Michelin, deschis de Magrez în parteneriat cu chef-ul Pierre Gagnaire.

Pe scurt, ce a reuşit aici magnatul a fost să reunească sub acelaşi acoperiş cât mai multe forme şi interpretări ale artei. Cum doar francezii ştiu să facă.