Asia nu a fost imună la farmecele Europei sau ale Statelor Unite, dar de câţiva ani, vântul schimbării bate şi în sens invers, iar unul dintre primele elemente care au schimbat regulile jocului a fost sushi, mâncarea japoneză care a cucerit cele mai importante oraşe din lume, de la New York la Paris.
Antreprenorul Cristian Preotu, care împreună cu soţia sa Maria, deţine mai multe businessuri în domeniul gastronomiei, printre care şi magazinele Comtesse du Barry, a simţit parfumul schimbării şi a vrut să îl preîntâmpine. Anul trecut l-a cunoscut pe bucătarul thailandez Anirut Poosung şi aşa începe povestea restaurantului Sushi Room.
„Am deschis în 2015. Aveam proiectul de trei ani şi vorbisem deja, negociasem contractele pentru materia primă, aşa că nu lipsea decât bucătarul. Anirut Poosung ne-a trimis CV-ul, l-am chemat la discuţii şi ne-am înţeles imediat. A fost o potrivire de caractere“, îşi aminteşte antreprenorul.
Anirut Poosung confirmă zâmbind. A venit pentru prima dată în România acum mai mulţi ani ca să lucreze la un restaurant japonez şi a rămas. „Am învăţat iniţial să gătesc mâncare thailandeză. Apoi, când s-au deschis graniţele ţării mele şi au început să vină turiştii, au venit mulţi japonezi şi voiau să mănânce sushi, aşa că a trebuit să învăţ să le gătesc. Aşa a început totul.“
Au trecut deja 25 de ani de când a început să gătească sushi, însă în continuare pregăteşte şi preparate thailandeze, de la el de acasă, din nordul ţării unde se mănâncă în special pui. „Mie personal îmi place mai degrabă peştele decât alte tipuri de carne. Ştiu că voi aici mâncaţi multă carne de vită, însă eu prefer ce vine din mare.“ Bucătarul thailandez are 48 de ani şi a început să gătească sushi când avea 23 de ani. Primii paşi către bucătărie i-a făcut însă când abia îşi sărbătorea majoratul. De mic i-a plăcut să gătească, aşa că mereu a vrut să înveţe.
„Nu pot să spun că m-a inspirat vreun membru al familiei, ci mai degrabă că este o tradiţie la noi în ţară să găteşti şi să mănânci acasă.“ Primul său job real în domeniu l-a primit în bucătăria unui hotel din Bangkok. Apoi, din Thailanda a plecat în Israel, unde a gătit tot sushi timp de cinci ani. Ulterior a venit cu o companie din Israel în România când aceştia au deschis în cadrul hotelului JW Marriott un restaurant japonez. Se chema Yakimono. „Apoi, am decis că este momentul să fac o schimbare şi am venit aici.“ Acum pregăteşte o nouă schimbare, respectiv o dezvoltare a conceptului Sushi Room, sub forma unui restaurant cu specific asiatic (asia sea food - sushi bar), în locul restaurantului Le Bistrot Français. Acesta din urmă, deţinut tot de Cristian Preotu, se va muta în apropiere. În noul restaurant vor fi expuse o serie de litografii din secolele XVII-XVIII, iar meniul va cuprinde, pe lângă preparatele japoneze şi o serie de alte feluri de mâncare asiatice, printre care şi thailandeze.
„Vrem să avem un meniu mai dezvoltat şi vrem să aducem şi un acvariu cu languste proaspete pe care clienţii să le poată alege pentru a fi gătite. Mai mult, în noul restaurant vrem să luăm un peşte, să îl aducem la masă să îl inspecteze clienţii, şi din el să le gătim mai multe feluri de mâncare, sushi, sashimi, supă.“
Şi acum în meniul de la Sushi Room există şi preparate pur japoneze, dar şi unele specialităţi fusion care au prins rapid la clientul român pentru că sunt reuşite gastronomic, iar consumatorul caută produse mai nobile, cum este cazul foie gras sau trufe negre, explică Cristian Preotu.
În ceea ce îl priveşte pe Anirut Poosung, şi sushi-ul lui preferat este (după câteva secunde bune de gândire) cel cu foie gras şi trufe negre. „Este ceva mai exotic, l-aş putea numi bucătărie fusion, adaptată pieţei din România. Ah, şi mai mult, durează doar trei minute să îl prepar.„
Totuşi, un sushi pe care l-ar recomanda ar fi nigiri pentru că în esenţă cuprinde peşte şi orez. Atunci când îl mănânci simţi gustul peştelui şi adevăratul gust al sushi-ului. Acum el mănâncă sushi cam o dată pe săptămână, însă pentru că lucrează zilnic în domeniu, gustă zi de zi peştele pe care îl foloseşte în bucătărie. Ziua de muncă începe de regulă pe la ora 12.00. În primul rând inspectează legumele şi carnea, gustă peştele. Apoi aşteaptă să vină clienţii. Nimeni nu pregăteşte nimic înainte, totul trebuie făcut pe moment pentru a fi cât mai proaspăt. „Cel mai rapid sushi îl pot prepara în 15 minute pentru patru persoane. Ceva mai complicat durează 25 de minute, şi vorbim de un preparat cald, de tempura sau wagyu. Adică preparate care necesită o atenţie şi mai mare la detalii.“
Când nu are o zi ocupată stă circa opt ore la birou. Altfel, stă cât este nevoie. Trebuie să fie acolo să se asigure că totul este la standardele obişnuite. „Este aici în permanenţă, el dirijează circulaţia“, explică Preotu. Sushi a devenit o modă în România acum câţiva ani. „Nu a fost uşor să dezvoltăm gusturile consumatorilor, însă astăzi avem clienţi care deja ştiu bine ce vor, cunosc produsul, cunosc meniul.“ Există însă şi clienţi care vin şi cer detalii, vor să afle mai multe de la sursă, să descopere. Cele mai aglomerate perioade din zi sunt prânzul şi cina, atât în timpul săptămânii când vine personalul birourilor din zonă, cât şi în weekend. În ceea ce priveşte clienţii, cei mai mulţi sunt acum familii cu copii care fie vin să mănânce aici şi să se bucure de o masă în familie, fie iau la pachet. „Pentru copii am lansat sushi for kids. Am fost inspirat de copiii mei care nu voiau să încerce sushi“, spune Cristian Preotu. Astfel, au decis că, pentru a-i cuceri pe cei mici trebuie să taie bucăţile mai mici şi să folosească produse mai puţin complicate la gust, respectiv creveţi sau somon.
Pe lista de clienţi se află şi Ambasada Japoniei, bucătarul misiunii făcându-şi aprovizionarea în magazinele lui Cristian Preotu. Mai mult, angajaţii ambasadei vin să mănânce la Sushi Room, afirmă antreprenorul. „În final, cele mai căutate produse sunt cele mai bune întotdeauna. Mai mult, dacă un client ne roagă să îi gătim ceva special, ceva nou ce nu este în meniu, mereu facem asta.“ Pentru sushi chef-ul foloseşte trei tipuri de orez: alb, negru şi cu quinoa. Are mai multe tipuri de peşte şi carne, spre exemplu vită wagyu care diferă în funcţie de gradul de maturare.
Meniul de mâncare este completat cu şampanii şi vinuri albe ce merg bine asortate la sushi. Pe lângă acestea există şi tradiţionalul sake, dar şi vinul alb japonez sau wiskey-ul din ţara Soarelui Răsare, unul dintre cele mai bune din lume. Produsele speciale vin din Franţa, cum este cazul tonului, sau din Scoţia, cum este cazul somonului bio. Orezul şi făina de tempura sunt aduse din Japonia. Orice produs ce poate fi folosit ca înlocuitor nu este la fel de reuşit, spune chef-ul thailandez. Prin intermediul firmei de distribuţie de produse gastronomice a lui Cristian Preotu, restaurantul Sushi Room are acces la un număr mare de produse de la diverşi furnizori. „Peştele Hamachi este spre exemplu adus şi el tot din Japonia. Pentru un număr mare de ingrediente avem acelaşi furnizor ca şi Nobu.“
Legumele însă, compania încearcă să le cumpere, pe cât se poate, de la furnizori din România. Trufele negre spre exemplu le aduc din Transilvania. Problema cu legumele din România este că toată lumea are aceleaşi produse disponibile în acelaşi timp. Atunci sunt, într-adevăr şi bune şi foarte ieftine, însă ce faci în restul anului?, se întreba Cristian Preotu. Astfel, Sushi Room a încheiat recent un contract cu o firmă de lângă Bucureşti care produce legume bio. „Antreprenorii au făcut investiţii în ferme şi le-am spus că suntem dispuşi să plătim mai mult pentru ideologie şi pentru produs. Ei pe lângă ideea iniţială de business vor să integreze în schemă şi persoane cu anumite probleme, fie că este vorba de foşti deţinuţi, fie că este vorba de persoane cu deficienţe locomotorii“, explică Preotu.
Meniul de la Sushi Room a fost construit de antreprenorul român împreună cu chef-ul thailandez. Cristian Preotu îşi aminteşte că a descoperit sushi-ul în Franţa şi a devenit rapid o pasiune. El, la fel ca şi Anirut Poosung, nu a ajuns până acum în Japonia, însă este pe lista de planuri. „Nu am ajuns niciodată în Japonia, deşi mi-am dorit. Am nevoie de viză şi de mult timp, şi nu am avut. Despre România pot să spun că-mi place ce am descoperit, o societate deschisă, dispusă să încerce cât mai multe“, spune chef-ul thailandez.
Când vine vorba de mâncarea locală el spune că a tot gustat preparate tradiţionale româneşti, mai ales când găteşte soacra sa. „Atunci trebuie să mănânc“, recunoaşte zâmbind. Nu se dă în vânt după sarmale, însă tocăniţa îl face să se lingă pe degete, recunoaşte el între două zâmbete şi un nou rând de sushi. De această dată cu foie gras.
