Recuperarea Conacului Udrişte Năsturel, proprietate aflată la doar 40 de kilometri de Bucureşti, arată cum istorii de peste 400 de ani se pot scrie şi la timpul prezent. Deţinut acum de o nouă generaţie de proprietari, conacul a fost repus în circuitul public, fapt ce reprezintă cea mai bună dovadă că prin abordări coerente, în deplin respect faţă de un patrimoniu cultural irepetabil, sute de ani de istorie se pot transforma în sute de ani de viitor.
Conacul Udrişte Năsturel se găseşte la o distanţă de 40 de kilometri de centrul Bucureştiului, pe un platou învecinat cu malul râului Argeş, istoria sa fiind demnă de un roman de aventuri.
„Conacul Udrişte Năsturel sau Casa de Piatră, cum mai este numit, a fost construit între anii 1641 şi 1643, la initiaţiva lui Udrişte Năsturel (un mare cărturar, poet şi traducător din Ţara Românească şi cel mai important sfătuitor al domnitorului Matei Basarab), a cumnatului său şi a fratelui său Cazan şi, probabil, cu sprijinul curţii domneşti, prin sora lor, Elina (nevasta lui Matei Basarab, considerat cel mai mare ctitor bisericesc al neamului românesc)“, spun reprezentanţii Conacului Udrişte Năsturel.
Clădirea în formă de L cuprinde două locuinţe, destinate utilizării de către cei doi fraţi. Cu o dispunere aproape simerică a încăperilor, fiecare având propria intrare şi scară de acces către etaj, conacul a fost zidit din blocuri de piatră calcaroasă.
„La intrarea pe proprietate se găseşte şi biserica Sf. Treime şi Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, construită de Elina Basarab în anul 1644, fapt ce marchează importanţa casei din Herăşti şi a familiei Năsturel pentru curtea domnească de la acea vreme.“
Moşia din Herăşti, judeţul Giurgiu, s-a transmis moştenitorilor de pe ramura lui Udrişte până în anul 1830, când Constantin Năsturel Herescu a vândut proprietatea principelui sârb Miloş Obrenovici şi a donat parte din avere Academiei Române pentru înfiinţarea premiilor Năsturel Herescu.
„Miloş Obrenovici a mărit moşia din Herăşti şi a intervenit în arhitectura Casei de Piatră, adăugând peste aceasta un turn, unde puteau sta arnăuţii de gardă, şi un corp lateral, cu parter şi etaj, alipit pe partea nord-estică a casei.“
Mai departe, spun reprezentanţii proprietăţii, în anul 1881 Anastase Stolojan, parlamentar şi ministru al justiţiei în cabinetul lui Ion Brătianu, licenţiat în drept la Paris, având o avere considerabilă, cumpără Casa de Piatră din Herăşti, împreună cu anexele şi terenurile aferente, de la succesorii familiei Obrenovici.
„Noul proprietar supraetajează una dintre clădirile anexă existente la nivelul parterului, aliniată la faţada sudică a Casei de Piatră, aceasta devenind ceea ce numim astăzi Casa Stolojan.“
În anul 1931, Casa de Piatră trece printr-un incendiu care mistuie planşeele şi tâmplăria din lemn şi mare parte din turnul lui Obrenovici. Probabil afectaţi de reforma agrară, moştenitorii lui Stolojan nu reuşesc să înceapă restaurarea, iar după instalarea regimului comunist, în anul 1949 conacul din Herăşti este naţionalizat. Din anul 1972, Casa de Piatră a intrat în administrarea Muzeului de Artă Populară (astăzi Muzeul Naţional al Ţăranului Român), găzduind diverse expoziţii cu obiecte de artă tradiţională.
„După un proces îndelungat de retrocedare, în 2013 moştenitorii familiei Stolojan au recuperat o parte din proprietatea care a aparţinut lui Anastase Stolojan, iar în 2020 aceasta a fost cumpărată de actualii proprietari.“
Ansamblul a fost achiziţionat de o familie tânără, cu activitate principală în domeniul IT, dar pasionată de arhitectura şi încărcătura istorică a clădirilor vechi. Dincolo de istoria locului în sine, Conacul Udrişte Năsturel are câteva particularităţi estetice şi de execuţie absolut deosebite.
„Cea mai vizibilă particularitate estetică a Conacului Udrişte Năsturel este materialul din care a fost construit – blocuri de piatră de talie mare. Acest lucru confirmă importanţa deosebită sau chiar unicitatea edificiului pentru timpul şi locul în care a fost realizat. Pe vremea aceea, piatra era utilizată în construcţiile civile doar pentru elemente decorative. Unice la acel moment în Ţara Românească erau şi scările interioare, construcţiile cu etaj din secolele XVII-XVIII aveau scară amplasată în exterior, pe faţada principală.“
Poziţionarea clădirii în raport cu peisajul, pe un platou mai înalt, de unde se poate supraveghea în depărtare, este de asemenea remarcabilă.
„Dispunerea planimetrică a celor două locuinţe în volumul construcţiei, proporţiile, spaţiile boltite din piatră, tehnicile de prindere a pietrei şi alte detalii arhitecturale ne sugerează că, deşi nu se cunoaşte autorul proiectului iniţial, a fost vorba despre o arhitectură cultă.“
Influenţele arhitecturale ale Casei de Piatră nu sunt clare, însă au fost vehiculate de-a lungul timpului în literatura de specialitate ca fiind uneori de factură renascentisă, gotică - date de golurile uşilor de acces, de frontoanele acestora, de profilatura ancadramentelor şi de forma arcuită a ferestrelor etajului.
„A fost sugerată şi posibilitatea unei subtile fortificări formate de faţadele dinspre sud şi est, datorită zidurilor pline în registrul inferior, cu goluri foarte înguste la nivelul demisolului, casa fiind construită într-o vreme în care Imperiul Otoman interzicea realizarea unor edificii cu rol militar sau de apărare în teritoriile sale.“ Sunt menţionate şi influenţe otomane datorate arcelor în acoladă, care surmonează ancadramentele ferestrelor de la parter şi de la profilul cornişei. Există chiar şi ipoteza unei gândiri arhitecturale italiene, datorată proporţiilor, formei acoperişului (dar se discută şi de – n.red.) influenţa transilvăneană interpretată în unele elemente de faţadă sau în realizarea învelitorii din olane.
Faţă de alte proprietăţi istorice, Conacul Udrişte Năsturel poate fi considerat un norocos al vremurilor, fiind într-o stare bună datorită consolidării relativ recente. Dar poate cel mai important aspect al acestei stări de „sănătate“ bune a proprietăţii este că acum conacul este deschis publicului.
„Noii proprietari sunt conştienţi de angajamentul pe care şi l-au luat în momentul în care au achiziţionat un astfel de imobil, şi anume păstrarea sa în bune condiţii, protejarea şi punerea în valoare, astfel încât să îi asigure continuitatea.“ Mai departe, reprezentanţii Conacului Udrişte Năsturel mai spun că intenţionează să organizeze o serie de evenimente culturale, din diferite spectre artistice contemporane, care să se potrivească în peisajul idilic dat de cadrul istoric existent şi care să vizeze un public interesat de ambele aspecte. Iar asta nu este tot.
„A fost obţinută deja autorizaţia pentru realizarea gardului şi a porţii de acces pe proprietate şi urmează să înceapă lucrările. În paralel, este în desfăşurare un proiect care are ca scop punerea în valoare a întregului ansamblu, dar care se concentrează în special pe intervenţii asupra Casei Stolojan.“ Se vor realiza spaţii de cazare la etaj, iar la nivelul parterului se propune o terasă exterioară, orientată spre partea sudică, cea mai joasă a terenului, care să permită comunicarea vizuală şi spaţială cu toată proprietatea şi cu peisajul înconjurător. De asemenea, lucrările privind amenajarea peisageră au început şi constituie un proces continuu şi de durată, având obiectivul de a reface imaginea firească şi pitorească a peisajului de câmpie din lunca Argeşului, în care sunt aşezate cele două conace. „Termenul de finalizare pentru realizarea tuturor intervenţiilor propuse se preconizeză a fi de cel puţin trei ani, iar valoarea investiţiei este de aşteptat să ajungă la 2 milioane de euro.“
Practic, o istorie de 400 de ani începe acum să se scrie la timpul prezent, după finalizarea investiţiilor asigurându-i-se o poveste la viitor. „În momentul în care se conştientizează şi se găsesc soluţii pentru valorificarea unei astfel de resurse, implicând desigur comunitatea, se creează practic un mecanism care să îi asigure autosusţinerea şi longevitatea. Actualii proprietari îşi asumă rolul de a porni şi susţine acest mecanism şi de a-l transmite mai departe generaţiilor viitoare“, mai spun reprezentanţii Conacului Udrişte Năsturel.
