Arts & Design

De amorul artei. Un fost corporatist „convertit“ la artă şi un arhitect au readus la viaţă o vilă de la sfârşitul secolului al XIX-lea din Bucureşti

27 sep 2017 1381 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

O vilă de la sfârşitul secolului al XIX-lea din Bucureşti a devenit în ultimii trei ani un loc de întâlnire între artiştii contemporani şi pasionaţii sau colecţionarii de frumos. Aceeaşi casă de lângă Foişorul de Foc a găzduit anterior, timp de mai multe decenii, întâlnirile artiştilor şi scriitorilor români şi străini din alte generaţii. Acum, un fost corporatist „convertit“ la artă şi un arhitect au readus la viaţă acest proiect.

 

Andrei Breahnă, manager cultural, galerist şi colecţionar de artă, şi Raluca Şoaita, arhitect şi colecţionar de artă, au fondat în 2014 Eastwards Prospectus, o galerie care îşi concentrează atenţia pe artişti din Europa Centrală şi de Est. De ce? Pentru că piaţa de artă din România este încă tânără, iar potenţialul este uriaş.

„Împreună, am realizat că există potenţial pentru piaţa locală de artă deoarece există oameni de afaceri care au banii necesari să investească în domeniu, dar nu există încă bine conturată dimensiunea estetică“, explică Andrei Brehnă. România are artişti bine poziţionaţi care nu sunt colecţionaţi, dar se întâmplă şi fenomenul invers, în care sunt colecţionate lucrări fără valoare, adaugă el.

El a absolvit o facultate cu profil de business, mai exact Administrarea Afacerilor, iar în 2005 a plecat într-un program Erasmus în Franţa. Apoi, tot în Franţa, la Paris, s-a şi angajat într-o corporaţie, HP. La 28 de ani a avut un fel de „mid-life crisis“,

într-o perioadă în care contextul de la Paris nu era chiar favorabil pentru tineri.

„În Franţa am întâlnit-o pe Raluca, ea făcea un master despre Patrimoniul Oraşelor Orientale, ea fiind la bază arhitect. Împreună am decis să plecăm timp de patru luni în Costa Rica, în zone unde am fost complet izolaţi, uneori fără electricitate, semnal la telefon sau apă curentă.“ A fost o perioadă în care şi-au reevaluat viaţa.

Aşa au decis că vor să demareze acest proiect de business şi de viaţă, cum îl numesc ei. A mai durat însă o vreme. S-au întors întâi în Franţa, unde Andrei s-a orientat către un program de master în Managementul Industriilor Crea­tive. Nu mai voia să meargă către zona de corporate. Era perioada 2011-2012.

Apoi, au plecat în Egipt pentru alte patru luni pentru că Raluca, prin intermediul Ambasadei Franţei, urma să facă un stagiu aici. În primăvara lui 2011 a izbucnit revoluţia în Egipt, iar ei au ajuns la 7-10 zile după. Atunci cădea regimul Mubarak. „Am intrat în contact cu tinerii de acolo, am simţit efervescenţa lor. Trăiam o schimbare de paradigmă. Îmi amintesc că în 2005 îmi doream stabilitate şi prosperitate, iar în 2012 vedeam orice lipsă ca o oportunitate.“ Aşa că s-au gândit că nu are sens să îşi caute locul într-un mediu deja bine dezvoltat şi ar fi mai bine să se întoarcă în România.

Raluca este specializată pe arhitectură medicală, ea fiind cea care a realizat designul farmaciilor şi spitalului Polisano. A lucrat şi cu ONG-ul Dăruieşte Viaţă pentru dezvoltarea de la Spitalul Marie Curie. A fost de asemenea consilierul ministrului Voiculescu în timpul cabinetului Cioloş şi a lucrat drept consultant pentru Banca Mondială.

Galeria este operaţională din octombrie 2014 şi încă de la început s-a dorit a fi un actor cultural care poziţionează artistul în piaţă, îl validează, după cum povesteşte cofondatorul. Nu doar îi consignează lucrările. „Lucrăm doar cu artişti contemporani, dar din mai multe generaţii. Am expus artişti din Franţa, Bosnia şi Herţegovina, Italia, Polonia, Slovenia, şi, bineînţeles România. Focusul nostru este pe Europa Centrală şi de Est, care duce lipsă de o infrastructură coerentă în arta contemporană.“ Este o piaţă pentru care există apetit, deşi nu a fost încă descoperită la adevărata ei valoare.

În ultimul an cei doi pasionaţi de frumos şi-au extins activitatea într-o nouă direcţie, prin expunerea şi de artişti confirmaţi, ca de exemplu Tania Mouraud (76 de ani), ale cărei lucrări sunt expuse şi la Centre Pompidou-Metz. Este o figură recunoscută în Franţa, nu însă şi la nivel internaţional. „Este o oportunitate.“ Răzvan Anton, Radu Cioca, Sebastian Moldovan sau Mircea Stănescu sunt doar câteva alte nume din portofoliul Eastwards Prospectus.

„Sunt artişti care îşi vând toate lucrările prin noi. Sunt alţii de la care primim în consignaţie doar o parte. Preţul îl stabilim împreună.“ Preţul trebuie să fie relevant la realitatea din piaţă. Pe artiştii străini îi găsesc la târguri internaţionale, precum cele din Viena sau Istanbul.

„Luăm de regulă lucrări în consignaţie, însă există şi o colecţie proprie a galeriei, respectiv lucrări pe care noi le-am achiziţionat şi le revindem.“ Preţul lucrărilor de la Eastwards Prospectus variază de la 100 la 100.000 de euro, în momentul acesta având circa 700-1.000 de opere consignate.

Preţul mediu al lucrărilor vândute local este sub cel al unor lucrări pe alte pieţe. Prin comparaţie cu Italia spre exemplu, un artist cu CV echivalent se poate vinde local la doar o treime din preţ, explică el.

„România nu are mari colecţionari de artă. Tentative există, dar recente.“ Pe piaţa locală colecţiile au mai degrabă o dimensiune personală. Vorbim de colecţionari cu 50-100 de lucrări care se află în căutarea unei identităţi. „Există însă şi companii care au colecţii, ca de exemplu BCR.“ Nu putem însă să ne comparăm cu alte pieţe, unde există colecţionari care au moştenit de la generaţiile anterioare măcar o parte din operele pe care le au acum în portofoliu. Colecţiile începute în Italia de acum 40-50 de ani au ajuns deja în mâinile celei de-a doua generaţii. „La Paris vorbim de colecţionari cu 10.000-15.000 de lucrări. Exemple marcante sunt fundaţia Prada sau Louis Vuitton.“

În România piaţa abia se dezvoltă, existând un interes crescut pentru arta contemporană. E nevoie de un orizont mai lung de timp însă. „Acum 5-10 ani cei care colecţionau erau cei care au făcut bani în anii ’90 şi care ajunseseră deja la o maturitate.“ Acum vorbim de antreprenori de 35-50 de ani care sunt interesaţi de artă contemporană şi sunt totodată atenţi la ce cumpără. Studiază artistul, cariera lui, lucrările.

„În permanenţă căutăm şi lucrări internaţionale, lucrăm cu consultanţi şi cu un curator independent pentru fiecare nouă expoziţie pentru a aduce o voce nouă.“ Pentru a organiza o expoziţie, ce cuprinde 40-50 de opere, se pot purta şi un an de zile de discuţii.

Galeria este deschisă public de joi până sâmbătă (accesul fiind gratuit), iar în restul timpului se poate vizita, însă cu programare. Pro­gramarea asigură un tur ghidat.

„Operele de artă îţi pot aduce dividende financiare, dar şi beneficii sociale şi educaţionale. Sunt bunuri ce pot fi lăsate moştenire peste timp. O iniţiativă ar fi dezvoltarea muzeelor private, care rămân şi ele moştenire, pe când companiile sunt efemere.“