Arts & Design

Cum arată cele mai frumoase case ale Bucureştiului, reşedinţe de ambasadori şi sedii de ambasade. Episodul 4: O nouă pagină în atlasul lumii

13 nov 2017 2498 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

Pe o străduţă ce dă în Piaţa Dorobanţilor, în curtea unei case ce îşi poartă cu mândrie cei 80 de ani de istorie, l-am cunoscut pe Cooper. Un golden retriver de trei ani şi jumătate. Este cel de-al cincilea membru al familiei ambasadorului Egiptului la Bucureşti,  Salah A. El-Sadek. El s-a mutat în România acum două luni şi jumătate, alături de soţia sa. Şi de Cooper. Cele două fiice sunt în Canada acum, lucrând în domeniul bancar.

 

Primul lucru pe care îl remarci la această reşedinţă este arhitectura exterioară. O casă demnă de o capitală europeană istorică. Demnă de Micul Paris. Asta dacă nu cumva Cooper aşteaptă la poartă. Şi atunci pe el îl remarci primul, cum aşteaptă cuminte să fie mângâiat. Dincolo de poartă însă se ascunde una dintre cele mai frumoase case cu istorie din Capitală.

„La finalul anului 2015 statul egiptean a cumpărat clădirea care găzduieşte ambasada, dar şi vila aceasta pentru a servi drept reşedinţă ambasadorului. Casa are o istorie îndelungată, fiind construită în 1937“, povesteşte Salah A. El-Sadek, ambasadorul Egiptului la Bucureşti. Casa a fost renovată acum 13 ani, în 2004, însă fostul proprietar nu a locuit mult timp aici, aşa că nu am făcut mari modificări la ea, adaugă el.

„Când am venit în România am vorbit cu arhitectul care a renovat casa şi mi-a spus că oricum nu a avut voie să schimbe prea multe fiind o clădire de patrimoniu.“

De regulă, reşedinţa ambasadorului Egiptului în alte ţări - „casa egipteană cum o numim noi“ - este decorată modern. Casa din inima Capitalei este însă mobilată în stilul clasic, pentru a se asorta cu arhitectura. Covoarele sunt persane, tavanele din lemn, totul este decorat pentru a se potrivi în peisaj. „Şi mă bucură asta, pot spune că suntem norocoşi. Nu am avut nevoie să facem modificări.“

Când a venit alături de soţia sa la Bucureşti în plină vară, ambasadorul a adus doar obiecte de decor, respectiv tablouri, poze personale cu familia sau argintărie.

„Am adus cu noi când ne-am mutat şi un tablou realizat de un artist japonez.“ Înfă­ţişează Egiptul de care artistul s-a îndrăgostit în timpul unei călătorii. Din Zambia, unde a fost ambasador anterior, a adus o serie de ouă de struţ pictate manual cu motive locale. Despre Zambia afirmă că este o ţară deosebită unde convieţuiesc în mod paşnic 72 de triburi care vorbesc 26 de limbi indigene.

„Avem şi o colecţie de argint completată în timpul călătoriilor noastre prin Iordania, Egipt şi Siria.“ Tot din Siria sunt şi o serie de tablouri care sunt de fapt pagini din cărţi foarte vechi de tipul O mie şi una de nopţi. Sunt desenate manual şi scrise manual, cu imaginea în mijloc şi cu textul atât în partea de jos, cât şi în cea de sus a paginii. „Am o colecţie de mici dimensiuni şi o port cu mine peste tot.“ Alte tablouri sunt de fapt covoare în miniatură, realizate din mătase şi înrămate. „Şi, pentru a evidenţia identitatea noastră, am adus şi câteva statuete cu zeiţe egiptene şi cu King Tut (Tutankamon).“

Când era tânăr şi-a dorit foarte tare să călătorească. Bani să facă asta nu a avut până să ajungă la facultate. Tot atunci a făcut prima călătorie cu avionul. A mers în Austria şi Germania într-o tabără internaţională pentru care a fost selectat de guvernul egiptean. „Când eram în facultate mi-am dat seama că îmi doresc un job care să-mi permită să văd lumea pe de-o parte şi care să fie legat de ţara mea pe de alta. Nu mă gândeam că o să ajung să fiu diplomat de carieră.“

A călătorit mult. A văzut în total 55 de ţări. A lucrat în Japonia, Siria, Zambia, Egipt şi acum România. „Sunt diplomat de 33 de ani.“ Prima poziţie de ambasador a primit-o în Zambia. A fost şi Reprezentant permanent la COMESA - Common Market for Eastern and Southern Africa, o organizaţie regională în Africa. În România a ajuns acum câteva luni. Trebuia să vină de anul trecut, însă a primit o misiune locală, pe lângă Preşedinţia Egiptului, aşa că a ajuns mai târziu.

„Am reuşit să văd lumea. Am fost mulţi ani ca o valiză ambulantă, am reuşit să văd toată Africa spre exemplu datorită jobului.“ Mai mult, până să reuşească să iasă din ţară a întors fiecare piatră din Egipt. De mic mergea în tabere, iar mama sa îl lăsa atâta timp cât ştia unde şi cu cine este.

„Acum, după atâţia ani petrecuţi în afara ţării, îmi doresc şi să mă întorc acasă.“ Totuşi, recunoaşte că în toţi aceşti ani a reuşit să vadă lumea şi nu altfel, ci în imagini, iar fiecare dintre acestea spune o poveste. „Am reuşit şi să înţeleg mai bine oamenii. Mi-am dat seama că în spatele fiecărui lucru stau oamenii. Şi dacă ne uităm la o poză de arhitectură, tot omul care a realizat acea clădire trebuie descoperit.“

Este pasionat de fotografie şi oriunde merge are cu el aparatele - digital şi cel cu film -, trepiedele, toate echipamentele. De altfel, când a ajuns acasă pentru interviul cu După Afaceri Premium, într-o mână ţinea camera foto, iar în alta cotidianul britanic Financial Times. „Citesc zilnic Financial Times.“

A început să facă fotografie acum circa 30 de ani, la momentul acela doar pe film. Astăzi merge în paralel. „Când am aflat că voi veni în România m-am bucurat să aflu că este una dintre puţinele ţări care încă mai developează fotografii de pe film. Sunt doar câteva care mai fac asta, cum ar fi Singrapore sau Egipt.“ În România deja ştie două locuri, unul în zona Piaţa Victoriei şi magazinul F64.

Povesteşte că de-a lungul călătoriilor sale a descoperit un fotograf japonez în vârstă de 78 de ani care este specializat pe portrete. El i-a spus că nu fotografiază ce nu înţelege. „De aceea, înainte de fiecare sesiune foto ascultă înregistrări cu oamenii pe care urmează să îi pozeze. «În felul acesta reuşesc să îi înţeleg şi să capturez în imagini ce îmi doresc eu să transmit. O anumită parte din sufletul lor», aşa mi-a transmis.“

Despre el însuşi, Salah A. El-Sadek afirmă că este un fotograf amator şi un povestitor totodată. „Cea mai bună fotografie a mea? Încă nu am făcut-o. De aceea mereu port cu mine camerele, trepiedele, toată aparatura.“ Fotografiile sale sunt publicate pe un site de profil şi au avut trei milioane de vizualizări, după cum povesteşte chiar el. De altfel, a avut şi o serie de expoziţii, unele clasice pe hârtie, iar altele digitale, unde îşi proiectează imaginile, iar pe fundal ai muzică şi o înregistrare a vocii sale care narează povestea din spate. Dat fiind că este online şi poza este vizibilă doar câteva secunde, ai nevoie de o poveste care să îi ofere viaţă.

„Avantajul unei astfel de expoziţii este faptul că poţi alege imaginile în funcţie de audienţă. Fotografiile mele ilustrează lumea văzută prin ochii unui diplomat.“

În reşedinţa de la Bucureşti are expuse mai multe fotografii, însă cele mai multe sunt portrete de familie, în special cu cele două fiice. „Am două fiice care şi-au finalizat studiile în Canada şi acum lucrează în mediul bancar, una la Citi Group şi cealaltă la RBC - Royal Bank of Canada.“ Cea mică s-a născut în SUA, însă a călătorit împreună cu familia în toată lumea. Au mers în Siria, Ja­ponia, iar apoi Zambia. „Fiicele mele sunt cetăţenii acestei lumi largi.“

Alte poze din casă îl înfăţişează pe Salah A. El-Sadek alături de alţi lideri ai lumii. „Am avut onoarea anterior să fiu invitat la Palatul Roşu unde locuieşte Regele Iordaniei. Am mers să prezint condoleanţe la decesul Regelui Hussein.“ Acolo a văzut că regele avea o masă cu fotografii unde acesta apărea alături de alţi lideri ai lumii. L-a inspirat şi şi-a dorit să aibă şi el una. „Acum am două astfel de mese, una acasă şi una la ambasadă.“ Are poze cu patru generaţii de prim-miniştrii japonezi, cu George Bush după ce şi-a încheiat mandatul, cu fostul preşedinte al Zambiei şi cu Luiz Inácio Lula da Silva, fostul preşedinte al Braziliei. Urmează în perioada următoare să aibă şi întâlnirea cu preşedintele României pentru a-i prezenta scrisoarea de acreditare. „Face parte din protocol.“

Primul lucru pe care poate să-l spună despre România este că l-a impresionat căldura, nu doar cea de afară, ci şi căldura oamenilor. Există o serie de asemănări cu Egiptul, afirmă el. Cele două ţări au relaţii oficiale de 111 ani, dar există multe alte punţi de legătură între ele. Una ar fi caracterul deschis al oamenilor.

„Egiptul este un stat cu o istorie lungă, astfel că nu este unitar, ci reuneşte un spectru larg de culori şi arome.“ Toată lumea ştie despre faraoni, însă Egiptul înseamnă mai mult de atât, înseamnă influenţe greco-romane, arabe (beduini), musulmane, iudaice, iar mai recent există influenţe franţuzeşti sau englezeşti, adaugă el. „De la francezi spre exemplu am preluat sistemul metric de măsurare. De asemenea, de condus conducem pe stânga. Legile sunt şi ele construite după model francez.“

Când a venit, Napoleon a stat în Egipt doar trei ani, însă importanţa acestei perioade a fost uriaşă, adaugă el. Spre exemplu, când a venit el egiptenii nu puteau citi hieroglifele. Napoleon a fost însoţit de o serie de oameni de ştiinţă care au studiat hieroglifele şi le-au descifrat. Un soldat din armata Franţei a redescoperit Rosetta Stone şi a studiat-o. „Astăzi noi avem specialişti în domeniu care pot citi hieroglifele la fel de uşor cum noi citim cărţi sau ziare. Putem spune că francezii ne-au înapoiat istoria.“ Apoi însă, armata lui Napoleon a fost înfrântă de britanicii lui Nelson.

„Puţini sunt cei care ştiu că Iisus şi Fecioara Maria au locuit patru ani în Egipt. Iar Moise era pe Muntele Sinai când a primit cele zece porunci. Toate aceste religii şi culturi ne-au influenţat existenţa.“ Şi în limba curentă există o serie de cuvinte ce provin din franceză, engleză sau italiană. „Eu de când am venit încerc să descopăr câte ceva şi despre limba română.“ De altfel, în biroul său de acasă are deja câteva cărţi şi albume foto despre România, alături de altele despre Egipt.

Camera preferată din casă? „Aceasta mică legată de livingroom unde ne uităm la televizor sau ascultăm muzică. De altfel, trebuie să recunosc că această casă are un sistem audio foarte bun şi poţi asculta muzică oriunde, chiar şi în grădină.“ Preferata sa este muzica clasică cu influenţe orientale. Când se urcă în maşină cu fiicele sale, acestea îşi pun în primul rând căştile pentru a asculta ce muzică la place. „Nu avem aceleaşi gusturi muzicale. Ele chiar râd de mine că încă folosesc CD-uri.“ A ascultat şi ceva muzică românească, în special cea tradiţională, şi găseşte ceva similarităţi cu cea egipteană.

O parte din timp şi-o petrece în dormitor unde se uită la televizor pe canalele de ştiri. Soţia sa stă în camera de lângă living pentru a urmări un canal de călătorii şi life-style. Au şi un alt televizor în casă pentru posturile din Orientul Mijlociu, care necesită un decodor special.

„Un alt loc preferat din casă este dinning room-ul pentru că la aceeaşi masă ne reunim alături de prieteni. La masa de aici încap 14 oameni. În Zambia aveam loc pentru 24 de persoane.“ Crede că în România sunt între 300 şi 500 de egipteni. În trecut erau mai mulţi pentru că veneau la studii. Nu erau multe ţări care să accepte studenţi egipteni. Între timp, în Egipt s-au deschis o serie de universităţi străine, franceze, britanice, canadiene, japoneze şi germane, astfel că numărul studenţilor care pleacă afară a scăzut. „Totuşi, când am venit în România am fost invitat la prezentarea lucrării de doc­­torat la ASE a unui student egiptean. Tatăl său terminase tot ASE-ul în anii ’80, iar sora sa studiază regie de film în România.“

Când vine vorba de reşedinţa de la Bucureşti, Salah A. El-Sadek aminteşte şi de bucătărie, pentru că o altă pasiune de-a sa este gătitul. Nu înţelege de ce aragazurile sunt atât de mici, de regulă cu doar patru ochiuri. În Egipt sunt de 2-3 ori mai mari. Îi place însă dressing-ul, demn de un film. Glumeşte spunând că este atât de mare încât nu mai există motiv de ceartă între el şi soţia sa pentru spaţiu.

O bună parte din timp însă cei doi soţi şi-o petrec în salonul principal, în centrul căruia se află o serie de canapele în tonuri de roşu aprins, care dau viaţă camerei. Lângă una dintre canapele stă un glob pământesc. Cum altfel, pentru un pasionat de călătorii?

„Acasă la noi (în Egipt - n.red.) avem un glob pământesc chiar mai mare. Mai mult, de-a lungul anilor am dezvoltat o tradiţie. Înainte de fiecare nouă misiune ne pregăteam în avans. Aflam ce ţări sunt vacante (potenţiale), iar fetele puneau pinuri pe glob.“ Apoi, pe parcurs, se reduceau opţiunile şi începeau să citească tot mai multe despre următoarea destinaţie. Când au aflat că vin în România, cele două fiice erau la Montreal, iar concierge-ul clădirii lor era român, astfel că le-au trimis o listă foarte lungă cu recomandări şi date. „Fiicele mele sunt deja mari, colivia a devenit prea mică să le pot ţine aproape. Le-am lăsat să îşi deschidă aripile şi să zboare pentru ca apoi să se întoarcă atunci când vor dori.“

Locul său preferat din lume până acum? Lumea. În orice loc există frumuseţe şi există ceva ce nu găseşti în altă parte. „Doar călătorind înveţi despre locuri, despre oameni. Mai mult, cel mai frumos este să descoperi un loc prin ochii oamenilor pentru că fiecare vede diferit acelaşi lucru.“