Arts & Design

Cum arată cele mai frumoase case ale Bucureştiului, reşedinţe de ambasadori şi sedii de ambasade. Episodul 3: Maratonul diplomatic cu start în Polonia

11 nov 2017 919 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Dacă a ajuns la o concluzie după cei douăzeci de ani de călătorit în calitate de ambasador, aceea este că minimalismul este foarte practic pentru cariera sa. Marcin Wilczek, ambasadorul Poloniei la Bucureşti, este din  2015 în România, unde a poposit după un periplu în mai multe ţări. În Capitală, îşi desfăşoară activitatea pe Aleea Alexandru, aproape de Guvern, într-o clădire cu multă încărcătură istorică, aflată în proprietatea statului polonez.

 

„Lucrez în slujba statului polonez din 1994 şi, după mai mult de 20 de ani de călătorit, nici nu-mi mai amintesc pe unde îmi sunt toate bagajele pe care le-am făcut când am plecat pentru prima dată din Polonia. Prima mea funcţie a fost la Londra, în 1997, unde am fost consilier în cadrul ambasadei de acolo. Atunci, eu şi familia mea ne-am făcut toate bagajele, pe câteva le-am luat cu noi, pe câteva le-am lăsat la părinţii mei şi au rămas încă genţi pe care nu le-am mai deschis“, povesteşte Marcin Wilczek.

După Londra, a plecat în Turcia, unde a stat şapte ani, la Ankara şi la Istanbul, apoi s-a întors pentru trei ani la Varşovia. În 2015, a plecat din nou, împreună cu soţia şi cele două fiice, de această dată către Bucureşti. Pentru a face economie de spaţiu în bagaje, au decis să nu ia ca amintiri decât obiecte mici, cum ar fi fotografiile, mărturii pentru locurile şi momentele memorabile din periplurile lor prin Europa.

„Am ajuns la concluzia că minimalismul este foarte practic pentru un diplomat şi îmi permite să mă concentrez pe obiectele de valoare“.

Îşi cumpără însă suveniruri din locurile noi în care merge. Din sejurul în Turcia a luat mai multe obiecte din ceramică, iar din România are o pictură pe lemn de stejar, achiziţionată de la Muzeul Ţăranului Român, care ilustrează Cina cea de Taină.

Sosirea în România pentru a prelua rolul de ambasador nu a fost prima venire a lui Marcin Wilczek pe aceste meleaguri. Prima dată a trecut prin România în 2012, când se întorcea către Polonia din Ankara, unde de asemenea a lucrat ca ambasador al Poloniei în Turcia. Atunci a vizitat Bucovina şi nu ştia că peste trei ani avea să se întoarcă pentru o şedere mai lungă, chiar la ambasadă. De pe 10 septembrie 2015 este Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Poloniei în România, o titulatură pe cât de lungă şi complicată, pe atât de încărcată de responsabilităţi. Dar şi de satisfacţii, spune el.

„Clădirea ambasadei Poloniei la Bucureşti a fost construită în 1912 şi a fost cumpărată de statul polonez în 1929. Să cumperi o ambasadă într-o anumită ţară este un act de încredere. Este o clădire încărcată de istorie, care a fost, pentru o scurtă perioadă de timp, sediul Partidului Comunist Român. În 1977, a fost foarte afectată de cutremur şi practic a trebuit să fie reconstruită, iar acum are o protecţie sporită împotriva seismelor.“

Ambasada este situată foarte aproape de centrul Bucureştiului, aproape de Parcul Herăstrău, de Piaţa Romană, de Centrul Vechi al oraşului, dar şi de Ministerul Afacerilor Externe, care este chiar „vecinul“ instituţiei poloneze. La distanţă de doar câteva străzi, se află şi reşedinţa unde locuieşte Marcin Wilczek împreună cu familia, într-o clădire închiriată.

Sediul ambasadei a fost, printre altele, scena negocierilor dintre Azerbaidjan şi Armenia în 2006, în contextul conflictului dintre cele două state, iar în 2002, Zbigniew Brzezinski, consilierul de origine poloneză al preşedintelui american Jimmy Carter, venit în România la invitaţia guvernului de aici, a insistat să vadă ambasada Poloniei, pe care o cunoştea din timpul studenţiei sale.

„În această bibliotecă se ţin întâlniri cu alţi ambasadori sau cu comunităţile poloneze“, spune Marcin Wilczek, la adăpostul rafturilor cu sute de cărţi în limba poloneză.

Biblioteca din stejar, impu­nătoare prin însăşi prezenţa ei, a fost construită după al Doilea Război Mondial, în anii ’60. În spaţiul în care sunt primiţi invitaţii de seamă ai ambasadei se găseşte şi un pian cu mulţi ani în spate, care devine piesă de rezistenţă pentru micile concerte incluse în întâlnirile de protocol.

Tot acolo se găsesc birourile şi chiar apartamentele unora dintre cei care lucrează pentru ambasadă, în total aproximativ treizeci de persoane. Printre obiectele de seamă ale ambasadei se numără şi un set de tacâmuri din argint, transmise de la o generaţie de ambasadori la alta şi care însoţesc astăzi doar mesele deosebite care se ţin în sediul instituţiei de pe Aleea Alexandru. Acelea în care se vorbeşte mult şi se discută chestiuni vitale pentru relaţiile dintre state.

Munca de diplomat nu este tot ceea ce-i ocupă timpului trimisului din Polonia. Ştie cât e de important să îmbine utilul cu plăcutul, aşa că îşi rezervă zile în care să ia la pas România şi s-o descopere din ce în ce mai bine.

„Gestionarea timpului personal este la fel de importantă ca gestionarea timpului petrecut cu serviciul“, crede Marcin Wilczek, o gândire care l-a convins că e cazul să profite de sejurul său în România pentru a cunoaşte noi locuri de relaxare.

„Ar fi păcat să nu profit de Sinaia, Azuga, Costineşti sau Eforie Nord. De asemenea, recent, am descoperit Slănic Prahova şi vreau să merg şi în Delta Dunării, sunt convins că voi fi surprins. Munţii şi marea sunt aproape de Bucureşti, iar eu, cum sunt pasionat de schi, plec la şapte dimineaţa la munte pentru a schia, iar după-amiaza mă întorc în Bucureşti. Sunt la jumătatea mandatului meu şi cred că am văzut aproape 40% din România, dar mai am timp“, povesteşte ambasadorul polonez, care înţelege conversaţiile româneşti, deşi se descurcă mult mai bine în engleză, franceză şi turcă. Dar din nou, mai are timp să înveţe şi limba română.

Maramureşul, pe care l-a văzut prima dată în 2012, în trecerea lui prin România, i se pare o adevă­rată bijuterie şi spune că şi-ar dori să poată petrece cândva o săptă­mână întreagă acolo, doar ca să asculte liniştea împrejurimilor.

De altfel, multe locuri din ţară l-au surprins, deşi nu se aştepta să găsească prea multe aspecte inedite. „România nu este încă foarte cunoscută, dar cred că lucrurile încep să se schimbe“, apreciază Wilczek.

Pe lângă responsabilităţile diplomatice, tot în spiritul ideii de gestionare eficientă a timpului personal, ambasadorul joacă frecvent fotbal şi a participat la Cupa Ministerului Afacerilor Externe.

„Anul acesta am pierdut două meciuri şi am câştigat unu. „Încerc să joc în mod regulat, pentru că asta îmi face plăcere şi mă ajută să mă menţin atât fizic, cât şi intelectual. Fotbalul este ceva serios“, spune Marcin Wilczek, vorbind cu atâta patos de parcă, dintr-o dată, nu mai e ambasadorul, ci fotbalistul Wilczek.