Într-o vreme în care galeriile de artă îşi închid porţile la apus, în Bucureşti apare una care sfidează convenţiile şi rămâne deschisă 24 de ore din 24. Ideea îi aparţine unui artist vizual şi este gândită ca un loc de întâlnire între privitor şi creaţie, indiferent de oră. Chiar şi când ceasul trece de miezul nopţii, iar unii oameni se retrag în case, alţii pot ieşi. Iar acum au unde să meargă. La Tablouri de Vis, o galerie de artă care nu doarme niciodată, poţi intra oricând, fie că vii dintr-o insomnie, fie că tocmai ai încheiat o cină târzie şi vrei ca seara ta să continue altfel. Pe Strada Colţei.
Mihai Ionescu este un artist vizual din Bucureşti care vrea să transmită emoţii şi idei dincolo de cuvinte. Iar lumea artei l-a simţit şi l-a auzit. Astfel, a fost selectat la London Art Biennale, Florence Biennale şi Art Osaka – Expo 2025, cu lucrări inspirate de conceptul său original, bionantismul - o fuziune poetică între natură şi tehnologie. Însă, în această călătorie, el nu s-a oprit la pânză şi culoare. În noiembrie 2024, a deschis în centrul Capitalei prima galerie de artă contemporană non-stop din România – Tablouri de Vis. Un spaţiu pentru visători, artişti şi căutători de inspiraţie.
Care e povestea lui Mihai şi a locului unde arta nu doarme niciodată?
„Am avut mereu o relaţie personală cu ideea de timp şi sunt convins că moneda de schimb cea mai valoroasă a unei civilizaţii este cultura“, spune Mihai. Din gândul acesta s-a născut ideea unei galerii care să fie mereu deschisă. Un loc în care oamenii să poată intra oricând, fie că e noapte sau zi, şi să se conecteze cu arta în propriul lor ritm.
„Într-un oraş ca Bucureştiul, cred că e nevoie de un astfel de spaţiu - viu, deschis, care să nu pună graniţe între om şi frumos. Nu e doar un gest simbolic, ci şi un mod prin care oraşul nostru poate câştiga o identitate mai clară pe harta culturală internaţională“, adaugă el.
Arta vizuală are puterea profundă de a fi un catalizator pentru creativitate, iar, vorba aceea: „noaptea e un sfetnic bun“. Dar, uneori, are nevoie de un spaţiu în care să şoptească mai tare. Şi când ideile nu vin acasă, iar tu ai nevoie de o gură de aer creativ, acum ştii că există un loc pentru inspiraţie. Un loc unde pictura te priveşte direct în gânduri, în afara ritmurilor obişnuite, mintea se eliberează, iar creativitatea capătă un contur.
„Vin oameni şi noaptea. Şi, sincer, mai des decât m-aş fi aşteptat.“ Oameni singuri, grupuri mici, turişti sau localnici - unii vin pentru linişte, alţii din curiozitate sau, pur şi simplu, pentru că vor să evite aglomeraţia din timpul zilei. „E surprinzător cât de bine a prins ideea. Am avut nopţi în care la 3 dimineaţa era mai multă viaţă în galerie decât în alte locuri la prânz. Cred că lumea începe să ne caute tocmai pentru că suntem deschişi mereu. Galeria capătă vizibilitate, şi asta ne bucură.“
Cu toţi vizitatorii care îi trec azi pragul, Mihai Ionescu îşi aminteşte că, la început, nu s-a gândit că va ajunge să deschidă o galerie. Dar, spune el, „la un moment dat am simţit că trebuie să fac ceva concret pentru artă, pentru artişti, pentru România. Vreau ca şi noi să contăm mai mult la nivel internaţional, să fim vizibili, iar pentru asta am decis să fac ce pot – chiar dacă pare puţin.“ Aşa a luat naştere ideea.
A ales numele Tablouri de Vis încă din 2008, într-o perioadă în care încerca să construiască un spaţiu online care să le ofere oamenilor ceea ce căutau atunci când voiau să aducă artă în viaţa lor - imagini care inspiră, emoţionează şi rămân în minte.
De-a lungul anilor, proiectul a crescut, adunând zeci de mii de lucrări şi mii de utilizatori activi. Iar în 2024, visul a prins şi formă fizic. „E o întâlnire reală între privitor şi viziunea artistului.“
A pornit cu o investiţie personală, exclusiv din fonduri proprii. N-a fost o sumă mare, dar suficientă cât să transforme ideea în realitate. „Mai important decât banii este efortul continuu de a ţine galeria deschisă permanent şi de a organiza evenimente care aduc oamenii mai aproape de artă. Nu percepem niciun adaos comercial, tocmai ca publicul să aibă o relaţie directă cu lucrările, fără filtre de preţ sau presiuni de vânzare.“
În paralel, este în discuţii cu câteva branduri locale şi internaţionale interesate să se asocieze cu ideea unei galerii non-stop şi cu tema bionantismului, care capătă tot mai multă vizibilitate. Speră ca, în timp, aceste parteneriate să susţină nu doar galeria, ci şi cultura românească, în sens larg.
Cât despre arta sa, Mihai povesteşte că a fost mereu o formă specială prin care a simţit că poate transmite lucruri care nu încap în cuvinte. Unele idei şi stări le simte mai clar în imagine decât în frază. A fost întotdeauna atras de compoziţie, de simboluri, de construcţia unei lumi interioare în culoare. Cu timpul, pictura a devenit pentru el o formă sinceră de comunicare – diferită de cuvânt, dar la fel de vie.
„Bionantismul este o temă artistică pe care am definit-o în 2024, pornind de la nevoia de a crea un spaţiu vizual nou, diferit de Fantasy, Steampunk sau alte curente cu care ar putea fi confundat.“ Diferenţa esenţială e că bionantismul propune o fuziune firească între natură şi tehnologie - fără magie, fără distopie, fără exagerări, explică el.
În lucrările bionantiste, rotiţele şi mecanismele devin parte din organisme vii, plantele cresc din structuri tehnice, iar peisajele combină armonios elemente industriale cu forme organice. Nu e o viziune apocaliptică şi nici una idealizată, ci mai degrabă o căutare a unui echilibru vizual şi conceptual între viaţă şi progresul tehnologic.
Tema a fost deja bine primită la primele evenimente internaţionale la care a fost invitat, cum ar fi Art Fair Veneţia şi Osaka Expo, unde România a fost reprezentată oficial. „Asta mi-a confirmat că bionantismul nu doar că stârneşte curiozitate, ci atinge şi o zonă relevantă în arta contemporană.“
De asemenea, Bienala de la Londra şi cea de la Florenţa sunt evenimente unde urmează să expună lucrările şi spune că artiştii străini s-au arătat foarte interesaţi de concept. „M-a onorat selecţia la bienalele de la Londra şi Florenţa, dar şi la Art Osaka, mai ales pentru că reacţia curatorilor a fost legată direct de tema bionantismului. În toate cele trei cazuri, lucrările au fost acceptate pentru că veneau cu o propunere clară, coerentă şi susţinută teoretic. A fost o surpriză plăcută să văd că ideea a stârnit interes - am început să fiu contactat şi din alte ţări, inclusiv din Franţa, de galerii şi curatori care vor să afle mai multe“, spune artistul.
El adaugă că faptul că o temă născută în România ajunge să fie remarcată în contexte internaţionale i-a confirmat că arta locală poate genera idei originale, cu greutate. Pentru el, aceasta a devenit o motivaţie în plus să continue proiectul şi, prin galerie, să ofere vizibilitate şi altor artişti care au ceva autentic de spus.
Susţine că România nu şi-a susţinut suficient artiştii valoroşi din trecut. Un exemplu clar şi dureros e Nicolae Grigorescu, un pictor important pentru cultura noastră, care nu apare astăzi în marile muzee internaţionale, deşi ar fi meritat pe deplin. Lipsa unei strategii culturale clare şi a unei promovări constante în afara ţării a făcut ca multe opere valoroase să rămână aproape necunoscute în lume.
Pe de altă parte, mulţi artişti români contemporani care ajung pe plan internaţional o fac cu ajutorul galeriilor şi curatorilor din afară şi nu pentru că ar exista o reţea solidă în România, care să-i susţină. „E un paradox care ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Şi, mai ales, să ne determine să acţionăm.“
Mihai Ionescu crede că România are artişti valoroşi şi o tradiţie solidă, însă îi lipsesc infrastructura, promovarea şi
conexiunile internaţionale care fac diferenţa în lumea artei. Marii artişti clasici români - precum Grigorescu, Pallady şi Tonitza - nu sunt încă recunoscuţi la adevărata lor valoare în afara ţării. La fel de important i se pare ca educaţia vizuală să fie mai bine integrată în şcoli – pentru că, fără un public educat şi pregătit să înţeleagă arta, piaţa nu are cum să crească sănătos.
„Cred că arta e unul dintre cele mai puternice mijloace de educaţie, dar o face într-un mod subtil, fără să impună.“ Prin emoţie, simbol şi metaforă, poate transmite idei complexe, poate înmuia prejudecăţi şi, uneori, chiar schimba felul în care cineva vede lumea.
Într-o societate grăbită, plină de informaţie, arta rămâne unul dintre puţinele locuri în care mai avem timp să reflectăm, nu doar să reacţionăm, spune el. De aceea, galeria sa are şi o componentă educativă clară. Organizează tururi ghidate, întâlniri cu artiştii şi evenimente caritabile cu miză culturală.
Mihai Ionescu mai spune că mulţi artişti emergenţi, care nu sunt parte din reţelele marilor galerii sau din cercurile consacrate, sunt trecuţi cu vederea. Iar asta deşi au idei valoroase şi o prospeţime vizuală reală. Mulţi creează în singurătate, cu resurse puţine, şi pur şi simplu nu ajung să fie văzuţi. Din păcate, o parte din această artă se pierde înainte să fie cunoscută sau înţeleasă. Mai crede că arta contemporană din Europa de Est e, în general, subpromovată. Aici se simt poveşti reale, conflicte interioare, o sinceritate greu de găsit în alte părţi. Tocmai de aceea, merită atenţie şi o platformă care s-o lase să respire şi să fie descoperită.
Arta nu e doar despre frumuseţe, precizează artistul, ci poate fi tulburătoare, poate fi incomodă, dar trebuie să spună ceva adevărat. Să aibă o atitudine, o reflecţie, o urmă de suflet. „Am auzit tot felul de păreri - că arta ar fi vulgară, hidoasă, sau ar fi doar nişte picturi cu unghiuri perfecte. Le înţeleg. Nu toată lumea are reperele formate, şi e normal.“ Dar diferenţa dintre o lucrare cu adevărat artistică şi un produs doar spectaculos e subtilă. Marketingul face uneori ca ceva banal să devină vizibil, iar ceva profund să treacă neobservat. „Pentru mine, când o lucrare te opreşte din mers şi te face să simţi ceva real, fără artificii... atunci e artă. Restul se uită repede“, afirmă Mihai Ionescu.
Acum, printre tendinţe, se simte tot mai clar o deschidere spre tematici care îmbină ecologia, tehnologia şi identitatea. Arta cu mesaj, cu viziune, începe să câştige teren în faţa celei strict decorative. În acelaşi timp, apare o tendinţă interesantă de întoarcere la pictura clasică, la meşteşug, compoziţie şi profunzime vizuală - o reacţie la minimalismul conceptual dus la extrem. Apoi, artiştii din Europa de Est încep să fie priviţi cu mai multă curiozitate, deşi încă sunt departe de o reprezentare echitabilă la nivel mondial.
„Cu siguranţă, noile tehnologii influenţează deja felul în care se face şi se consumă arta. Dar cred că, dincolo de tot entuziasmul tehnologic, arta autentică va rămâne legată de emoţie, de idei şi de mesaj, nu doar de instrumentul folosit.“
NFT-urile au deschis o piaţă nouă, dar şi o zonă destul de confuză, între valoare reală şi speculaţie. Iar inteligenţa artificială poate genera imagini, dar nu poate înlocui viziunea, deciziile şi intenţia unui artist viu.
„Probabil vom vedea o coexistenţă între arta clasică şi cea digitală. Dar, în timp, cred că publicul va învăţa să simtă diferenţa între un gest artistic autentic şi un produs vizual generat automat.“
În plus, crede că arta este şi ar trebui să fie pentru toată lumea. „Nu ai nevoie de studii sau cunoştinţe de specialitate ca să simţi ceva în faţa unei lucrări. Dacă o pictură îţi spune ceva, dacă te face să zâmbeşti sau să te opreşti din goana zilnică, înseamnă că şi-a făcut treaba.“
Tablourile din casă, chiar dacă eşti amator, îţi schimbă starea, îţi creează o altfel de relaţie cu spaţiul în care trăieşti. „Arta nu e un moft şi nici un lux, e o formă de umanitate. Şi e pentru oricine simte nevoia de frumos, nu doar pentru cunoscători.“
Prin Tablouri de Vis, dorinţa sa este de a face ceva concret, chiar dacă la scară mică, pentru ca arta românească să fie mai vizibilă. „Bucureştiul are un potenţial cultural uriaş, dar foarte puţine iniţiative curajoase primesc sprijin real. Proiecte precum galeria non-stop apar tocmai dintr-o lipsă cronică de infrastructură şi viziune pe termen lung.“ Spaţiile culturale sunt rare, iar artiştii independenţi se zbat singuri, deşi există o efervescenţă creativă autentică, întăreşte el.
El adaugă că după evenimentele importante la care a mers şi va merge, i-ar plăcea să ajungă la
UCCA Center for Contemporary Art din Beijing. „Este un spaţiu care promovează cele mai inovatoare direcţii în arta contemporană asiatică, într-un mod autentic şi rafinat, şi cred că o experienţă acolo m-ar inspira profund.“
În plus, are câteva lucrări ale altor artişti contemporani pe care îi admiră, iar dacă ar trebui să descrie arta contemporană într-un singur cuvânt, acela ar fi „căutare“. Cel mai frumos tablou l-a descoperit într-o mică cafenea dintr-un orăşel de provincie. „Pe un perete discret, aproape ascuns, am descoperit o pictură originală superbă, semnată de un artist local necunoscut. A fost o lecţie despre cum arta autentică poate apărea oriunde, fără anunţuri, fără pretenţii – doar aşteptând să fie descoperită.“
Şi totuşi, un artist pe care l-ar colecţiona chiar el ar fi Leonardo da Vinci. „M-a fascinat întotdeauna prin modul în care a reuşit să îmbine observaţia naturii cu spiritul tehnic şi inovaţia. Această apropiere între arte şi ştiinţă mă inspiră şi astăzi, mai ales prin prisma temei bionantismului, care explorează, într-o manieră contemporană, relaţia dintre natură şi tehnologie“, spune el.
Şi dacă ar putea lua cina cu un artist, în trecut sau în viitor, l-ar alege pe Leonardo da Vinci. „Nu doar pentru geniul său artistic, ci pentru felul în care gândea lumea – mereu la graniţa dintre artă, ştiinţă şi filozofie. Mi-ar plăcea să îi pun întrebări despre cum reuşea să îmbine viziunea estetică cu spiritul de cercetător şi inovator. Cred că o astfel de discuţie ar lăsa urme adânci în orice om de creaţie“, conchide el.
