Numele arhitectului Bogdan Ciocodeică este legat de mai multe dintre proiectele recente şi emblematice ale Capitalei, printre care multibrandul Aparterre, showroomul de design The Edit, una dintre cafenelele Beans&Dots şi magazinul fanion al producătorului de ochelari Lunet. În portofoliul său îşi fac loc însă şi o serie de proiecte rezidenţiale aparte, care îi completează universul creativ. Din 2023, acelaşi univers va avea şi o altă componentă – designul de obiect – în ianuarie două dintre creaţiile sale fiind expuse la Paris în cadrul unei expoziţii de grup. Ce urmează?
„Designul de obiect este o nouă direcţie către care vreau să mă îndrept. O să continui să fac şi design de interior, nu vreau să mă nişez“, povesteşte el. Totuşi, dacă te uiţi la cariera sa, poţi observa că şi-a canalizat energia, a făcut zoom in, de la clădiri mari la design interior şi, mai nou, la design de produs.
Bogdan Ciocodeică are 37 de ani şi acum aproape 18 ani a venit în Bucureşti pentru a studia arhitectura. Apoi, timp de circa un deceniu, a lucrat în cadrul mai multor birouri de profil.
„Lucram la proiecte de office sau rezidenţial, proiecte mari, de mii de metri pătraţi.“ E vorba de acele contracte care hrănesc businessurile birourilor de arhitectură. „La un moment dat, din cauza birocraţiei excesive şi a relaţiei defectuoase cu autorităţile, am realizat că nu mai simt răsplata muncii mele. Am vrut altceva.“
S-a orientat către design interior, un segment relativ nou la acel moment pe piaţa locală. Era anul 2015 când a intrat în antreprenoriat, întâi alături de doi parteneri, iar apoi, treptat, a ajuns să fie singur. „Spre deosebire de ce făceam înainte, la design interior satisfacţia venea mult mai repede. Când ai o lucrare mare de arhitectură, poţi lucra la ea şi 3-5 ani, pe când la design interior cel mai mult durează un an.“ Minimul real necesar pentru un proiect de design interior, pentru a fi atent la detalii, pentru a te asigura că totul e bine, este de cinci luni, adaugă el.
La început, în primii 2-3 ani de antreprenoriat şi de design interior, şi-a canalizat atenţia pe rezidenţial, dar apoi a virat către spaţii publice, comerciale. Şi astăzi mai face proiecte de rezidenţial, dar doar unele cu adevărat speciale.
„E un segment care îţi oferă multă satisfacţie, dar unde e necesară multă răbdare dat fiind că orice client are nevoie de un partener, care să-i fie alături pe un drum care este pur personal.“ Ultimul proiect de rezidenţial pe care l-a realizat, pentru o prietenă, a câştigat Anuala de Arhitectură.
Cu cât clădirea e mai mare, cu atât beneficiarul se implică mai puţin. La design interior însă, ai nevoie de alte abilităţi, cum ar fi cele de relaţionare.
„Pe segmentul comercial există un consum emoţional mai mic decât la rezidenţial, plus că îmi place să văd cum evoluează în timp proiectele pe care le-am realizat.“ Un magazin sau un restaurant e un organism viu, care se transformă şi după ce munca sa la el s-a terminat, şi după ce a fost inaugurat. Primul proiect comercial pe care l-a realizat a fost restaurantul Kane (cel iniţial, înainte de a se muta în clădirea actuală), în 2017. „Deşi noi apărem periodic în presa locală de specialitate, ţinta este presa internaţională, care e foarte puternică pe segmentul de ahitectură. Iar cu Kane am fost menţionaţi de mai multe ori în publicaţiile internaţionale.“
Într-un an normal, lucrează la un număr limitat de proiecte, dar asta şi pentru că alege să fie implicat direct în toate etapele fiecăruia în parte, deşi are doi angajaţi şi doi colaboratori. „În medie, anual, luăm 4-5 lucrări, număr ce poate varia în funcţie de dimensiunea lor.“
Piaţa locală s-a dezvoltat pe toate palierele, spune Bogdan, dar fix pe zona de activitate a biroului său de arhitectură mai e loc de creştere. „Noi activăm pe o nişă a nişei, beneficiarii cu care noi colaborăm sunt oameni educaţi, care au călătorit mult, care înţeleg subtilităţile designului.“ E vorba de o pătură subţire de clienţi. „Mă simt norocos că am putut să lucrez la Aparterre şi The Edit, două concepte noi, pe nişe care lipseau complet din România“, spune el despre unele dintre cele mai recente realizări din portofoliul său.
„Pentru mine, fiecare proiect a reprezentat un pas către următorul. A reprezentat un pas către consolidarea imaginii.“ Afirmă că a avut norocul să conştientizeze rapid dacă are chimie cu clienţii. „În cazul în care nu ne-am înţeles, ne-am oprit la timp din colaborare.“ Dar asta s-a întâmplat rar, şi doar în cazul unor proiecte din segmentul rezidenţial. „Cred că e în detrimentul lucrării să continui într-o asemenea situaţie.“
Preferă întotdeauna un client implicat, cu care să poată purta un dialog constructiv. „Discuţiile nasc idei şi doar astfel proiectele pot evolua.“
Totuşi, când vine vorba de clienţi, e o diferenţă uriaşă între aceia care ştiu ce îşi doresc şi cei care sunt convinşi că deţin adevărul absolut, iar arhitectul este doar un instrument de materializare a dorinţelor lor. „Orice discuţie trebuie să conţină argumente valabile de ambele părţi.“
Ultimul proiect pe care l-a terminat în 2022 a fost showroomul The Edit, care şi-a deschis porţile în centrul Bucureştiului cândva pe finalul anului trecut. Anul acesta vine cu noutăţi.
„Pentru toate proiectele la care lucrăm, noi proiectăm piese de mobilier speciale, piese custom made.“ Astfel, de-a lungul timpului, a adunat multe schiţe, multe obiecte care nu au prins viaţă. „În pandemie m-am mobilizat şi am făcut o preselecţie a ceea ce gândisem.“ A prezentat-o unei galerii din Paris – Kolkhoze, specializată în collectible modern design, de secolul 21. Le-au plăcut piesele şi au semnat o colaborare.
„În ianuarie, particip cu două obiecte într-un grup show de-al lor, este vorba de un cabinet şi de un side-table.“ Mai multe dintre produsele gândite de el sunt disponibile la ei pe site. „Zona aceasta de design de obiect este una care mă atrage. În 2020, spre exemplu, m-au abordat cei de la Atelier Kairos, împreună cu care am lansat în anul următor două covoare.“
Pe segmentul de design de obiect, lucrurile s-au mişcat foarte repede, spune Bogdan. În martie 2022 a făcut o mică selecţie împreună cu galeristul. Short list-ul cuprindea trei produse dezvoltate şi apoi declinate în mai multe piese. În iunie avea pe listă 20 de obiecte. În octombrie a făcut selecţia finală de şase. „La collectible design, pentru o colecţie ai între patru şi opt piese. Eu am ales şase.“ Sunt produse în ediţie limitată, de câte 12, care sunt numerotate, vin cu semnătura artistului şi cu certificat de autenticitate. O astfel de creaţie e la graniţa dintre un obiect funcţional şi artă.
„Pentru astfel de piese ai o paletă largă de clienţi, printre ei numărându-se şi colecţionarii de artă, pentru care casa e o extensie a colecţiei pe care o găzduieşte. Avem şi în România clienţi interesaţi de asemnea obiecte.“
În ceea ce priveşte relaţia cu galeria Kolkhoze, Bogdan i-a abordat. De regulă, galeristul găseşte artiştii cu care ulterior colaborează, dar la el a fost invers. Vrea să meargă înainte cu designul de obiect, dar nu îşi va concentra toată atenţia în această direcţie. Va face în continuare design de interior.
„În 2023 vom lucra la un proiect pe zona culturală, un spaţiu public, plus o serie de spaţii rezidenţiale speciale, dintre care unul are funcţiune mixtă culturală şi rezidenţială.“
Din 2015 până astăzi a lucrat la zeci de proiecte, aşa că, la o întâlnire cu un potenţial client, merge cu cele mai recente dintre ele. Crede că cea mai bună lucrare a sa va fi următoarea, iar dintre cele deja realizate, e ultima finalizată. „Remarc o evoluţie în munca mea.“
Crede că în România există o falsă iluzie că oricine poate deveni antreprenor în arhitectură. Dar nu e chiar aşa. „Cei zece ani în care am fost angajat au fost fundamentali pentru ce fac acum. Am văzut ce înseamnă antreprenoriatul, dar din linia secundă, fără consecinţe.“ Ca antreprenor ai nevoie de relaţii şi experienţă.
Tocmai de-asta crizele sunt bune, pentru că permit o reaşezare a pieţei. Rămân cei puternici.
Orice business care oferă produse ori servicii neesenţiale este predispus să fie afectat în cazul unei crize ori recesiuni, afirmă el. „Din fericire, până acum, nu am simţit nicio schimbare în piaţă. Plus că noi avem avantajul de a ne putea alege clienţii cu care lucrăm, iar în 2023 vom fi ocupaţi. Suntem un studio-butic de arhitectură, aşa că suntem foarte implicaţi, de la concept la implementare, de la idee la inaugurare, punând un mare accent pe detalii.“
Ca arhitect ai nevoie de multă perseverenţă şi răbdare. Talentul la desen e important, dar nu e singurul necesar, nu e elementul central. Viziunea, imaginaţia, ele sunt indispensabile. „Cel mai bun sfat pe care eu l-am primit a fost să gândesc mare! Mereu trebuie să gândeşti mai mare.“
Nu şi-a dorit neapărat să fie antreprenor. Ce şi-a dorit era un anumit tip de proiecte, şi l-a obţi-nut astfel. „Dar pentru asta m-am aruncat cu capul înainte.“ E greu să fii antreprenor, e mai mult de muncă, adaugă el. Plus că mereu ai teama următorului proiect şi asta pentru că ai o resposabilitate.
Deşi are o relaţie de tip love-hate cu Bucureştiul, recunoaşte că un arhitect de 37 de ani nu ar fi reuşit să ajungă unde e el astăzi dacă era la Paris, spre exemplu. Parisul e unul dintre oraşele sale preferate, alături de Rio de Janeiro. „Mi-am dorit să vin şi să locuiesc în Bucureşti, lucru care s-a întâmplat când am împlinit 18 ani.“ Pe de-o parte, oraşul e un melting pot, cam ca Berlinul anilor ’90. Sunt foarte multe iniţiative, pare că totul e posibil, iar regulile nu sunt stabilite. Totuşi, e un oraş agresiv, greu de navigat. Pentru fiecare bulă unde vrei să mergi, trebuie să dai piept cu oraşul real.
„Cu Bucureştiul am cea mai mare relaţie de tip love-hate“, conchide el.
