Un club exclusivist de persoane colecţionează tablouri nu doar „de amorul artei“, dar mai ales pentru potenţialul de câştig. Este vorba despre colecţionarii-investitori, persoane pentru care picturile semnate de Luchian sau Grigorescu reprezintă active la fel de investibile ca acţiunile la bursă sau imobiliarele. Iar singurul fond de investiţii în artă din România, Certinvest Artă Românească, care a obţinut un randament de 25% în trei ani, este dovada vie că arta este nu doar frumoasă, ci şi profitabilă.
Colecţionarii - investitori sunt de avocaţi, finanţişti sau bancheri, iubitori de artă sau mici colecţionari pe cont propriu. Sunt persoane care recunosc curentele artistice şi fazele de creaţie ale pictorilor pentru că în baza acestor informaţii decid dacă cumpără sau nu un tablou. La fel cum un investitor la bursă se uită în bilanţul contabil al unei companii listate pentru a decide dacă acţiunile firmei sunt o ţintă bună de investiţii.
Sumele cu care se vând capodoperele din patrimoniul naţional sunt de ordinul a câteva sute de mii de euro. Recordul a fost atins anul trecut când tabloul „Două fete“ semnat de Ştefan Luchian a fost adjudecat pentru suma de 300.000 de euro, la o licitaţie organizată de Goldart.
Însă nu toţi colecţionarii sunt dispuşi să mobilizeze sume atât de mari pentru achiziţia unui singur tablou. Astfel că aici intră în scenă, sau mai bine zis, în galerie, fondul de investiţii în artă. Fondul mobilizează resurse financiare de la investitori privaţi pentru a achiziţiona tablouri. Astfel investitorii în fond devin proprietari „în comun“ ai unei galerii de artă construite după reguli stricte de evaluare şi autenticitate, asemeni unui portofoliu de active.
Certinvest Artă Românească este singurul fond de investiţii în artă din România. Fondul are, după trei ani de funcţionare, 63 de investitori şi o avere de 2,8 milioane de euro. Fondul se află acum în proces de vânzare a operelor din portofoliu, după ce în 2011, primul an de funcţionare, a deţinut şi peste 50 de opere de artă- o adevărată galerie.
„Cele mai valoroase lucrări din portofoliul fondului sunt cele ale autorilor consacraţi - Grigorescu, Tonitza, Luchian. Deocamdată am observat că cele mai mari randamente s-au obţinut pe nivelul mediu de preţ al lucrărilor, respectiv 15-35.000 de euro. Randamentele sunt diverse însă media lor tinde să se situeze între 10 şi 20% la nivel absolut, ceea ce se poate traduce într-un randament anualizat în jur de 10%“, spune Eugen Voicu, acţionarul societăţii de administrare a investiţiilor Certinvest, care gestionează fondul.
Certinvest Artă Românească a obţinut un randament de 25% din aprilie 2011 până în prezent, reuşind astfel să aducă un câştig peste cel al bursei. Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, a crescut cu 15% în acelaşi interval.
Fondul a investit doar în opere de artă românească, circa 40% din portofoliu fiind alocat colecţiei de patrimoniu provenită din retrocedare, restul de bani fiind plasat în opere de avangardă şi de artă contemporană. Operele au fost achiziţionate fie direct de la colecţionari, fie prin intermediul caselor de licitaţii.
Nicolae Grigorescu este unul dintre cei mai bine vânduţi pictori români de patrimoniu, cel mai valoros tablou fiind „Cârciumă la Rucăr“ adjudecat în cadrul unei licitaţii Artmark pentru 230.000 de euro în aprilie 2011.
Spre deosebire de alte pieţe din regiune, piaţa locală de artă, în special cea de pictură, are un mare dezvantaj în sensul că artişti precum Grigorescu sau Tonitza, extrem de populari pe plan local, nu sunt prea cunoscuţi pe plan internaţional, iar această situaţie pune presiune pe potenţialul de creştere al unei pieţe care rulează aceleaşi opere de artă între aceiaşi colecţionari. Sculptorul Constantin Brâncuşi este printre puţinii artişti români intraţi în patrimoniul internaţional, însă operele sale nu sunt licitate în România. În Ungaria, ţară cu o piaţă de artă mai dezvoltată decât cea locală, recordul pentru un tablou a fost stabilit la un milion de euro, cu menţiunea că artistul în cauză face parte din patrimoniul internaţional.
„Potenţialul de creştere în anii următori pe piaţa locală de artă va fi alimentat de artiştii contemporani, care expun lucrări în galerii de artă din Paris sau Londra şi ale căror lucrări intră în licitaţie cu câteva sute de euro şi sunt adjudecate pentru câteva zeci de mii“, a explicat Eugen Voicu.
Şi pe bună dreptate. În luna iulie a acestui an pictorul român Adrian Ghenie a stabilit un record neaşteptat pentru arta românească: a vândut un tablou la Londra, în cadrul unei licitaţii Sotheby’s, pentru aproape un milion şi jumătate de lire sterline. La doar 37 de ani, tânărul a devenit astfel autorul celei mai scumpe picturi româneşti.
Adrian Ghenie a intrat în atenţia marilor colecţionari şi a criticilor de artă în urmă cu trei ani, după ce operele sale au fost expuse la New York, Berlin sau Paris. Tabloul „Falsul Rothko“, o pictură în ulei pe pânză, a fost iniţial estimat, de casa de licitaţii Sotheby’s, la aproximativ 300.000 de lire sterline, pentru ca în final un investitor din Asia să îl adjudece pentru suma de 1,426 milioane de lire sterline. Suma pentru care a fost adjudecată lucrarea „The Fake Rothko“ este de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie.
Investiţiile în operele de artă semnate de artiştii tineri sunt însă mai riscante, pentru că este dificil de anticipat de la o vârstă fragedă dacă respectivul pictor are potenţialul de a deveni următorul Francis Bacon - artist ale cărui opere se vând şi cu o sută de milioane de euro. Folosind limbajul bursier, artiştii tineri sunt aşa-numitele „small-cap“, iar artiştii consacraţi sau de patrimoniu ar putea fi denumiţi „blue chip“. Acţiunile „blue-chip“ sunt acţiuni ale companiilor solide, care au confirmat în piaţă cu rezultate financiare stabile şi evoluţii constante, sunt acţiuni lichide, adică se găseşte uşor un investitor dornic să le cumpere pentru că nu sunt foarte riscante. „Small-cap“ sunt mai riscante şi mai puţin lichide, însă şi potenţialul de câştig este ridicat.
„În general lucrările marilor maeştri sunt cele care trezesc cel mai mare interes din partea colecţionarilor şi în aceste condiţii există sanşe ca nivelurile - limită pe care fondul şi le fixează pentru achiziţie să fie atinse“, explică acţionarul Certinvest.
Cum fondul Certinvest Artă Românească se află în ultimul an de viaţă, managerul are în plan să lanseze un nou fond de investiţii în artă „pe care îl vedem cu un grad de diversificare mai mare, cu un accent mai puternic pe piaţa de artă contemporană, acolo unde credem că există un potenţial real de apreciere şi, eventual, cu o componentă de collectibles (colecţii - n.red.), această piaţă având un trend ascendent în ultima perioadă“, afirmă Eugen Voicu.
Investiţiile în artă, recunoscute mai ales pentru atributele de a conserva averile în perioade de criză, când activele tradiţionale precum acţiunile sau imobiliarele dau greş, are ingredientele necesare pentru a bate noi recorduri în următorii ani.
În 2008, piaţa de artă din România a cunoscut prima vânzare de peste 100.000 de euro într-o licitaţie publică, pentru „Fată în roz“, de Nicolae Tonitza, pentru ca pragul de 300.000 euro să fie depăşit în 2013 de un al treilea mare maestru al artei româneşti, Ştefan Luchian.
Specialiştii se aşteaptă ca, într-o perioadă de doi până la cinci ani, să se ajungă la preţul de adjudecare de peste o jumătate de milion de euro pentru capodopere ale patrimoniului naţional, potrivit raportului pe 2013 al pieţei româneşti de artă, realizat de IMA - Institutul pentru Managementul Artei al Artmark.
