Arts & Design

Din Ardud, Satu Mare, în toată lumea. Care este povestea Atelier September, un studio de tâmplărie specializat pe piese din lemn masiv: Suntem fascinaţi cum dintr-o bucată de lemn pot ieşi atât de multe produse deosebite

30 iun 2022 916 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Atelier September este o afacere de familie, această durabilitate a businessului fiind cumva inserată în piesele de mobilier realizate în studioul din Ardud, Satu Mare. Lemnul masiv şi metalul se îmbină în produse funcţionale, cu linii prietenos rotunjite, care fac casă bună cu un cumpărător tot mai interesat de confortul spaţiului de locuit.

„Atelierul de tâmplărie a fost creat în anul 2009 de tatăl meu, care s-a specializat în realizarea de mobilier pentru HoReCa. Au urmat colaborări cu firme specializate în furnizarea de piese pentru acest segment în toată Europa, iar mai apoi în SUA şi Asia. Aceste parteneriate continuă până în ziua de astăzi“, spune Radu Suarăşan, cel care în 2011 a preluat afacerea de la tatăl său.

Ulterior, în anul 2020, alături de soţia sa Larisa, pe bazele afacerii de familie, el a creat un nume nou, Atelier September. Brandul a fost construit cu gândul la un client modern, dar care apreciază piesele din lemn masiv.

„Soţia mea Larisa este licen­ţiată în management şi marketing, prin facultatea Griffiths School of Management din Oradea. Eu am terminat Facul­tatea de construcţii civile din Oradea.“

Antreprenoriatul le-a fost insuflat de părinţii lor, ambele familii având afaceri proprii, după cum spune Radu Suarăşan, care astăzi duce mai departe un business pornit de tatăl său.

Mobilierul este produs într-un atelier din Ardud, Satu Mare, în realizarea produselor fiind implicaţi 25 de angajaţi.

„Scaunele le realizăm din lemn masiv de fag şi din metal, iar mesele sunt produse din lemn masiv de stejar. Canapelele sunt realizate din elemente stratificate, iar materialele de tapiţerie le importăm din diferite părţi ale Europei.“ Alături de piesele menţionate, în portofoliul Atelier September se mai regăsesc mese de dining, măsuţe de cafea, fotolii, dar şi seturi sau scaune de bar.

„Sursa noastră continuă de inspiraţie este frumuseţea lemnului masiv. Prin produsele realizate, încercăm să aducem un omagiu acestui material atât de preţios, pe care îl găsim în natură. Încă suntem fascinaţi cum dintr-o bucată de lemn pot ieşi atât de multe produse deosebite.“

De exemplu, spun cei doi antreprenori Radu şi Larisa, scaunul este una dintre cele mai complicate piese de mobilier datorită operaţiunilor multiple care sunt necesare în execuţia sa.

„Însă, când produsul ajunge la client, care întotdeauna este încântat, realizăm că merită întreg efortul depus. Asta ne dă un imbold pentru a crea produse şi mai frumoase.“

Toate piesele, de la mese la scaune sau fotolii şi taburete sunt colecţii proprii, însă ele pot fi personalizate în funcţie de cerinţele clienţilor, fiind disponibile multiple variante de materiale sau nuanţe din care aceştia pot alege.

„Observăm o înclinaţie tot mai mare către calitate. Oamenii apreciază mult mai mult confortul şi durabilitatea pieselor de mobilier.“ Totodată, în ultima perioadă consumatorii se îndreaptă către mobilier cât mai funcţional, forme rotunde care să nu ocupe mult spaţiu, adaugă Radu.

Ultimii doi ani, perioadă în care lumea a petrecut mai mult timp ca niciodată în casă, au accentuat şi mai tare această tendinţă de a popula spaţiile interioare cu obiecte multifuncţionale, cu adevărat utile, bine făcute, durabile, care au putut în mod real să-i ajute pe oameni să creeze un ambient în care să se simtă bine.

Spre exemplu, datele din cel mai recent raport IKEA Life at Home, una dintre cele mai ample platforme de informaţii la nivel mondial despre felul în care aleg oamenii să trăiască, arată că circa 27% dintre repondenţi au declarat că sănătatea lor mintală a fost afectată de această perioadă, casele fiind mai legate ca niciodată de starea de bine a individului. Cei mai mulţi au trecut la acţiune în această perioadă, în contextul în care casa a trebuit să devină şi muzeu, şi sală de fitness, dar şi şcoală, birou, spaţiu de recreere şi meditaţie, cabinet de psiholog, restaurant, sală de cinema şi multe, imens de multe altele. Jumătate din cei care au decis să-şi schimbe interioarele pentru a le face potrivite noilor condiţii de viaţă se simt mai bine acum din punct de vedere psihic. O treime din oameni admit însă că au nevoie de mai mult spaţiu, a mai arătat cercetarea făcută de IKEA, care a agregat răspunsurile primite de la 34.000 de persoane din toată lumea. Aceste statistici se văd inclusiv în cerinţele pe care le primesc cei doi fondatori ai Atelier September.

„În ultima perioadă, oamenii se îndreaptă către nuanţe nude, către un spaţiu cât mai luminos şi deschis. În acest sens, oferim clienţilor peste 20 de culori şi texturi diferite din care să aleagă“, spun Radu şi Larisa Suarăşan.

Atelierul a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de 640.000 de euro, iar pentru 2022 antreprenorii estimează o creştere a vânzărilor de cel puţin 30%.

„Ne propunem să fim prezenţi la cât mai multe târguri de design interior.“

Mai departe însă, intenţia celor doi este de a deschide cât mai multe showroomuri proprii, astfel încât aceste spaţii să faciliteze conexiunea directă dintre consumator şi piesele create de Atelier September.

„Încercăm să fim cât mai prezenţi şi în mediul online, să oferim cât mai multe informaţii despre produsele noastre, astfel încât clienţii noştri să poată lua cea mai bună decizie pentru locuinţa lor.“

Însă, deşi produsele realizate în judeţul Satu Mare sunt accesibile online, următorul pas este ca fondatorii să deschidă showroomuri offline în cele mai importante oraşe din ţară.

„Astfel vom fi mai aproape de clienţii noştri.“