Travel

Din vorbă-n vorbă cu Diana Baicu, general manager Top Line: "O descoperire recentă din Bucureşti este Casa Filipescu-Cesianu de pe Calea Victoriei şi expoziţia Muzeul Vârstelor care îţi vorbeşte despre Bucureştiul de altădată şi te introduce într-o atmosferă specială"

17 nov 2020 101 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Diana Baicu este cofondator şi general manager al Top Line, un business fondat acum 24 de ani, care importă şi distribuie pe plan local produse de înfrumuseţare.

În portofoliul companiei se găsesc astfel branduri internaţionale precum Moroccanoil, Guinot, Babor şi Ardell. Ea se defineşte ca skintellectual şi pasionată de tot ceea ce înseamnă înfrumuseţare. „Acum 24 de ani am intrat în lumea frumuseţii profesionale datorită unei recomandări şi am profitat din plin de această oportunitate transformându-mi pasiunea în business. Am început să construim pe o piaţă care era în stadiul incipient, pornind de la ideea că vrem ca oamenilor - femei şi bărbaţi - să le placă ceea ce văd în oglindă. Am mizat încă de la început pe branduri cu tradiţie şi cu notorietate în industrie.“  Acum, ea are ocazia să descopere tendinţele în înfrumuseţare în avans, este parte a procesului de creaţie a unor produse cosmetice sau aparate pe care să le testeze în premieră. Descoperă modele de business sau concepte noi, de multe ori experimentale. Iar după muncă se dedică pasiunilor sale despre care ne dezvăluie chiar ea câte ceva.

 

Un obiect pe care îl port întotdeauna cu mine şi care mă reprezintă este... un ulei tratament pentru păr de la Moroccanoil, în varianta travel size (varianta de mai mici dimensiuni pentru călătorii - trad.). Am părul ondulat şi pentru că îmi place să îl port drept, este o necesitate.

Cartea pe care o citesc acum este... „Arta subtilă a nepăsării“ de Mark Manson.

Pasiunea mea este... yoga, pe care am descoperit-o acum mulţi ani şi pe care am integrat-o în viaţa mea zilnică. Yoga m-a învăţat să fiu flexibilă şi mă ajută mult să mă concentrez şi să fiu bine eu cu mine şi cu lumea din jur.

Destinaţia de vacanţă pe care aş recomanda-o este... Pentru vacanţa de vară aş opta pentru Grecia, dar nu pentru insulele turistice, ci pentru cele mai puţin cunoscute, în special din Ciclade şi Arhipelagul Dodecanez. Sunt atât de multe şi atât de diferite încât în fiecare vară poţi descoperi altele. Pentru vacanţa de iarnă aş sugera Argentina, cu superba Patagonie şi cosmopolitul Buenos Aires, în care poţi găsi orice, de la cultură la restaurante şi cafenele trendy, arhitectură europeană şi spectacole atât de interesante.

O descoperire recentă din Bucureşti este... Casa Filipescu-Cesianu de pe Calea Victoriei şi expoziţia Muzeul Vârstelor care îţi vorbeşte despre Bucureştiul de altădată şi te introduce într-o atmosferă specială. Includ aici şi parcul din jur cu zona de expunere şi scena.

Ceasul pe care îl port la mână este... Cartier Santos pentru că îmbină tradiţia cu inovaţia, femininul cu masculinul.

Parfumul meu preferat este... No 5 L’EAU de la Chanel, care este No 5 al zilelor noastre, transparent, simplu şi sofisticat în acelaşi timp, atemporal şi proaspăt totodată.

Beau întotdeauna cu plăcere... espresso black. Este una dintre plăcerile mele la care cu greu cred că aş putea renunţa.

Primul lucru pe care îl fac când ajung într-un oraş nou este... să îl descopăr plimbându-mă pe străzi, mergând la o piaţă locală unde negustorii sau ţăranii îşi vând produsele şi bând o cafea într-o cafenea tradiţională de unde pot privi spectacolul străzii.

Un artist pe care l-aş colecţiona dacă aş putea este... Pablo Picaso pentru modul în care tratează formele, pentru felul în care a rupt convenţiile şi a descompus realitatea, inventând curente şi fiind mereu înaintea vremurilor. Picturile sale sunt atât de diferite în funcţie de epoca în care au fost create şi totuşi atât de actuale.

Sporturile pe care le practic cu plăcere sunt... sporturi combat de genul Kick Boxing, dar şi înot sau antrenamente funcţionale. Mişcarea face parte din viaţa mea şi în funcţie de perioada de timp, trec de la o formă la alta.

Restaurantul meu preferat este... La Fattoria, pentru că mă simt acolo ca acasă şi pentru că orice le ceri obţii chiar dacă nu este în meniu. Plus că mereu au peşte şi fructe de mare proaspete.

Un loc de neuitat pe care l-am descoperit în călătoriile mele este... Valea Sacră a Incaşilor din Peru, între Cuzco şi Machu Picchu - ambele destinaţii absolut fascinante, dar şi Ollantaytambo, Moray, Pisac şi alte locuri din Peru. Am avut ocazia să călătoresc cu şamanii quero şi am vizitat pe lângă siturile turistice şi pe cele spirituale.

În frigiderul meu veţi găsi întotdeauna... legume şi fructe proaspete pe care le consum cu plăcere. Lista mea de alimente favorite începe cu cireşele şi continuă cu o listă lungă de fructe şi legume.

Obiectele mele preferate din garderobă sunt... jachetele din piele. Îmi plac pentru că sunt atât de versatile şi pot fi purtate cu orice, de la vestimen­taţia casual la rochiile de seară. Am multe modele, fie negre, fie albe.

Site-urile pe care le citesc cu plăcere sunt... cele de beauty şi health în primul rând, dar şi site-urile de business şi călătorii. Îmi place să fiu mereu la curent cu trendurile din industria de beauty, care este atât de dinamică.

Cel mai frumos buchet de flori l-am dăruit... Cred că am dăruit multe buchete frumoase, dar le-aş aminti în special pe cele monocrome, din acelaşi tip de flori de primăvară, precum lalele, frezii, zambile şi orhidee albe.